Vecernia scoaterii Sfantului Epitaf

Biserica Ortodoxă se află astăzi în Sfânta și Marea Vineri. Programul liturgic din această zi este unul special. Nu se oficiază Sfântă Liturghie, ci Vecernia Mare precedată de Ceasurile Împărăteşti.

La Patriarhie, slujbele au fost săvârşite de Preacuviosul Părinte Arhimandrit Clement Haralam, Eclesiarhul Catedralei Patriarhale.

În sunet de clopot, începând cu ora 07:00, preoţii slujitori îmbrăcaţi cu veşmintele rânduite (epitrahil şi felon) au început rânduiala Ceasurilor Împărăteşti. Răspunsurile liturgice au fost oferite de Grupul Psaltic Tronos al Catedralei Patriarhale.

În cadrul acestei slujbe au fost citite textele evanghelice legate de patimile Domnului nostru Iisus Hristos.

Aceste ceasuri se numesc împărăteşti deoarece în Bizanţ, la această slujbă, participa împăratul cu toată curtea sa, iar în ţările Române era prezent domnitorul cu toţi curtenii săi.

În cadrul Vecerniei Mari, la cântarea O, cum adunarea cea fără de lege … Sfânta Cruce, adusă din Sfântul Altar în mijlocul bisericii la Denia celor 12 Evanghelii, a fost aşezată înapoi la locul rânduit.

De asemenea, la cântarea Pe Tine, Cel ce Te îmbraci cu lumina ca şi cu o haină…, Preacuviosul Părinte Clement Haralam, îmbrăcat în toate veşmintele de culoare închisă, a pregătit Sfântul Epitaf, l-a aşezat pe Sfânta Masă şi l-a cădit în chipul crucii.

Apoi, a fost purtat, împreună cu Sfânta Evanghelie şi Sfânta Cruce, în mijlocul bisericii unde a fost aşezat pe masa pregătită.

Sfântul Epitaf reprezintă trupul Mântuitorului pregătit de ucenicii apropiaţi împreună cu femeile mironosiţe pentru a fi îngropat. Acesta rămâne spre închinare în mijlocul bisericii până la sfârşitul slujbei Deniei Prohodului, oficiată în cursul serii zilei de astăzi.

În cadrul Deniei Prohodului, preoţii şi credincioşii vor purta în procesiune Sfântul Epitaf, în jurul bisericii, actualizând evenimentul înmormântării Domnului Nostru Iisus Hristos, după care este dus în Sfântul Altar, fiind aşezat pe Sfânta Masă unde rămâne în toată perioada pascală până în ajunul sărbătorii Înălţării Domnului când va fi aşezat la locul său în biserică.

Pe aceeaşi temă

14 Aprilie 2017

Vizualizari: 1729

Voteaza:

Vecernia scoaterii Sfantului Epitaf 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul Scrierile și tradiția ascetică ne sunt necesare și nouă, celor ce suntem „în lume”. Se poate ca monahii și monahiile să aprofundeze viața duhovnicească în cele mai mici amănunte și să se dedice cu totul acestei lupte, dar și noi, cei „din lume”, avem 20.00 Lei
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine În această culegere veți găsi ­reunite 101 pilde despre ru­gă­ciu­ne, despre țelul și sensul vieții, de­spre dragoste și îndreptarea vieții noastre - un adevărat tezaur de mărturii minunate ce adeveresc puterea adu­că­toare de sfințenie a nevoinței 12.00 Lei
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX Tâlcuirea la Apocalipsă a Sfântului Ermoghen este o neprețuită călăuză către Lumină și Adevăr, căci, prin cuvinte puține și limpezi, ni se deschide fiecăruia drum către noima adâncă și lucrătoare a cuvintelor grăite de 32.00 Lei
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului „Eu sunt gângav și, vai, slab cu mintea când vreau să vorbesc despre Preasfânta Maică a lui Dumnezeu... Dacă fiecare atom al meu ar începe să grăiască în graiul heruvimilor și serafimilor, nici pe de-aproape n-aș putea să o 30.00 Lei
Din vistieria inimii mele
Din vistieria inimii mele Cartea aceasta este pregătită anume pentru tine. Din clipa în care o vei citi, ea nu va mai fi numai a mea, ci va fi și a ta.. Cele din "vistieria inimii mele" vor intra și în "vistieria inimii tale"... 45.00 Lei
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian În cuprinsul acestei cărți, totul este natural, totul este lin și liniștit; totul este în carte cum a fost în realitate. Pe parcursul expunerii mele, am vibrat adeseori, împreună cu cei ce esrau de față, la înregistrare. În cuprinsul acestei cărți, am dat 45.00 Lei
Hristos, doctorul sufletelor si al trupurilor noastre
Hristos, doctorul sufletelor si al trupurilor noastre Domnul Iisus a venit pe pământ ca doctor pentru cei ce au trebuință de vindecare, pentru cei suferinzi, care poartă în pieptul lor o inimă înfrântă și tăiată-împrejur. El a luat asupra Sa firea omenească, cu toate ale sale, în afară de păcat. 22.00 Lei
Arta de a creste copii buni in vremuri noi. Vol. 3 - Calauza intru sanatatea sufleteasca si trupeasca a copiilor
Arta de a creste copii buni in vremuri noi. Vol. 3 - Calauza intru sanatatea sufleteasca si trupeasca a copiilor Trupul este templu al Duhului Sfânt, iar sufletul este mai de preț decât întreaga lume. Volumul al treilea din seria Arta de a crește copii buni în vremuri noi se dorește o smerită călăuză pentru părinții ce doresc a-și crește fiii și fiicele cu 43.00 Lei
Arta de a creste copii buni in vremuri noi. Vol. 2. Calea unei bune educatii: autoritate si iubire
Arta de a creste copii buni in vremuri noi. Vol. 2. Calea unei bune educatii: autoritate si iubire Cum poți fi un părinte ferm, dar iubitor? Cum formezi un copil responsabil, fără să devii prea autoritar sau prea permisiv? Volumul 2 din Arta de a crește copii buni în vremuri noi se dorește a fi un ghid ușor de înțeles, cu multe exemple practice 40.00 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact