
Pricină a neaşezării, împietrire unită cu neghiobia, neştiinţă şi răutate este îndrăzneala. Da, îndrăzneala este roadă a neştiinţei. (Sfântul Grigorie Teologul)
***
Indrăzneşte către oamenii care au îndrăzneală şi părtăşie cu Dumnezeu, îndrăzneala e bună însă atunci când e plină de blândeţe. (Sfântul Ioan Gură de Aur)
***
Indrăzneala oamenilor fără de Dumnezeu, care nu se ocupă cu cele cuvenite, ci se îndeletnicesc cu cele rele, nu face decât să scârbească Dumnezeirea. (Sfântul Isidor Pelusiotul)
***
Vai sărmanei îndrăzneli, pentru că ea degrabă arde casa virtuţilor! (Sfântul Teodor Studitul)
***
Nu fiţi plini de îndrăzneală, pentru că cei care fac una ca aceasta vor fi săgetaţi precum cu o suliţă şi vor muri. (Sfântul Teodor Studitul)
***
Nimic aşa de mult nu pierde curăţia precum obiceiul spre îndrăzneală, către adresarea liberă, care face ca buzele să uite de smerenie. (Sfântul Ignatie Briancianinov)
***
A venit într-o zi un frate la Avva Ilie, la peştera chinoviei sale de la Sfântul Sava. „Avva, spune-mi un cuvânt de folos", a cerut fratele. „Pe vremea părinţilor noştri, a răspuns bătrânul, erau iubite trei virtuţi: neagonisirea, blândeţea şi înfrânarea. Iar acum printre monahi stăpânesc lăcomia, plăcerea pântecelui şi îndrăzneala. Alege ce doreşti."
***
Avva Petru, ucenicul Avvei Lot, a spus: „Am fost într-o zi la chilia Avvei Agaton. Atunci a venit la el un frate şi l-a întrebat: „Aş vrea să vieţuiesc împreună cu fraţii. Spune-mi cum pot să trăiesc alături de ei." Stareţul i-a răspuns lui: „Ca în prima zi când ai venit la ei. Astfel, în toate zilele vieţii tale să te porţi înaintea lor ca un străin şi să nu ai îndrăzneală."
***
„Ce se întâmplă din pricina îndrăznelii?", a întrebat un părinte. „Indrăzneala este asemenea stricării roadei copacilor de către brumă şi chiciură. Nu e o altă patimă mai vătămătoare decât îndrăzneala; ea este maica tuturor patimilor. Nevoitorul nu se cuvine dară să aibă îndrăzneală, chiar dacă s-ar afla singur în chilia sa."
Fragment din cartea "Cum să dobândim ajutorul lui Dumnezeu", Editura Sophia
Cumpara cartea "Cum să dobândim ajutorul lui Dumnezeu"
-
Curajul
Publicat in : Editoriale -
Sa nu-ti pierzi curajul
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Ce este curajul? Dar jertfa suprema?
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.