Sfintire mare de biserica cu 3 ierarhi si sarbatoarea Sfantului Cuv. Mc. Efrem cel Nou

Sâmbătă, 5 mai, Biserica Ortodoxă va cinsti pe Sfântul Cuvios Mucenic Efrem cel Nou. Cu acest prilej, IPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va oficia astăzi, 4 mai, de la ora 16.00, Taina Sf. Maslu la troiţa din cadrul așezământului medical din Cogealac, ridicată pe locul unde va fi construită o capelă.

Sâmbătă, 5 mai, de la ora 7.30, Ierarhul nostru, împreună cu PS Lucian, Episcopul Caransebeșului, și PS Nicodim, Episcopul Severinului și Strehaiei, va oficia slujba de sfințire mare a bisericii cu hramul „Sf. Apostol și Evanghelist Luca” din comuna Horia, jud. Constanța, urmată de Sf. Liturghie. La sfârșitul slujbei credincioșii pot trece spre a se închina prin Sfântul Altar.

Biserica parohiei este ctitorită de către credincioșii Sava Dumitrel și Ionela și este construită în curtea vechiului paraclis, ridicat în anul 1902.

Duminică, 6 mai, de la ora 8.30, Arhiepiscopul Tomisului va săvârși Sf. Liturghie la mănăstirea „Sf. Dionisie Exiguul și Sf. Efrem cel Nou” din comuna Târgușor, jud. Constanța (lângă Peștera Liliecilor). Totodată, IPS Teodosie va sfinți catapeteasma paraclisului închinat Sf. Cuv. Evghenia și Sf. Irina Hrisovalantu.

 

Biroul de Comunicare

Pe aceeaşi temă

04 Mai 2018

Vizualizari: 615

Voteaza:

Sfintire mare de biserica cu 3 ierarhi si sarbatoarea Sfantului Cuv. Mc. Efrem cel Nou 0 / 5 din 0 voturi.

Cuvinte cheie:

sfantul efrem cel nou

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE