Dumnezeu lucrează nu doar în istorie, ci conduce natura creată de El. Acest cuget îl întâlnim în Sfânta Scriptură. Psalmul 103 este un imn înălţător faţă de Dumnezeu Care a creat totul prin înţelepciunea Sa şi poartă de grijă nu doar omului, ci tuturor celorlalte creaturi ale Sale: „Adăpa-se-vor toate fiarele câmpului, asinii sălbatici setea îşi vor potoli. Peste acelea păsările cerului vor locui; din mijlocul stâncilor vor da glas. Cel ce adăpi munţii din cele mai de deasupra ale Tale, din rodul lucrurilor Tale se va sătura pământul" (Psalmi 103, 12-14). Oamenii din timpurile biblice au văzut întotdeauna ploaia ca o îndurare a milei dumnezeieşti: „Voi dărui lor şi împrejurimilor muntelui Meu binecuvântare şi ploaie le voi trimite la vreme; ploi de binecuvântare vor fi acestea" (Iezechiel 34, 26). Psalmistul laudă îndurarea lui Dumnezeu pentru că Domnul a trimis ploi chiar şi în timpul rătăcirii evreilor prin pustie: „Ploaie de bunăvoie vei osebi, Dumnezeule, moştenirii Tale. Ea a slăbit, dar Tu ai întărit-o" (Psalmi 67, 10). Prin Prorocul Moise, Domnul a anunţat poporul ales că bunăstarea lui este dată de credincioşia faţă de El şi de îndeplinirea acelor legi pe care le-a dat oamenilor.

Dacă omul se îndepărtează de îndeplinirea poruncilor şi se închină idolilor, atunci „trebuie să-şi scrie pentru sine cartea legii acesteia din cartea care se află la preoţii leviţilor" (Deuteronomul 17,18). Şi dimpotrivă, pentru viaţa evlavioasă a oamenilor Domnul trimite ploi aducătoare de roadă: „De veţi umbla după legile Mele şi de veţi păzi şi plini poruncile Mele, vă voi da ploaie la timp, pământul şi pomii îşi vor da roadele lor" (Leviticul 26, 3-4).

Având în vedere importanţa vitală a umidităţii pentru pământ, Prorocul Osea spune că Domnul „va veni la noi ca o ploaie timpurie şi ca o ploaie târzie care adapă pământul" (Osea 6, 3). După o vară secetoasă de la jumătatea lunii mai până la a doua jumătate a lunii octombrie, în Palestina începe sezonul ploios. Cele mai benefice ploi pentru roade erau ploile timpurii (octombrie-noiembrie) şi târzii (februarie-începutul lunii martie), care sunt menţionate în mod repetat în Scriptură (v. Ieremia 5, 24; Iacov 5, 7). Mai ales aceasta e de trebuinţă pentru rodire - ploaia târzie de primăvară. Recolta depinde de ea. Mulţumită acestei ploi, rezervoarele sunt umplute, luându-se apoi apă pentru irigat în lunile secetoase de vară. Pentru omul biblic, crescut după cărţile sfinte descoperite de Dumnezeu, ideea că natura este independentă de Dumnezeu părea ridicolă. In capitolul al 14-lea al cărţii Prorocului Ieremia se află cuvântul Domnului către profet despre secetă. Prorocul spune grăind către Domnul: „Au nu eşti Tu, Doamne Dumnezeule, Cel ce dai ploaie? In Tine nădăjduim, că Tu faci toate!" (Ieremia 14, 21).

Această idee importantă a intervenţiei proniei dumnezeieşti în natură este arătată şi în Noul Testament. Dumnezeu mărturiseşte despre Sine: „Deşi El nu S-a lăsat pe Sine nemărturisit, făcându-vă bine, dându-vă din cer ploi şi timpuri roditoare, umplând de hrană şi de bucurie inimile voastre" (Fapte 14, 17). Calamităţile ce se abat asupra noastră arată nu doar rănile dureroase ale societăţii, dar mărturisesc si de starea ei duhovnicească şi morală jalnică. Doar o mică parte a oamenilor duce o viaţă duhovnicească şi caută să împlinească poruncile dumnezeieşti. Majoritatea suferă de boala gravă a necredinţei, împlinindu-şi patimile sale. Din această pricină se nasc toate rănile dureroase. Milioane de femei îşi ucid copiii prin avort, desfrâul în masă, lăcomia, coruperea valorilor se observă peste tot în societate... Sunt nu puţine boli.

„Nimeni nu se osteneşte, spune Sfântul Vasile cel Mare, să descopere pricina arătării răutăţilor: de ce este secetă, de ce plouă, de ce sunt tunete, de ce e grindină? Acest lucru e din pricina noastră, care nu avem pocăinţă şi care nici înainte nu ne-am rugat, fiind uimiţi de aceasta." De asemenea, şi Sfântul Ioan Gură de Aur ne învaţă să ne îndreptăm viaţa şi să ne punem nădejdea în Dumnezeu. „Lui Dumnezeu Ii este dat să pună capăt dezlănţuirilor stihiilor dacă noi ne vom ruga, vom trăi evlavios, lucrul nostru fiind să săvârşim virtuţile, iar încheierea tuturor răutăţilor abătute asupra noastră este lucrarea lui Dumnezeu." Intr-o altă scriere, acelaşi mare propovăduitor ne previne: „Dumnezeu este puternic ca să pună capăt tuturor necazurilor, dar, până când nu vede întoarcerea noastră, nu încetează cu întristările."

Ieromonah Iov Gumerov

Fragment din cartea "Răspunsuri la nedumeririle creştinului de astăzi", Editura Sophia

Cumpara cartea "Răspunsuri la nedumeririle creştinului de astăzi"

• Sfintii stiu necazurile oamenilor...
  Publicat in : Religie
• Necazurile
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: