Să aveţi neîncetat pomenirea lui Dumnezeu. Astfel mintea voastră va dobândi tărie. Tăria minţii vine din trezvie. Trezvia este dragostea pentru Dumnezeu. Este să ai întotdeauna în mintea şi în inima ta pe Hristos, chiar şi când te îndeletniceşti cu alte treburi. Este nevoie de dragoste către Hristos, de ardoare. Pomenirea morţii o veţi dobândi prin rugăciunea „Doamne Iisuse...”, prin rugăciunile Bisericii, prin imne, aducându-vă în minte lucrările lui Dumnezeu şi fragmente din Sfânta Scriptură şi din alte cărţi duhovniceşti. Asta, de bună seamă, cere o aplecare către bine; nu se face din constrângere, ci întâi de toate prin harul dumnezeiesc. Insă harul dumnezeiesc are nevoie de temeiuri, de iubire şi de smerenie.
Dacă trăiţi în har, răul nu vă va lovi. Dacă nu trăiţi cele dumnezeieşti, răul vă va înconjura, vă va cuprinde moleşeala şi vă veţi chinui. Dacă vedeţi moleşeală, omul nu este bine sufleteşte. De multe ori, când vedem un om liniştit, discret, părând a avea chiar discernământ, zicem: „Un om foarte bun, un sfânt”. El, însă, s-ar putea să fie doar un molâu.
Molâii, leneşii, puturoşii nu sunt plăcuţi înaintea lui Dumnezeu. Lenevia este un lucru tare rău. Moleşeala este boală, este păcat. Dumnezeu nu ne vrea molâi. „Am uitat să fac treaba asta”, sau „Am uitat să închid uşa când am ieşit”. Ce înseamnă „am uitat”? Să nu uiţi! Să fii atent! In vreme ce multa strădanie, mişcarea, osteneala, făptuirea - sunt virtute. Osteneala duhovnicească este luptă, luptă duhovnicească. Cu cât mai nechibzuiţi sunteţi, cu atât veţi fi mai chinuiţi. Dimpotrivă, cu cât veţi fi mai evlavioşi şi mai atenţi, cu atât veţi fi mai fericiţi.
In Sfântul Munte, la chilia mea, uşa are o clanţă veche. Trebuie apăsată bine ca să se deschidă uşa, şi atunci face un zgomot foarte puternic. De fiecare dată când venea cineva, făcea „craaaac!”. Se auzea zgomotul la o sută de metri. Nu puteau deschide fără să facă gălăgie. Deşi era uşor, şi le arătam, şi încercau şi ei, iarăşi făceau zgomot.
Aceste lucruri par simple, dar au legătură cu întreaga noastră viaţă. Cu cât vă apropiaţi de Dumnezeu, cu atât sunteţi mai atenţi, fără să urmăriţi asta, în toate lucrurile, dar şi în cele duhovniceşti. Fiind atenţi la sufletul vostru, deveniţi prin harul dumnezeiesc mai înţelepţi.
Creştinul nu trebuie să fie molâu, nu trebuie să doarmă. Oriunde ar merge, trebuie să zboare, şi cu rugăciunea şi cu imaginaţia. Şi, într-adevăr, creştinul care îl iubeşte pe Dumnezeu poate să zboare cu imaginaţia sa. Să zboare în stele, în taină, în veşnicie, în Dumnezeu. Să fie „astronaut”. Să se roage şi să simtă că devine şi el Dumnezeu după har. Să devină puf şi să zboare cu cugetul său. Acest cuget nu este o fantezie pură. Când spunem „zboară”, nu este vorba de fantezie, este realitate, nu născocire.
Creştinul nu trăieşte „în nori”, cum se spune de obicei. El surprinde realitatea şi o trăieşte. Cele pe care le citeşte în Evanghelie şi la Părinţi le îmbrăţişează, le trăieşte, intră în amănunte, le adânceşte, face din ele viaţă. Devine un fin primitor al vestirilor de la Dumnezeu.
Fragment din cartea "Ne vorbeste parintele Porfirie", Editura Egumenita
Cumpara cartea "Ne vorbeste parintele Porfirie"
-
Trezvia si lupta duhovniceasca in traditia filocalica
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Trezvia si buna cercetare
Publicat in : Religie -
Calea de mijloc sau trezvia?
Publicat in : Editoriale -
Ce este trezvia?
Publicat in : Credinta
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.