Aroape fiecare om isi faureste o imagine imbunatatita despre sine. Pe langa ceea ce este, omul doreste sa fie ceva mai mult, ceea ce nu este rau in sine. Multi, insa, cugetand la o astfel de imagine imbunatatita, cred ca sunt deja imaginea pe care si-au construit-o despre ei insisi. Astfel, ei parasesc realitatea in care traiesc si se muta intr-alta, inchipuita si inselatoare.
De cele mai multe ori, noua imagine, faurita cu multa grija, este lingusitoare fata de cel care a creat-o. Este ca si cum ne-am uita intr-o oglinda si, in loc sa ne vedem asa cum suntem, ne-am vedea deja asa cum ne-am dori sa fim. Trasatura caracteristica a parerii de sine difera, fiecare proiectandu-si in aceasta patimile si nazuintele sale: unul se vede mai destept, altul mai puternic, altul mai frumos, altul mai duhovnicesc etc.
Cand ne credem ceea ce nu suntem inca, vom avea numai de patimit, atat sezand in singuratate, cat si petrecand langa ceilalti. Privim cu mandrie spre cei de langa noi, suntem irascibili, cand ceilalti nu ne recunosc valoarea inchipuita, dar mai ale ne cuprinde mania, cand ni se spune cu adevarat cine si cum suntem de fapt. Acestea sunt roadele unei pareri de sine inchipuite.
Omul destept nu se va revolta deloc, atunci cand ceilalti il vor socoti prost, precum nici sfantul nu se va tulbura, atunci cand ceilalti il vor nesocoti sau il vor batjocori. De cealalta parte, cel care se crede mai destept sau mai sfant decat este, va suferi foarte mult si se va revolta crunt, atunci cand un altul va indrazni sa nu ii recunoasca desteptaciunea sau sfintenia.
De cele mai multe ori, aceasta parere inchipuita de sine se ascunde in subconstient, scapand incercarilor noastre firave de a vedea daca stam in adevar sau in inselare. Pentru aceasta, credem cu toata inima ca suntem asa cum ne vedem si sunt foarte dureroase trezirile la realitate, pe care Dumnezeu ni le randuieste, prin cei de langa noi. Astfel, suntem convinsi ca cei de langa noi nu ne cunosc, ba chiar ca sunt invidiosi.
A ne uita in oglinda si a ne vedea altfel decat suntem de fapt este una dintre cele mai viclene capcane ale unei incremeniri bolnavicioase. Intr-o asemenea stare nu poate fi vorba de crestere sufleteasca sau duhovniceasca, ci de intunecare, minciuna si inselare.
Falsa inchipuire de sine este un adevarat idol, un diavol ascuns in aparenta noastra libertate si dreptate. Nu suportam sa fim lipsiti de libertate sau mintiti, insa ne inrobim si ne mintim singuri, fara a putea vedea acest lucru.
Numai prin ascultare duhovniceaca si smerenie putem sfarama acest idol, culcusit in chip viclean in mintea noastra. Ascultarea de duhovnic, precum si de cei din jurul nostru, care ne vad adesea mai corect decat ne vedem noi, precum si o smerenie autentica, ceruta neincetat in rugaciune, lui Dumnezeu, sunt singurele care ne pot face sa ne privim in oglinda in chip real, fara a ne mandri si fara a deznadajdui.
Pentru a vedea ce este omul, antropologii il iau pe om si il studiaza, insa noi, crestinii, pentru a vedea ce este omul, Il privim pe Iisus Hristos. Acesta este Omul prin excelenta, oglinda in care trebuie sa ne privim si sa ne vedem asa cum suntem de fapt, dezbracati de idolii mintii, fara nici o linguseala, fara nici o inchipuire. Hristos este singurul nostru chip real, care trebuie sa inlocuiasca orice falsa inchipuire de sine.
Preasfanta Treime, Dumnezeul nostru, daruieste-ne ganduri smerite, pentru a ne putea vedea cu adevarat asa cum suntem si a nu mai rataci in gandurile noastre, privindu-ne in oglinzi care ne deformeaza sufletul. Scoate din mintea noastra toate inchipuirile si ne da noua duh de smerenie, pentru a privi curat si sincer, atat spre noi, cat si spre cei de langa noi, spre slava numelui Tau, in vecii vecilor. Amin!
Teodor Danalache
Teodor Danalache
-
Cand primim sufletul?
Publicat in : Editoriale -
Epistola lui Dumnezeu catre sufletul aflat in necazuri
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Sufletul
Publicat in : Editoriale -
Cand sufletul este ranit
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.