Indrăznesc să spun - şi s-ar putea să greşesc - că nu ajunge doar să spună cineva rugăciunea, ci e nevoie să aibă şi un îndrumător. Fiindcă a spune rugăciunea fără îndrumare din partea cuiva poate aduce pagubă duhovnicească şi rătăcire.
Desigur, este mult mai probabil ca cineva să aibă un îndrumător dacă este în mediul monahal, fiind dedicat acestei lucrări şi având şi condiţiile necesare. Dar şi în lume e bine să aibă cineva îndrumător în dobândirea acestei rugăciuni. Pentru că, dincolo de faptul că e bine să-l aibă, ca să înveţe să o spună cum trebuie, e nevoie să facă şi ascultare.
Omul de astăzi are în el duhul independenţei. Oricât ar părea de ciudat, are în el duhul îndrăznelii, fiindcă aşa este şi contextul social, în care fiecare trebuie să dea din el tot ce are. Odinioară societatea îţi impunea o oarecare înfrânare, o disciplină a sinelui, o teamă care te împiedica să manifeşti chiar tot ce porţi în tine. Astăzi însă, nu numai că dă omul la iveală tot ce are în el, dar este şi provocat să procedeze ca atare: să scoată la suprafaţă autonomia sa, egoismul, independenţa sa. Spune rugăciunea cât vrei. Dacă nu vei lua seamă la acest aspect şi nu vei pune frâu tuturor acestor lucruri nestăpânite, nu vei realiza nimic. De aceea este nevoie de ascultare. E nevoie să-şi taie cineva voia, să intre în ucenicie. Nu are importanţă care este duhul societăţii, care se îndreaptă spre pierzanie cu precizie matematică. Să facă ce vrea societatea!
Tu vrei să-L afli pe Hristos, să trăieşti potrivit Lui? Vrei să-i imiţi pe sfinţi? Vrei să continui acest lung itinerar de la ucenicii Domnului până la sfinţii contemporani? Să nu te încrezi în şinele tău, să nu te laşi în seama lui, oricât de bună dispoziţie ar avea. Toate aceste lucruri nestăpânite se ivesc dinlăuntrul tău atâta vreme cât sunt nelucrate şi au putere care distruge chiar şi strădania ta şi buna ta voinţă.
Trebuie să intre fiecare într-o ucenicie. Dar nu una mecanică, în care eşti de acord cu ce ţi se spune şi atât. Să uceniceşti în aşa manieră încât să-ţi tai voia, să înveţi să te desprinzi de ceea ce ai în adâncul tău. Patimile vor rămâne înlăuntrul tău, vrei, nu vrei, atâta vreme cât nu vine Hristos să le taie din rădăcină. Ele trăiesc şi stăpânesc câtă vreme nu coboară Harul lui Hristos să le usuce şi să le smulgă din rădăcină. Chiar dacă ele sunt în tine, tu să înveţi să uceniceşti, să faci ascultare, să te desprinzi de omul cel vechi. Şi să nu te temi să vezi omul cel vechi exact aşa cum este. Nu poate să-ţi facă nimic, atâta timp cât nu te predai lui.
Şi, pe măsură ce uceniceşti, te vei îndeletnici şi cu rugăciunea, care va da rod şi astfel va îna- inta şi sufletul. Şi poate cineva constata o reală schimbare, un real folos. Iar sufletul va trece din bucurie în bucurie şi mai mare, dintr-o stare bună într-una şi mai bună, săvârşind nevoinţa lui aici, pe pământ, şi mântuindu-se pentru veşnicie.
ARHIM. SIMEON KRAIOPOULOS
TAINA MÂNTUIRII, EDITURA BIZANTINA
Cumpara cartea "Taina Mantuirii"
.
Pe aceeaşi temă
-
Ucenicul - o inima care asculta
Publicat in : Religie -
Despre ucenicie
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Ucenicia la Hristos
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.