Text
„Adesea pelerinii îi cereau Părintelui să se roage pentru ei şi pentru cei dragi ai lor, şi întotdeauna Părintele le făgăduia că o să se roage. [...] L-am întrebat: «Şi ce spuneţi, Părinte, în rugăciunea voastră pentru toţi aceşti oameni?» Şi Părintele mi-a răspuns în chipul cel mai firesc: «Ei bine, iată, întâi spun: Doamne Iisuse Hristoase, ai milă de mine!» «Spuneţi: Ai milă de mine! Dar ei vă cer să vă rugaţi pentru ei, nu pentru dumneavoastră», i-am spus, mirându-mă. Şi el, o dată mai mult, m-a făcut să mă minunez, spunându-mi: «Bine, dar tu nu ştii că dacă Dumnezeu nu are milă de mine, nu are milă nici de tine? Nu ştii că tu şi cu mine unul suntem?» Intr-o altă convorbire, Părintele mi-a spus că în această simţire a unităţii noastre cu celălalt se ascunde taina vieţii în Hristos." ( Extras din Pr. Porfirie, Anthologie de conseils, Ed. L'Âge d'Homme, Lausanne, 2006; în rom., voi. cit.)
Comentariu
Cine iubeşte pe aproapele său şi îl pomeneşte în rugăciunile sale, încet-încet începe să se simtă una cu el; nu e aici filosofie despre „fiinţa" şi „firea" omenească, ci simţire vie a frăţiei lor, cu întreit temei şi întreite laturi, întâi, pentru că suntem toţi de o fire, moştenită de la strămoşul Adam, chiar dacă în fiecare firea cea una altfel se oglindeşte. E a firii unitatea dintre noi, dar nu e doar firească, ci are şi ceva dumnezeiesc: întâiul om a fost creat după chipul lui Dumnezeu, şi noi, urmaşii, suntem pecetluiţi cu acelaşi chip. De aceea, pentru cel duhovnicesc comuniunea cu aproapele e o comuniune în Dumnezeu, prezent în fiecare om prin chipul Său.
Apoi, pentru că Domnul ne-a adunat în El când S-a îmbrăcat în firea noastră omenească.
Şi, iarăşi, pentru că Fiul lui Dumnezeu, lucrând la mântuirea noastră, ne-a dăruit puterea de a ne face fii ai Tatălui ceresc, iar fiii aceluiaşi Tată au, fireşte, simţire frăţească.
Adevărurile acestea însă le pricepe numai cine-i smerit, iubitor şi om al rugăciunii. Ruga Domnului, „ca toţi să fie una", arată că unitatea cea aievea din firea omenească se cuvine împlinită de noi cei mulţi în cuget şi în faptă, prin trai duhovnicesc.
Ochiul duhovnicesc nu vede unitatea ca pe o contopire, în care „totul e în toate şi toate sunt în tot", cum spun budiştii, care socotesc deosebirile între oameni drept iluzii ce ne împiedică să vedem că toate făpturile, fără de chip şi nume, se pierd în Unul, Şinele, Neantul. Omul înduhovnicit îi vede aievea una în Dumnezeu pe toţi, însă pe fiecare deosebit cum e de alţii, şi pe Dumnezeu deosebit cum e de toţi.
Părintele Porfirie ne dă aici şi un alt temei al unităţii noastre cu ceilalţi: grija de sufletul fratelui. Când spui: „Tu şi cu mine suntem unul", spui: Soarta mea în veşnicie e legată de soarta ta; păcatul tău e păcatul meu, şi pentru mine, şi pentru tine mă căiesc; mă rog şi pentru mântuirea mea, şi pentru ca tu să fii mântuit odată cu mine; cum aş putea să gust de unul singur din bunătăţile dumnezeieşti şi să am parte de răsplata din împărăţie? Când strigă omul către Dumnezeu: „Ai milă de mine", îi cere: „Ai milă de fratele meu", spune Părintele Porfirie.
Cum să cer: „Ai milă de fratele", dacă nu cer mai întâi: „Ai milă de mine"? Cum să primesc de la Dumnezeu har spre folosul fratelui când nu mi-am agonisit har pentru sufletul meu, prin credinţă, curăţie, căinţă, smerenie? Intr-un duh cu marii bărbaţi duhovniceşti ai vremii noastre - Sfântul Siluan Athonitul, Iosif Isihastul, Paisie Aghioritul -, Părintele Porfirie spune răspicat: Nu putem despărţi mântuirea noastră de mântuirea tuturor.
Jean-Claude Larchet
DESPRE IUBIREA CREŞTINĂ, EDITURA SOPHIA
Cumpara cartea "Despre iubirea crestina"
-
Iubirea ingereasca
Publicat in : Editoriale -
Iubirea fata de Dumnezeu
Publicat in : Morala -
Iubirea care trece dincolo de viata
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.