Scrisoare catre un frate casatorit

Dragul meu frate! As vrea sa iti expun propriile mele vederi asupra temei care te preocupa, adica asupra feluritelor probleme ale vietii de familie. Amandoi avem experienta respectiva, fiindca si eu am fericirea de a avea familie, si inca una mare. Ca atare, cred ca vei primi cuvintele mele nu ca pe o predica lipsita de temei si seaca, ci ca pe niste cuvinte de dragoste si intelegere, al caror scop este sa arate caile de rezolvare a problemelor create de casnicie.

Se stie ca si oamenii credinciosi au parte uneori de casnicii nefericite. Incepand casnicia, cei tineri, care au frecventat din copilarie scolile de catehizare si au avut duhovnici, care nu s-au departat nicicand de Biserica, se ciocnesc cu greutati, mai ales dupa doi-trei ani de viata in comun.

Importanta este si problema relatiilor intime si a nasterii de prunci. Aceasta este o problema foarte arzatoare atat din pricina multimii parerilor legate de ea, ce uneori sunt diametral opuse, cat si din pricina ciocnirii dintre cele doua categorii de judecati pe care le emit teologii in aceasta privinta. Exista printre ei unii aspri si neinduplecati, care subliniaza ca scopul casatoriei este exclusiv nasterea de prunci si interzic apropierea intima.

Exista si unii mai cu pogoramant, care au experienta familiala personala sau care au ajuns la o anumita maturitate duhovniceasca in urma vietii de nevointa din manastire, si care ii primesc pe cei casatoriti cu dragoste si cu intelegere.

Crede-ma, frate, ca in zilele noastre avem teorii indeajuns. S-a scris mult, prea mult. Tema aceasta a fost analizata de scriitori, de teologi talentati (clerici si mireni), si totusi nu exista acord in privinta practicii legate de problemele acestea. Aceasta multime de pareri nu numai ca nu ofera un ajutor real, ci, dimpotriva, incurca mult lucrurile si otraveste viata celor casatoriti.

Ca atare, trebuie sa luam aminte cu osebire la glasul mangaietor al Bisericii, care vorbeste in primul rand prin duhovnici, si totodata sa citim articolele si cartile care dau solutia corespunzatoare pentru fiecare caz in parte. Trebuie remarcat ca una si aceeasi problema nu admite una si aceeasi solutie pentru toate perechile de soti sau, mai bine zis, exista multe metode de rezolvare a ei.

Reflectiile care urmeaza, frate, nu dezleaga cele ce sunt de nedezlegat, dar nici nu toarna gaz pe foc. Ele nu fac decat sa atinga anumite probleme pe care poate ca ti le-ai ridicat din pricina altor pareri nechibzuite si imprudente.

Iti amintesc ca ideile acestea sunt pur personale, si tu poti sa le respingi linistit daca le vei gasi lipsite de fundament sau potrivnice randuielii tale duhovnicesti. Mai intai de toate, nu vreau sa ridic inaintea ta noi probleme. Iarta-ma ca scriu la repezeala. Nu uita ca in casa unui tata cu multi copii nu exista liniste niciodata din pricina multimii treburilor, si ca vremea care imi sta la dispozitie este foarte limitata.

Iti scriu cu dragoste si nadajduiesc ca dragostea ta are sa ma ierte.

1. Cei ce au ales viata de familie au luat asupra-si o multime de indatoriri. Ei isi ingreuneaza calea catre rai printr-o multime de cotituri, iar cei necasatoriti, dimpotriva, se catara pe carari de munte. Sotii sunt legati prin dragoste. Aici ar trebui spus, probabil, ca de obicei crestinii se cunosc prin mijlocirea cuiva. Ca atare, pana la cununie simtamintele pe care le nutresc unul fata de celalalt nu apuca sa se dezvolte. Asta inseamna ca insasi casatoria trebuie sa cultive dragostea, nu sa o raceasca.

2. In casatorie se cere de la amandoi sotii discernamant. Din pacate, foarte des casnicia face viata sotilor intunecata, pentru ca amandoi au primit o educatie care le-a pervertit perceptia si constiinta. Aceste perechi divorteaza repede.

3. Multi isi fac impresia ca legatura casniciei inseamna numai placeri trupesti si nimic mai mult. Oamenii de acest fel nutresc un anumit dispret fata de cei casatoriti. Purtarea lor starneste tulburari cumplite in sufletul familistului, care trebuie sa mai duca si aceasta cruce a muceniciei duhovnicesti.

In casatorie este de neingaduit sa vorbesti cu usurinta despre placerile trupesti interzise. Nu vreau sa spun prin asta ca cei casatoriti sunt neinfranati sau nesatiosi. Si ei au frana duhovniceasca, si se infraneaza. Totusi, nu le vine usor sa vorbeasca de o infranare suplimentara care poate sa se prelungeasca ani de zile. In atare caz, incepem sa cautam ceva in afara casatoriei. Lucrul acesta il inteleg si la afirmatia aceasta ar putea subscrie majoritatea oamenilor casatoriti, care adesea au de infruntat ispite mai puternice decat monahii. Eu presupun ca un crestin intelept va pune inceput bun daca va petrece in infranare vremea posturilor. Aceasta il va ajuta mult in viata duhovniceasca.

4. Rasplata casatoriei e nasterea de prunci. Exista insa perechi carora lucrul acesta nu le sta in putinta. Cine poate rezolva chinuitoarea problema ce se ridica inaintea acestor oameni: le este ingaduit sau nu sa aiba relatii intime? Nu cumva ar trebui sa-si traiasca viata conjugala in abstinenta? Mie imi vine foarte greu sa accept asemenea idei extremiste. Eu vad ca asa ceva este cu neputinta, cel putin pentru majoritatea covarsitoare a celor casatoriti.

5. Nu este cu putinta ca aspectele delicate ale vietii de familie sa fie rezolvate de o terta persoana. Un sfat bun din partea prietenilor poate duce la evitarea unor situatii tragice si penibile. Totusi, tendinta unora de a da sfaturi fara sa li se ceara este cu totul inacceptabila si trebuie sa i se puna frau. Aici se intampla de obicei urmatoarea greseala: tuturor li se da unul si acelasi sfat, uitandu-se ca in lume nu exista doi oameni identici, cu caractere identice si cu nevoi identice.

6. Casnicia crestina trebuie sa fie solida. Ma tem ca unii oameni lumesti ne intrec in dragoste, adica legatura dintre ei este mai stransa decat la noi, crestinii, care adeseori suntem nepasatori si indiferenti.

7. Nu are nici o insemnatate considerentul ca trebuie sa avem copii pentru a rezolva problema demografica a tarii. Nici un parinte nu gandeste in perspectiva aceasta, adica nu face copii pentru a inmulti populatia tarii sau ca ei sa serveasca in armata si sa asigure apararea Patriei. Asa ceva pot spune numai burlacii, nu familistii, care cred ca viata in casnicie are ca scop nasterea de prunci pentru ca aceasta este voia lui Dumnezeu si totodata propria lor voie. Si alte pricini pentru nasterea de prunci nu sunt.

8. Multe lucruri care s-au scris despre casatorie sunt nereusite, fiindca argumentatia lor este subreda si lesne de rasturnat prin critica. Autorii lor folosesc pasaje din Sfanta Scriptura si din Parinti care nu se potrivesc temei acesteia. Experienta lor este numai intelectuala, ei pur si simplu se straduie sa-si gaseasca o baza in textele sfinte.

Iata un exemplu: un oarecare autor ajunge la concluzia ca fiecare crestin care din vina sa nu are multi copii este supus pedepsei vesnice, fiindca in iad ajung nedreptii si pacatosii. Bineinteles, potrivit Scripturii, acolo vor merge cei nedrepti, si autorul da numeroase trimiteri la texte cunoscute.

Problema este numai in a gasi pasaje care sa-i osandeasca pe cei ce nu au multi copii sau care sa interzica relatiile conjugale in casatoria fara copii. Noi stim ca acestei teme nu i-au fost consacrate prea multe pasaje (scripturistice sau patristice - n.tr.).

9. Interesul Bisericii ca sotii sa aiba multi copii este pur teoretic, si ca atare ea nu obliga perechile cununate sa aiba neaparat multi copii. Cred ca nici circularele nu rezolva problema. Ele creeaza la cei care le concep impresia ca au foarte multa empatie fata de cei casatoriti, in timp ce rezultatul este nul. Avem nevoie de fapte, nu de teorii.

10. Cand clericul este invitat intr-o familie pentru a discuta problemele nasterii de prunci, el trebuie sa fie foarte chibzuit. Nu poate cere de la soti ca ei sa aiba un copil sau doi, iar dupa aceea sa se opreasca.

Pe de alta parte, este aberant ca el sa-i sfatuiasca sa faca zece copii, afirmand ca aceasta este voia lui Dumnezeu. Parerea pe care mi-am format-o eu este ca in primul rand sotii sunt datori sa rezolve impreuna problema nasterii de prunci.

Astfel, ei vor intampina impreuna atat bucuriile, cat si necazurile ce vor veni. Cand un sot il sileste pe celalalt, atunci nu mai este dragoste, chiar daca in familie sunt multi copii. Si, dimpotriva, cand copiii sunt adusi pe lume ca urmare a rugaciunilor fierbinti si a dorintei parintilor, totul se schimba. Acesta este cazul ideal.

11. In ce priveste cazurile cand cupluri credincioase se tem sa aiba multi copii din pricina dificultatilor economice, eu cred ca aceste dificultati se rezolva pe masura cresterii duhovnicesti a sotilor, si increderea lor in Dumnezeu se inmulteste odata cu al doilea copil, cu al treilea si asa mai departe.

12. Exista multe perechi credincioase care ajung in situatii nedescris de cumplite numai si numai fiindca n-au gasit inca omul care sa le inteleaga si sa le scoata din incurcatura. Acestea literalmente se istovesc si deseori ajung la deznadejde deplina.

Incheind aceasta scrisoare, in care sunt expuse doar cateva pareri asupra casniciei si nasterii de prunci, m-am gandit ca unii le-ar putea interpreta gresit. Cei ce examineaza problemele vietii conjugale din punct de vedere pastoral vor fi, cred, de acord cu mine. Ne e usor sa rezolvam diversele probleme ale casniciei dupa una si aceeasi reteta. in realitate, astfel nu facem decat sa-i incurcam pe oameni. Dupa cum nu pot fi vindecate toate bolile trupesti cu aspirina, nici in problemele casniciei nu se pot rezolva toate dupa aceeasi reteta.

Acum, cand inchei scrisoarea, din camera vecina se aude cum unul dintre fiii mei canta, altul stranuta, zacand la pat cu gripa, trei fiice canta in cor intr-o alta camera, iar masina de cusut tacane in cabinet. Poate ca imaginea aceasta iti va placea, poate ca va baga in tine fiori. Toate acestea sunt peripetii ale vietii de familie. Fii sanatos!

Cu dragostea lui Hristos, preot Dionisie Tatsis. Konita, octombrie 1992.

Preotul Dionisie Tatsis

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: