- In ce chip ne vom feri de gândurile de-a dreapta şi de rătăciri?

- Un ascet ajunsese sporit în virtute. Odată a trecut pe la el diavolul: „Ah, până acum m-ai biruit, dar unde-o să mi te duci, în cei 40 de ani care ţi-au mai rămas de trăit, oare n-o să te dobor eu pe tine?". Şi a plecat. Din clipa aceea însă un gând începu să nu-i mai dea pace: „O să mai trăiesc încă 40 de ani, ohoooo! Si dacă sunt de atâta timp la pustie, de ce n-aş arunca o privire la ce fac ai mei în lume? Să văd dacă părinţii îmi mai trăiesc, să-mi văd fraţii, să-mi cunosc nepoţii, să văd cum arată lumea, doar mai am 40 de ani de viată. Şi după o lună-două o să mă întorc". Şi-a aruncat sămânţa - diavolul e maestru, iscusit. Si dacă scăpăm din plasele sale este din milostivirea lui Dumnezeu. Pe când se pregătea de plecarea în lume, lui Dumnezeu I s-a făcut milă de el: după atâţia ani de nevoinţă, de trudă şi chin la pustie, să-l las pe mâna diavolului? N-o să-l las. Şi i-a trimis un înger chiar când acesta o pornise la drum:

„Intoarce-te acasă, sărmane, întoarce-te la chilia ta, nu ti-au mai rămas decât câteva zile de viată. De unde ştie diavolul că mai ai de trăit 40 de ani? Iar tu ai muşcat din momeală. Mai ai de trăit doar câteva zile. Du-te înapoi, ca Dumnezeu să te ia de la locul tău de nevoinţă". Şi, într-adevăr, după câteva zile a adormit. I-a aruncat o sămânţă ca să se prindă şi să dea rod. Aşadar, până şi oamenii luminaţi se află în primejdia rătăcirii.

Prima armă împotriva diavolului e smerenia, să fim foarte smeriţi.

Ştiţi, acum sunt „la modă" vedeniile, arătările, descoperirile, luminările. Odată m-a întrebat cineva: „Părinte, sfinţia ta ai primit de la Dumnezeu vreo descoperire?". „Am primit!". Aşa că m-a privit cu ochii gata să-i iasă din orbite. Aaa!, se va fi gândit el, o să am şi eu un părinte ce are parte de descoperiri! „Ce anume, părinte, dacă-mi îngăduiţi să aflu şi eu?" „In viaţa mea am primit o singură descoperire, dar şi pe asta din Evanghelie, nu în chip direct, că sunt păcătos şi că Hristos e Mântuitorul meu! Altă descoperire nici n-am primit, nici nu vreau să primesc. Părinţii, fiule, cereau să nu le dea Dumnezeu descoperiri. Profeţii, oamenii Scripturii, nu voiau, copilul meu, să primească descoperiri pentru că le era teamă de ele. Manoe, tatăl lui Samson, la vederea îngerului, a spus: „Vai, vai!, o să murim, ne prăpădim!". Le era teamă că, odată ce vor avea parte de vedenie, vor dispărea. Dumnezeu avea să-i facă pulbere. Şi noi astăzi vrem să avem parte de vedenii. Ne e de ajuns descoperirea că Dumnezeu L-a trimis pe Iisus Hristos în lume spre a ne mântui de păcatele noastre? Nu avem nevoie de altă descoperire, revelaţie.

In Pateric ni se spune că un oarecare ascet i-a mărturisit stareţului său: „Părinte, vreau să am parte de vedenii şi descoperiri". „Fiule, fericit e cel ce-şi vede păcatele".

Mai întâi să fim smeriţi şi să nu primim descoperiri. Şi, dacă Dumnezeu ne va trimite vreuna, s-o izgonim de la noi. Iar dacă va fi voia lui Dumnezeu, cu stăruinţă va găsi un chip spre a ne face s-o primim. Apoi, să ne spovedim, să nu ne încredem în noi înşine. Un monah tânăr, în anii cei de demult - tot din Pateric aflăm - avea parte de vederea unui înger care-l învrednicea de diferite descoperiri, spunându-i în acelaşi timp: „Să nu-i vorbeşti despre asta stareţului tău!", iar necugetatul asculta. Totuşi e cu neputinţă ca Dumnezeu să descopere ceva unui ucenic şi să-l povăţuiască: „Să nu-i vorbeşti despre asta stareţului tău!?". Chiar şi atunci când stareţul ar fi un om stricat, nenorocit şi de trei ori jalnic, Dumnezeu niciodată nu l-ar îndemna pe ucenic să nu-i împărtăşească stareţului descoperirea de care a avut pare. Niciodată. Nici dacă e desfrânat, preadesfrânat..., cum am mai spus, Dumnezeu nu va cere aşa ceva, fiindcă El are puterea de a schimba mintea stareţului stricat spre a nu se împotrivi voii Lui. La un moment, după ce el continuă să primească descoperirile, îi spune „îngerul": „Fiindcă ai ajuns aşa de sporit în virtute, am poruncă de la Dumnezeu ca într-o anumită zi şi la un anume ceas să vin să te iau cu trupul la ceruri". Atunci, plin de bucurie, s-a grăbit să-i mărturisească stareţului. „Acum, ce-o să-mi facă? Nu mă poate împiedica".

„Părinte, într-o anumită zi şi la un anume ceas îngerul o să mă înalţe la cer". „Oooo! De trei ori blestematul!, ţi-a stabilit şi ora, copilaşul meu?". „Cum «de trei ori
blestemat»?! Inger este, preastrălucitor!". „Bine, o să vedem". La ceasul hotărât, când tânărul se îndreptă spre dealul de care-i vorbise „îngerul", stareţul cade la picioarele lui, îi îmbrăţişează genunchii în rugăciune aprinsă. Se arată „îngerul" şi-l apucă de subsuori pe ucenic: trage „îngerul" în sus, trage şi stareţul „în jos", ţinându-l strâns de picioare. Puterea, negreşit, îi venea din rugăciune, fiindcă, fiind în vârstă, nu l-ar fi putut ţine pe ucenicul cel tânăr care-l lovea cu pumnii în cap ca să-l lase să fie luat de „înger". A tras „îngerul", dar fără să-l poată lua pe ucenicul pe care-l ţinea stareţul prin puterea rugăciunii. Şi cum tot trăgea, i-a smuls dulama şi dus a fost. Ajungând la înălţime, a dat drumul dulamei, care căzu pe nişte stânci. „Ai văzut, copilul meu, unde-ai fi fost acum? Ia aminte! Te-ai fi zdrobit de stâncile acelea, unde a căzut dulama ta". Atunci şi-a înţeles rătăcirea şi a căzut la picioarele stareţului.

Inainte de toate, smerenie şi să zicem: „Nu suntem vrednici de vedenii şi descoperiri". Apoi spovedanie neîntârziată la duhovnic: „Am văzut asta". Se spune undeva în Filocalie: dacă cineva are o vedenie, un vis, chiar dacă sunt de la Dumnezeu, să nu le dea crezare. Iar Dumnezeu n-o să Se supere, n-o să-l certe că rău a făcut, ci, dimpotrivă, o să-i spună: „Bravo ţie". De ce? Fiindcă n-a făcut-o din dispreţ faţă de Dumnezeu, ci din teama de a nu cădea în rătăcirea diavolului. Urmează, bineînţeles, şi o pildă: Dacă un om bogat îl va chema pe epistat şi-i va zice: „Fiule, plec într-o călătorie. Ia aminte, îngrijeşte-te de casa şi de bunurile mele, ca nu cumva să intre hoţii şi s-o jefuiască"; iar dacă după o vreme se va întoarce, pe timpul nopţii, nu ziua, şi va bate în poartă, iar epistatul de la fereastra de sus o să-l întrebe „Cine e?", şi stăpânul îi va răspunde: „Eu sunt; stăpânul, domnul tău". „Glasul seamănă cu al tău, dar nu sunt sigur că eşti tu. Aşteaptă să se lumineze, să-ţi văd chipul ca să mă conving, şi apoi o să-ţi deschid". Stăpânul acesta nu doar nu-l va pedepsi pe epistat, ci îl va şi răsplăti. Fiindcă a avut atâta grijă de averile sale, că până şi glasul lui l-a socotit rătăcire, înşelare, amăgire. Şi a aşteptat să se convingă deplin, ca să-i deschidă.

La fel şi nouă, dacă facem ceva nu din dispreţ faţă de Dumnezeu, ci de frica de a nu lăsa loc diavolului, respingând o descoperire de la Dumnezeu, El ne va spune: „Bravo, copilul Meu, pentru că ai avut atâta grijă de comoara sufletului tău ca nu cumva diavolul să ţi-o pângărească, M-ai pus la îndoială până şi pe Mine". Dumnezeu ne va spune „Bravo!". Iar, dacă vrea să ne transmită ceva, va găsi căile... Că e Atotputernic. „Căci voii Lui cine i-a stat împotrivă?" (Romani 9, 19). Va găsi chipul în care să ne grăiască şi să ne transmită mesajul Său. Mai bine să închidem decât să deschidem poarta pe care poate intra diavolul. Şi Dumnezeu, dacă Ii e voia, va intra şi prin tavan.

Noi, care nu avem darul deosebirii duhurilor şi ne aflăm în primejdia de a deveni instrumente ale vicleniei diavolului care urmăreşte să ne doboare, mai degrabă să ne astupăm urechile - chiar şi în cazul unei singure descoperiri adevărate - decât să cădem victime în toate celelalte cazuri, fără nici o legătură cu Dumnezeu. „Mai bună e frica", zice un proverb popular, „decât curajul nesăbuit". De asemenea, „din pricina fricii", spune un alt proverb popular, „nu s-a pierdut nimeni, pe când din pricina curajului peste măsură, mulţi". Nu mă îndoiesc, iar dacă aş face-o, e ca şi cum m-aş îndoi de lucrările Sfântului Duh, că există oameni pe care, pentru virtutea, sfinţenia lor, Dumnezeu îi învredniceşte de descoperiri; însă, fără harisma discernământului duhovnicesc, trebuie să fim circumspecţi.

Mi-amintesc de un general, cunoscut de-al meu, răposat acum. S-a dus în civil la unitatea sa militară într-un interval de timp în care nu era permis acest lucru. Paznicul, fireşte, l-a recunoscut: „Intraţi, domnule general!". Apoi îi zice: „Vino-ncoace: 30 de zile la arest. Nu trebuia să mă laşi să intru". „Dar, domnule general...". „Ţi-am spus parola?". „Nu!". „Trebuia să nu-mi permiţi să intru 30 de zile la arest, pentru că m-ai lăsat înăuntru." Aşadar, Dumnezeu o să ne spună: „Bravo, copilul Meu", dacă n-o să primim o descoperire a Sa. Căci, dacă ar fi avut toţi această teamă, nu s-ar fi ajuns astăzi la dezastrul acesta semănat de diavolul, care a umplut lumea de „luminaţi" şi „luminate".

De altfel, ce-o să ne sfătuiască, copiii mei, „luminaţii" şi „luminatele? Să ne spovedim, să ne împărtăşim, să ne rugăm, să postim? Bine, dar pentru asta nu e nevoie de „luminaţi" şi „luminate", ci de Biserică, Evanghelie, Părinţi, propovăduitori. O să ne „ghicească soarta" ţigăncile? Odată s-a dus o ţigancă la o femeie: „Hai să-ţi gâcesc soarta tău”. Atunci aceea i-a ars o palmă, zicându-i: „Tocmai ţi-am arătat că nu-ţi ştii soarta. Că dacă ai şti soarta mea, ai fi ştiut că, venind la mine, te aştepta o palmă. Iar dacă nu ştii soarta ta, cu atât mai puţin o ştii pe a mea".

Un monah, se spune în Pateric, plecă pentru câteva zile de la chilia unde vieţuia împreună cu stareţul său. La întoarcere a bătut la uşă. „Cine e?", întreabă stareţul dinăuntru. „Eu!". Nici un răspuns. După puţin bate din nou. „Cine e?". „Eu, părinte!". Nici un răspuns. Bate iarăşi. „Cine e?". „Sunt tu”. „Hai înăuntru". De vreme ce ai hotărât să te faci monah, te vei lepăda de eul tău, ca „eu" să devină „tu". Cât era eu, nu putea intra în schit. Când a spus tu, i s-a răspuns cu „intră!".

ARHIMANDRIT EPIFANIE THEODOROPOULOS

Fragment din cartea "LEACURI PENTRU TULBURĂRI", Editura Sophia

Cumpara cartea "LEACURI PENTRU TULBURĂRI"

 

• Ispitele aduse de diavol asupra sfintilor
  Publicat in : Pilda zilei
• Ispitele
  Publicat in : Editoriale
• Ispitele si pacatele in invatatura parintilor filocalici
  Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
• Ispitele din cadrul slujbelor
  Publicat in : Editoriale

Aboneaza-te la newsletter Retete de post

Email

Introdu codul din imagine: