Dumnezeu este dragoste, şi dacă în viaţa noastră ne folosim de Dumnezeu, după cum spun Sfinţii Părinţi, atunci înseamnă că ne folosim de dragoste. Dacă socotim şi ştim că El este pretutindenea, dacă suntem uniţi în inimă cu Dânsul, ne va învăţa cum să-l iubim pe aproapele nostru. Căci noi nu ştim nici cum să îl iubim pe Domnul, nici pe aproapele, în dragostea cea dumnezeiască sădită în noi de Domnul se amestecă adesea şi duhurile din văzduhuri, ca să ne abată cu totul de la calea cea dreaptă a dragostei curate şi drepte.
De fapt, această înfăţişare a lor este o mreajă de simţiri trupeşti şi simţăminte ale lumii acesteia, de desfătări pământeşti - este o înrobire. Adeseori se întâmplă ca un om, fie în tinereţe, fie la bătrâneţe, să se îndrăgostească de o fiinţă vie sau de un obiect, de-o fire moartă.
Oare aceasta este dragoste? In dragostea noastră, care este sădită în noi de Domnul, se amestecă şi duhurile din văzduhuri. Şi această dragoste este una fără judecată, pe când dragostea dumnezeiască este nemărginită. Ea nu face deosebiri, este foarte îngăduitoare - ceea ce spune şi Sfântul Apostol Payel: ,"Imbrăcaţi-vă întru" dragoste, care este legătura desăvârşirii." /Col. 3:14/ Căci Dumnezeu este Fiinţă desăvârşită, lipsită de neajunsuri. De aceea, când răsare în noi dragostea dumnezeiască, în deplinătatea harului, arunci cuprindem nu numai întreaga lume, ci chiar întregul Cosmos.
Aşadar, Domnul este în noi - şi Dumnezeu este prezent în tot locul, cuprinzându-le pe toate. Prin urmare, se arată atunci în noi dragostea dumnezeiască cea atotcuprinzătoare. Atunci nu mai facem deosebiri. Toţi ne sunt rude, pe toţi îi vedem buni, iar pe noi ne socotim a fi cei mai răi, slugi ale întregii Zidiri. Vedeţi, în această dragoste dumnezeiască omul se smereşte atât de mult, sufletul ajunge la o stare înaltă de smerenie - iar smerenia este desăvârşirea vieţii Creştine. Desăvârşirea vieţii Creştine se atinge nu în învierea morţilor, nu în facerea de minuni, ci în smerenia deplină. Iar când ne luminează harul Sfântului Duh, în plinătatea iubirii dumnezeieşti, atunci noi - cu alte cuvinte - dorim la toţi să slujim, să le fie bine tuturor (şi pe cea mai măruntă furnică, când vedem că ceva o chinuie, dorim să o ajutăm cumva)! Deci dragostea e jertfă. Dragostea se jertfeşte pentru aproapele.
Staretul Tadei
Articol preluat din volumul "Cum iti sunt gandurile asa iti este si viata", Editura Predania
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.