Fratele cu părere de sine îşi face grele şi fără de folos până şi lucrurile cele mai folositoare şi lesnicioase. Dacă ar primi ascultarea cu simplitate şi cu credinţă şi ar face toate cele poruncite fără să cerceteze, fără cea mai mică greutate şi fără cel mai mărunt necaz ar căpăta încredinţare de mântuirea sa şi ar avea bucurie sufletul său. El însă, prin semeţia şi samavolnicia sa, la orice ascultare, poruncă sau povaţă a părintelui adaugă cugetarea şi socotinţa sa, şi prin aceasta se lipseşte de pacea duhovnicească şi de roadele cele mântuitoare, şi deşi face cele poruncite, le face fără credinţă, cu oţăreală şi cu cârtire.

Drept aceea, nu e plăcut înaintea lui Dumnezeu nici el, nici vreun lucru făcut de el.

Să judece singur acesta unde şi în ce se află ascultarea lui, dacă nu este mai degrabă tovărăşie cu părintele şi frăţie cu el, iar mai bine zis adevărată şi obraznică punere de sineşi mai presus de părinte - şi se află unul ca acesta îndrumător îngâmfat părintelui după Dumnezeu şi îndrumătorului său, şi în Ioc să asculte şi să se supună cu smerenie de prima dată, el grăieşte împotrivă cu obrăznicie şi dă în chip samavolnic sfaturi, ca şi cum ar fi preaînţelept şi mai iscusit decât părintele său.

Iar părintele îi spune unuia ca acesta: „Frate, eu nu ca îndrumător îţi spun, ci, ca un frate, doar îţi vestesc cele de trebuinţă, iar tu ca un stăpânitor şi judecător cercetezi şi judeci dacă este bine sau nu: şi atunci, unde-i în tine duhul smereniei, unde-i blânda ascultare şi răbdare călugărească, şi cum poate fi socotită ascultare adevărată această ascultare pângărită?”

Un părinte chibzuit trebuie treacă sub tăcere şi să ascundă anumite lucruri de un asemenea ucenic şi ascultător îngâmfat şi nesupus, ca acela să aibă mai puţină osândă - fiindcă părintele, îndată ce începe să tâlcuiască ori să poruncească ceva în faţa lui, el se face îndată judecător şi sfătuitor plin de obrăznicie, iar nu ascultător.

Prin urmare, orice poruncă şi grăire a părintelui i se fac fratelui spre păcat şi osândă.

Frate şi ascultătorule! Cum poţi nădăjdui că vei plăcea Domnului dacă vieţuieşti cu părintele tău cu totul împotriva voii şi învăţăturii Lui celei dumnezeieşti ? Părintele tău trebuie să se teamă şi să facă ori să vorbească ceea ce este pe placul tău, ca prin aceasta să scape de sfada şi răzmeriţa ta. Aşadar, tu îl legi pe părintele tău cu împotrivirea ta şi cu năravul tău nesupus? Şi cum poate părintele, legat fiind de tine, să te sloboadă, şi să te dezlege, şi să înlăture de la tine patimile? Cu adevărat, pentru părinte este mai bine să fie el însuşi legat, şi să nu grăiască, şi să nu te mustre, decât să te aducă la oţareală şi la grăire împotrivă, iar prin aceasta să te supună unei înmulţite osânde.

Şi pentru părintele însuşi este însă necontenită durere şi întristare dacă ucenicul trăieşte după socotinţa sa, neunindu-se cu voia şi cu învăţătura lui. Cum va primi tămăduire un frate ca acesta, dacă nu cinsteşte cuvintele părintelui său şi de învăţătura lui este întotdeauna împovărat? Cu adevărat, de nu are credinţă către părintele şi îndrumătorul său, în deşert şi fără folos se scurg zilele lui, şi amândoi au parte de necontenită amărăciune şi chinuire. Mai bine este să plece şi sa meargă la altul, mai iscusit, căruia îi va putea supune socotinţa şi voia sa.

Fratelui începător este dator, chiar de la intrarea sa în călugărie, să cerceteze cu grijă şi cu osârdie dacă nu cumva se ascunde vreo păgânătate ereticească la părintele de care vrea să se lipească pentru a vieţui împreună cu el sau dacă acesta nu e atât de avan, încât nu se află într-însul împăciuire, şi unuia ca acesta să nu i se predea, fiindcă nu este lucru fără de necaz pentru ucenic a-şi lăsa părintele căruia i s-a predat pentru Dumnezeu şi a pleca de la el, şi numai de la păgânătatea ereticească e lucru fără de păcat a pleca şi a te depărta. Iar dacă, prin harul lui Dumnezeu, este curat şi slobod părintele de aceasta, toate celelalte porunci şi hotărâri ale lui trebuie primite cu simplitate şi ascultare, chiar dacă nu par bune.

Se cuvine să ţinem minte întotdeauna că nu pentru faptele şi lucrările bune şi iscusite este gătită plată călugărilor, ci pentru smerenie, ascultare şi răbdare. Iar dacă se împuţina cu sufletul călugărul, şi nu va voi să rabde, şi-l va lăsa pe părintele său şi obştea sa fără pricină dreaptă şi binecuvântată, pe unul ca acesta Sfinţii şi de Dumnezeu purtătorii Părinţi îl aseamănă Iudei vânzătorului şi zic: „Mort e cu sufletul şi lipsit de harul dumnezeiesc.”

Cu cel împotrivitor, care nu se supune părintelui său, nimeni din obşte nu trebuie să aibă de-a face, ci toţi trebuie să fugă şi să se depărteze de el ca de un lepros, fiindcă Sfinţii Părinţi îi afurisesc şi îi leapădă deopotrivă şi pe cei ce au împărtăşire cu unii ca aceştia.

Dacă igumenul sau preotul va afurisi pe cineva, cu unul ca acesta nimeni nu trebuie să aibă împărtăşire. Cu atât mai mult nu se cuvine să aibă împărtăşire cu cei pe care Soboarele a toată lumea, şi Sfântul Vasilie cel Mare, şi ceilalţi Părinţi purtători de Dumnezeu îi blestemă, sau îi leapădă, sau îi afurisesc şi le spun: „Vai vouă!” Aşijderea şi Sfântul Ioan Gură de Aur porunceşte ca toată obştea să-i întoarcă spatele unuia ca acesta, căci dacă doar părintele îl va lepăda, iar obştea va fi în prieteşug cu el, i se va părea că părintele îl leapădă din nechibzuinţă sau răutate şi se va întări în părerea că dacă n-ar avea dreptate, ci ar fi vinovat, toată obştea i-ar întoarce spatele împreună cu părintele, şi de aceea va rămâne neîndreptat în învârtoşarea şi nesimţirea sa. Iar pentru neîndreptarea şi pierzarea lui sufletească îi va trage Dumnezeu la răspundere pe cei ce i-au fost cu priinţă şi nu au fost un suflet cu părintele, ajutându-l.

SFÂNTUL ZOSIMA VERHOVSKI

Fragment din cartea "Ascultarea de parintele duhovnicesc", Editura Sophia

Cumpara cartea "Ascultarea de parintele duhovnicesc"

 

• Viata duhovniceasca
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Viata duhovniceasca si familia
  Publicat in : Credinta

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: