Neintelegerile dintre crestini

Neintelegerile dintre crestini

Neintelegerile cresc acolo unde scade dragostea, iar harul lui Dumnezeu este dat uitarii. Daca, in lume, neintelegerile si conflictele dintre oameni cresc incontinuu, fiecare cautand sa-l biruie pe celalalt, intr-o nebunie generala, in Biserica insa lucrurile nu trebuie sa stea asa.

Ca si crestini, vom fi mai vrednici de osanda decat cei care nu L-au cunoscut pe Dumnezeu, daca vom face faptele acelora. Intre crestini salasluiesc toate cele trei Persoane dumnezeiesti, precum ne-a spus Mantuitorul: "Unde sunt doi sau trei, adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor" (Matei 18, 20). "Daca Ma iubeste cineva, va pazi cuvantul Meu, si Tatal Meu il va iubi, si vom veni la el si vom face locas la el" (Ioan 14, 23).

Neintelegerile dintre crestini

Lumea este din ce in ce mai agitata, iar oamenii acesteia se afla tot timpul intr-o stare nefireasca, fiind cuprinsi de manie si de revolta; mandria sta la baza celor mai multe conflicte sociale si familiale. Daca lumea se agita si fierbe, caci oamenii ei traiesc numai pentru aceasta lume, neprivind catusi de putin spre Dumnezeu si spre viata de apoi, in Biserica, crestinii nu au voie sa se agite, sa se certe unii cu altii si sa deznadajduiasca de schimbarile sociale.

Este fireasca lupta mai mare pe care diavolul o ridica asupra crestinilor, desi el nu-i slabeste nici pe necrestini. Indiferent insa de cat de mare este lupta, ea nu va fi niciodata peste puterile noastre, caci Dumnezeu este drept si milostiv, purtandu-ne de grija: "Lasati lui Dumnezeu toata grija voastra, caci El are grija de voi. Fiti treji, privegheati. Potrivnicul vostru, diavolul, umbla, racnind ca un leu, cautand pe cine sa inghita, caruia stati impotriva, tari in credinta, stiind ca aceleasi suferinte indura si fratii vostri in lume" (I Petru 5, 7-9).

Crestini fiind, sa nu indraznim sa traim ca si cei care nu cred in Dumnezeu. Daca in orice adunare lumeasca apar dezbinari si certuri, oamenii grupandu-se in tabere potrivnice, in Biserica, cei credinciosi nu au voie sa fie potrivnici unii altora, fiecare trebuind sa lupte numai cu pacatele sale, iar nu cu ceilalti. Abia atunci cand vom avea inima plina de dragoste fata de toti ceilalti (mai ales in Biserica), vom putea spune ca implinim cuvantul Mantuitorului, care ne porunceste: "Sa va iubiti unul pe altul. Precum Eu v-am iubit pe voi, asa si voi sa va iubiti unul pe altul. Intru aceasta vor cunoaste toti ca sunteti ucenicii Mei, daca veti avea dragoste unii fata de altii" (Ioan 13, 34-35).

Din pacate, multi crestini uita insa ce inseamna numele pe care il poarta. A fi crestin implica a-ti asuma intreaga Evanghelie, straduindu-te din rasputeri sa implinesti poruncile Mantuitorului, singurele care duc spre libertate, spre pace si spre viata cea vesnica. Sa nu uitam ca toti suntem frati intre noi si fii ai lui Dumnezeu; suntem cei pe care Dumnezeu i-a scos din intunericul necunostintei si i-a adus la lumina cunoasterii dumnezeiesti.

Dezbinarile si certurile au existat in Biserica si in vechime. Cei prin care diavolul a lucrat dezbinari si certuri nu au fost insa niciodata oameni duhovnicesti, ci oameni trupesti (lumesti): "Cata vreme este intre voi pizma si cearta si dezbinari, nu sunteti, oare, trupesti si nu dupa firea omeneasca umblati?" (I Corinteni 3, 3).

Existenta ispitelor in Biserica ajuta la invederarea adevaratilor crestini, iubitori de Dumnezeu, iar nu de intaietate lumeasca si de pacate: "Voi va adunati nu spre mai bine, ci spre mai rau. Caci mai intai aud ca atunci cand va adunati in biserica, intre voi sunt dezbinari, si in parte cred. Caci trebuie sa fie intre voi si eresuri, ca sa se invedereze intre voi cei incercati" (I Corinteni 11, 17-19).

Atata timp cat facatorii de pace sunt fii ai lui Dumnezeu (Matei 5, 9), nascatorii de certuri si dezbinari sunt fii ai diavolului. "Nu rasplatiti nimanui raul cu rau. Purtati grija de cele bune inaintea tuturor oamenilor. Daca se poate, pe cat sta in puterea voastra, traiti in buna pace cu toti oamenii" (Romani 12, 17-18). Acela care doreste din toata inima sa se impace cu toti oamenii se face fiu al lui Dumnezeu si propovaduitor al Evangheliei lui Hristos.

Diavolul vrea sa-i dezbine pe crestini si sa nimiceasca pacea din Biserica, pentru ca duhul lumii sa inabuse Duhul lui Hristos din cei credinciosi. Atata timp cat crestinii nu se dezbina intre ei, nimic exterior lor nu ii va putea dezbina, caci: "Orice imparatie care se dezbina in sine se pustieste, orice cetate sau casa care se dezbina in sine nu va dainui" (Matei 12, 25). Cand dragostea se raceste, nimicirea este aproape: "Toata Legea se cuprinde intr-un singur cuvant, in acesta: Iubeste pe aproapele tau ca pe tine insuti. Iar daca va muscati unul pe altul si va mancati, vedeti sa nu va nimiciti voi intre voi" (Galateni 5, 14-15).

Pentru marea lui iubire de oameni si pentru rugaciunile crestinilor mai tine Dumnezeu lumea, dand inca pace neamurilor care se inarmeaza neincetat. Cand crestinii nu se ingrijesc insa de unitatea lor, tanjind spre cele lumesti, lumea este lasata de Dumnezeu in salbaticia patimilor ei.

Deoarece pacea lumii este conditionata, intr-o masura semnificativa, de pacea dintre crestini, se cade sa luam aminte la indemnul Sfantului Apostol Pavel, care spune: "Va indemn, fratilor, pentru numele Domnului nostru Iisus Hristos, ca toti sa vorbiti la fel si sa nu fie dezbinari intre voi; ci sa fiti cu totul uniti in acelasi cuget si in aceeasi intelegere" (I Corinteni 1, 10).

Teodor Danalache

Despre autor

Teodor Danalache Teodor Danalache

Senior editor
718 articole postate
Publica din 30 Iulie 2009

16 Iulie 2012

Vizualizari: 6393

Voteaza:

Neintelegerile dintre crestini 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Sfantul Vasile al Ostrogului. Viata si minunile. Tamaduitorul celor cu mintile bolnave
Sfantul Vasile al Ostrogului. Viata si minunile. Tamaduitorul celor cu mintile bolnave La adăpostul culmilor nepătrunse ale Muntenegrului, departe de zgomotul şi vâltoarea marilor oraşe şi a staţiunilor turistice, se află Mănăstirea Sfântului Vasile al Ostrogului, un mărgăritar nepreţuit de credinţă vie, ortodoxă, în mijlocul lumii de 28.00 Lei
Elogii. Imnele vietii
Elogii. Imnele vietii „Am numit aceste pagini Elogii nu ca pe o formă de laudă goală, ci ca pe o încercare de a ridica, prin cuvânt, imne către acele realități de dincolo de noi. Elogiul, în forma lui lui originară, nu este o superficială flatațiune, ci este o rară înălțare: 80.00 Lei
Un condamnat la moarte ascet
Un condamnat la moarte ascet Un condamnat la moarte ascet - Corespondența cu Anthony și Sarah Atwood a Mitropolitului Ierotheos al Nafpaktosului. Un criminal în ochii lumii, dar în ochii lui Dumnezeu, fiul care „pierdut era și s-a aflat” și a primit haina cea dintâi 37.00 Lei
Oameni care vor fi mereu cu mine
Oameni care vor fi mereu cu mine Un roman învăluitor și liric care reconstituie destinul unei familii armene de-a lungul mai multor generații. Între trecut și prezent, între durerea pierderii și lumina mereu nouă a speranței, romanul ne amintește că la temelia inimii noastre stau cei 58.14 Lei
Fenomenul erosului
Fenomenul erosului Rezultat al unei reflecții profunde și radicale, redactate într-un stil impecabil, meditațiile asupra fenomenului erosului (amour) ale lui Jean-Luc Marion sunt o amplă analiză și regândire a unei teme fundamentale a culturii europene. La trei veacuri și 42.29 Lei
Omul recent
Omul recent Ilustrații de Mircea Cantor „Omul recent este o meditaţie despre lumea de azi a unui modern nesatisfăcut de propria sa modernitate. Este o critică a modernităţii care nu se mulţumește nici cu proclamaţiile suficiente ale postmodernităţii, nici cu 100.43 Lei
Sa oprim timpul! Pledoarie pentru tinerete
Sa oprim timpul! Pledoarie pentru tinerete Scopul nostru este ca toti oamenii sa-si propuna inversarea procesului de imbatranire. - Autorii A gasi caile de optimizare a propriei noastre biologii inseamna a deveni propriul nostru Demiurg. - Dumitru Constantin-Dulcan Noi zicem ca si longevitatea se 105.71 Lei
Jurnalul unui psihiatru si nu numai (1997-2007)
Jurnalul unui psihiatru si nu numai (1997-2007) Cartea dr. Galina Răduleanu evocă momente din activitatea Spitalului Clinic de Psihiatrie „Profesor Doctor Alexandru Obregia”. Cum, în acea perioadă, am colaborat îndeaproape cu domnia sa, am citit acest jurnal cu atenție și cu o justificată curiozitate. 50.74 Lei
Sfintii Parinti despre Moartea si Invierea Domnului
Sfintii Parinti despre Moartea si Invierea Domnului Vazut‑ai ca de acum moartea se numeste pretutindeni „adormire” si „somn” si ca ceea ce mai‑nainte de aceasta îsi avea fata înfricosata s‑a facut lesne defaimata acum, dupa învierea lui Hristos? Vazut‑ai cît de stralucita este biruinta învierii?! Pentru în 52.86 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact