Simeon L-a asteptat pe Hristos o viata intreaga. Cand L-a aflat, a fost fericit, a fost mantuit si a exclamat: Acum, slobozeste pe robul Tau, Stapane, dupa cuvantul Tau, in pace, ca vazura ochii mei mantuirea Ta, pe care ai gatit-o inaintea fetei tuturor popoarelor, lumina spre descoperirea neamurilor si slava poporului Tau, Israel (Luca 2, 29-33).

Sfantul Siluan Athonitul L-a dorit pe Hristos si L-a cautat cu lacrimi.

Cand L-a gasit, a marturisit: Mare este iubirea cu care ne iubeste pe noi Domnul. Stiu aceasta de la Duhul Sfant, pe care Domnul mi L-a dat prin milostivirea Sa[1].

Sterie Diamandi spune ca, dupa ce L-ai gasit pe Domnul Hristos, El este carmaci incercat si iscusit care vasleste impotriva vantului si de-a curmezisul curentului, El nu este expresia unui moment istoric, ci un fauritor de istorie; El nu-i produsul mecanic al mediului si al nevoilor timpului, ci Titanul care schimba mediul si abate cursul omenirii[2]. Iisus Hristos, ieri si azi si in veci, este acelasi (Evrei 13, 8).

Din experienta proprie, Sfantul Siluan marturiseste ca nu exista pe pamant om atat de bland si plin de iubire ca Domnul nostru Iisus Hristos. In El e bucuria si veselia noastra. Sa-L iubim, iar el ne va duce in Imparatia Lui unde vom vedea Slava Lui[3].

Pentru crestinul obisnuit, eforturile ascetice, eroice de despatimire, care te ajuta sa ai experienta intalnirii cu Hristos pe care au avut-o sfintii, de obicei sunt prea grele. Insa, pe langa aceasta cale, mai putin batatorita si rezervata personalitatilor cu o exceptionala traire si experienta duhovniceasca, spune Parintele Teodor Bodogae, viata spirituala a Ortodoxiei mai cunoaste o cale, care e la indemana tuturor: calea trairii spirituale, liturgice, care urmareste unirea cu Dumnezeu prin mijlocirea formelor sensibile ale cultului sau slujbelor divine[4].

In acest sens vechea literatura duhovniceasca ne prezinta un caz. Pe cand Orientul Mijlociu ajunsese sub stapanire araba, un print arab calatorea inspre Beirut. Era insotit de o caravana de camile si slujitori. Aproape de oras era o biserica cu hramul Sfantul Mucenic Gheorghe.

Fiind zi de sarbatoare, preotii si credinciosii erau adunati pentru Sfanta Liturghie. Printul porunci slugilor sa fie aduse camilele in biserica. Preotii l-au rugat sa nu faca lucrul acesta, pentru ca era casa lui Dumnezeu. Dar. in zadar. Cand insa camilele au intrat in biserica, s-au prabusit moarte.

A inteles printul ca o putere nestiuta de el este prezenta acolo. S-a hotarat atunci sa asiste si el la Sfanta Liturghie. Cu multa teama, preotii au inceput Sfanta Slujba. Cum printul statea aproape de altar, dupa sfintirea darurilor, cand preotul a spus Sa luam aminte, sfintele sfintilor si a frant agnetul, a vazut un copil minunat pe care ingerul Il injunghia cu sabia, varsandu-i sangele in potir si trupul impartindu-l pe disc. S-a cutremurat. I-a crezut pe crestini canibali, pentru ca la impartasire preotul le-a impartit credinciosilor carne si sange.

Dupa ce s-a sfarsit Liturghia, cand preotul impartea anafura, i-a dat si printului. Acesta a refuzat zicand: N-am vazut eu ca voi sunteti niste canibali? L-ati junghiat pe pruncul acela atat de frumos. Preotul uimit i-a spus: Boierule, daca tu ai vazut asemenea lucruri, inseamna ca te iubeste Dumnezeu. Apoi i-a explicat taina Sfintei Jertfe.
Miscat sufleteste, printul a cerut sa fie botezat. Insa preotul, de frica repercusiunilor din partea musulmanilor, i-a cerut sa se duca la arhiepiscop, in Muntele Sinai. S-a dus, arhiepiscopul l-a catehizat si l-a botezat cu numele de Pahomie. Pahomie, plin de ravna, s-a dus la ai sai, cu gandul sa-i increstineze. Ai sai nu au primit mesajul evangheliei si l-au martirizat.

Aceasta este povestirea, adevarul pe care-l propovaduieste insa Biserica este acela ca Hristos ni se arata, noua muritorilor, sub forma vazuta a Sfintelor Taine, adica sub infatisarea Painii si a Vinului euharistic, sfintite la Sfanta Liturghie si prefacute in Insusi Trupul si Sangele Sau[5].

Dreptul Simeon l-a primit pe Hristos in bratele sale. Calea mistica deschisa noua tuturor este calea harica a Sfintelor Taine. Cele trei taine importante ale initierii sunt Botezul, Mirungerea si Sfanta Euharistie. Ele corespund celor trei trepte sau faze clasice ale vietii spirituale: purificarea, iluminarea si unirea deplina.

Experimentand o asemenea viata, Batranul Porfirie spunea: Viata fara Hristos nu este viata. Daca nu-L vezi pe Hristos in toate faptele si gandurile tale, tu traiesti fara Hristos… Hristos este prietenul nostru, fratele nostru, El este tot binele si toata frumusetea. El este totul[6].

†ANDREI
Arhiepiscopul Vadului, Feleacului si Clujului
si Mitropolitul Clujului, Maramuresului si Salajului

[1] Cuviosul Siluan Athonitul, Intre iadul deznadejdii si iadul smereniei, Alba Iulia, 1994, p. 41.
[2] Cf. Ilarion Felea, Religia iubirii, Arad, 1946, p. 391.
[3] Op. cit., p. 135.
[4] Cf. Nicolae Cabasila, Talcuirea dumnezeiestii Liturghii si despre viata in Hristos,Bucuresti, Editura Arhiepiscopiei, 1989, p. 12.
[5] Ibidem.
[6] Dionysios Tatsis, Cuvintele batranilor, Reintregirea, Alba Iulia, 2004, p.

14.

.

• Acatistul Mantuitorului Iisus Hristos
  Publicat in : Acatiste
• Biserica Nasterea Domnului din Betleem
  Publicat in : Biserica in lume
• Mormantul lui Lazar din Betania
  Publicat in : Biserica in lume
• Capela Inaltarea Domnului din Ierusalim
  Publicat in : Biserica in lume
• Catedrala Hristos Mantuitorul din Moscova
  Publicat in : Biserica in lume