In adâncul tău sunt gânduri de tot felul care se mişcă, încercând să-şi facă loc spre lumea faptelor. Gândurile nefolositoare sau chiar cele dăunătoare nu îşi iau putere decât atunci când le dăm atenţie şi le urmăm în formarea lor spre cuvinte şi fapte. Nu vei fi împiedicat doar de existenţa lor, ci vei fi încetinit de cristalizarea unor gânduri proprii în raţionamente, judecăţi sau intenţii neconforme vieţii evanghelice pe care vrei s-o trăieşti. Gândurile proprii - chiar cele potrivnice - pot fi folositoare atâta timp cât nu devin păreri de care să depindă judecata şi voinţa noastră.
Părerea proprie este o judecată formată din gânduri pe care începi să le preţuieşti fără să le cercetezi în lumina cuvintelor Domnului şi a experienţei Bisericii. Nu gândurile potrivnice te îngreunează, ci părerea ta care urmează şi întăreşte aceste gânduri.
Părerea despre sine se aseamănă mult cu conceptul de stimă de sine utilizat în psihologie. Totuşi părerea de sine este privită dintr-un alt unghi, într-un alt context.
Conotaţia negativă a părerii de sine provine din faptul că este o estimare de sine exagerată, ruptă de realităţile obiective din jur. Nu estimarea şi aprecierea propriilor însuşiri fac ca părerea de sine să fie atât de criticată în literatura monahală, ci propria fixaţie pe aceste calităţi, aprecierea şi mulţumirea pe care acestea le aduc fără o valorificare reală a lor în cuvinte sau fapte vii.
Părerea ta îţi poate fi cel mai mare duşman în orice demers sau intenţie dacă îţi acaparează atenţia aşa încât să nu mai poţi vedea sau auzi părerile celorlalţi şi - mai grav - să nu mai înţelegi adevărul.
Părerea mea este că... poate fi un refren continuu care oscilează între propunere şi impunere. Să ai o părere este firesc, să te încrezi numai în ea este periculos, iar să nu o vezi decât pe ea este cu siguranţă catastrofal. Vezi ca propria părere să o foloseşti cu grijă, verificând mereu autenticitatea şi folosul ei. Caută mereu să îţi lămureşti părerea astfel încât să o foloseşti ca pe o unealtă fină, şi nu ca pe un zid pus între tine şi realitate.
O altă extremă, care poate fi uneori de folos, iar alteori dăunătoare, este lipsa unor păreri conturate.
Personajul principal din filmul Ostrov are o replică tulburătoare atunci când e întrebat despre o problemă teologică: Eu n-am păreri! Aici, pe de o parte, e vorba de o chestiune teologică, duhovnicească, profundă, pe care călugărul se fereşte a o judeca, iar pe de altă parte, vocaţia lui monahală în sine implică o smerenie dusă până la limită.
Totuşi ne putem folosi mult de această scenă, putem potrivi la măsura noastră şi la condiţiile vieţii fiecăruia adevărul ce ni se descoperă.
• Fă-ţi păreri, dar nu le iubi, nu te iubi pe tine în părerile tale!
Incăpăţânarea
Dacă părerea de sine te împiedică să primeşti sfaturi şi să îndrepţi lucruri pe care cei din jur le observă la tine ca nefireşti sau nefolositoare, încearcă să nu cazi în încăpăţânarea ce perpetuează această stare tulbure.
Poţi avea o părere şi să fie şi potrivită. Cerceteaz-o, verific-o şi apoi adapteaz-o realităţii imediate, pentru a o face folositoare.
Uneori părerea proprie poate să fie bună, dar condiţiile sau timpul să nu fie potrivite. Ai grijă să le armonizezi şi mai ales să nu te încăpăţânezi când nu înţelegi prea bine conflictele dinăuntru!
Impotrivirea
Cu mult mai dăunătoare este împotrivirea, adică încăpăţânarea conştientă, persistentă. Este o consecvenţă în negativ, o perseverenţă ce scade drastic posibilitatea revenirii, căinţei, îndreptării.
Impotrivirea are şi aspecte folositoare: atunci când este îndreptată către o realitate strâmbă, când tinde să restabilească adevărul sau dreptatea. Dar în acest caz are nevoie de multă chibzuinţă, de o lămurire, de sfătuire cu alţii, ceea ce o distinge de împotrivirea individuală, ieşită din părere proprie, din dorinţa de a ieşi în evidenţă.
Atunci când, în urma sfătuirii şi a cercetării care-ţi arată că părerea ta este nepotrivită, rămâi încăpăţânat în ceea ce iubeşti mai mult decât adevărul, atunci sigur împotrivirea ta este greşită şi nu poţi decât să sari repede din mentalitatea care te-a adus aici.
Pr. Şerban Tica
Fragment din cartea "Cum poţi fi smerit", Editura Sophia
Cumpara cartea "Cum poţi fi smerit"
-
Egoismul aduce intotdeauna tristete si neliniste
Publicat in : Credinta -
Egoismul, izvor de suferinta
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.