Ce este moartea şi cum ne putem pregăti pentru ea?

Moartea este viata fără Dumnezeu. Moartea este o realitate a sufletului, când sufletul nu este lipit, hrănit, infuzat de Dumnezeu, de viaţa lui Dumnezeu, de harul, de energia necreată a lui Dumnezeu. El este mort, muribund, somnambul.

E adevărat că noi, oamenii credincioşi, suntem botezaţi, ne împărtăşim, ne spovedim, primim harul şi nu suntem morţi; totuşi, de multe ori ne purtăm ca nişte morţi sau muribunzi pentru că nu activăm harul primit prin Sfintele Taine. Harul intră în noi prin Sfintele Taine, dar el se activează şi devine lucrător în noi prin lucrările noastre. Adică activând harul, cuvântul meu va fi cu energia mea şi cu energia harului, gesturile mele vor fi cu energia mea şi cu energia harului. Nici o mişcare a sufletului şi a trupului nu va mai fî doar gest al meu, gând al meu.

Cum activăm harul? Cum îl metabolizăm si-l manifestăm în viaţa noastră, în actele noastre, în cuvintele noastre? Prin împlinirea poruncilor şi rugăciune. Rugăciunea - ea însăşi o poruncă a Domnului - este cea care face această lucrare în noi. Când ne rugăm şi activăm harul, intrăm şi trăim o altă dimensiune a morţii: moartea morţii.

Viata noastră fără Dumnezeu e moarte, o moarte treptată până la îngropare. Activând însă harul în noi, moare moartea aceasta din noi. Murind acestui stil de viaţă care este viaţa spre moarte, omorâm moartea. Ca urmare, ajungem să trăim moartea, ca despărţire a sufletului de trup, ca pe o naştere la viaţa de dincolo, ca pe ziua naşterii în Cer. Atunci ne vom elibera definitiv de moartea care ne-a omorât, care ne ameninţă si vom trăi moartea ca naştere în viaţa cea adevărată. Dar pentru asta este nevoie să ne nevoim, să trecem prin poarta cea strâmtă şi să avem mereu curajul să omoram moartea din noi, murind plăcerilor pătimaşe, omorând patimile care ne omoară.

Cum ne pregătim pentru moarte? Alegând clipă de clipă să murim pentru poftele noastre, să murim pentru atracţiile noastre acestea zadarnice, risipitoare. Să ne răstignim poftele cele ucigătoare. Dar, atenţie, nu ne ajunge să murim astfel ca să înviem în Hristos. E nevoie să dorim viata Lui, să-L dorim pe El, să ne hrănim cu hrana pe care ne-o dă El si să transformăm orice fel de hrană în loc de întâlnire cu El, cu mila Lui, cu bunătatea Lui. Nu ajunge să nu mănânc ceva de care mi-e poftă, ci e nevoie să-L doresc pe El cu dorirea care se orienta spre cele poftite. Să-I cer să mă hrănesc şi eu cu voia Tatălui ceresc. Să aleg să-mi fie foame de voia Lui!

Şi să aleg să mănânc ce am de mâncat cu Hristos, în gând şi în gură. Să unesc ce am în gură cu numele Lui, cu chemarea Lui.

Asa biruim moartea, metabolizând Viata, care este Domnul nostru Iisus Hristos. Harul Lui, energia Lui necreată pe care ne-o dă şi care ne şi învaţă cum s-o folosim.

Biruirea morţii prin biruinţa lui Hristos 

Cum putem să-L urmăm pe Hristos, Cel care a biruit moartea?

Mâncându-L, întrupându-L, întrupându-ne în El şi întrupându-L pe El în noi, trăind după voia Lui, urând păcatul şi lipindu-ne de mila Lui. Aşa îl urmăm, pentru că noi nu biruim moartea decât prin biruinţa Lui. Dacă nu ne lipim, nu ne integrăm în biruinţa Lui, vom muri de moarte omenească, de moarte dobitocească.

Prima metodă prin care facem lucrul ăsta este să împlinim poruncile Lui, pentru că în poruncile Lui se află puterea Lui, energia Lui dumnezeiască, care a pătruns în firea noastră umană cu care S-a unit El în ipostasul Său şi care pătrunde şi în noi dacă noi, ca persoane, ne deschidem acestei pătrunderi prin primire, dacă îl primim.

