"Căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile, nici înălţimea, nici adâncul şi nicio altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru" (Romani 8, 38-39).

Cuvintele acestea sunt mari, dar nu le cunoaştem, deoarece nu avem iubire atât de mare. Dar deşi sunt mari, fiindcă a vrut să ne arate că nu sunt nimic în comparaţie cu iubirea cu care l-a iubit Dumnezeu, după ce a amintit de aceasta iubire, Pavel vorbeşte de iubirea lui, ca să nu pară că spune lucruri mari despre sine. Şi cuvintele pe care le grăieşte înseamnă următoarele: ce este nevoie, zice, să grăiesc despre cele prezente şi înfricoşătoare, care sunt unite cu viaţa aceasta? Pentru că chiar dacă vorbeşte cineva despre cele viitoare, şi despre Puteri şi despre lucruri precum moartea şi viaţa, şi zicând Puteri înţeleg pe îngeri şi pe Arhangheli, şi toată oştirea cerească, şi acestea pentru mine sunt mici în comparaţie cu iubirea lui Hristos. Cu siguranţă că nici dacă m-ar ameninţa cineva cu moartea viitoare, cea fără de sfârşit, ca să mă îndepărteze de Hristos, nici dacă mi-ar făgădui viaţa veşnică, n-aş primi.

De ce trebuie să amintesc de împăraţii pământului, şi de guvernatori, şi de unul şi de altul? Chiar dacă mi-ai vorbi de îngeri, şi de toate puterile cereşti, sau de toate făpturile, sau de toate cele viitoare, pentru mine sunt mici şi cele care se află pe pământ, şi cele care se găsesc în ceruri, şi cele care sunt sub pământ, şi cele care sunt mai presus de ceruri, în comparaţie cu iubirea aceea. Apoi, ca şi cum n-ar fi fost de ajuns acestea, ca să-şi arate dorul pe care-l avea, după ce le-a socotit pe acestea ca elemente cunoscute, zice: „nicio altă făptură". Adică, spunând acestea, vrea să ne întărească următoarele: dacă ar exista şi o altă zidire, cât este cea văzută şi cea nevăzută la un loc, nici ea nu mă va îndepărta de iubirea aceea. Şi n-a grăit aceste cuvinte pentru că îngerii sau alte Puteri încearcă aceasta, departe un asemenea gând, ci fiindcă voia să arate în orice fel iubirea sa nestăvilită pe care o avea faţă de Hristos. Pentru că nu L-a iubit pe Hristos pentru cele care erau ale lui Hristos, ci pentru Hristos le-a iubit pe ale Lui, şi doar spre Acesta privea, şi doar de un lucru se temea: să nu piardă iubirea pe care o avea pentru Hristos. Fiindcă lucrul acesta era pentru el mai înfricoşător şi decât gheena, aşa cum să rămână în această iubire era mai dorit decât împărăţia cerurilor.

Deci ce preţuim noi, când Pavel nu se minunează nici de cele care se găsesc în ceruri faţă de dorul pentru Hristos, în timp ce noi în locul lui Hristos preferăm pe cele care se află în bălegar şi în noroi? Şi Pavel, cu siguranţă, pentru iubirea Lui primeşte să fie aruncat şi în gheenă, şi să piardă şi împărăţia, deşi cu siguranţă amândouă erau în faţa lui, în timp ce noi nu dispreţuim nici viaţa de aici? Oare mai suntem vrednici de încălţămintele aceluia, de vreme ce ne-am îndepărtat atât de mult de măreţia lui? Fericitul Pavel, nici împărăţia cerurilor n-o socoteşte că este ceva de dragul lui Hristos, în timp ce noi o dispreţuim, deşi vorbim mult despre ale Lui. Şi măcar să vorbim despre ale Lui, însă acum nici aceasta nu se întâmplă, şi cu toate că împărăţia se află în faţa noastră, după ce o părăsim, vânăm în fiecare zi umbrele şi visele. Dumnezeu, cu siguranţă, deoarece este iubitor de oameni şi foarte blând, a făcut ceea ce ar face orice părinte care-l iubeşte pe copilul său, dacă acesta s-ar supăra pentru însoţirea îndelungă cu el, şi l-ar înţelepţi în mod diferit. Prin urmare, deoarece nu avem pentru Hristos dorul care se cuvine, ne arată multe altele, încât să ne ţină lângă EL Şi nici astfel nu rămânem, ci ne întoarcem la jocurile copilăreşti.

Pavel nu face însă la fel, ci ca un copil educat şi liber, care-l iubeşte pe tatăl său, caută doar însoţirea cu acesta, în timp ce pe celelalte nu le bagă în seamă, sau mai bine spus, mult mai mult decât un copil. Pentru că nu-l cinsteşte împreună şi pe tatăl şi pe ale lui, ci când îl vede pe tată, nu ia seama deloc la acelea, ci preferă să fie cu el chiar dacă este biciuit şi pedepsit, decât să trăiască bine departe de el. Aşadar, să ne înfricoşăm, noi, cei care de dragul lui Hristos nu dispreţuim nici măcar banii, sau mai bine spus, care nu dispreţuim banii nici pentru noi înşine. Fiindcă Pavel a fost omul care le-a răbdat pe toate în mod adevărat pentru Hristos, nu pentru împărăţie, nici pentru propria cinste, ci pentru iubirea faţă de Ei. Pe noi, însă, nici Hristos, nici cele care aparţin lui Hristos, nu ne despart de lucrurile lumeşti, ci precum şerpii, sau viperele, sau porcii, sau ca toţi aceştia împreună, ne târâm în noroi. Cu ce suntem mai buni decât acele animale, noi care avem exemple atât de multe şi de mari, care privim încă în jos, şi nu ne îndurăm să înălţăm puţin privirea spre ceruri? Dumnezeu L-a dat şi pe Fiul Său la moarte, tu, însă, nici pâine nu-i dai Celui Care S-a dat, S-a jertfit pentru tine! (Comentariu la Epistola către Romani, 16, E.P.E. 17, 250-264; P.G. 60, 543-547)

Sfantul Ioan Gura de Aur

Cuvinte de aur, vol I; Editura Egumenita

Cumpara cartea "Cuvinte de aur, vol I"

• Iubirea dumnezeiasca si judecata din urma
  Publicat in : Editoriale
• Mladite din iubirea dumnezeiasca
  Publicat in : Credinta
• Autorul si criteriul judecatii particulare
  Publicat in : Dogma
• Sensurile notiunii de iubire
  Publicat in : Sfantul Evanghelist Ioan

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: