Aboneaza-te si afla in fiecare saptamana noutatile de pe CrestinOrtodox.ro
Credincioșii Parohiei Brașov-Bartolomeu Nord au trăit clipe de mare bucurie duhovnicească la sărbătoarea Acoperământului Maicii Domnului când s-a inaugurat primul locaș de rugăciune al comunității, o capelă închinată Sfinților Mărturisitori Transilvăneni
Parohia Blumăna IV din Braşov a fost gazda mai multor proiecte social-misionare, desfăşurate în Duminica a 28-a după Rusalii, în cadrul parteneriatului pe care parohia l-a încheiat cu Şcoala Generală nr. 8 din oraş. Astfel, corul şcolii condus de prof. Elizabeta Onofrei
Sfantul Nectarie Taumaturgul a trecut la cele vesnice in 1920 si a fost canonizat in anul 1961. Este cunoscut pentru puterea facatoare de minuni ce izvoraste din moastele sale. Dintre lacasurile de cult inchinate Sfantului Nectarie Taumaturgul amintim:Manastirea "Radu Voda" din Bucuresti, il are...
Peste 500 sute de elevi braşoveni au participat sâmbătă, 17 octombrie, la prima ediţie a întâlnirii tinerilor din zona metropolitană Braşov, un eveniment organizat de Centrul de Copii şi Tineret Sfântul Sebastian din Braşov
Facultatea de Teologie Ortodoxa din Alba Iulia, in parteneriat cu Universitatea "1 decembrie 1918" si Arhiepiscopia Ortodoxa Romana de Alba Iulia va invita maine 23 martie de la ora 10.00 sa luati parte la conferinta cu tema
Vineri, 28 noiembrie 2008, orele 10, in cadrul complexului muzeal din Scheii Brasovului, cu binecuvantarea Inaltpreasfintiei Sale Dr. Laurentiu Streza, Mitropolitul Ardealului, se va deschide expozitia Andrei Saguna si Brasovul
Pentru prima data dupa 24 de ani, la Brasov a avut loc vineri, 20 decembrie, Marsul Colindatorilor. La evenimentul organizat de Asociatia Studentilor Crestini Ortodocsi din Romania, filiala Brasov si Asociatia Predania, filiala Brasov, au participat preoti din oras si imprejurimi si cateva sute de...
Cu ocazia Zilei Internationale a Copilului, parohia Timisul de Sus din Protopopiatul Brasov, ASCOR si Asociatia ProVita organizeaza, incepand cu orele 18.00, in orasul Brasov, un mars pentru apararea dreptului la viata al copiilor nenascuti
IPS Laurentiu, Mitropolitul Ardealului, si PS Calinic, Episcopul Argesului si Muscelului, au participat ieri la Scheii Brasovului, la evenimentele comemorative dedicate impliniri a 180 de ani de la nasterea pictorului Misu Pop si a 200 de ani de la nasterea pictorului Constantin
Peste un milion de oameni sunt asteptati in aceasta saptamana la Brasov pentru a se ruga la Moastele Sfantului Andrei, Ocrotitorul Romaniei, si ale Primilor Martiri Epictet si Astion, depuse ieri la Biserica Sfintii Arhangheli Mihail si Gavril
In cadrul Complexului Muzeal din Scheii Brasovului s-a deschis expozitia permanenta "Constantin Brancoveanu si Brasovul“. Vernisajul a avut loc chiar in ziua de praznuire a Sfintilor Martiri Brancoveni, in cadrul acestuia fiind prezentate trei spatii special amenajate. In primul dintre acestea...
Consiliul Judetean Brasov si Mitropolia Ardealului au lansat miercuri proiectul de reabilitare a ansamblului arhitectural ecleziastic al Bisericii Sfantul Nicolae din Scheii Brasovului, atestat documentar in secolul al XV-lea si nominalizat in lista monumentelor istorice de categoria
Moastele Sfantului Nectarie Taumaturgul vor fi aduse din Grecia la Biserica "Sfintii Imparati Constantin si Elena" din Valea Cetatii Brasov, vineri, 11 februarie, in jurul orei 17.00. Moastele Sfantului Nectarie vor ramane la Brasov timp de sase zile, pana pe 17 februarie.
Acest volum, Biserici fortificate din judetul Brasov. O sinteza si un dictionar, apartine domnului Iulian Catalui, autorul fiind licentiat in stiinte juridice, in jurnalism si in cursul Culturi si Civilizatii - Elemente de Istoria Artei
IPS Laurentiu Streza, Arhiepiscop al Sibiului si Mitropolit al Ardealului, a oficiat astazi slujba de sfintire a capelei Inspectoratului Judetean de Jandarmi din Brasov. La final, IPS Sa a tinut un cuvant de invatatura in care a subliniat importanta sfintirilor de biserici
Moastele Sfantului Mare Mucenic Gheorghe, purtatorul de biruinta, au fost aduse din orasul grec Megara la Biserica Sfintii Apostoli Petru si Pavel din Brasov, unde vor ramane pana duminica. Alaturi de aceste sfinte moaste au fost aduse si relicvele Sfintilor Doctori
Credinciosii Parohiei Lisa, Protopopiatul Fagaras 2, judetul Brasov, au avut parte de momente de inaltare duhovniceasca in Duminica dinaintea Postului Mare, pentru ca Sfanta Liturghie din aceasta zi de lasat de sec a fost oficiata de Inaltpreasfintitul Laurentiu, Arhiepiscopul Sibiului si...
Moastele Sfantului Mare Mucenic Pantelimon, numit si Doctorul fara de arginti, vor poposi, in perioada 26 -27 iulie, la Biserica de lemn din Timisul de Sus - judetul Brasov
Moastele Sfantului Mare Mucenic Pantelimon, numit si Doctorul fara de arginti, vor poposi, in perioada 26 -27 iulie, la Biserica de lemn din Timisul de Sus - judetul Brasov, lacas care poarta hramul acestui mare sfant
Biserica "Sfintii Imparati Constantin si Elena” din orasul Victoria, protopopiatul Fagaras, judetul Brasov, gazduieste, zilele acestea, cea de-a VI-a Editie a Festivalului International de Toaca