Mă mir, zici tu, de faptul că mulţi oameni, de la începutul vieţii lor şi până la moarte, sunt încercaţi de multe suferinţe.
Dar eu aş putea să-ţi spun şi despre ei, şi despre cei de dinaintea lor, că Dumnezeu îi pedepseşte de la început din cauza propriei lor viclenii, şi în continuare, ca să se folosească şi ceilalţi din suferinţele lor. Dar dacă nu se întâmplă la fel cu toţi se datorează faptului că n-a venit încă vremea Judecăţii viitoare.
Cineva, însă, poate întreba: de ce unii sunt pedepsiţi ca şi cum ar fi făcut păcate mari, chiar înainte să ajungă la acea vârstă în care pot să deosebească cele bune de cele rele? Motivul pentru care se întâmplă aşa nu este doar unul, ci sunt multe şi diferite. Pentru că moartea copilului ar putea să se întâmple şi din cauza caracterului rău al părinţilor, şi din cauza nepăsării celor care l-au crescut, şi din cauza mediului înconjurător în care a crescut, şi din cauza altor multe împrejurări. In afară de cauzele amintite, se întâmplă deoarece Dumnezeu ştie că mulţi dintre ei vor deveni răi, şi astfel, prin aceste pedepse care sunt, într-un anume fel, ca nişte cătuşe, îi opreşte.
Sau nu vezi că şi mulţi dintre cerşetori fac şi în această suferinţă a lor multe rele, nu din cauza necazurilor, nici a foamei, ci doar din cauza răutăţii lor? Pentru că eu i-am auzit pe unii care ziceau cândva că au necinstit o femeie liberă şi cuviincioasă, după ce au dus-o fără să vrea într-un loc pustiu. Fapta aceasta rea a lor cărei nevoi sau cărei suferinţe se datorează? Şi ce lucru înfricoşător n-ar fi putut să facă ei dacă nu-i opreau aceste legături puternice? Iarăşi, cine ar putea să sufere uşor nebunia şi turbarea celor care sunt în temniţă? Nici chiar demonizaţii nu fac lucruri mai mici decât cele pe care le fac aceştia. Şi nu mă refer la ceea ce fac când se află sub influenţa demonului, ci la ceea ce fac în continuare, când încetează nebunia bahică a lor. Pentru că mănâncă cu lăcomie, fură, se îmbată, şi fac multe altele şi mai ruşinoase.
Şi, aşa cum în cazul răufăcătorilor, judecătorul îi ţine pe cei mai mulţi dintre ei în temniţă pentru multă vreme, încât, de multe ori, îşi petrec acolo toată viaţa lor, dar când vrea să-i înţelepţească pe unii dintre cei mulţi, luând pe unul sau doi dintre ei, şi aşezându-se pe un scaun înalt, fiind înconjurat de toţi ceilalţi, le vesteşte condamnarea la moarte, fără să fie obligat să-i osândească pe toţi la moarte, prin pedeapsa lor, îi înfricoşează pe cei răi care au rămas. In acelaşi fel lucrează şi Dumnezeu, adică nu este nevoie să-i osândească pe toţi răufăcătorii când vrea să ne înţelepţească, ci, luându-i pe unii dintre ei, pe cei despre care ştie că sunt de neîndreptat, îşi arată puterea şi mânia Lui, scoţând rezultate importante în acest fel. Pentru că şi pe cei vicleni îi îndeamnă, dacă doresc, să lase viclenia lor şi să devină buni, şi pe cei buni îi face mai atenţi. Astfel, îşi arată şi îndelunga Lui răbdare, dar şi descoperă tuturor învăţătura despre înviere, despre care am vorbit mai înainte.
Moartea pruncilor
Dar, va întreba cineva, ce legătură au cele spuse până acum cu cei care şi-au petrecut primii lor ani din viaţă în suferinţe şi au murit înainte sa vină acea vârstă în care cineva poate să deosebească binele de rău?
Dar, spune-mi tu, ce lucru înfricoşător suferă ei, din moment ce nu au încă simţul suferinţelor lor, şi nici nu au învăţat încă să se întristeze şi să se bucure? Dar eu nu opresc doar la aceste cuvinte talcuirea, ci spun, pe deasupra, că şi părinţii, şi fraţii, şi rudeniile s-au înţelepţit prin aceste suferinţe. Şi nu este mic câştigul din suferinţe, adică, atunci când copilul n-a pierdut nimic, un altul să se folosească într-o mare măsură. Este firesc să existe şi o altă cauză pentru toate acestea care se întâmplă, necunoscută nouă, dar ştiută de Cel Care ne-a creat.
De ce unii au început bine şi au sfârşit rău?
Mai rămâne încă o nedumerire: de ce, în final, cei care au mers pe calea cea dreaptă înainte de ispite, au păcătuit după venirea ispitelor?
Dar cine cunoaşte foarte bine pe cei care merg pe calea cea dreaptă în afară de Cel Care a plăsmuit una câte una inimile noastre şi cunoaşte de dinainte toate faptele noastre? Pentru că, de multe ori, cei care par că sunt virtuoşi, sunt cei mai răi dintre toţi. Şi aceasta s-a arătat deja prin viaţa de aici, dar pentru unii se arată când o cere o anumită împrejurare şi nevoie. Dar când Domnul Care încearcă inimile şi rărunchii (Apocalipsa 2,23), Care este viu şi lucrează şi este mai tăios decât o sabie cu două tăişuri, care pătrunde până în partea cea mai adâncă a sufletului şi a trupului, şi în încheieturi, şi în minte, Cel Care judecă şi critică gândurile şi intenţiile noastre, deci, când El va sta să ne judece, atunci îi vei vedea pe aceştia că se arată cine sunt cu adevărat, şi nu doar pe cei puţini dintre cei mulţi, ci pe toţi, în general. Şi nici pielea de oaie nu va putea să-l ascundă pe lup, nici varul mormântului putoarea care există înăuntru. Pentru că nu există nicio făptură pe care să n-o vadă Cel Care va judeca atunci, ci toate vor fi goale şi sincere ochilor Lui. Şi tocmai aceasta voind să arate Sfântul Pavel, le spune corintenilor: „De aceea, nu judecaţi ceva înainte de vreme, până ce nu va veni Domnul, Care va lumina cele ascunse ale întunericului şi va vădi sfaturile inimilor" (I Corinteni 4, 5).
Şi ca să-i aducem în discuţie pe cei care trăiesc drept, lăsându-i pe făţarnici, de unde se arată că aceştia au împlinit toate celelalte virtuţi, dar s-au arătat nepăsători faţă de cel mai important dintre toate bunurile, care este smerenia? Tocmai din această cauză Dumnezeu i-a lăsat ca să-şi dea seama că n-au dobândit acele virtuţi prin puterea lor, ci prin harul dumnezeiesc.
Dacă, însă, cineva susţine că este mai de preferat să ne mândrim ducând viaţă virtuoasă decât să cădem şi să ne smerim, acesta nu cunoaşte în mare măsură pierderea îngâmfării şi câştigul smereniei. Pentru că trebuie să ştim foarte bine că omul care lucrează virtutea cu mândrie foarte repede va fi dus spre pieirea cea mai înfricoşătoare. Şi cel care a fost lăsat să alunece spre rău va deveni cumpătat datorită căderii lui, şi se va ridica, şi iarăşi îşi va regăsi puterile în cel mai scurt timp, fireşte, dacă vrea.
Dar cel care, însă, crede că este virtuos şi este îngâmfat, fără să sufere de niciun rău, nu va recunoaşte niciodată propria fărădelege, ci dimpotrivă, va şi înmulţi răul, dar va şi pleca cu desăvârşire gol din lumea de aici fără să ştie aceasta. Adică va păţi ceea ce a suferit acel fariseu care s-a urcat la templu crezând că poartă cu el toată bogăţia bunurilor, însă după ce a coborât de la templu, a aflat că era mai sărac şi decât vameşul.
Există şi un altfel de rău care are multă putere, încât poate să piardă toate bunurile pe care le-am adunat cu multe sudori şi osteneli, şi acesta este viforul slavei deşarte. Pentru că, aşa cum viforul, după ce ne ia în stăpânire, risipeşte toate lucrurile noastre, la fel şi slava deşartă risipeşte comorile virtuţii. Iată că ne-a arătat şi a doua cauză a căderii celor care merg, aşa cum zici, pe calea virtuoasă. Pentru că mulţi oameni care ni se par că au suferit multe chinuri din cauza virtuţii, cu toate că le-au suferit, pentru că au privit când au făcut toate acestea spre cinstea venită din partea oamenilor, şi nu le-au făcut de dragul lui Dumnezeu, au fost lăsaţi să cadă în ispită, încât, lipsiţi de slava care vine de la mulţi oameni pentru care au suferit toate pierderile, şi aflând firea ei, adică faptul că nu este nimic mai mult decât floarea ierbii, să aibă în continuare privirea îndreptată doar către Dumnezeu şi pe toate să le facă de dragul Lui. Dar există, în afară de acestea, şi alte motive mai mari, care nouă ne sunt necunoscute, însă cunoscute de Dumnezeu. Prin urmare, să nu ne arătăm nemulţumiţi de cele care ni se întâmplă, ci să mulţumim lui Dumnezeu pentru că aceasta este trăsătura robilor recunoscători. (Către Stagir cel demonizat, 1, E.P.E. 29, pp. 88-102, P.G. 47, pp. 442-446)
Sfantul Ioan Gura de Aur
Cuvinte de aur. Vol. VIII. Durerea omeneasca; Editura Egumenita
Cumpara cartea "Cuvinte de aur. Vol. VIII. Durerea omeneasca"
-
Unde se duc ingerii?
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Despre necazul unor parinti ce si-au pierdut copiii
Publicat in : Credinta -
Este intru lumina cea neapusa
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.