Zis-a oarecand avva Moise catre fratele Zaharia: Spune-mi, ce voi face? Si auzind s-a aruncat pe sine jos la picioarele lui, zicand
Cand vorbim de monah ne gandim la o persoana care s-a retras din lume, s-a lepadat de bunurile din ea, pentru a-I urma deplin lui Hristos. Din Scriptura aflam ca unui tanar bogat care dorea o viata mai inalta decat pazirea poruncilor cerute oricarui credincios, Mantuitorul ii cere sa-si vanda...
Sunt unii oameni care în tinereţe au cochetat cu ideea de a se face monah, alţii care şi-au pus întrebări asupra sensului vieţii, iar cei mai puţini dintre aceştia au încercat să înţeleagă de ce unii tineri aleg calea monahală. De această ispitire am fost lovit şi eu la vârsta de...
In timpul unei vizite la mănăstire, foarte tinerii veri ai maicii Tecla au fost invitaţi să facă o plimbare în jurul lăcaşului, iar maica Tecla i-a însoţit. La întoarcere, îndreptându-se spre casa de oaspeţi, pe când se apropiau de fântâna din mijlocul curţii interioare, unul...
Părintele meu duhovnic era un om de o mare simplitate şi libertate lăuntrică, pe care nu am mai întâlnit-o la nimeni altcineva. Dar era, de asemenea foarte exigent. Pe când doream să devin monah, fiind sub povăţuirea sa de aproape zece ani, l-am întrebat dacă să mă călugăresc
Ingăduiţi-mi, înainte de a continua, să vă relatez despre un monah pe care l-am cunoscut şi care - aşa cum noi toţi trecem prin destule greutăţi - a trecut, în mănăstirea lui, printr-o perioadă extrem de critică. Zile grele! Vrăjmaşul cel rău îi aprindea creierul şi puteri...
Muntele Athos este considerat bastionul Ortodoxiei in spatiul European, nu numai prin originalitatea vietii crestine, prin isihasmul practicat, dar si prin numeroasele interventii la mai mule Organizatii si Structuri Europene si, nu numai, pentru mentinerea crestinismului si a ortodoxiei, in acest...
Părintele Amfilohie Brânză, duhovnicul Mănăstirii Adormirea Maicii Domnului de la Diaconeşti, jud. Bacău, este o voce puternică binecunoscută de majoritatea creştinilor ortodocşi din ţară şi străinătate.
Călugărul este ca un vultur care zboară la mare înălţime, care n-ar putea fi prins niciodată într-un laţ de vrăbii. Pentru ce pricină va putea să-l vatăme vreun om? Bani n-are, aşa că nu-i este teamă de hoţi. Patrie nu are, aşa că nu-i este teamă de surghiun. Slavă nu doreşte...
Pomenit-a Avva Zosima pentru un oarecare monah ca i-a spus cum ca avusese un batran foarte bland, si pentru bune-savarsirile lui si minunile care lucra, toata latura aceea il avea pre el ca pre un inger al lui Dumnezeu
Sfantul Antonie a fost cel dintai monah care s-a retras in pustie, fiind urmat de mai multi ucenici. Viata lui, care a umplut de uimire lumea din acea vreme, a fost descrisa de Sfantul Atanasie, patriarhul Alexandriei
Intr-o zi, preotul penitenciarului mi-a spus ca de cativa ani un monah benedictin de la Abatia Maria Laach viziteaza cativa detinuti si ca ar dori sa-mi faca cunostinta cu acesta. El urmarise cu atentie evolutia mea religioasa, gata in permanenta pentru intrebari
Urmand parintelui sau Sf. Siluan Athonitul, staretul Sofronie vorbeste intotdeauna despre omul desavarsit, macroanthropos ce-l face pe fiecare solidar cu intregul. Monah iluminat de lumina necreata, Sfantul Antonie cel Mare scria fiilor sai duhovnicesti, monahi din Egiptul de Mijloc
Vietuirea calugareasca este mandria Bisericii, spune Sf. Isaac Sirul, iar acest lucru il dovedeste intreaga ceata duhovniceasca a Cuviosilor, pustnicilor si a marilor dascali ai lumii si ierarhi, care toti au fost monahi. Intre ei, la loc de cinste, se afla si sfantul monah, ajuns ierarh si dascal...
Canonul Mare a fost compus de Sfantul Andrei Criteanul, monah de la Sfantul Sava devenit, dupa o sedere la Constantinopol, arhiepiscop al Cretei. Acesta, fiind antrenat pentru un moment in erezia monotelita de catre imparatul monotelit Philipikos
Slujiri in Biserica: Monah in Schitul Crasna, Prahova, incepand cu 1984, primind numele de Teofan, ierodiacon si ieromonah incepand din anul 1985. Duhovnic la Manastirea "Acoperamantul Maicii Domnului" din Bussy en Othe, Franta (1987-1990).Secretar al Cabinetului Patriarhal (1990-1991...
Sfantul Antim Ivireanul s-a nascut la 1650 in Georgia, sau Iviria, numindu-se din botez Andrei. A cazut de tanar rob la turci si, dupa eliberare, a trait ca monah pe langa Patriarhia Ecumenica, invatand carte si arta sculpturii in lemn, a picturii, broderiei si caligrafiei. Domnitorul Constantin...
Sfintii Galaction si Epistimi au trait pe vremea imparatiei lui Decius (250-253) in cetatea Emesa, din Fenicia. Parintii lui Galaction erau pagani si au invatat credinta cea dreapta de la un monah, Onufrie, care i-a si botezat pe ei si pe fiul lor, Galaction. Asemenea si Epistimi era nascuta din...
Cel care intra in monahism, trece la o noua viata. Aceasta viata implica si schimbarea imbracamintei. Dupa cum din Botez, omul iese cu o existenta cu totul noua, la fel si cel devenit monah, nu se innoieste numai intr-o privinta, ci insasi existenta lui e alta. Imbracamintea pe care o primeste...
Sfantul Nifon s-a nascut in Tesalonic din parinti binecredinciosi si a primit la botez numele Nicolae. Dupa moartea tatalui, Nicolae a fost dat la invatatura cartilor sfinte. Fara stirea dascalului si a mamei sale, a urmat pe un monah invatat, Iosif, cu care a ajuns la Epidar, unde a ramas alaturi...
Parintele Tadei, marele duhovnic de la Manastirea Vitovnita, s-a nascut in anul 1914, in satul Vitovnita, din parinti evlaviosi, simpli tarani, chiar in ziua praznicului Sfantului Apostol Toma, drept motiv pentru care a si primit numele de Toma. Dupa ce a terminat scoala primara, tanarul Toma a...
Parintele Lev Gillet, cunoscut mai ales sub pseudonimul "Un monah al Bisericii de Rasarit", a fost un mare parinte duhovnicesc al secolului al XX-lea. Louis Gillet s-a nascut la 6 august 1839 in Saint Marcellin, intr-o familie de catolici practicanti. A facut studiile primare si secundare in...
In fiecare an, pe 9 noiembrie, crestinii il sarbatoresc pe Sfantul Nectarie Taumaturgul. Acest sfant s-a nascut la 1 octombrie 1846, in Silivria, un orasel situat in provincia Tracia din nordul Greciei. La botez a primit numele de Anastasie. La varsta de 14 ani se indreapta catre Constantinopol...
Sfantul Antonie a trait in timpul domniei voievodului Matei Basarab si a domnitorului Constantin Brancoveanu. S-a spus despre el ca ar fi un aroman, originar din orasul Ianina, din Grecia. Din cercetarile facute, putem sustine ca venea dintr-o familie de crestini din satele Olteniei...
Sfantul Stelian, cunoscut indeobste ca ocrotitor al pruncilor, a fost sfintit si s-a facut locas al Duhului Sfant inca din pantecele maicii sale. Intru toate era curat si plin de dragoste. Pentru aceasta, la vremea potrivita, si-a impartit bogatia pe care o avea saracilor si s-a facut monah. Dorind...