Originea cuvantului Ler in limba romana

Originea cuvantului  Ler  in limba romana

Un cuvant cu etimologia inca discutata in limba romana este ler, despre care s-au formulat variate ipoteze, angajand mai mult dome­niul imaginatiei decat al documentarii lingvistice. Amintim ca Miron Costin, M. Gaster si Al. Cihac considerau ca ler provine din slavul lel (= zeul Cupidon). Dimitrie Cantemir, Petru Maior, Gh. Sincai, C. Saulescu, At. Marienescu, G. Missail, Gr. Toeilescu si A. D. Xenopol deduceau cuvantul respectiv din Aurelian, iar I. G. Sbiera considera ca ler reprezinta pe Lar al saturnaliilor romane ele la 23 decembrie. Ar. Densusianu deriva pe ler din latinul liber = Jupiter Liber ("Jupiter Daruitorul"), iar B. P. Hasdeu din Lar Dominus, si se intreba: "sa fie Aurelianus sau mai curand Valerianus ?, sa fie el slavicul Lei - Cupidon (Chiac), ori si alt ceva" ? Gr. Cretu il deriva din "lera-ne Doamne, de maru, care ar reproduce sfarsitul din Tatal Nos­tru latinesc : Libera nos (Domine) de malo", iar Bl. N. Voronca pre­supunea ca ler reprezinta pe larii, patronii Romei. In 1901 bucovi­neanul preot-profesor Dimitrie Dan a reluat problema originii cuvan­tului ler im limba romana si a publicat consideratiile sale in "Noua revista romana" (vol. III, nr. 26, pp. 85-91), sustinand ca ler provi­ne din invocatia cultica, de origine ebraica, Halleluiah (Domine) ("laudati pe Domnul"), trecut in limba ilatina : Alleluia si in slava Alilughiia, care avea sa fie primit in limba romana, prin filiera slava, Aliluia, dupa secolul al X-lea .

 

In 1920, acad. Al. Rosetti a reluat ipoteza formulata de Dimitrie Dan si a justificat-o lingvistic a fi cea mai indreptatita, aratand ca ler in limba romana deriva din forma latina alleluia, cu rotacizarea lui -l-  intervocalic, fenomen fonetic petrecut in  epoca daco-romana.

 

In limba romana cuvantul este pastrat sub doua forme pana as­tazi, in special in Moldova, cum a fost consemnat si de Dimitrie Can­temir : Ler, Aler Domnul. Rezulta ca forma ler nu este decat o prescurtare a formei aler. Cuvantul ler este folosit cu precadere in co­lindele romanesti si il intalnim in stanga Dunarii, pe toata aria daco-romana, dupa cum il intalnim si in onomastica in antroponimie : Leru, Lerescu, precum si  ii   toponimie:   Leresti (com.  in  jud.  Muscel),  iar de aceasta comuna este legat si un joc de brau : lereasca.

 

Cuvantul alleluia, cum a aratat acad. Al. Rosetti, este intrebuintat in cantecele religioase slave in mod identic ca in colindele noastre romanesti, in care il intalnim pe ler si, fapt important, alleluia se intalneste, cu aceeasi intrebuintare, si in Franta, ca in Ile, Vilaine, Normandia, Gasconia si in Bretania , aceste constatari "fac legatura in­tre alleluia si ler". Trebuie admis, mentiona acad. Al. Rosetti, ca pe teritorii diferite, autorii colindelor religioase au lucrat la fel, introducand pe alleluia in productiile lor. Faptul este explicativ, dat fiind continutul religios al colindelor si intrebuintarea acestui cuvant in psalmi si in cantecele de inmormantare (prohod). Cu timpul, cuvantul ler, ajungand neinteles in popor, a fost personificat si, de la Ler, Doamne, s-a ajuns la ler imparat.

 

Etimologia cuvantului ler formulata de Dimitrie Dan si acad. AL Rosetti este considerata cea mai justificata lingvistic si ea a fost insusita in DEX  : "Cuvant care apare ca refren in colinde, carora le da un anumit colorit eufonic (Var. leroi, leroloi, larul, leru­lui). Probabil lat. (Ha)llelu (iah, Domine)".

 

In ultimul timp au aparut doua articole in care se contesta do­cumentarea etimologica adusa de Dimitrie Dan si acad. Al. Rosetti, considerand ca "este gresita". Primul articol este semnat de C. Rupa, Shakespeare si folclorul romanesc, in "No Tracii" (an. XIX, nr. 183, ianuarie 1990, pp. 8-12), care propune o alta explicatie. Autorul tri­mite la lumea celtilor si a influentei lor asupra geto-dacilor si pune cuvantul romanesc ler in legatura cu Lair, in alte ortografii Llyr, zeul marii si al furtunii, protectorul navigatiei la celti. Stravechiul lair din saga celtica, "devenit prin adaugarea unei dentale protetice laird, ce semnifica "domn, stapan" si, nu la urma, "stapan suprem, zeu". In concluzie, autorul spune ca refrenul colindelor noastre, lerui, ler, se traducea, foarte probabil, prin "(Dumne)zeule, Doamne", "Doamne, Doamne" etc., fiind o invocatie careia superstratul latin i-a subliniat sensul cu anafora "Doamne", rezultand "lerui, ler, Doamne". "In acest context, explicatia lui Dimitrie Dan - preluata si de dictionare este gresita. Ler nu provine din canonicul (Ha) llelu (iah Domine), ci invers, locutia crestina s-a suprapus pe o invocatie balcanica precrestina: Hailerui, Doamne, Hoja lero dolerije" (p. 11).

 

Se poate justifica noua ipoteza, in numele careia se contesta punctul de vedere oficial admis in lingvistica romaneasca despre ori­ginea etimologica a cuvantului ler ? Mai intai, intr-o limba, coinci­dentele  lexicale  nu  justifica  si  etimologii  inrudite.  DA  (DictionarulAcademiei Romane), mentionat (p. 163), retine un ungurism-germanism, ler, in Transilvania, cu sensul de "frigatoare, cuptorul de la masina de gatit" care nu are nici o legatura cu cuvantul romanesc ler, decat o simpla coincidenta, dupa cum o coincidenta este si intre romanescul ler si personajul lui Shakespeare, Regele Lear, adus in discutie de C. Rupa, ca si cu personajul mitic celtic Lair-Llyr. Nu poa­te fi infirmata cu aceasta ipoteza fictiva documentarea lingvistica adusa de Dimitrie Dan si acad. Al. Rosetti.    

 

Al doilea articol a aparut in "Revista de lingvistica si stiinta li­terara", nr. 4 (130), iulie-august, 1990, revista Institutului de limba si literatura al Academiei de Stiinte a R.S.S. Moldova, Chisinau. Autorul, Dr. Leonid Kuruci," se ocupa in Taina cuvintelor si de cuvantul Lerui, ler (pp. 74-76), care afirma ca "Ler este o reminiscenta din boliarin - formula de adresare permanenta stapanului ca­sei, preamarit ca boier". "Asadar, nu acceptam interpretarea folclo­ristilor romani, dupa care Ler ar fi o reminiscenta a lui Aleluia" (D. Dan si acad. Al. Rosetti) (p. 76). Autorul crede ca ler este forma pre­scurtata a lui "boleren", cuvant imprumutat din slava bulgara (sec. IX-XIII), si afirma : "Iata cum ne inchipuim noi aceasta transforma­re treptata prin sincopare : boler  in belerim-velerim, uneori si volerom, voilerim veler Ier".

 

"Consideram ca aceasta sincopare in cazul lui ler s-a produs de mult, inca inaintea folosirii cuvantului boier de munteni si moldoveni ca termen social, venit odata cu organizarea statului si aparitia ter­minologiei legate de ierarhia clasiala (= de clase sociale, n.n.)" (p. 75).

 

Termenul  boier in  limba  romana  este  din  bulgara -  boljarinu, pl. boljare-, mag. bojar, care nu a pastrat pe -l-. Ca sa fi putut avea loc "sincoparea" in limba romana din boljarinu, cu pastrarea lui -l- inainte  de folosirea insasi a cuvantului  in fonetismul limbii  romane,  este o supozitie in afara normelor lingvistice ale unei limbi.

 

Fata de noile ipoteze expuse, se impune, inca o data, precizarea etimologiei cuvantului ler in limba romana.

 

Ebraicul Halleluiah, folosit ca un refren de lauda in psalmi si in cantarile liturgice, a fost transcris mai intai din ebraica in limba grea­ca : alliluia in Septuaginta, sec. III a.Hr. Termenul res­pectiv este folosit si in Noul Testament : alliluia (Apoc. 19, 1-6). In traducerile latine - incepand cu Itala din sec. II, inlocuita cu tra­ducerea lui Ieronim din sec. IV, Vulgata, devenita normativa in Bi­serica latina - termenul a fost transcris alleluia, care a ajuns si pe teritoriul fostei Dacii romane prin raspandirea crestinismu­lui in limba latina. In perioada daco-romana (sec. II-VI, VII) are loc transformarea lui alleluia in aleruia, prescurtat alerui, aler, prin ro-tacizarea lui -l- intervocalic, ca in solem = soare, felem = fiere, molam = moara, iar prin afereza lui a initial neaccentuat ajunge leruia, in forma prescurtata : lerui, ler. Pentru afereza lui a initial neac­centuat, "fenomen caracteristic pentru romana, in opozitie cu celelalte limbi romanice", mentionam ca justificare si alte cuvinte de origine latina in limba romana din perioada daco-romana, ca : raie din aranea, toamna din autumnus, boboteaza din apa-boteaza, prier din aprilis, etc.

 

De retinut si un alt aspect al cuvantului ler in limba romana. El se pastreaza pe toata aria daco-romana din stanga Dunarii, pe cand in aro­mana, in dreapta Dunarii, nu-l intalnim, dovada ca nu are nici o le­gatura de origine bulgara, sustinuta de Dr. Leonid Kuruci. Este o pro­ba certa ca populatia romanica din stanga Dunarii, care foloseste cuvantul ler din epoca formatiei sale ca popor roman si crestin, confir­ma adevarul afirmat de Vasile Parvan : "Romanismul si crestinismul nostru sunt nascute si crescute in chip firesc : incet si trainic in Dacia lui Traian, si nu sunt de abia mai tarziu "imigrate" din alte tinuturi". Cuvantul ler ne dovedeste vechimea colindelor noastre religioase din epoca daco-romana (sec. II-VI, VII),  incepand din secolul al IV-lea.

 

Pr. ION IONESCU

 

17 Decembrie 2010

Vizualizari: 76530

Voteaza:

Originea cuvantului Ler in limba romana 4.50 / 5 din 2 voturi. 3 review utilizatori.

Comentarii (3)

  • Ioan SuciuPostat la 2014-09-29 16:17

    LERU-I LER, MISTER DEZLEGAT MISTER DEZLEGAT DUPĂ DOUĂ MILENII În procesul de descifrare a misterului ascuns în tainicele refrene cu Leru-i Ler, capitol deosebit al tradiţiei populare româneşti, în mod cu totul paradoxal, cercetarea etimologică s-a desfăşurat vreme îndelungată, necesitând 2000 de ani până la dezlegarea tainei. Putem spune că misterul a “dormit” - timp de două milenii - somnul uitării şi al necunoaşterii. Pare de necrezut, cu atât mai mult, cu cât, an de an, sărbătorile Crăciunului au reînviat cu stăruinţă viaţa tainică a colindelor lui Ler, prin producţii culturale de excepţie. Primele scânteieri ale adevărului s-au arătat abia prin 1989, când V. Kernbach afirma: „Ler este de fapt un evident mitologem, iar identificarea cu Dumnezeu sau cu un împărat fabulos trimite la un mit arhaic, preroman“. Până la această dată, afirmaţiile oamenilor de cultură şi ale „specialiştilor“ români, străine de spiritul istoriei, au fost de-a dreptul halucinante. După ei, cuvântul Ler, fără a fi un nume propriu, ar proveni din latinescul Alleluia sau Halleluiah, ori din ardelenescul lèr, cuvânt care, pronunţat cu un e foarte deschis, aminteşte de pronunţia ungurească şi desemnează cuptorul din spatele sobei, bun de prăjit carne, cozonac sau prăjituri! Studiile recente afirmă clar ideea că Ler este un nume propriu, venind din timpurile creştinismului timpuriu. Printre primii care s-au preocupat de misterioasele colinzi, a fost profesorul, poetul şi filozoful Grigore Albu Gral, astăzi plecat dintre noi. Acesta, în cadrul seminarelor sale despre Sermoterapie, afirma cu claritate (prin 2003-2004) : „Ler este Numele lui Dumnezeu“. Articolul complet este AICI: http://www.crestinortodox.ro/craciun/colinde-craciun/leru-ler-146703.html

  • Ioan SuciuPostat la 2013-05-09 19:52

    LER ESTE NUMELE VECHI, ORIGINAR, ADEVĂRAT AL MARELUI DUMNEZEU.

  • Ioan AlbuPostat la 2011-08-31 22:58

    Printre catolicii veniți în Moldova din Ardeal se mai folosea odată LER (ler-tău, ler-miu etc) cu sensul de cumnat.E un foarte vechi cuvînt latin, levir, unde v intervocalic a căzut. Ler-împărat poate fi o reminiscență dacică sau poate fi creștin..oricum nu se mai discută așa mult pe seama cuvîntului. Totuși, e atractivă ideea ca „liber” să se fi transmis printr-un foarte ușor de explicat LER (liber = lier = ler).Știu că avem astăzi vb. a ierta din liberus(sau din libertus), la fel cum cum iepure vine din leporis(romanșă LIEUR..deci se poate), însă...să nu ne cramponăm pe o singură direcție. Chiar l-aș prefera mai mult pe acesta(LER) decît neologismul LIBER. De fapt, sînt multe cuvinte neaoș românești devansate de neologisme inutile..fie ele moșteniri latine sau de alte origine.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Calatoria mea prin lumea de dincolo
Calatoria mea prin lumea de dincolo Cartea pe care o țineți acum în mâini este o mărturie scrisă cu dorința de a-i aduce cititorului vestea cea bună: nu suntem zidiți pentru moarte, ci pentru viață veșnică. Viața noastră are sens, iar niciunii dintre oamenii care au trăit vreodată pe acest 36.00 Lei
Sfantul Paisie Aghioritul isi face autobiografia
Sfantul Paisie Aghioritul isi face autobiografia Cine nu-l cunoaște pe Sfântul Paisie Aghioritul? Încă mai trăiesc cei care l-au cunoscut personal și care, povestind despre sfântul, varsă o lacrimă de recunoștință și de dor pentru acela care le-a umplut inima de dragoste pentru Dumnezeu, le-a dat 35.00 Lei
Ultima vanzare a pacatului
Ultima vanzare a pacatului Dacă iei în mână acest text, nu ai cum să-l mai lași decât atunci când ai terminat lectura. Subiectul în sine, împreună cu harul autorului, fac din acest roman o excepțională pagină de literatură.Luș Ursu este un om profund, care are în el acel dar de la 35.00 Lei
Biserica, Lume si Imparatie
Biserica, Lume si Imparatie Părintele Alexander Schmemann este unul din cei mai importanți teologi contemporani, ale cărui preocupări teologice s-au centrat pe rolul Euharistiei în viața Bisericii. Firește, studiile sale au atins și alte teme, toate având relevanță pastorală. 43.00 Lei
Ai grija!
Ai grija! Limitele se pun atunci când din centru al lumii devenim observatori ai istoriei celuilalt. Şi dacă n-o judecăm, ci o înţelegem şi o percepem, în afara hărţilor noastre, noi vom alege dacă ne vom muta, dacă vom pleca, dacă vom rămâne sau dacă ne vom 14.00 Lei
Rugaciunea lui Iisus: calauza inimii catre Dumnezeu - Editia a II-a
Rugaciunea lui Iisus: calauza inimii catre Dumnezeu - Editia a II-a Nu sunt o expertă în Rugăciunea lui Iisus, dar m-aș bucura să vă pot ajuta să o înțelegeți măcar atât cât o înțeleg eu. Prea mulți dintre noi își petrec zilele având sentimentul că Dumnezeu este departe, ocupat cu lucruri mult mai importante. Însă Domnul 25.00 Lei
„Ramaneti intemeiati in credinta”. Persoana si comuniune in teologia Sfantului Dumitru Staniloae
„Ramaneti intemeiati in credinta”. Persoana si comuniune in teologia Sfantului Dumitru Staniloae În ultimele decenii, teologia creștinã s-a aplecat cu mult interes asupra tainei persoanei. Aceasta s-ar putea datora atât actului necesar de deslușire, predare și receptare a Revelației dumnezeiești, cât și provocãrilor pe care le întâmpinã ființa umanã 55.00 Lei
Parintii Bisericii despre teologie (Patristica 36)
Parintii Bisericii despre teologie (Patristica 36) Părinții Bisericii Primare au fost mari teologi - deși nu se considerau ca atare - și păstori iscusiți, implicați în viața de zi cu zi a cetății și în conducerea propriilor congregații. Părinții au răspuns la marile întrebări formative ale credinței 66.00 Lei
Metafizica energiilor divine si schisma bisericii (Patristica 37)
Metafizica energiilor divine si schisma bisericii (Patristica 37) În această călătorie în istoria filosofiei și a teologiei creștine, David Bradshaw (Universitatea din Kentucky, Catedra de Filosofie) demonstrează că unul dintre motivele principale ale Marii Schisme (1054) a fost înțelegerea greșită de către apuseni 75.00 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact