Mladite amare ale betiei

Mladite amare ale betiei Mareste imaginea.

Anacharsis, înţelept vestit la elinii cei din vechime, spune că viţa de vie odrăsleşte trei mlădiţe: prima este mlădiţa desfătării, a doua - a îmbătării, iar a treia - a întristării. Filosoful a tâlcuit spusele sale astfel: întrebuinţarea cu măsură a vinului slujeşte omului spre mulţumire şi sănătate, fiindcă şi setea o potoleşte, şi pe om îl întăreşte, şi inima o veseleşte; iar întrebuinţarea lui fără de măsură naşte certuri, aprinde mânia, stârneşte la ocări şi la bătăi, după care urmează de obicei necazuri nu puţine. In ceea ce ne priveşte, dacă vom vrea să cercetăm puterea beţiei cu luare-aminte şi dacă o vom numi „viţă", vom afla pe ea nu trei mlădiţe care aduc omului vătămare şi întristare, ci mult mai multe, şi anume zece.

Cea dintâi mlădiţă este întunecarea minţii, înceţoşarea judecăţii, pierderea cunoştinţei - fiindcă de la stomacul preaplin de băutură aburii se ridică la cap, lucrează asupra creierului şi întunecă mintea. Drept aceea, când sunt la beţie, mulţi nu mai ştiu de ei, nu îşi dau seama ce fac şi vorbesc, la fel ca nişte nebuni, şi orice rău, necinstire sau bătaie ar păţi, a doua zi nu-şi aduc aminte. Asupra celor de acest fel se împlineşte zisa Scripturii: Bătutu-m-a şi nu m-a durat, ocărâtu-m-a şi eu n-am ştiut (Pilde 23, 34).

Cea de-a doua mlădiţă este neruşinarea: beţivul nu se ruşinează de nimeni, ci, pierzându-şi conştiinţa, rosteşte vorbe spurcate, hulitoare, prosteşti, jignitoare pentru un auz cu întreagă-înţelepciune; gura lui se aseamănă unui grajd de dobitoace, plin de necurăţie împuţită, iar limba - unei lopeţi cu care se aruncă această necurăţie... Ce altceva este inima acestui om, fără numai locaş al multor rele, din care nu poate să iasă altceva decât rău, după cuvântul Evangheliei: Omul cel rău din vistieria cea rea a inimii sale scoate cele rele, că din prisosinţa inimii grăieşte gura lui (Lc. 6, 45).

Cea de-a treia mlădiţă din viţa beţiei este nepăzirea tainei. Cel beat povesteşte tuturor şi fiecăruia, fără fereală, toate tainele, ale sale şi străine, pe care le oblăduia cu osârdie în adâncul sufletului său, păzindu-le întru tăcere, cât era treaz. Şi nu numai atât: el pomeneşte şi ceea ce a trecut demult şi s-a dat uitării. Şi este tot atât de obişnuit lucru pentru beţiv să descopere tainele precum îi este să verse mâncarea din stomac: nici mâncarea, nici tainele nu rămân în beţiv.

Cea de-a patra mlădiţă din sodomitica viţă a beţiei e aţâţarea poftei trupeşti, drept care Apostolul şi îndeamnă: Nu vă îmbătaţi cu vin, întru care este curvia (Efes. 5, 18).

Cea de-a cincea mlădiţă, plină de otravă şerpească, este iuţimea, mânia, vrajba, certurile, bătaia şi vărsarea de sânge. îmbătându-se cu vin, oamenii se scoală cu întărâtare unul asupra altuia. Iată de ce vorbeşte cu dojană Parimiastul: Cui este vai? Cui sunt gâlcevi? Cui judecăţi? Cui necazuri şi sfezi? Cui zdrobirea în zadar? Cui sunt ochii urduroşi? Au nu celor ce zăbovesc la vin şi celor ce pândesc unde se fac ospeţe? (Pilde 23, 28-29). Şi înţeleptul fiu al lui Sirah grăieşte: La vin nu te face viteaz, că pe mulţi i-a pierdut vinul (Sir. 31, 29).

Cea de-a şasea mlădiţă, plină de fiere, este vătămarea sănătăţii, slăbirea puterilor trupeşti, tremurul mâinilor, durerea de cap, slăbirea vederii, pătimirea stomacului, gemetele, neputinţele, bătrâneţea înainte de vreme, împuţinarea anilor vieţii şi moartea nefericită.

Cea de-a şaptea mlădiţă e risipirea avuţiei, pierderea bogăţiei, lipsirea de foloase: Lucrătorul beţiv, grăieşte fiul lui Sirah, nu se va îmbogăţi (19, 1). Ce mulţi sunt oamenii care din pricina beţiei au ajuns de la mare bogăţie în cea mai de pe urmă sărăcie!... Exemplu avem în fiul curvar, care e zugrăvit în pilda evanghelică.

Cea de-a opta mlădiţă amară este pierderea mântuirii. La fel ca bogăţia materială, şi comorile duhovniceşti se risipesc în urma beţiei, fiindcă beţivul spre toate păcatele cutează. De ce păcat se îngreţoşează, se teme ori se ruşinează omul când este treaz, nu se mai ruşinează, nu se mai teme, nu se mai îngreţoşează când este beat.

Bine zice despre aceasta Sfântul Ioan Gură de Aur: „Dacă beţia află în cineva şi întreagă-înţelepciune, şi ruşinea cea după Dumnezeu, şi bună înţelegere, şi blândeţe, şi smerită cugetare - pe toată le aruncă în adâncul fărădelegii!“ Iar omul care prin beţie s-a lipsit de toate faptele bune, oare nu se lipseşte de mântuire şi nu se înstrăinează de moştenirea cerească ? Pe bună dreptate zice Apostolul: Beţivii împărăţia Cerurilor nu vor moşteniţi Cor. 6, 10).

Cea de-a noua mlăcliţă a viţei este mânia lui Dumnezeu: călcând poruncile lui Dumnezeu, beţivul stârneşte spre mânie cu păcatele sale pe însuşi Dumnezeu. Iată de ce strigă Prorocul Isaia: Vai celor ce se scoală de dimineaţă şi umblă după băutură beţivă până seara, că vinul îi va arde pe ei (Is. 5, 11).

Cea de-a noua şi cea mai amară mlădiţă a beţiei este pieirea de tot a sufletului... Alţi păcătoşi se pot pocăi şi pot avea părere de rău pentru păcatele lor când le soseşte ceasul morţii, fiindcă mintea lor este trează - însă beţivul care moare cum poate să se pocăiască, dacă el nu ştie de sine, dacă nu-şi dă seama că îi vine moartea, pe care nicidecum nu o aştepta? Iar pentru cel ce moare fără pocăinţă gheena este cu neputinţă de ocolit.

Iată mlădiţele acestei vii sodomitice care este beţia: măcar că la gust par dintâi dulci, după aceea dulceaţa lor se preface în amărăciune de fiere, în otravă de şerpi şi de aspide!

din scrierile Sfântului Dimitrie al Rostovului

Fragment din cartea "Cand sufletul este bolnav"

Cumpara cartea "Cand sufletul este bolnav"

 

Pe aceeaşi temă

11 Iulie 2019

Vizualizari: 860

Voteaza:

Mladite amare ale betiei 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

consumul de alcool betia

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE