Dar, veti zice, eu stau sub apasarea firii - desigur, iubesc pe Hristos, - dar firea ma sileste sa pacatuiesc. Daca suferi constrangere si asuprire, vei fi iertat, dar daca prin nepasare ai cazut, nu este iertare.

Sa vedem; sa lamurim daca pacatele se savarsesc prin nevoie si constrangere sau, mai degraba, prin nebagare de seama si nepasare grea.

„Sa nu ucizi“ - este zis. Ce te sileste? Cine te impinge la aceasta? Ce asuprire este aici? Care din noi ar alege cu draga inima sa bage cutitul in gatul aproapelui si sa-si pateze mana de sange? Nimeni.

Asa ca, potrivnic a ceea ce ziceti, mai degraba ca sa pacatuiesti te constrangi si te silesti.

Dumnezeu a pus in firea noastra ca un fel de farmec care ne face sa ne iubim unii pe altii. "Toata vietuitoarea - este scris - isi iubeste pe cel asemenea, iar omul pe aproapele lui". Bagati asadar de seama ca noi avem de la fire o inclinare spre virtute? Cele rele sunt impotriva firii; daca ele biruiesc, este o dovada a nemaipomenitei noastre leneviri.

Iar curvia, ce veti spune? Ce nevoie ne impinge spre ea? Ziceti ca e navala poftei? Si pentru ce, va rog? Nu va este ingaduit sa aveti legaturi cu femeia voastra - si asa de a putea pune frau acestei navale? Veti zice: dar eu sunt prins de dragoste pentru femeia aproapelui. La aceasta intamplare nu poate fi vorba de constrangere; dragostea nu-i treaba de constrangere - nu iubesti din constrangere, ci cu voie si de la sine. Legatura trupeasca, poate, se impune omului, dar nu de a iubi pe aceea sau pe cealalta. Ceea ce lucreaza in imprejurarea aceasta, nu-i pofta legaturii trupesti, ci slava desarta, trufia, pofta nemarginita…

Si furtul - este el constrangerea? Da - ziceti - saracia il produce. Saracia lucreaza, asadar, tocmai la contrariul a ceea ce ziceti. Furtul este fapta trandavului. Saracia, de obicei, naste nu lenevia, ci dragostea de munca. Furtul, asadar, se trage tot din lene.

Mai ascultati si aceasta: Ce este mai greu si mai neplacut? Sa umbli noaptea prin intuneric, sa-ti pui in cumpana viata, sa fii gata de ucidere, sa tremuri, sa mori de frica? Sau, mai degraba, sa te pui pe lucru in fiecare zi si sa te bucuri fara teama, in deplina siguranta? Desigur, acesta din urma e lucru mai firesc, si de aceea, cei mai multi oameni duc acest fel de viata.

Vedeti, asadar, ca virtutea este in rostul firii, iar pacatul impotriva ei. Ea ca si sanatatea si boala. Ce sa mai spunem despre minciuna si despre sperjur (juramant fals)? Cum pot fi ele justificate? Le savarsim cu buna noastra voie. (…)

Cand batjocorim, ascultam de vreo constrangere? Da, mania ne scoate din fire, ne arde, si nu mai ingaduie sufletului sa fie linistit.

Omule, nu mania, ci micimea de suflet ne face sa fim batjocoritori. Daca ar fi mania, atunci toti oamenii ar fi supusi ei. Suntem in stare sa ne maniem, nu pentru ca sa batjocorim pe aproapele, ci pentru a indrepta pe cei pacatosi, pentru a ne ridica pe noi insine, pentru a scapa de toropeala. Mania este in noi ca un imbold, care trebuie sa ne faca sa scrasnim din dinti impotriva diavolului, facandu-ne in stare ca sa-l biruim - iar nu ca sa ne ridicam unul impotriva altuia…

Dar pentru ce a facut Dumnezeu pe om asa cum este (adica in stare de a fi rau)? Nu Dumnezeu l-a facut asa, departe de aceasta; caci altfel nu l-ar fi pedepsit. Tinem oare de rau pe robii nostri cand insisi noi suntem in greseala? Cu atat mai mult Dumnezeu, stapanul lumii, nu ne-ar fi tinut pe noi.

Cum a ajuns, asadar, omul unde a ajuns? Prin propria greseala, prin greseala trandaviei lui. A creat Dumnezeu pe toti oamenii? Pentru oricine, aceasta-i limpede. Cum se face atunci ca nu toti sunt asemenea, in ce priveste virtutea si stricaciunea?

De unde au iesit cei rai, cei stricati? Daca voia nu are aici nici un rost, daca firea a facut totul, atunci cum se face ca unii sa fie buni, si altii rai? Daca toti ar fi rai din fire, ar fi cu neputinta cuiva sa fie bun - daca toti ar fi buni din fire, cu neputinta sa fie cineva rau. Firea fiind aceeasi pentru toti oamenii, toti ar trebui sa fie, din partea aceasta, de un singur fel, buni sau rai.

Vom zice ca unii sunt buni din fire si altii rai (ceea ce ar fi neintelept, dupa cum am aratat)? Atunci aceste feluri de a fi ar trebui sa fie nestramutate, caci ceea ce-i firesc este si nestramutat. De pilda, toti suntem supusi mortii si suferintei - si orice ar face, nimeni nu poate fi nepasator. Ci noi vedem multi ajungand din buni rai si din rai buni. La cea dintai intamplare prin trandavie, la cea de a doua prin bagare de seama. Ceea ce ne arata cu prisosinta ca aceste doua feluri de a fi nu sunt deloc firesti, pentru ca insusirile firesti nu se schimba si nu se castiga prin bagare de seama. Dupa cum nu-i nevoie sa facem nici un efort ca sa vedem sau sa auzim - cu atat mai mult n-ar trebui sa ne trudim ca sa practicam virtutea, daca firea ea insasi ar fi aceea care ne-ar da-o in folosire. Si de ce, oare. Dumnezeu ar face rai, cand poate face buni pe toti oamenii?

Atunci, de unde izvoraste raul? Intrebati-va voi insiva. Treaba mea este sa arat ca nu vine nici din fire, nici de la Dumnezeu. Atunci e intamplarea? Deloc. Atunci, vine din nimic?

Taceti din gura; feriti-va de nebunia de a cinsti la fel si inca in ce fel, raul si pe Dumnezeu. Caci daca raul vine din nimic, el ar fi atotputernic, si n-ar putea fi nici scos, nici nimicit. Ceea ce, intr-adevar, se trage din nimic, n-are sfarsit, toata lumea isi da seama de aceasta.

Si daca raul ar avea atata putere, cum se face ca sunt si atatia oameni de bine? Cum fiintele, care au un inceput, ar putea fi ele mai puternice decat raul, care nu are inceput? Dar Dumnezeu poate starpi raul. Cand? Si cum ar putea El starpi ceea ce se bucura de aceeasi cinste ca El si avand aceeasi putere? O, rautate diavoleasca, ce de rele ai scornit? Ce blasfemie a nascocit impotriva lui Dumnezeu.

Cum a inchipuit, sub cuvant de pietate, o noua impietate!… Voind a statornici ca raul nu se trage de la Dumnezeu, a adus o alta invatatura stricata, ca adica el nu ar avea inceput.

Dar, in cele din urma, de unde se trage raul? Din aceea ca vrem sau nu vrem. Si ca vrem sau nu vrem, la randul lor, de unde vin?

Din noi insine… Raul nu-i altceva decat neascultare fata de Dumnezeu. Dar omul de unde a invatat aceasta? Spuneti-mi: era prea greu sa invete aceasta? Nici eu nu zic ca era prea greu, dar de unde i-a venit voia aceasta a neascultarii? Din alegerea lui si din ignoranta lui. Stapani fiind de a alege, unii au ales raul. De acolo ca uneori a fost cu bagare de seama si si-a dat osteneala, iar alteori a fost nebagator de seama si trandav.

Sfantul Ioan Gura de Aur

.

• Patimile - boli ale sufletului
  Publicat in : Credinta
• Cum se nasc patimile ?
  Publicat in : Editoriale
• Patimile si Invierea in psalmi
  Publicat in : Saptamana Patimilor
• Patimile Celui fara de patimi
  Publicat in : Saptamana Patimilor