Putem avea aici, pe pamant, certitudinea mantuirii?

Putem avea aici, pe pamant, certitudinea mantuirii?

Da. De ce să n-o ai? Adică omul are certitudinea că e sănătos, are certitudinea că e bolnav, de ce n-ar avea şi certitudinea mântuirii? In sensul acesta, că ai trecut de la cele rele la cele bune, şi atunci eşti pe calea mântuirii. Pentru că Dumnezeu n-are pe nimeni de pierdut, şi dacă stărui în bine nu se poate să ajungi la rău. Eu mai spun câteodată aşa - şi parcă îi ia groaza pe oameni când mă aud - că nu mi-e teamă că nu mă duc în rai. De ce spun lucrul acesta: nu pentru meritele mele...

Un părinte de la noi de la mănăstire zicea: "Să ştii că ţie nu-ţi dă Dumnezeu nici o plată, că ţie îţi place aici la mănăstire!" Păi îmi şi place, e drept că-mi place; dar nu stau pe plată, dacă e vorba.

Dar nu se poate, Dumnezeu nu rămâne nimănui dator. Eu am încredinţarea în bine, pentru că am încredere în bunătatea lui Dumnezeu. Părintele Arsenie, Dumnezeu să-l odihnească, zicea că "iubirea lui Dumnezeu faţă de cel mai mare păcătos e mai mare decât iubirea celui mai mare sfânt faţă de Dumnezeu". Dacă sunt învăluit de iubirea lui Dumnezeu, "care n-are pe nimeni de pierdut" - cum zicea părintele Serafim - eu cred că n-are Dumnezeu de ce să zică: "Nu, tu n-ai loc în rai". Că raiul e făcut pentru toţi oamenii care pot să participe la el. Raiul nu începe dincolo de lumea asta; începe aici. La noi la mănăstire era un părinte, şi zicea: "Măi, aicea poate să fie raiul pe pământ!" Şi eu ziceam: "Da, părinte, dar cu alţi oameni!"

Care suntem de rai, realizăm raiul şi aici şi mergem şi dincolo în rai. Important este să ştim de Dumnezeu, să nu vrem să ne despărţim de Dumnezeu.

(Ca şi în povestea aceea, în legenda aceea când i-a scos Domnul Hristos pe oameni din iad: era acolo şi o femeie egoistă care, când s-a ţinut cineva de picioarele ei ca să ajungă în rai, ea s-a scuturat, şi când s-a scuturat să-l scuture pe ăla, s-a scuturat şi pe ea înapoi în iad.)

Adică, dacă eşti potrivit cu ceea ce vrea Dumnezeu, iadul de fapt nu este atât un spaţiu, cât o realitate. Noi suntem în spaţiul raiului prin aşezarea noastră sufletească, prin bunătatea noastră, prin iubirea noastră, prin credinţa noastră. Prin ceea ce realizăm suntem de rai, şi dacă nu suntem aşa suntem de iad. Adică iadul nu l-a creat Dumnezeu; nicăieri în Scriptură nu se spune: "şi a creat iadul"; doar că există iad. Dar cum există? Păi, există prin aceia care sunt de iad, care sunt cu o stare sufletească ieşită din sfera lui Dumnezeu; aceia sunt de iad. aşa că noi credem şi mărturisim, nădăjduim la mila lui Dumnezeu pentru Dumnezeu, nu pentru noi.

Parintele Teofil Paraian

Fragment din cartea "Duhovnici romani in dialog cu tinerii", Editura Bizantina
 

Pe aceeaşi temă

19 Mai 2020

Vizualizari: 1634

Voteaza:

Putem avea aici, pe pamant, certitudinea mantuirii? 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Ortodoxie si Catolicitate
Ortodoxie si Catolicitate John Meyendorff (1926-1992) s-a născut la Neuilly, din părinți ruși cu rădăcini germano-bal­ti­ce, emigrați în Franța. Din pricina originii și sta­tu­tu­lui său de emigrant, a resimțit pe propria piele carențele și deșertăciunea naționalismelor în 30.00 Lei
Sfaturi pentru familia crestina
Sfaturi pentru familia crestina Această carte cuprinde sfaturi despre problemele familiei ale unor importante personalităţi ale Greciei ortodoxe, cum ar fi arhim. Filothei Faros, arhim. Makarios Griniezakis (­specia­list în ­bioetică şi predicatorul oficial al arhidiocezei Cretei) 25.00 Lei
Sfintii Insulelor Britanice
Sfintii Insulelor Britanice In veacurile de inceput ale crestinismului apusean, pamanturile Britaniei și ale Irlandei au rodit o multime de sfinti, care au aprins cu ravna lor lumina Evangheliei in intreg Apusul Europei. Vietuitori ai pustiei si intemeietori de manastiri, dascali si 48.00 Lei
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala
Ghimpele din trup. Aspecte practice ale invataturii crestine despre boala De‑a lungul vieții pământești, oricine s‑a ciocnit de problema bolii, resimțind impactul negativ pe care ea îl are de obicei în viața noastră și a celor apropiați nouă. Medicul, psihologul și teologul Konstantin Zorin, binecunoscut deja cititorilor români 29.60 Lei
Povestiri de sarbatori
Povestiri de sarbatori În lumea noastră adeseori insuportabil de cenuşie, ne izbăveşte lumea de Sus, întrupându‑se în lumină şi frumuseţe. În odăjdii de poveste, tărâmul minunii îşi întinde braţele către cei mai mici cititori, plin de tâlc şi învăţăminte, cu ochii limpezi şi 26.43 Lei
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii
Despre facerea lumii. Cateheze la Cartea Facerii Comentariul arhimandritului Athanasie Mytilineos la Hexaemeron (cartea Facerii) are deosebita calitate de a te face martor al felului minunat în care Dumnezeu a creat lumea, iar aceasta nu scolastic, ci făcându-te să simți adierile creatoare ale Duhului 31.71 Lei
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea
Mica Filocalie athonita contemporana a Rugaciunii lui Iisus. Rugaciunea lui Iisus potrivit invataturii marilor duhovnici athoniti ai secolului al XX‑lea Muntele Athos este şi azi „sipetul Rugăciunii lui Iisus”, şi marii duhovnici ale căror învăţături şi mărturii sunt prezentate în acest volum se află printre cei mai desăvârşiţi moştenitori ai tradiţiei care a transmis-o de-a lungul vremii, dar şi printre 31.71 Lei
Neptice. Scara in cer
Neptice. Scara in cer Calea poetului Șerban Moescu e calea firescului, a inocenței, a emoției și autenticității trăirilor spirituale, iar cititorul e prins în lectură de un autor profund, capabil să îndrume, chiar (sau, tocmai) cu simplitatea aceea pe care nu ai cum să nu o 26.43 Lei
Luminile Marilor Sarbatori ale Bisericii. Predici la Praznicele Imparatesti
Luminile Marilor Sarbatori ale Bisericii. Predici la Praznicele Imparatesti Marile Sărbători ale Bisericii sau Praznicele Împărăteşti sunt timp binecuvântat de Dumnezeu, sfinţit şi sfinţitor, pentru omul credincios, în care lumina vieţii veşnice din Împărăţia cerurilor străpunge cotidianul obișnuit. Din punct de vedere teologic, 52.86 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact