Sarbatoarea Rusaliilor in Arhiepiscopia Tomisului

Vineri, 25 mai, de la ora 18.00, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Taina Sfântului Maslu la biserica „Sfânta Muceniță Filofteia” din Constanța (Șoseaua Mangaliei, nr. 80 A, podul Dorally Mall).

 

Sâmbătă, 26 mai, începând cu ora 8.30, Ierarhul Tomisului va săvârși Sfânta Liturghie la mănăstirea „Sf. Ioan Rusul”, din proximitatea localităţii Palazu Mic, jud. Constanţa (la cariera de piatră), urmată de slujba de pomenire a morților (Moșii de vară). Înfiinţat în anul 2015, aşezământul monahal are ca al doilea hram „Duminica Sfinţilor Români”.

În ajunul praznicului Pogorârii Duhului Sfânt, Biserica Ortodoxă a statornicit pomenirea de obște a celor adormiți, cunoscută drept Moșii de vară. Biserica se roagă pentru cei răposați ca și aceștia să se bucure de darurile Duhului Sfânt a cărui Pogorâre este prăznuită la 50 de zile de la Înviere. Practica pomenirii în această sâmbătă este veche, fiind generalizată în secolul al VIII-lea.

 

Duminică, 27 mai, Biserica Ortodoxă prăznuiește Pogorârea Sfântului Duh. Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la Catedrala arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, de la ora 8.15, urmată de slujba Vecerniei, în cadrul căreia va citi rugăciunea de binecuvântare a frunzelor de nuc, ce simbolizează „limbile de foc” ale Duhului Sfânt, pogorâte peste Apostoli.

 

Duminica Cincizecimii, numită în popor şi Duminica Rusaliilor, este sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh peste Sfinţii Apostoli. Conform Noului Testament, cartea Faptele Apostolilor, cap. II, aceștia stăruiau în rugăciune în Ierusalim când s-a făcut un vuiet mare, iar deasupra lor S-a pogorât Duhul Sfânt în formă de limbi de foc. Pe moment s-a iscat confuzie căci nimeni nu înțelegea ce s-a întâmplat. Apostolii au început a grăi în toate limbile pământului, dobândind putere şi înţelepciune duhovnicească. Sf. Apostol Petru, cel mai în vârstă, a ţinut prima predică oamenilor adunaţi în Ierusalim pentru o mare sărbătoare iudaică. Aceștia au crezut și au primit Botezul, numărul lor fiind „ca la trei mii de suflete” (Faptele Apostolilor II, 41). Astfel, din punct de vedere istoric, sărbătoarea marchează întemeierea Bisericii creștine.

Pogorârea Sfântului Duh este prăznuită încă de pe vremea Sfinţilor Apostoli, aşa cum amintesc: Sfântul Apostol Pavel, Sfântul Apostol Luca, Sf. Irineu, Sf. Epifanie și scriitorii bisericești, Tertulian și Origen.

 

Luni, 28 mai, Biserica Ortodoxă prăznuiește Sfânta Treime. Cu acest prilej, IPS Teodosie va răspunde invitației IPS Pimen, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, și va participa la Sfânta Liturghie cu prilejul hramului bisericii „Sfânta Treime”, din localitatea Botuș, jud. Suceava.

 

Tot duminică, 27 mai, Biserica Ortodoxă îl cinsteşte pe Sfântul Ioan Rusul, mărturisitor şi făcător de minuni de origine rusă, care a trăit şi a pătimit în secolul al XVIII-lea în Turcia, unde ajunsese rob al otomanilor. Cu acest prilej, marți, 29 mai, începând cu ora 8.30, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia Sfânta Liturghie la biserica „Sf. Ioan Rusul” din Ovidiu (lângă podul de cale ferată).

 

Biroul de Comunicare

Pe aceeaşi temă

24 Mai 2018

Vizualizari: 667

Voteaza:

Sarbatoarea Rusaliilor in Arhiepiscopia Tomisului 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Despre Maica Domnului si sfinti
Despre Maica Domnului si sfinti Cuvintele Sfântului Nectarie sunt ­descoperire a învățăturii celei adevărate și ­drept‑slăvitoare și, totodată, izvod de rugăciune necontenită, înăl­țân­du‑ne inimile și cugetele la Dumnezeu spre a primi vindecare, luminare și întărire.  15.00 Lei
File de Pateric din imparatia monahilor, Sfantul Munte Athos
File de Pateric din imparatia monahilor, Sfantul Munte Athos Sfântul Munte se aseamănă unui stup. Așa cum în acesta există cuiburi de albine, tot astfel şi în Athos – multe chilii monahale. Şi, precum în stup fără încetare zumzăie albinele, tot la fel şi în Athos monahii, ziua şi noaptea, rostesc psalmi şi imnuri 45.00 Lei
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos
Sfanta Iuliana - mireasa lui Hristos Cu adevărat, Iuliana a dobândit puteri suprafirești prin harul lui Dumnezeu. A biruit legile firii, a rămas nevătămată de foc și de plumbul topit, a fost tămăduită în chip minunat după ce chinuri înfricoșătoare i‑au mutilat trupul. A cucerit inimile 15.86 Lei
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul Scrierile și tradiția ascetică ne sunt necesare și nouă, celor ce suntem „în lume”. Se poate ca monahii și monahiile să aprofundeze viața duhovnicească în cele mai mici amănunte și să se dedice cu totul acestei lupte, dar și noi, cei „din lume”, avem 22.00 Lei
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine În această culegere veți găsi ­reunite 101 pilde despre ru­gă­ciu­ne, despre țelul și sensul vieții, de­spre dragoste și îndreptarea vieții noastre - un adevărat tezaur de mărturii minunate ce adeveresc puterea adu­că­toare de sfințenie a nevoinței 13.00 Lei
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX Tâlcuirea la Apocalipsă a Sfântului Ermoghen este o neprețuită călăuză către Lumină și Adevăr, căci, prin cuvinte puține și limpezi, ni se deschide fiecăruia drum către noima adâncă și lucrătoare a cuvintelor grăite de 34.00 Lei
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului „Eu sunt gângav și, vai, slab cu mintea când vreau să vorbesc despre Preasfânta Maică a lui Dumnezeu... Dacă fiecare atom al meu ar începe să grăiască în graiul heruvimilor și serafimilor, nici pe de-aproape n-aș putea să o 33.83 Lei
Din vistieria inimii mele
Din vistieria inimii mele Cartea aceasta este pregătită anume pentru tine. Din clipa în care o vei citi, ea nu va mai fi numai a mea, ci va fi și a ta.. Cele din "vistieria inimii mele" vor intra și în "vistieria inimii tale"... 50.74 Lei
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian În cuprinsul acestei cărți, totul este natural, totul este lin și liniștit; totul este în carte cum a fost în realitate. Pe parcursul expunerii mele, am vibrat adeseori, împreună cu cei ce esrau de față, la înregistrare. În cuprinsul acestei cărți, am dat 50.74 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact