62
Iubirea pe care a arătat-o Hristos lumii, fiica mea, este iubirea care exista mai înainte de întemeierea lumii (In 17, 25). Aşadar iubirea nu e trecătoare, ci e veşnică. Eu sunt întru Tatăl Meu şi voi în Mine şi Eu în voi (In 14, 20). Acolo unde este Fiul, este şi Tatăl, este şi Duhul Sfânt. El vine să umple şi să împlinească întreaga fire trinitară a sufletului omenesc. Cu toate că e stăpânul casei, bate ca un străin la uşa fiecărui suflet. A dat omului libertate şi nu vrea să intre cu sila. Fericit este cel care îşi supune libertatea iubirii! Voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine (Apoc. 5,20). Fericit cel care îşi deschide de bunăvoie inima Mântuitorului! Unul ca acesta primeşte întreaga Lui dragoste, şi cu această dragoste împreună viaţa, pacea şi bucuria.

63
Din dragoste pentru suflet, Mântuitorul Iisus nu uită nici de trup, căruţaşul sufletului. Il hrăneşte în vremea foametei, îl vindecă de boli, îl scoate din furtuni şi îl curăţă de duhurile rele. Se atinge de ochii orbilor, îşi pune mâna pe leproşi şi pe morţi, îndreaptă pe gârbovi şi pe slăbănogi. Pe gârbovi, fiica mea! Vezi? El nu ţine seama nici de urâţenia, nici de frumuseţea trupească, ci numai de sufletul care creşte şi se împlineşte în trup; la trup El caută roadele duhovniceşti, ştiind bine că creanga răsucită şi încovoiată poartă adesea cel mai dulce fruct. Să nu uiţi niciodată asta, fiica mea!

64
Mântuitorul ştie mai bine cât preţuieşte trupul omenesc. Ce-i acest trup? Doar tot El ne-a spus-o prin graiul sfinţilor Săi proroci, apostoli şi poeţi: este fum în risipire, iarbă ce se usucă, floare ce păleşte, praf şi pulbere. Oamenii, plini de trufie cum sunt, caută în orbirea lor la trăsură, nu la cel care o conduce, însă Domnul caută la vizitiu, la cel care, ascuns în caleaşcă, o mână pe aceasta. Toată dragostea şi grija Lui se îndreaptă spre conducătorul nevăzut, spre suflet. Iar când drege şi când spală căruţa, pentru căruţaş o face. Pentru sufletul cel fără de moarte vindecă El şi hrăneşte trupul. Pentru că ce-i va folosi omului dacă va câştiga lumea întreagă, iar sufletul său îl va pierde? (Mt. 16, 26).

65
Mântuitorul îl îndeamnă pe om să nu-şi facă griji pentru hrana sa, nici pentru băutură, nici pentru îmbrăcăminte, aceasta fiind o grijă de căpetenie a închinătorilor la idoli, iar nu a ucenicilor Săi. Nu se cuvine copiilor lui Dumnezeu, oameni fiind, să aibă aceleaşi griji ca animalele. Dumnezeu, gazda noastră în această lume, ştie ce ne trebuie, poartă El grijă de nevoile noastre. Ori poate îşi închipuie cineva că Dumnezeu nu-Şi cinsteşte oaspeţii nici cât o gazdă de-a noastră? Doamne, fereşte!

Oricât ne-am îngriji de trup, tot nu putem să-l scăpăm de bătrâneţe, de boală, de moarte şi de stricăciune. Dar Atotputernicul, Care ne-a înveşmântat sufletul în acest uimitor trup plăsmuit din pulbere, de atâta preţ pentru noi, ne va înveşmânta după moarte cu trupuri şi mai frumoase, nepieritoare, nestricăcioase, neatinse nici de boală, nici de bătrâneţe. Şi aceasta ne-a făgăduit-o însuşi Ziditorul nostru, Care ne iubeşte, Care ne-a făcut din iubire.

66
Dragostea de Dumnezeu alungă din suflet orice teamă, fără numai frica de păcat, nu. Dimpotrivă, frica de păcat sporeşte odată cu dragostea. Frica de păcat este tocmai frica de Dumnezeu. Iubitorii de Dumnezeu nu s-au înspăimântat nici de oameni, nici de fiare, nici de lipsuri, nici de moarte. Mai mult, erau bucuroşi să îndure şi ei pentru Cel Care a îndurat atâta suferinţă pentru dânşii, căutând să-I semene cât mai bine Acestuia. Moartea, despărţirea de lumea de aici, ei o priveau ca pe o mai grabnică întâlnire cu Domnul cel Preaiubit.

Iată mărturia Apostolului: Avem încredere şi voim mai bine să plecăm din trup şi să petrecem la Domnul (II Cor. 5, 8). Ei ştiau că, părăsind locaşul trupesc, muritor, sufletul va afla aşezământ în ceruri. Căci ştim că, dacă acest cort, locuinţa noastră pământească, se va strica, avem zidire de la Dumnezeu, casă nefăcută de mână, veşnică, în ceruri. De aceea şi suspinăm, în acest trup (II Cor. 5,1-2).

67
Acelora care îl urmează, Hristos le dă o pildă de iubire cerească: Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne întru iubirea Mea, după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân întru iubirea Lui (In 15,10). Toate poruncile Mântuitorului se cuprind într-una: Să iubiţi! Celelalte, privind rugăciunea, milostivirea, smerenia, curăţia, răbdarea, jertfa, îndrăzneala, iertarea, trezvia şi bucuria sunt numai razele iubirii. Aşadar cine câştigă pe împărăteasa faptelor bune, câştigă şi întreg alaiul ei.

68
In cărţile Noului Testament, iubirea stă deasupra tuturor celorlalte virtuţi, ca una ce le cuprinde pe toate.

Cine nu cunoaşte cuvântul Apostolului Pavel despre dragoste? Dacă aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul prorociei şi tainele toate le-aş cunoaşte şi orice ştiinţă, şi de aş avea atâta credinţă încât să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sunt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte. Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă... Şi acum rămân acestea trei... credinţa, nădejdea, dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea (I Cor. 13,1-7; 13).

69
Când intră dragostea dumnezeiască în inimă, fiica mea, cu ea odată intră totul: înţelepciunea şi puterea, curăţia şi milostivirea, dreptatea şi îndrăzneala, înfrânarea şi chibzuinţă, pacea şi bucuria şi tot lucrul bun. Şi cum să nu fie aşa? EI, Care pe însuşi Fiul Său nu L-a cruţat, ci L-a dat morţii, pentru noi toţi, cum nu ne va da, oare, toate împreună cu El? (Rom. 8, 32). întreaga istorie a Bisericii stă mărturie; dragostea lui Hristos face din oamenii cei mai simpli - înţelepţi, din cei slabi face martiri, din desfrânate face femei sfinte, pe hrăpăreţi îi face milostivi, pe împăraţi şi prinţi - slujitori întru Hristos; lupii se fac mieluţi şi mieii - lei. Puterea cea minunată a iubirii lui Hristos creşte şi se înmulţeşte tot mereu.

70
Dând oamenilor toată dragostea Sa, Hristos aşteaptă şi de la ei dragostea lor întreagă. Şi de la tine aşteaptă toată dragostea ta, fiică preaiubită. Şi nu numai că nu suferă ca inima cuiva să se împartă între Dumnezeu şi Mamona, ci mai cere şi un lucru ce pare cumva împotriva firii: Dacă vine cineva la Mine şi nu urăşte pe tatăl său şi pe mama sa
şi pe femeie şi pe copii şi pe fraţi şi pe surori şi chiar şi sufletul lui însuşi, nu poate să fie ucenicul Meu (Lc. 14, 26). Cel ce iubeşte pe tată ori pe mamă mai mult decât pe Mine nu este vrednic de Mine (Mt. 10, 37).

Sigur că nu oricine poate să facă asta, ci numai acela care îşi deschide lui Dumnezeu inima. Atotputernicul face atunci aievea cele cu neputinţă. „Iubirea nu are într-adevăr nimic altceva decât pe Dumnezeu. Căci Dumnezeu este iubirea", spune Nil Sinaitul.

71
Câtă vreme omul nu ajunge să se scârbească de haina cea veche, nici nu-şi poate dori una nouă. Cum am putea noi să ajungem făptură nouă în Hristos, om nou, fiu al luminii, dacă nu ne urâm sufletul nostru cel păcătos, care din pricina robirii sale la trup a ajuns şi el să fie mai mult carne decât duh? Omul cel vechi nu încearcă în faţa lui Dumnezeu decât frică. Frica îi este început, îi este şi sfârşit. Pentru omul cel nou însă frica este un început, iar sfârşitul este dragostea. Moartea pentru iubirea lui Hristos chezăşuieşte viaţa cea veşnică.

72
Cine se îndepărtează de Hristos a şi căzut în nebunia poftelor trupeşti, care nu se pot număra, nici măsura. Pe cei străluminaţi de dragoste nu-i stăpânesc dorinţele trupului; nu-i mişcă frumuseţile acestei lumi trecătoare. Se folosesc de lumea aceasta, ca şi cum nu s-ar folosi deplin de ea. Căci chipul acestei lumi trece (I Cor. 7, 31).

Ei caută spre cele nevăzute, nu spre cele ce se văd. Privirea le e îndreptată dincolo de mormânt, spre Cel Care îi iubeşte şi Care a pregătit pentru dânşii cele ce ochiul n-a văzut şi urechea n-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit (I Cor. 2, 9). Acolo e capătul drumurilor şi al necazurilor noastre. Iar cele de faţă sunt înşelătoare.

73
Nimeni nu poate să aibă dragoste adevărată şi statornică pentru Dumnezeu până ce n-a câştigat iubirea întru Hristos. Iar fără iubirea pentru Hristos nu poate să aibă dragoste nici pentru aproapele său. Spunem iar, spunem mereu, precum s-a mai şi spus: „Intru lumina Ta vom vedea lumină." Am putea spune la fel de bine: „Intru iubirea Ta iubim noi", căci numai şi numai prin iubirea lui Dumnezeu, Care a luat trup în iubirea lui Hristos, putem iubi şi noi cu adevărat şi pe Dumnezeu, şi pe noi înşine şi pe aproapele nostru; şi chiar şi pe duşmanul nostru.

Pentru că Hristos a murit şi pentru vrăjmaşii noştri, şi tocmai datorită preţului pe care l-a plătit Hristos pentru răscumpărarea lor putem să-i iubim, să-i binecuvântăm şi să ne rugăm pentru ei - de dragul lui Hristos, nu al vrăjmaşului. Dumnezeiescul Maxim Mărturisitorul scrie: „Cine îl iubeşte pe Dumnezeu, îl iubeşte neapărat şi pe aproapele." Să adăugăm: Cine nu îl iubeşte pe Hristos Fiul lui Dumnezeu întrupat, nu îl iubeşte nici pe Dumnezeu. In Noul Testament sunt descoperite cele două dogme fundamentale: Sfânta Treime şi întruparea Fiului lui Dumnezeu. Iubirea se întemeiază pe aceste două dogme.

74
Dumnezeu a binecuvântat căsătoria mai întâi în Rai, apoi la Cana.

In căsătorie, două trupuri fac unul singur. Cele două suflete ajung să fie unul, „fără despărţire şi fără amestecare". Două lăcaşuri ale Duhului Sfânt sub un singur acoperiş! Dar de ce a unit Dumnezeu cele două trupuri? „Pentru că e mai lesne să călătoreşti în doi decât să fii singur."

Căsătoria pune frâu dorinţei necurate a trupului, iraţionalitatea este înlocuită printr-un ţel; înmulţindu-se neamul omenesc, se înmulţesc şi cei mântuiţi de jertfa lui Hristos.

Mai mult: căsătoria bărbatului cu femeia, uniţi din dragoste şi binecuvântaţi de Biserică, este simbolul cel mai grăitor al unirii duhovniceşti dintre FIristos şi Biserică, dintre Hristos şi fiecare suflet creştin. Intre cei dintâi ucenici ai Mântuitorului, apostoli şi mironosiţe, se aflau şi oameni căsătoriţi, şi necăsătoriţi.

SFÂNTUL NICOLAE VELIMIROVICI

Fragment din cartea "CASIANA - ÎNVĂŢĂTURĂ DESPRE IUBIREA IN HRISTOS", Editura Sophia

Cumpara cartea "CASIANA - ÎNVĂŢĂTURĂ DESPRE IUBIREA IN HRISTOS"

 

• Dragostea
  Publicat in : Morala
• Dragostea, iubirea, fericirea
  Publicat in : Editoriale