Sfanta Euharistie- Taina Imparatiei si a unitatii Bisericii

Sfanta Euharistie- Taina Imparatiei si a unitatii Bisericii Mareste imaginea.

Sfanta Euharistie, care are loc in cadrul Sfintei Liturghii, este minunea prefacerii Sfintelor Daruri de paine si vin (a materiei Jertfei) in Trupul si Sangele Mantuitorului Iisus Hristos. In ce consta aceasta prefacere sau ce fel de actiune exprima? Parintele Alexander Schmemann explica foarte simplu actiunea prefacerii: “hrana noastra parmanteasca, painea si vinul devin, se transforma in Trupul si Sangele lui Hristos.

credinta crestina a marturisit cu tarie de la inceput realitatea prefacerii darurilor - a painii si a vinului - in Trupul si Sangele lui Hristos, de aceea orice «inlocuire» a acestei realitati prin «simbolism» inseamna o amenintare fata de realismul euharistiei, o amenintare la prezenta reala a Trupului si a Sangelui lui Hristos pe Sfanta Masa” . Daca pana la momentul sfintirii darurilor in potir si pe disc sunt numai vin si paine, dupa sfintire si invocarea Duhului Sfant sunt numai Trupul si Sangele Domnului. Prefacerea nu este una fizica ci este metafizica, pentru ca nu se produce prin substituirea cu o materie din domeniul lumii fizice, asa cum a fost de exemplu la Nunta din Cana Galileii, cand apa s-a transformat in vin sau la inmultirea painii, etc. Minunea euharistica este inaccesibila simturilor noastre corporale, e mai mult obiectul credintei de aceea si spunem inainte de Impartasire “cred Doamne si marturisesc…cred ca acesta este Preacurat Trupul Tau si acesta este scump Singele Tau…”. Credinta in prefacerea Sfintelor Daruri este comuna intregii Biserici inca din primele veacuri, de aceea chiar si in timpul disputelor hristologice nu s-a pus niciodata problema dogmei euharistice.

Euharistia a fost instituita de Mantuitorul in seara Cinei celei de Taina “Iisus luand paine si binecuvantand, a frant si, dand ucenicilor, a zis: “Luati, mancati, acesta este Trupul Meu.Beti dintru acesta toti, acesta este Sangele Meu, al Legii celei noi.” (Mt. 26, 26-28). Dupa cum bine stim, in epoca Bisericii primare Sfanta Euharistie se savarsea in casele crestinilor; toti se adunau intr-o casa, unde participau la savarsirea Euharistiei si se impartaseau cu Trupul si Sangele Domnului. Din Faptele Apostolilor deducem ca adunarea primilor crestini era una prin excelenta euharistica, aceasta adunare sau synaxa este exprimata prin termenul ekklesia. Ca sa putem intelege mai bine aceste aspecte trebuie sa facem apel la primul teolog al unitatii Bisericii, si anume Sfantul Apostol Pavel. In epistolele sale intalnim texte foarte clare despre identificarea Bisericii cu adunarea euharistica, de exemplu in Epistola I catre Corinteni, cand le spune acestora “aud ca atunci cand va adunati ca Biserica, intre voi sunt dezbinari” (11, 18) din acest verset, luat in context, putem deduce cu usurinta ca e vorba de Biserica -adunare euharistica- si nu de o adunare oarecare, caci pentru adunarile obisnuite avea fiecare casa lui “oare nu aveti voi casa ca sa mancati si sa beti?” (I Cor. 11, 22). In aceasta perioada casa si Biserica sunt unite de practica Euharistiei, datorita acestui fapt apare si expresia “Biserica din casa”; ori de cate ori se oficia Euharistia intr-o casa crestina, Biserica lui Dumnezeu era unita cu acea locuinta.

Unitatea Bisericii in Sfanta Euharistie este clar evidentiata in spusele Apostolului Pavel “Paharul binecuvantarii pe care noi il binecuvantam nu este oare impartasirea cu Sangele lui Hristos? Painea pe care noi o frangem nu este oare impartasirea cu Trupul lui Hristos? De vreme ce este o singura paine, noi, cei multi, un singur trup suntem, fiindca toti dintr-o singura paine ne impartasim.” (I Cor. 10, 15-17), in aceste versete, ce exprima Taina Euharistiei, ideea dominanta este aceea ca cei multi formeaza un trup, e unitatea celor multi cu acel Unul , Care Se ofera pe Sine si mentine aceasta unitate. Aceiasi unitate reiese si de la (Mt. 26, 26-28) “Luati, mancati, acesta este Trupul Meu. Beti dintru acesta toti, acesta este Sangele Meu”, aceasta luare/primire a lui Hristos euharistic este exprimata ca o invitatia luati, care ii introduce “pe cei multi” in comuniunea si unitatea cu Unul, facuta vie si asigurata prin actul de a manca si a bea Trupul si Sangele lui Hristos, din aceasta cauza Christos Yannaras spune ca Biserica (prin Euharistie), este o Cina, un act ce inseamna a manca si a bea “de nu vetí manca trupul Fiului Omului si nu veti bea Sangele Sau, nu veti avea viata in voi ” (In. 6, 53). Parintele A. Schmemann evidentiaza faptul ca in Biserica participam la cina mesianica a lui Hristos , Cina/comesenie la care vom participa deplin in Imparatia cerurilor. Fiul lui Dumnezeu Se daruieste ca “hrana si bautura” realizand acel trup al comuniunii sau comuniunea agapica in care viata dumnezeiasca e intrupata in viata lumii. De la Cina cea de Taina si pana acum Hristos-Domnul s-a dat pe Sine ca hrana mantuitoare prin care se savarseste unirea cu El. Dar pe langa aceasta El cere ca Euharistia sa se faca intru pomenirea Lui (Lc. 22, 19), aceasta nu e o simpla anamneza (aducere aminte) sau ceva pur simbolic, ci retrairea vie si maxima a Euharistiei. Parintele Dumitru Staniloae spune ca unirea cu Domnul in Euharistie e o unire deplina tocmai pentru ca El nu este lucrator in noi numai prin energia adusa de Duhul Sfant, ci este lucrator prin Trupul si Sangele Lui, imprimate in trupul si sangele nostru . Acest fapt este unirea noastra cu Hristos pana acolo incat noi ne aflam impreuna subiecti cu Hristos prin aceea ca traim si crestem prin Euharistie. Astfel noi traim starile si simtirile Mantuitorului, incat spunem impreuna cu Apostolul Pavel “de acum nu mai traiesc eu, ci Hristos traieste in mine” (Gal. 2, 20).

Euharistia este Taina unitatii Bisericii, nu numai in virtutea unirii depline in care ne atrage Hristos, ci si datorita unirii noastre cu ceilalti credinciosi. Hristos Se prelungeste cu trupul Sau in toti credinciosii si asigura iubirea deplina intre membrii/madularele Bisericii, incat toti sunt “contrupesti”/consangeni nu numai cu Hristos, ci si intre ei, si pentru ca “fiecare simte si traieste viata tuturor celorlalti ca viata luminata de mintea aceluiasi Hristos, sensibilizata si imputernicita de Duhul aceluiasi Hristos” . De asemenea si preotul se roaga pentru unitatea credinciosilor in rugaciunea dinainte de impartasire “iar pe noi pe toti, care ne impartasim dintr-o paine si dintr-un potir, sa ne unesti pe unul cu altul prin impartasirea aceluiasi Duh”. In jurul Trupului si-al Sangelui sunt atat cei vii cat si cei adormiti, atat oamenii cat si ingerii, astfel Sfanta Euharistie este unificarea a toate; autorul Didahiei celor 12 Apostoli prezinta printr-o imagine plastica aceasta unificare: “precum aceasta paine era risipita pe dealuri, iar adunata fiind s-a facut una, asa se aduna si Biserica Ta de la marginile pamantului, intru Imparatia Ta” (Didahia sau Invatatura celor 12 Apostoli, cap. IX). Unitatea in Trupul Domnului se realizeaza prin lucrarea Duhului, Care coboara la epicleza “peste noi si peste aceste daruri ce sunt puse inainte”. Euharistia Bisericii are proportii cosmice, -dupa cum am mai spus- este unificarea tuturor in toate, mai exact “o liturghie cosmica: recapitularea vietii si a lumii in Logosul slavei lui Dumnezeu. Euharistia Bisericii este consimtirea omului la asumarea firii sale de catre Hristos, consimtire ce unifica logosul intregii firi create in «DA-ul» ascultarii lui Hristos” . In aceasta liturghie cosmica are loc nu numai o cuvantare sfanta (ierologie) ci -mai presus de toate- o lucrare sfanta (ierurgie) sau o lucrare dumnezeiasca (teurgie), de care se bucura si la care participa tot cosmosul, cerul si pamantul -in glas doxologic- canta cantarea intreit-sfanta “Sfant, Sfant, Sfant Domnul Savaot, plin este cerul si pamantul de marirea Lui.” (Is. 6, 3).

Asadar, Euharistia este o pregustare a Imparatiei lui Dumnezeu, ea ne unifica deplin cu Hristos, ne face contrupesti cu El si ne mentine in unitate si pe noi cei multi, pe unul cu altul. Euharistia este minune si transpunere/prefacere, este Taina a unitatii si Trup al lui Hristos, este unificare a tuturor in toate si liturghie cosmica, si de aceea unde este Hristos nu poate sa fie dezbinare. Euharistia ne aduce unitatea de viata dumnezeiasca, ce se dezvaluie in viata fapturilor, ea face din Biserica o icoana a Imparatiei cerurilor sau cum spune Petros Vasiliadis “o icoana a Eshatonului”, ceva ce nu vine din lumea aceasta. Euharistia le unifica pe toate si confirma adevarul, aceasta l-a facut pe Sfantul Irineu de Lyon sa afirme ca “parerea noastra este in acord cu Euharistia si Euharistia confirma parerea noastra” . Acolo unde este Trupul si Sangele lui Hristos este unitate si unde este unitate este Biserica: “«Ubi ecclesia Ibi Spiritus Sanctus et omnis gratia»- unde este Biserica, acolo este si Duhul Sfint si plinatatea Harului. caci daca acolo unde este Biserica este Duhul Sfant, atunci acolo unde este Duhul Sfant este innoirea fapturii, acolo «este o alta viata, un inceput vesnic», acolo este zarea vietii celei de taina, a zilei neinserate a Imparatiei lui Dumnezeu.” . Prin Euharistie, intreg Laos tou Theou, intreaga Biserica participa la Cina Imparatiei, redescoperind ziua cea dintai a creatiei celei noi . Referitor la pregustarea Imparatiei lui Dumnezeu prin Euharistie (si celelalte Taine) putem concluziona cu Parintele A. Schmemann ca: “Aceasta Imparatie o asteptau, pentru ea se rugau, pe ea o vesteau prorocii Vechiului Testament, spre ea, ca spre scopul si implinirea sa, a fost indreptata istoria sfanta a Testamentului Vechi, si despre care ni s-a vestit in Noul Legamant unde se spune ca s-a implinit vremea si s-a apropiat Imparatia lui Dumnezeu (Mc. 1, 15) ” , pe care crestinii o gusta si experiaza de la Cincizecime incoace printr-o Cincizecime permanenta marcata de coborarea harului divin si prin impartasirea cu Trupul si Sangele Domnului.

Concluzii
• Euharistia este Taina prefacerii (metafizice) a darurilor de paine si vin in Trupul si Sangele Domnului Hristos;
• Taina Euharistiei a fost instituita de Insusi Mantuitorul nostru Iisus Hristos la Cina cea de Taina;
• Prin impartasirea cu Trupul si Sangele Mantuitorului, cat si prin comuniunea agapica a celor multi cu Unul, Euharistia este Taina care sustine unitatea Bisericii;
• Euharistia Bisericii are proportii cosmice, fiind unificarea tuturor in toate (I Cor. 15, 28);
• Euharistia este o pregustare a Imparatiei lui Dumnezeu, ea ne unifica deplin cu Hristos, ne face contrupesti cu El, marcand prezenta Imparatiei cerurilor aici pe pamant intre tensiunea dintre deja dar nu inca;

Bibliografie:
1. Biblia sau Sfanta Scriptura, Ed. IBMBOR, Bucuresti, 2005.
2. Schmemann, Alexander, Euharistia-Taina Imparatiei, traducere de Pr. Boris Radulescu, Ed. Anastasia, 1998.
3. Staniloae, Pr. Prof. Dr. Dumitru, Teologie Dogmatica Ortodoxa, vol. II, Ed. EIMBOR, Bucuresti, 2003.
4. Yannaras, Christos, Adevarul si Unitatea Bisericii, traducere de Ierom. Ignatie Trif si Ionut D. Uliniuc, Ed. Sofia, Bucuresti, 2009.
5. Idem, Abecedar al Credintei, traducere de Prof. Dr. Constantin Coman, Ed. Bizantina, Bucuresti 2007.
6. Vasiliadis, Petros, Eucharist and Witness, WWC Publications, Geneva, 1998 (in limba engleza).
7. Bulgakov, Serghei, Dogma euharistica, traducere de Pr. Paraschiv Angelescu, Ed. Paideia, Bucuresti 2000.
8. Zizioulas, Ioannis, Euharistie, Episcop, Biserica, traducere de Pr. Dr. Ioan V. Istrati si Geanina Chiriac, Ed. Basilica, Bucuresti 2009.

Vasile Pop

.

Despre autor

Vasile Pop Pr. Vasile Pop

Colaborator
7 articole postate
Publica din 10 Iunie 2011

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 7925

Voteaza:

Sfanta Euharistie- Taina Imparatiei si a unitatii Bisericii 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE