Sfantul Cuvios Teodosie cel Mare este sarbatorit pe 11 ianuarie

Pe 11 ianuarie, Biserica Ortodoxa il praznuieste pe Sfantul Cuvios Teodosie cel Mare, incepatorul vietii calugaresti de obste din Palestina. Sfantul Teodosie s-a nascut in anul 424 d.Hr., in satul Mogarion, din Capadocia. Pleaca de tanar din casa parinteasca si ajunge la Ierusalim, dornic sa intre in monahism. Vietuieste intr-o chilie de langa Ierusalim, in ascultarea parintelui Longhin. Dupa 10 ani de ascultare, cere binecuvantarea sa mearga in pustiul Iudeii, unde isi va petrece viata intr-o pestera. Avand in vedere numarul mare de ucenici adunati in jurul Sfantului Teodosie, peste doua sute, a hotarat sa intemeieze o lavra in apropiere de Betleem. Aici totul se va desfasuara dupa legile vietii de obste. Sfantul Teodosie a trecut la cele vesnice in anul 529, la varsta de 105 ani, fiind ingropat in pestera unde a locuit ca eremit.

Canon de rugăciune către Sfântul Cuvios Teodosie cel Mare

Troparul Sfântului Cuvios Teodosie cel Mare, începătorul vieţii călugăreşti de obşte, glasul al 8-lea:

Cu curgerile lacrimilor tale ai lucrat pustiul cel neroditor şi cu suspinurile cele dintru adânc ai făcut ostenelile tale însutit roditoare; şi te-ai făcut luminător lumii, strălucind cu minunile, Teodosie, părintele nostru. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu ca să mântuiască sufletele noastre.

Cântarea 1, glasul al 2-lea. Irmos: Întru adânc a aşternut...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodosie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ca o înţeleaptă căpetenie de cete, părinte al nostru, Sfinte Teodosie, cu Dumnezeiască cuviinţă să începi acum a aduce cântare lui Hristos Dumnezeu, Celui Ce a venit spre mântuirea a toată lumea, şi preasfântă pomenirea ta, împreună cu Sine, a preamărit-o.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodosie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Din pustiu, Înaintemergătorul lui Hristos, odrasla Elisabetei cea din Aaron, a venit; iar Sfântul Teodosie născându-se în baia botezului prin Duh, cetăţean pustiului s-a făcut, urmând lui Iisus.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodosie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Botezându-se Hristos în Iordan, s-a pierdut semeţia sinagogii israelite; iar în Biserică s-a sădit viaţa cea întocmai cu îngerii; pe care neschimbat ai înfăptuit-o, Preafericite Părinte Teodosie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Părtaş Patimii Celui Ce pentru noi a pătimit pe Cruce făcându-te, părinte, prin pustnicie, ai ajuns după vrednicie părtaş şi al Învierii Lui şi te-ai făcut moştenitor al măririi, Sfinte Teodosie.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ceata cea Dumnezeiască a fecioarelor, prin Dumnezeiască insuflare, te cântă pe tine cea Frumoasă între femei, de Dumnezeu Născătoare, Stăpână, cea Împodobită cu frumuseţile Dumnezeirii. Că ai născut pe Cuvântul Cel Făcător de bine, mai presus de cuvânt.

Catavasie:

Fundul adâncului l-a descoperit şi pe uscat pe ai Săi i-a trecut, întru acelaşi acoperind pe potrivnici, Domnul, Cel Tare întru războaie, că S-a preaslăvit.

Cântarea a 3-a. Irmos: Înflorit-a pustiul ca şi crinul...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodosie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel Ce acoperă cu ape cele mai de sus, Domnul, Trupeşte S-a îmbrăcat cu apele Iordanului; întru Care s-a întărit inima mea.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodosie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cel Ce a Strălucit Dumnezeiasca Lumină în Iordan, te-a adăugat pe tine, de mai înainte, Preacuvioase Teodosie, celor de pe pământ, odraslă de Dumnezeu dăruită a binecu­vântării şi a bunăvoinţei.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodosie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Ai părăsit lumea şi cele din lume, cuvioase, urmând goliciunii Stăpânului celei ce s-a făcut în Iordan, Sfinte Teodosie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Crucea Mântuitorului pe umeri ridicând, ai alergat la mormântul Lui, ca un cerb la izvoarele apelor cele de mântuire, Preafericite Părinte Teodosie.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Cetele îngereşti s-au înspăimântat, Preacurată şi inimile omeneşti s-au înfricoşat de naşterea ta. Pentru aceasta, pe tine, Născătoare de Dumnezeu, cu credinţă te cinstim.

Catavasie:

Domnul, Cel Ce dă cârmuitorilor noştri tărie şi înalţă fruntea unşilor Săi, S-a născut din Fecioară şi vine către Botez. Deci credincioşii să-I strigăm: nu este sfânt ca Dumnezeul nostru şi nu este drept, afară de Tine, Doamne.

Cântarea a 4-a. Irmos: Venit-ai din Fecioară...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodosie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În ape capetele diavolilor ai sfărâmat şi cu Duhul, Cuvinte al lui Dumnezeu, m-ai înnoit, întreg, pe mine omul. Pentru aceasta strigăm către tine: Slavă Puterii Tale, Doamne.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodosie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Urmând ascultării lui Hristos, Celui Ce Şi-a plecat creştetul Înaintemergătorului şi smereniei celei preaalese, Preacuvioase Părinte Teodosie, în turnul cel de neclintit al faptelor bune te-ai suit.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodosie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Fecioarei şi Maicii lui Hristos Dumnezeu slujind, ai primit în dar harul Duhului cel nebiruit, Părinte Teodosie şi vrăjmaşii cei nevăzuţi ai surpat.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodosie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Peştera cea mult lăudată, care a primit pe magi, pe tine te-a arătat de daruri aducător, lui Hristos, Celui Ce S-a botezat pentru noi, dragoste aducând, cu credinţă, Sfinte Preacuvioase Teodosie şi cu nădejde.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Cu Patimile Stăpânului Hristos fiind întărit, cu dragoste din cuget curat ai răbdat patimile, Părinte Teodosie, luptându-te cu stăpânul lumii cel întunecat.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Zămislit-ai fără sămânţă în pântecele tău pe Domnul şi L-ai născut Întrupat pe Cel Care mântuieşte lumea cu rugăciunile tale. Pentru aceasta strigăm către tine: Bucură-te pururea Fecioară, Stăpână.

Catavasie:

Auzitu-s-a, Doamne, Glasul Tău, Care ai zis: glasul celui ce strigă în pustiu, când ai tunat peste ape multe, mărturisind Fiului Tău,cu totul fiind de faţă, iar prin Duhul a strigat: Tu eşti Hristos, Înţelepciunea şi Puterea lui Dumnezeu.

Cântarea a 5-a. Irmos: Mijlocitor lui Dumnezeu...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodosie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Lipindu-ţi mintea de Cel Ce ne-a înnoit pe noi în Iordan, înţelepţeşte ţi-ai întărit trupul tău cel slăbit cu pustnicia şi cu chinuirea, Preafericite Teodosie.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodosie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Viăţa supunându-ţi-o gândirii la moarte şi sârguind a merge la Cel Ce S-a arătat pentru noi cu Trup, mormânt însuţi ţi-aizidit, Sfinte Părinte Teodosie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Morţii lui Hristos, celei de bunăvoie, urmând măritul tău ucenic Vasile, Părinte Teodosie, mormânt nou şi-a făcut, bucurându-se.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Iată, de Dumnezeu Născătoare Preacurată, ai avut în pântece pe Hristos Dumnezeu, în chip mai presus de cuvânt, precum Isaia a proorocit şi L-ai născut mai presus de fire, Născătoare de Dumnezeu.

Catavasie:

Iisus, Începătorul vieţii, vine să dezlege osânda lui Adam celui întâi zidit; iar curăţire, ca Unui Dumnezeu, netrebuindu-I, pe cel căzut îl curăţeşte în Iordan, întru care omorând vrajba, dăruieşte pacea, care covârşeşte toată mintea.

Cântarea a 6-a. Irmos: De adâncul păcatelor...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodosie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Nestricăciune ne-ai dăruit nouă, Hristoase, cu Învierea Ta. Pentru aceasta, Vasile, măritul Tău slujitor şi după ce a murit, ca şi cum ar fi fost viu, s-a arătat.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodosie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Dumnezeu, Cel Ce curăţeşte lumea, S-a botezat pentru mine, făcându-Se Om, precum sunt eu. Pe Acela L-ai propovăduit, în două firi, Preafericite Teodosie.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Pâraiele lacrimilor tale, Sfinte Teodosie, au picurat dulceaţă de veselie lui Hristos Dumnezeu, Cel Ce a prefăcut lacrimile mironosiţelor întru bucurie.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

De îndurarea ta învredniceşte-mă, Ceea ce ai născut pe Cuvântul Cel Preamilostiv, Care a izbăvit cu Sângele Său pe oameni din stricăciune.

Catavasie:

Glasul Cuvântului, sfeşnicul Luminii, luceafărul mergă­tor înaintea Soarelui, în pustiu strigă tuturor popoarelor: pocăiţi-vă şi mai înainte vă curăţiţi; că de faţă stă Hristos, izbăvind lumea din stricăciune.

CONDAC, glasul al 8-lea. Podobie: Apărătoare Doamnă...

Sădit fiind în Lăcaşurile Domnului tău, cu preastrălucitele tale fapte bune, ai înflorit şi ai înmulţit pe fiii tăi în pustiu, cu ploile lacrimilor tale udându-i, păstorule al turmelor lui Dumnezeu. Pentru aceasta strigăm ţie: bucură-te, Părinte Teodosie.

Cântarea a 7-a. Irmos: Porunca cea potrivnică...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodosie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cuvinte al lui Dumnezeu, Cel Ce ai unit cu botezul Tău apele, care ard păcatul şi văpaia care răcoreşte neamul oamenilor, mântuieşte, Doamne, neamul omenesc, Cel Ce eşti Binecuvântat şi Preaslăvit.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodosie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Celui Ce a arătat Iordanul ca pe un cuptor, cu totul te-ai mistuit pe tine ca o tămâie, cuvioase; şi primind văpaia cea cerească, semn nemincinos al Dumnezeieştii îngăduinţe, locaş sfânt şi de suflete mântuitor te-ai făcut.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodosie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Isteţimilor tale se pleacă cele ale lui Moise, acum, când s-a arătat harul, cuvioase; că surpând pe vrăjmaşii cei nevăzuţi, poporul tău moşte­neşte Cetatea cea Cerească, prealăudate.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodosie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Locaş plăcut lui Dumnezeu te-ai făcut pe tine însuţi, Celui Ce a îngropat păcatul în apă, Sinte Teodosie, zidind biserică şi hotărând să se aducă cântare neîncetată, cu glasuri în multe limbi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Urmând îndrăznelii tinerilor, îngrozirea tiranului cea cu foc insuflată ai batjocorit-o, înţelepţeşte ocrotind Biserica lui Hristos, Sfinte Preacuvioase Părinte Teodosie; pentru care de bunăvoie S-a arătat cu Trupul Răstignit.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Preacurată zămislire, Nestricată naştere numai tu ai arătat, rămânând Fecioară; că ai zămislit, Curată, pe Dumnezeu, Cel Ce este peste toate, Care S-a făcut Om, spre mântuirea şi izbăvirea credincioşilor.

Catavasie:

Pe tinerii cei binecredincioşi, care au intrat în cuptorul cel cu foc, suflând Duhul Cel Răcoritor şi pogorârea Dum­nezeiescului înger, nevătămaţi i-a păzit. Pentru aceea, în văpaie răcoriţi fiind, cu mulţumire cântau: Prealăudate Doamne al părinţilor şi Dumnezeule, bine eşti cuvântat.

Cântarea a 8-a. Irmos: Cuptorul în Babilon...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodosie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cuptorul a închipuit oarecând, în Babilon, apele Iordanului, care au ars cu Dumnezeiescul Botez pe cei potrivnici şi a răcorit pe cei credincioşi, care strigă: binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodosie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Din patimile trupeşti ieşind, mai înainte de plecarea în călătorie, Sfinte Teodosie, omul Bisericii, se arată în sânurile pământului, scoţând din apă pe tânărul cel ce striga: binecuvântaţi toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodosie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Cu Dumnezeiască Poruncă a lui Hristos, Cel Ce S-a botezat în Iordan, binecuvântarea mâinilor tale s-a făcut apă foarte roditoare şi soare încălzitor pământului celui secetos; că a făcut să crească grăuntele de grâu în pământ bogat, fără de sămânţă.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodosie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

În norul cel înţelegător al Dumnezeieştii Lumini intrând tu, Părinte Teodosie şi ca pe o tăbliţă degetul lui Dumnezeu scriind în inima ta dogmele dreptei cinstiri de Dumnezeu, ai adus ucenicilor tăi carte de viaţă, fericite.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodosie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Credinţei celei tari, a celei cu curgere de sânge, urmând femeia, părinte şi de haina ta atingându-se, ca un întuneric patima i-a fugit; prin luminarea cea din tine; că ai fost vas ales lui Hristos, Cel Ce S-a arătat.

Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.

Pe Tine, Dumnezeule Cel din Dumnezeu, văzându-te Trupeşte arătat, Hristoase, în chip de negrăit am cunoscut pe Părintele Tău Cel Nevăzut şi pe Duhul Tău Cel Sfânt strigând: binecuvântaţi-L toate lucrurile Domnului pe Domnul.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Tu, pe Cel Nedespărţit de Tatăl, Care S-a Sălăşluit în pântecele tău, ca Dumnezeu şi Om, fără sămânţă L-ai zămislit şi în chip de negrăit L-ai născut în acelaşi timp Dumnezeu şi Om. Pentru aceasta pe tine Mijlocitoare de mântuire pentru noi toţi te ştim.

Să lăudăm, bine să cuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.

Catavasie:

Taină Minunată a arătat cuptorul Babilonului, care a izvorât rouă. Că în valurile sale vrea să primească Iordanul pe Focul Cel Netrupesc şi îngăduie pe Ziditorul, Cel Ce Se botează cu Trupul, pe Care ÎI binecuvintează popoarele şi Îlpreaînalţă întru toţi vecii.

Cântarea a 9-a. Irmos: Fiul Părintelui...

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodosie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Propovăduit-ai, de Dumnezeu Înţelepţite Teodosie, învăţă­tura cinstitelor Evanghelii ale lui Hristos şi de bunăvoie sângele cu mucenicească râvnă ţi-ai topit şi mucenic fără de sânge al dreptei credinţe te-ai arătat.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodosie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Judecata, pe cel nedrept, pe bună dreptate l-a osândit, pentru a ta izgonire alungându-l şi necuratul lui suflet prin hulitoarele lui buze scoţându-l, pe vrăjmaşul vieţii l-a lipsit de viaţă, cuvioase.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodosie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Aducându-ne aminte de învăţăturile tale, cuvioase, propovăduim pe Hristos în două firi, două voinţe ale sufletului cunoscând şi două lucruri de sine stătătoare în Dumnezeu, Cel Ce S-a botezat în Trup.

Stih: Sfinte Cuvioase Părinte Teodosie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.

Darea cea bună, potrivit cu numele tău, de la Tatăl luminător te-ai arătat tămăduitor al sufletelor şi al trupurilor; hrană şi băutură îndestulată celor ce se topeau de foame şi de sete; îmbrăcăminte celor goi şi celor căzuţi îndreptare.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.

Nu înceta a priveghea spre turma ta, părinte cuvioase şi adu-ţi aminte de făgăduinţa ta, de care ca de o piatră tare am atârnat ancora nădăjduirii, către Hristos solitor avându-te pe tine, Sfinte Părinte Teodosie.

Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).

Ca un Luceafăr de dimineaţă te-ai aflat în noaptea vieţii, cu Razele Fecioriei Strălucind,Ceea ce ne-ai arătat nouă Răsăritul Soarelui dreptăţii Cel Înţelegător, Maica lui Dumnezeu, Prea­cinstită.

Catavasie:

Nu izbuteşte nici o limbă a te lăuda după vrednicie, ci se întunecă şi mintea cea mai presus de lume să cânte ţie, de Dumnezeu Născătoare. Însă, fiind Bună, primeşte credinţa; că ştii râvna noastră cea Dumnezeiască; că tu creştinilor eşti Ocrotitoare, pe tine te mărim.

SEDELNA, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea...

Împodobindu-ţi sufletul tău cu înfrânare, cu dureri şi cu rugăciuni, cu Dumnezeiască cuviinţă te-ai făcut părtaş cuvioşilor, pururea mărite; şi daruri de minuni cu adevărat ai primit, spre a tămădui neputinţele celor ce te cinstesc pe tine cu credinţă. Drept aceea şi mulţimile demonilor gonind, dai tămăduiri oamenilor prin har, de Dumnezeu purtătorule, Sfinte Teodosie. Roagă-te lui Hristos Dumnezeu să dăruiască iertare de greşeli celor ce prăznuiesc cudragoste sfântă pomenirea ta.

SEDELNA Praznicului Botezului Domnului, glasul al 8-lea. Podobie: Pe Înţelepciunea...

Iordanul Te-a slujit; Proorocul Ioan şi-a tins mâna cea putrezitoare, arătându-te Tu, Cel Nevăzut, cu Trupul la botez. Dar acela s-a tras înapoi cu frică; iar acesta, adică, Proorocul Ioan, s-a atins cu cutremur de Tine, Cel Nemuritor. Cu adevărat Mieluşelul lui Dumnezeu eşti şi Izvorul cel pururea Viu, Cel Ce izvoarele şi marea şi oamenii ai sfinţit. Că Treimea a Strălucit: Tatăl, de sus, Fiu pe Tine Te-a numit şi Duhul Sfânt S-a pogorât.

Pe aceeaşi temă

10 Ianuarie 2019

Vizualizari: 844

Voteaza:

Sfantul Cuvios Teodosie cel Mare este sarbatorit pe 11 ianuarie 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Predici si Cuvantari
Predici si Cuvantari Cuviosul a slujit și a predicat cu timp și fără timp. Omiliile sale, rostite ori de câte ori avea ocazia, însă cu precădere în duminici și sărbători, precum și în ajunul praznicelor și în serile de vineri și de duminică, au ajutat foarte mult la 80.00 Lei
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica
Cuvinte care vindeca. Despre regasirea sensului intr-o lume haotica Cuvinte care vindecă s-a născut din întâlnirea noastră – un preot ortodox și un psiholog, amândoi preocupați de același lucru: cum putem reda cuvintelor greutatea lor firească și cum putem crea spații de viață în care oamenii să se simtă înțeleși, respect 63.32 Lei
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume
Parintele Dumitru Staniloae - o viziune filocalica despre lume Rezultat a peste jumătate de secol de susținută activitate teologică, opera părintelui Stăniloae continuă încă să intimideze prin vastitatea aproape incredibilă a abordărilor și concretizărilor. Interesul pe care acestea îl suscită în Occident este 33.83 Lei
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile
Sfantul Cuvios Marturisitor Sofian de la Antim. Viata si invataturile Părintele arhimandrit Sofian Boghiu, fost stareț al mănăstirilor Antim și Plumbuita din București, a fost una dintre cele mai rodnice personalități ale monahismului românesc din secolul al XX-lea, un trăitor exemplar al Evangheliei Mântuitorului 42.29 Lei
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant
Rugaciunea lui Iisus si experienta Duhului Sfant Părintele Dumitru Stăniloae este cu siguranță cel mai mare teolog ortodox al sfârșitului secolului XX. Vastă și profundă, opera sa exprimă în același timp sensibilitatea mistică și rigoarea dogmatică a Ortodoxiei patristice, cât și geniul specific al 21.14 Lei
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae
Indumnezeire si etica in „Spiritualitatea ortodoxa. Ascetica si mistica” a parintelui Dumitru Staniloae „Cartea de față - teza de doctorat a teologului german Jürgen Henkel susținută în 2001 la Facultatea de Teologie Evanghelică a Universității din Erlangen - e o excelentă introducere în teologia ascetică și mistică a Bisericii Ortodoxe așa cum a fost 42.29 Lei
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949)
Viata, minunile si prorociile Sfantului Serafim de Virita (1866-1949) Într-o epocă marcată de suferință și prigoană, când credința era greu încercată, iar Biserica Ortodoxă părea aproape nimicită, Sfântul Serafim de Vîrița a fost lumină, nădejde și mângâiere pentru multe suflete rănite. Așa cum spunea adesea părintele 28.54 Lei
Stiinta si religia - editia a doua
Stiinta si religia - editia a doua Știința și religia este o lucrare de neegalat atât în literatura de specialitate rusă, cât și în cea străină. Ideea scrierii unui articol dedicat relației dintre știință și religie i-a venit lui Valentin Feliksovici Voino-Iasenețki (numele de mirean al 23.26 Lei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei
Domnul Duhurilor - lumea nevazuta si razboiul duhovnicesc impotriva falsilor dumnezei Lumea nevăzută şi războiul duhovnicesc împotriva duhurilor care au încercat să uzurpe domnia lui Dumnezeu Cel slăvit în Treime sunt subiectul cărţii Domnul duhurilor. Părintele Andrew S. Damick foloseşte ca instrumente istoria, Scriptura, mitologia, scrie 42.29 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact