"Femeia nu este stapana pe trupul sau, ci barbatul; asemenea nici barbatul nu este stapan pe trupul sau, ci femeia" (I Corinteni 7, 4). Acest cuvant al Sfantului Apostol Pavel arata legatura stransa dintre barbat si femeie si, intr-o anumita masura, modul in care fiecare dintre soti se cuvine sa se raporteze la trupul sau, dupa casatorie.
Cadere, desfranare, curatie
Modul in care barbatul si femeia se apropie trupeste este o urmare a caderii in pacat. Sfintii Parinti, care au cunoscut tainele lui Dumnezeu, spun ca nu astfel ar fi trebuit sa se petreaca sexualitatea, ci in alt mod, mai nepatimas si mai demn. Se crede ca, daca nu ar fi cazut in pacat, placerea pe care ar fi simtit-o cei doi, in momentul apropierii trupesti, ar fi fost cu mult mai mare decat cea actuala, care este mai mult trupeasca. Dupa cadere insa, unirea dintre barbat si femeie nu mai putea fi una nepatimasa, caci pofta l-a indepartat pe om de Dumnezeu.
In urma pacatului, Adam urma sa moara si sa se stinga omul din zidire; dar, precum spune Cuviosul Arsenie Boca, "vazand Dumnezeu peste veacuri ca multi au sa se izbaveasca din aceasta cadere, l-a osandit pe om la calea nasterii trupesti, care consta din patimire si pacat". Pacatul isi are inceput in pofta omului pentru acest chip de nastere, ca intr-o lege de pedeapsa data firii omenesti.
Omul a cunoscut ce inseamna vietuirea departe de Dumnezeu, ajungand batjocura duhurilor necurate. Desfranarea este unul dintre cele mai rele duhuri, acesta putand sa-l lupte pe crestin in aceeasi masura toata viata: In lume, inainte de casatorie si la tinerete, precum si in manastire, in singuratate si la batranete.
Chiar si dupa Cununie, cei doi soti sunt datori a pastra in minte inaltimea la care l-a asezat Dumnezeu pe om si starea de cadere in care s-a aruncat acesta de bunavoie.
C. S. Levis spune: "Castitatea este cea mai nepopulara dintre virtutile crestine, pentru ca nu poate fi ocolita. Regula crestina este: "Fie casatorie, cu fidelitate completa fata de partener, fie totala abstinenta." Conditia este atat de grea si de contrara instinctelor noastre, incat este clar: fie crestinismul greseste, fie instinctul nostru sexual a luat-o pe o cale gresita. Fiind crestin, eu cred, bineinteles, ca intinctul urmeaza o cale gresita."
Sexualitatea nu este un bun propriu sau un mod de a-ti petrece timpul liber, precum nu poate fi nici studiata, inteleasa si traita in mod de sine statator, despartita de toate celelalte aspecte ale vietii si de Dumnezeu, care a pus-o in firea noastra, atunci cand a zis femeii: "Atrasa vei fi catre barbatul tau si el te va stapani" (Facere 3, 16).
Cand si cum se cuvine sa se apropie sotii ?
Harul lui Dumnezeu ii binecuvinteaza pe cei doi soti numai in cele duhovnicesti si firesti ale vietii, iar nu si in slujirea idolatra a trupului si in poftele cele impotriva firii. Pentru aceasta, pentru a nu pierde harul lui Dumnezeu, primit in Taina Cununiei, sotii trebuie sa cunoasca randuiala fireasca a vietii trupesti, iar nu tiparele deformate ale acesteia, pe care lumea le propovaduieste ca pe "o noua evanghelie".
Duhovnicul nu intra in camara mirilor, precum stim, insa este dator a raspunde la toate nedumeririle sotilor, atunci cand acestia isi doresc sa traiasca in frica de Dumnezeu.
Relatiile trupesti dintre soti sunt oprite in vremea posturilor si in timpul sarbatorilor, pentru ca acestia sa nu uite starea de cadere in care inca se afla neamul omenesc. Usurinta sau greutatea cu care sotii vor putea sa nu se apropie trupeste pentru o vreme le va arata acestora masura in care ei sunt robi ai lui Dumnezeu sau robi ai patimilor.
In restul zilelor de peste an, apropierea sotilor este binecuvantata de Dumnezeu, atata timp cat este savarsita in chip firesc, intre doi soti cununati religios, iar femeia nu este insarcinata, nu alapteaza si nu se afla in perioada ei de necuratie lunara. In sarcina, scopul de baza al apropierii trupesti este deja implinit. Apoi, atat in sarcina, cat si in perioada de alaptare, linistea trupeasca a sotilor permite copilului sa se dezvolte tot intr-un mediu linistit. Cat despre perioada lunara a femeii, acest timp este tot un timp, cumva, de pocainta, in care trebuie cugetat la starea nefireasca in care este fortat omul sa traiasca. Nu mai vorbesc despre disconfort, igiena si respect.
Poftele trupesti pot fi pastrate in randuiala fireasca numai prin poftirea celor duhovnicesti (rugaciune, post, nevointe, mila, blandete, tacere etc).
Stapan pe trupul celuilalt !
"Din cauza desfranarii, fiecare sa-si aiba femeia sa si fiecare femeie sa-si aiba barbatul sau. Barbatul sa-i dea femeii iubirea datorata, asemenea si femeia barbatului. Femeia nu este stapana pe trupul sau, ci barbatul; asemenea nici barbatul nu este stapan pe trupul sau, ci femeia.
Sa nu va lipsiti unul de altul, decat cu buna invoiala pentru un timp, ca sa va indeletniciti cu postul si cu rugaciunea, si iarasi sa fiti impreuna, ca sa nu va ispiteasca satana, din pricina neinfranarii voastre" (I Corinteni 7, 2-5).
Cinci conditii pentru o sexualitate fireasca !
Sexualitatea corect inteleasa si practicata trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: sa fie in interiorul casatoriei religioase; sa fie intre un barbat si o femeie; sa nu evite nasterea de prunci, care ramane un scop de baza al acesteia; sa nu se petreaca in perioadele de post, sarbatoare, sarcina, alaptare si menstruatie, decat ca pogoramant fata de slabiciunea unuia dintre soti; sa fie inteleasa in dreapta credinta, adica nici in mod exagerat (ca fiind un scop principal al vietii), nici in mod habotnic (ca fiind de la diavol).
Pana unde merge ingaduinta ?
Ne casatorim pentru ca nu putem trai in curatie, din pricina miscarilor firii si a neinfranarii. Nu trecem cu vederea iubirea, dorinta de a avea o familie etc. Abia dupa casatorie isi da seama cu adevarat fiecare om cata nevoie are sau nu de sexualitate. Unii, socotiti mai slabi, abia se pot infrana, iar altii, socotiti mai tari, se pot infrana perioade indelungate, desi dorm in acelasi pat cu sotul/sotia.
Diferenta de nevoie trupeasca a celor doi soti, pentru a nu rupe familia, este ordonata prin dreptul fiecarui sot asupra trupului celuilalt. Aceasta stapanie a fiecarui sot pe trupul celuilalt interzice fiecaruia sa il lipseasca pe celalalt de cele datorate dupa casatorie. Precum spune Sfantul Pavel, timpul in care cei doi soti nu se apropie trupeste trebuie hotarat "cu buna invoiala", adica de comun acord, pastrand comuniunea sufleteasca. Tensiunile care pot interveni in aceasta hotarare sunt foarte periculoase.
Deoarece relatiile trupesti au fost lasate de Dumnezeu si pentru a-l feri pe om de patima desfranarii, acestea trebuie privite cu multa ingaduinta, mai ales acolo unde unul dintre soti este mai slab decat celalalt. Nu de putine ori, din pricina ravnei sau a refuzului unuia dintre soti, celalalt a savarsit preadesfranare, culcandu-se cu altcineva. Ravna este buna cand priveste cu dragoste si mila neputinta celuilalt, iar nu cu mandrie si superioritate.
Pogoramantul facut celui neputincios are, insa, o limita. Care este aceasta este greu de spus. Duhovnicul, care cunoaste mai bine vietuirea fiecaruia, este cel mai in masura sa se pronunte asupra acestei ingaduinte facute celui neputincios.
Un lucru este clar: nici o perversiune sexuala nu are ce cauta in familia crestina si nici un pogoramant nu trebuie facut in aceasta directie. Sexul oral, sexul anal, jucariile din sex-shop-uri, pozitiile sexuale orientale si oricare alt lucru care iese din randuiala fireasca sunt socotite batjocorire a omului, care este chipul lui Dumnezeu.
Mucenicie fara nedejde sigura de mantuire !
Nu este cu putinta a duce o viata crestina in familie, decat in cazul in care amandoi sotii traiesc invatatura crestina din toate puterile fiintei lor. Numai cu un sot in stare de aceeasi credinta si vietuire, o sotie crestina poate indeplini poruncile lui Dumnezeu, iar numai cu o sotie crestina, un sot poate urma o randuiala crestina in toate aspectele vietii (sufletesti si trupesti).
Se mai poate ca sotul (sotia) care nu este credincios sa aiba atat de multa dragoste si respect fata de sotia (sotul) lui incat sa nu indrazneasca sa iasa din randuiala ei, in ceea ce priveste viata trupeasca. Insa acest lucru este un mare dar al lui Dumnezeu.
In general, numai un barbat care-L are drept cap pe Hristos (I Corinteni 11, 3) va fi in stare sa-si infranga pornirile patimase si sa se nevoiasca dupa cuviinta, mai ales in vremea posturilor si in perioada cand sotia este insarcinata.
Intrand in casatorie cu un om necredincios, nu poti fi decat intr-un permanent dezechilibru cu cerintele spirituale ale vietii. Viata celui necredincios este "o injuratura continua la adresa firescului", precum spune Cuviosul Arsenie Boca, iar a celui crestin este un fel de "mucenicie fara nadejde sigura" de mantuire.
Si, totusi, ce este de facut ?
"Daca un frate are o femeie necredincioasa, si ea voieste sa vietuiasca cu el, sa nu o lase. Si o femeie, daca are barbat necredincios, si el binevoieste sa locuiasca cu ea, sa nu-si lase barbatul. Caci barbatul necredincios se sfinteste prin femeia credincioasa si femeia necredincioasa se sfinteste prin barbatul credincios. Altminterea, copiii vostri ar fi necurati, dar acum ei sunt sfinti.
Daca insa cel necredincios se desparte, sa se desparta; in astfel de imprejurare, fratele sau sora nu sunt legati; caci Dumnezeu ne-a chemat spre pace. Caci, ce stii tu, femeie, daca iti vei mantui barbatul? Sau ce stii tu, barbate, daca iti vei mantui femeia?" (I Corinteni 7, 12-16).
Taina imbratisarilor nepatimase
Dorintele, unirile si actele sunt perverse atunci cand directioneaza gresit afectiunea, energiile si interesele sexuale in moduri recunoscute de Biserica drept moduri care indeparteaza de unirea cu Dumnezeu. Sexualitatea trebuie directionata spre unirea sotului cu sotia, intr-un singur trup, in scopul zamislirii de prunci si al insotirii intr-o relatie de comuniune menita sa duca, in cele din urma, dincolo de patima.
Nu putem ajunge dincolo de patima, la curatie, doar prin eforturile noastre, fara ajutorul harului lui Dumnezeu. Trebuie sa cerem in mod sustinut ajutorul lui Dumnezeu. Dupa fiecare esec, sa ne cerem iertare, sa ne readunam puterile si sa incearcam din nou. Ajutorul lui Dumnezeu se manifesta si in aceasta putere constanta de a incerca din nou. Caderile ne vindeca de iluziile cu privire la noi insine si ne invata sa depindem de Dumnezeu. Incercarile repetate de a ajunge la virtute aduc lumina cunostintei. Singurul lucru grav este ca omul sa renunte sa mai incerce, multumindu-se cu foarte putin, iar nu cu perfectiunea.
Puterea credintei, amplificata de puterea si binecuvantarea harului lui Dumnezeu, are o influenta nebanuit de mare asupra eventualelor noastre infirmitati (slabiciuni, patimi). Minunea acestei refaceri se intampla oriunde se afla credinta adevarata si osteneala spre indreptare. Puterea lui Dumnezeu, neavand hotarele neputintei noastre, nu cunoaste neputinta.
Teodor Danalache
Teodor Danalache
-
Casatoria e o minune pe pamant
Publicat in : Nunta -
Rugaciunea parintilor pentru casatoria fiului lor
Publicat in : Rugaciuni - Rugaciuni Ortodoxe -
Cununia si casatoria civila
Publicat in : Drept bisericesc -
Casatoria de levirat
Publicat in : Iudaism
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.