Vederea fiintelor imateriale, in forma de dialog
Intrebare: In ce chip si dupa ce criterii firea omeneasca primeste darul de a vedea fiintele nemateriale?
Raspuns: Intelegerea fiintei simple si subtile a trupurilor celor duhovnicesti, cade sub simtirile firii omenesti in urmatoarele trei chipuri: fie luand fiinta ipostatic si atunci firea noastra o concepe ca pe ceva dens (gros), fie in subtilitatea ipostasului ei, fara sa fi luat fiinta; fie prin contemplatia cea adevarata, care este contemplatia fiintiala. Si dupa chipul dintai, stapanesc simturile; dupa cel de al doilea, sufletul vede o parte, si aceea marginasa; abia in chipul al treilea stapaneste puterea mintii. Iarasi, vointa si mintea au stapanire asupra fiecarui chip. Vointa este mai intai pricina, si a vointii, si a laudei sufletesti, si a acelor elemente din care este ea alcatuita. Si ele sunt mama stapanirii de sine, si vointa, in masura in care are loc lucrarea, si intrucat se opreste la acel loc; si ea arata numai dupa un singur chip, si este fara voia celui ce o primeste pe ea si fara adevarata cunoastere.
Insa dracii cei necurati, cand se apropie de noi spre pierzarea noastra, nu spre folos, nu pot sa miste in noi decat cele doua chipuri. Prin chipul al treilea dracii nu se pot apropia de noi, ca sa ne rataceasca, fiindca dracii nu au puterea de a pune in miscare in mintea noastra, ganduri firesti. Caci e cu neputinta, ca fiii intunericului sa se apropie de lumina. Sfintii ingeri, insa, pot atat sa biruie, cat sa si lumineze. Ca dracii sunt stapanii si ziditorii gandurilor celor mincinoase, care nasc intunericul. Fiindca de la cei luminosi, primim lumina; iar de la cei intunecati, primim intuneric.
Intrebare: Si pentru ce unora li s-a dat, iar altora nu li s-a dat (al treilea chip)?
Raspuns: Fiecare din acesti invatatori, contempla mai intai intru sine doctrina pe care o propune si mai intai o gusta, o primeste, si apoi poate sa o propuna invataceilor lui. invatatorii cei dintai predau adeverirea lucrurilor din cunoasterea lor cea sanatoasa; caci ei pot sa inteleaga prin priceperea cea iute ascutita, a mintii lor celei foarte ascutite si foarte curate. Iara dracii pot sa aiba repeziciune, dar n-au lumina. Una este ascutimea, alta este lumina. Ascutimea (acuitatea mintii) fara de lumina, duce la pieire pe cei ce au castigat-o. Ca lumina arata adevarul, ascutimea (mintii) arata insa o naluca a adevarului. Fiindca lumina arata (descopera) realitatea lucrurilor; si se inmulteste sau se imputineaza, dupa cum vietuim noi.
Sfintii ingeri revarsa asupra noastra, din cunoasterea lor despre pornirile lucrurilor, cunoastere din care ei au gustat mai intai, pe care au primit-o, si acum ne-o dau noua.
Iara ceilalti invatatori - dracii- se misca intru noi, pe masura cunoasterii lor despre felul cum se misca lucrurile. Pentru ca prin lucruri, care nu ne-au ramas, ei trebuie sa porneasca in noi ganduri drepte. insa crede ceea ce-ti spun, ca oricat am fi noi de vrednici sa primim invatatura, totusi ei ar fi neputinciosi sa invete adevarata contemplatie, macar ca la inceput au fost in ea. Iarasi, fiecare dupa iconomia pe care o urmeaza, sprijin le da invataceilor, fie spre una, fie spre cele protivnice. Eu cred ca acesta este adevarul, ca mintea noastra, fara mijlocirea Sfintilor ingeri, neinvatata, de la sine poate sa se miste spre bine (simturile) insa nu primesc constiinta raului, si nu se pornesc spre rau, fara mijlocirea dracilor. Si mintea noastra nu poate lucra rautatea, de Ia sine. Caci binele este sadit in fire, iar raul nicidecum. Si orice idee straina, care vine dinafara, pentru a fi cuprinsa de cunoastere, are nevoie de un mijlocitor. Dar ideea, care este sadita inlauntrul nostru, se strecoara, fara sa fie nevoie de deprindere, in fire, putin cate putin. Si daca firea este asa, adica de la sine si pornita spre bine, atunci ea se poate lumina si poate spori; fara contemplatia cea ingereasca. Dar ingerii sunt invatatorii nostri, precum isi sunt unii altora invatatorii. Cei mai de jos invata de la cei ce au rasarit deasupra lor, care au lumina, si asa invata unii de la altii, pana ce ajung Ia unitatea, care are de invatator pe Sfanta Treime. Si iarasi treapta cea mai inalta, Sfanta Treime, indrazneste sa zica, ca invatatura nu-i de la Ea, ci are de ajutor pe Iisus, de la care ea primeste si da mai departe treptele celor de sub ea, invatatura.
Eu cred ca mintea noastra are din fire puterea de a porni spre contemplatia dumnezeiasca. Si cu o singura miscare de coborare (a cerului) noi suntem asemenea cu firile cele ceresti. Caci si in ele, ca si in noi, se misca Harul. Harul insa este strain de fire, de mintea omeneasca si ingereasca; caci contemplatia Dumnezeirii nu se numara la un loc cu alte contemplatii. Ca pentru toate fiintele cuvantatoare, pentru cele sporite si pentru cele mijlocii, contemplatia se misca spre toate cate sunt, prin Har, nu prin fire, spre cele ceresti si spre cele pamantesti; si nu firea le cuprinde, cum se intampla cu toate celelalte lucruri.
Contemplatia mintii, intru care petrece ceata cereasca, si vederea, nu le era data lor (in stapanire) inainte de venirea in trup a lui Hristos, ca sa intre.spre tainele acestea; iara cand s-a intrupat Cuvantul, li s-a deschis lor usa in Hristos, cum zice Apostolul (1 Cor. 16, 8). Dar eu cred, - si acesta este adevarul - ca oricat ne-am curati, noi oamenii, mintile noastre nu pot sa se apropie de descoperirile si cunostintele, care ne duc spre contemplatia vietii vesnice, care este cu adevarat o descoperire a tainelor, - fara de mijlocirea puterilor ceresti. Ca mintea noastra nu are o asa putere, cum au fapturile cele de sus; ca ele primesc nemijlocit, de la Cel Vesnic, descoperirile si contemplatia. Dar si ei le primesc intr-o icoana, nu goale, fara nici o icoana. Si tot asa si mintea noastra. Caci prin transmiterea de la o treapta la alta, dupa iconomie si cunostinta, trece taina de la treapta cea dintai la a doua, prin toate treptele. Dar multe taine se opresc la prima treapta, fara sa treaca la celelalte. Ca nu pot sa primeasca oamenii marimea acelor taine, fara sa ajunga la treapta cea dintai. Si alte taine care vin de pe treapta cea dintai, se descopera numai treptei a doua, si acolo pastreaza tacerea, iar celelalte trepte nu le inteleg. Si unele ajung pana la treapta a treia si a patra. Si se sporesc sau se micsoreaza descoperirile, care se arata Sfintilor ingeri. Iara daca acestea sunt asa, apoi cu atat mai mult noi, cum vom putea primi descoperirea unor taine ca acestea?, fara de mijlocire si fara de ajutorul lor?
De la ei insa se intampla sa cada in mintea sfintilor simtamantul descoperirii oricarui fel de taine. Si cand ingaduie Dumnezeu sa faca o descoperire din treapta in treapta, de la cea mai inalta pana la cea mai de jos, si in chipul acesta, cand este ingaduit ceva printr-un semn dumnezeiesc, descoperirea va ajunge pana la firea cea omeneasca, la cei ce sunt cu totul vrednici. Ca prin sfintele puteri primesc preacuviosii lumina contemplatiei, pana la slavita vesnicie, adica primesc taina cea neinvatala, dar si unii de la altii primesc descoperirile. Caci duhuri slujitoare sunt, "trimise sa slujeasca celor ce vor avea sa mosteneasca viata" (Evr. 1, 14). Insa in veacul cel viitor, randuiala aceasta se va strica. Caci atunci nu unul de la altul vor primi descoperirea lui Dumnezeu, ca sa fie laudat sufletul si sa se veseleasca. Si fiecaruia in parte i se va da ceea ce e vrednic sa primeasca, pe masura biruintelor lui, iar darul nu-l va primi de la altul, ca in viata aceasta. Ca acolo, (in veacul viitor), nu va mai fi nici ucenic, nici invatator, si nimeni nu va fi nevoit sa-si indeplineasca (implineasca) scaderile sale, prin invatatura de la altii. Caci acolo este un singur Daruitor, Care in chip nemijlocit daruieste celor ce primesc. Si de la El primesc veselia cei ce se veselesc cu cereasca bucurie. Acolo nu mai sunt trepte de invatacei si de invatatori, si de unul singur atarna ascutimea dorului fiecaruia.
Iara eu zic, ca si cei ce sunt biciuiti in gheena, cu biciul dragostei sunt biciuiti. Cat de amara este si de cumplita chinuirea din dragoste! Adica, aceia care au simtit, ca in dragoste au gresit, sufera mai mult decat orice chinuri ingrozitoare. Caci durerea, care loveste inima, in urma pacatului impotriva dragostei, este mai ascutita decat orice chin. Nu se cuvine sa creada cineva, ca pacatosii, cei din gheena, sunt lipsiti de dragostea lui Dumnezeu. Dragostea naste cunostinta, care se da tuturor ca o marturisire, de obste. Prin puterea ei, dragostea insa lucreaza in chip indoit: chinuind, pe de o parte, pe cei pacatosi, precum face si aici (in viata aceasta), un prieten prietenului sau; veselind, pe de alta parte prin dragoste, pe cei ce au pazit buna cuviinta. Si aceasta este, zic eu, chinul din gheena, cainta. Insa sufletele fiilor celor de sus se imbata de desfatarea dragostei.
Intrebare: Intrebat a fost cineva, dupa ce va cunoaste omul, ca i s-au iertat pacatele?
Raspuns: Raspunsul ce i s-a dat, a fost atunci, cand simte, ca desavarsit le uraste pe ele, din toata inima; si cand in faptele, pe care le face la aratare, se poarta cu total dimpotriva. Asa unul poate nadajdui, ca a dobandit de la Dumnezeu iertarea pacatelor sale, ca unul care (fiindca) a urat pacatul, de la marturia cunostintii, pe care o are in el, dupa cuvantul Apostolului, care zice (Romani 2, 15): "constiinta nevinovata isi este martora siesi". Fie ca primim si noi iertarea pacatelor noastre, cu Harul si cu iubirea de oameni a Tatalui celui fara de inceput, a Unuia nascut Fiului Sau, si a Duhului Sfant; ca Lui I se cuvine Slava in vecii vecilor.
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.