In zilele noastre se manifesta adesea tendinta de a confunda suferinta crucii cu crucea suferintei. Se intampla astfel deoarece cuvantul cruce este mai degraba asociat cu suferinta decat cu jertfa. Jertfa nu este straina de suferinta. Insa, in starea de jertfa intalnim mai mult decat simpla suferinta asumata. Altfel, aceasta nu ne-ar face decat sa fim resemnati in fata suferintei. In jertfa intalnim suferinta orientata spre un scop mai inalt, binecuvantat. Jertfa este un dar oferit unei alte persoane, un semn al iubirii jertfelnice. Din acest motiv jertfelnicia este aducatoare de bucurie duhovniceasca.
Mantuitorul a propovaduit celor ce cred in El purtarea crucii, indeosebi a suferintelor fizice si morale, a renuntarilor si sacrificiilor de tot felul: “Oricine vrea sa vina dupa mine, sa se lepede de sine, sa-si ia crucea si sa-Mi urmeze Mie” (Mc. 8,34) sau “Sa-si ia crucea in fiecare zi si sa-mi urmeze Mie” (Lc. 9, 23).
Fiecare dintre noi avem “propria cruce” in viata si mai ales in vietuirea in Hristos si cu El, urmandu-L.
“Crucea neputincioasa”
Nu orice suferinta este mantuitoare deoarece nu orice suferinta este o asumare si o purtare a Crucii in Hristos. Exemplul concret il avem in cazul celor doi talhari rastigniti alaturi de Hristos, unul de-a dreapta si unul de-a stanga. Dintre ei numai unul a auzit “Astazi vei fi cu mine in rai”. Cel care s-a rugat Mantuitorului:”Pomeneste-ma, Doamne, cand vei veni intru Imparatia Ta”.
Amandoi au impartit aceeasi suferinta a crucii, fiecare dintre ei aflandu-se la fel de aproape de Hristos. Unul insa s-a ales cu Imparatia, pe cand celalalt, a carui inima a ramas ferecata, cu suferinta vesnica. Crucea celui din urma s-a aratat neputincioasa pentru ca el n-a voit sa cheme numele lui Hristos in suferinta. Nu si-a asumat crucea suferintei, ramanand doar cu suferinta crucii.
Calea de la suferinta crucii la asumarea crucii suferintei in Hristos, suntem chemati a o urma fiecare dintre noi, pentru a putea da raspuns bun la Judecata, cu atat mai mult, cu cat Crucea nu este un semn si o realitate doar a vietii de aici, ci si a veacului viitor.
"Ultima Cruce”
Sfanta Cruce este unul din semnele (semnul Fiului Omului) care vor vesti a doua venire a Domnului si Mantuitorului pentru judecata: "Atunci se va arata pe cer semnul Fiului Omului si vor plange toate neamurile pamantului si vor vedea pe Fiul Omului venind pe norii cerului cu putere si cu slava multa (Matei 24, 30).
Fericitul Augustin spune ca "atunci se vor tangui si vor plange toate semintiile pamantului, vazand pe parasul lor Crucea. Caci Crucea ii va mustra pe ei si cu aratarea sa se va cunoaste pacatul lor si vor marturisi nebunia lor si robirea lor, dar fara de folos. ...Crucea care mai inainte era semn al dragostei si al pacii, nadejdea celor pacatosi, mangaierea celor scarbiti, scaparea celor deznadajduiti, atunci cand se va arata pe cer, va fi semn al tuturor pedepselor si ingrozirea tuturor paganilor si necredinciosilor, spaima infricosata a celor pacatosi spre pierzarea celor care au fost hulitori ai Crucii.”
Crucea este semn si al invierii mortilor, caci la aparitia ei pe norii cerului, insotind a doua venire a Domnului, la Parusia, vor invia toti mortii, din veac adormiti. De aceea, Crucea strajuieste si in cimitire la mormintele celor adormiti, in nadejdea invierii si a vietii vesnice.
Astfel, Crucea Domnului este nu numai hotarul dintre cele doua Testamente, ci si hotarul dintre lumea actuala, trecatoare, si cea vesnica, sau intre veacul de acum si intre cel ce va sa fie, Crucea insotind pe Domnul in vesnicie.
Radu Alexandru
-
Duminica Sfintei Cruci
Publicat in : Duminica Sfintei Cruci -
Duminica Sfintei Cruci
Publicat in : Duminica Sfintei Cruci
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.