Il primim în primul rând prin Botez, prin Sfintele Taine. Şi primindu-L, primim puterea Lui. Apoi activăm în noi această putere lucrând poruncile Lui, adică făcând, trăind viaţa, gândind, vorbind şi făcând gesturile şi activităţile pe care energia Lui ni le inspiră, energia Lui Ie hrăneşte şi le împlineşte.

In felul acesta noi îl urmăm pe El. Pentru că El ca persoană, ca ipostas, ne dăruieşte lucrările Lui care pătrund în noi şi sunt ca ale noastre şi atunci pe această cale îl urmăm.

Repet, biruind moartea, intrând, beneficiind de biruinţa Lui asupra morţii - moarte şi înviere. Asta presupune întâi să credem că El a biruit moartea. Să credem că biruinţa Lui e si a noastră, dacă noi îl primim pe El. Primindu-L pe El dobândim puterea să ne facem si noi fii în El, Fiul lui Dumnezeu întrupat. Lucrarea noastră cea mai importantă acum este primirea, să-L primim pe El, să primim puterea Lui, să cerem şi să primim puterea Lui de a face voia Lui, de a urî păcatul, de a iubi binele, de a ne depăşi egoismul.

Aceasta este a-L urma pe Hristos. Aceasta înseamnă să intrăm în biruinţa Lui si numai astfel vom birui moartea.

Am văzut cât suntem de neputincioşi în împlinirea poruncilor - uităm, nu putem, cădem. Apoi presiunea acestei lumi care se îndepărtează cu o viteză maximă de Hristos e din ce în ce mai copleşitoare. Presiunea vieţii acestei lumi, duhul acestei lumi e foarte puternic asupra noastră şi efectiv ne face slăbănogi, ne facem neputincioşi în a împlini
poruncile. Dar există o poruncă pe care nici o forţă din lume în afară de reaua mea voinţă nu mă poate împiedica s-o împlinesc. Chiar dacă nu desăvârşit.

Este cea mai uşoară poruncă posibilă, care pentru început nu cere nici un efort, dar - uluitor - este cea mai puţin împlinită de om. Acest miracol este pocăinţa.

„Nu pot, Doamne, să fac nici o poruncă, nimic vrednic de mântuire nu fac.” Aşa cântă, strigă, suspină Sfânta Biserică, mai ales în acest Sfânt şi Mare Post. Şi sfinţii suspină şi plâng în felul acesta, sigur, mai mult pentru noi decât pentru ei, dar şi ei simţeau această neputinţă de a face poruncile, de a împlini poruncile lui Hristos în mod desăvârşit. Dar când spun: „Doamne, nimic vrednic n-am făcut; Doamne, nu am pocăinţă; Doamne, sunt în nesimţire; Doamne, iartă-mă; Doamne, miluieşte-mă” pun începutul pocăinţei. Aceasta este pocăinţa cea uşoară. Oricât de neputincios aş fi pot să fac asta.

Da, ne e greu să împlinim celelalte porunci. De exemplu, pentru a-l iubi pe aproapele trebuie să investesc nişte energii care sunt robite în alte direcţii: îndreptăţirea de sine, iubirea de sine, repulsia faţă de acela... Trebuie să-mi smulg energia aceasta a mea care e robită acolo, s-o smulg eu, neputincioasa, şi să o transform în iubire, să o smulg de acolo şi să I-o dau Mântuitorului şi zic: „Doamne, prefă Tu această invidie, aceasta ură, acest sentiment negativ prefă-l Tu în dragoste.” Or, la început nu pot face asta. Şi nici nu ne îndurăm să facem asta pentru că prin patimi ne-am identificat cu ura, cu invidia etc.

Schimonahia Siluana Vlad

Fragment din cartea "Doamne, vindecă-mă de frică!", Editura Lumea Credintei

Cumpara cartea "Doamne, vindecă-mă de frică!"

• Nepatimirea
  Publicat in : Credinta
• Hristos in mine
  Publicat in : Religie
• Taina Marturisirii
  Publicat in : Sfintele Taine
• Aripile rugaciunii
  Publicat in : Credinta

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: