Metaniile - rugaciune trupeasca
Slujbele din Postul Mare sunt caracterizate (actualmente mai cu seama in bisericile slave) de o participare a trupului la rugaciunea comunitara mai importanta decat de obicei. "Inchinaciunile" sau "metaniile" sunt in practica actuala una din caracteristicile Triodului si in sensibilitatea spirituala ortodoxa ele apar nedespartite de perioadele postului. Dar o atare restrictie e destul de recenta datand de la abandonarea oficiului cu "Aliluia" in afara perioadelor Postului Mare.
Metaniile in traditia monahala
In literatura monahala, metania apare ca un obicei curent, intim legat de conditia de cainta perpetua proprie monahilor. Desemnata prin expresia "a pune metanie" (metanoian ballein), se pare ca aceasta practica a inlocuit treptat ingenuncherea, mai arhaica. Ea nu se face numai in cazul in care un monah cere iertare altuia, ci e folosita si ca exercitiu spiritual (epitimia) dat monahului sau mireanului la Spovedanie.
Prin extensiune, se considera ca ea trebuie sa insoteasca orice act savarsit de catre monahi: de la cererea unui cuvant de mantuire pana la simpla salutare. Ea e de asemenea un element fundamental al vietii ascetice private a monahului, al "canonului" sau personal. impreuna cu recitarea de psalmi (psalmodia), ea reprezinta ceea ce unii Parinti numesc "rugaciunea trupeasca":
"Celor care n-au dobandit adevarata rugaciune a inimii le ajuta mult silirea in rugaciunea trupeasca, adica ridicarea mainilor, lovirea pieptului, privirea curata spre cer, zgomotul suspinelor, plecarea necontenita a genunchilor".
Metaniile si rugaciunea trupeasca
Legata de treapta "faptuirii" (praktike), metania exprima atat de sugestiv participarea trupului la rugaciune incat dintotdeauna s-a recomandat sa i se asocieze "rugaciunea lui Iisus", "pentru ca sufletul si trupul sa cada impreuna inaintea Domnului".
Trebuie deosebite doua moduri de executare a metaniei: "metania mica" sau inchinaciunea (proskynema), in care credinciosul isi inclina profund trupul pentru a atinge pamantul cu mana dreapta inainte de a face semnul crucii (la greci) sau dupa (la slavi), si "metania mare" sau pur si simplu "metania", unde credinciosul trebuie sa-si plece genunchii si sa se prosterne pana atinge pamantul cu capul pentru a se ridica numaidecat.
Prin forma sa, acest gest trupesc reveleaza o bogata semnificatie teologica si duhovniceasca. El constituie un fel de concentrare a Iconomiei mantuirii si a actualizarii ei duhovnicesti in fiecare.
Mica sau mare, metania e intotdeauna constituita din trei elemente: o miscare descendenta, semnul crucii si o miscare ascendenta. Practica ortodoxa nu separa aceste trei elemente caci, spre deosebire de ingenunchere, metania nu este o pozitie de rugaciune, ci o miscare dinamica si "iconomica". Dupa ce s-a prosternat la pamant, credinciosul trebuie sa se ridice numaidecat pentru a-si relua pozitia normala de rugaciune: "starea in picioare"; caci, dupa Sfantul Vasile cel Mare:
"De fiecare data cand ne plecam genunchii si ne ridicam, aratam cu fapta ca prin pacat am fost azvarliti la pamant, dar iubirea de oameni a Ziditorului nostru ne-a rechemat la cer".
Plecandu-si trupul, credinciosul infatiseaza starea cazuta a omului care a pierdut din pricina pacatului functia sa de mijlocitor intre cer si pamant (simbolizata de starea dreapta, in picioare), pentru a se supune patimilor trupului si "a se tari" ca dobitoacele necuvantatoare.
Simbolismul metaniilor si locul lor in Triod
Aceasta miscare "descendenta" e si un act de smerenie si pogorare de bunavoie dupa chipul kenozei Logosului. Prosternandu-se, trupul antreneaza si sufletul spre smerita recunoastere a pacatoseniei sale si marturisirea atotputerniciei lui Dumnezeu. Dupa care, insemnandu-se cu semnul Crucii, credinciosul "imbraca pe Hristos".
Miscarea sa descendenta devine "pogorare la iad" si actualizare personala a operei mantuirii. Marcata de semnul Crucii si insotita de invocarea Numelui lui Iisus Hristos, fiecare metanie este, asadar, o reproducere fidela a ritului baptismal, adaptata conditiilor vietii ascetice. Ea se incheie printr-un urcus care trebuie sa fie rapid, fiindca simbolizeaza invierea crestinului impreuna cu Hristos si restaurarea in functia sa naturala: contemplatia.
De altfel, ne este interzis categoric sa ramanem multa vreme prosternati la pamant caci, potrivit Sfantului Ioan Cassian, "cine ramane prea multa vreme prosternat e mai primejdios atacat nu numai de ganduri, ci si de somn".
Intrucat am imitat pogorarea la iad, numaidecat trebuie sa imitam si invierea, fiindca aceasta din urma a fost inseparabila de cea dintai.
Asa cum Iconomia lui Hristos poate fi reprezentata de o dubla miscare alternativa, intruparea Logosului fiind principiul inaltarii umanitatii indumnezeite, tot asa viata duhovniceasca a credinciosului e si ea articulata de acelasi ritm alternativ, la care trupul trebuie sa participe in aceeasi masura cu sufletul, astfel incat metania reprezinta o dimensiune fundamentala a spiritualitatii Triodului: participarea trupului si actualizarea repetata a Botezului.
Distribuirea metaniilor in cadrul slujbelor
In paralel cu practicarea lor in rugaciunea privata, metaniile au dobandit un loc important si in slujbele Bisericii. Numarul lor si momentele in care trebuie savarsite sunt fixate precis in asa-numitele typika liturgico-monahale, indeosebi cele de traditie studita.
Potrivit marturiei Typikon-uiui Sfantului Sava cel Sfintit, in timpul Postului Mare in manastirile din Palestina trebuiau sa se faca in biserica 300 de metanii. Atestat ca venind dintr-o veche traditie, acest numar nu putea fi modificat, dar fiecare monah, o data intrat in chilia sa, il completa facand un numar de metanii corespunzator puterilor sale si sfaturilor povatuitorului sau. In alte manastiri, ca aceea a Mantuitorului din Messina, numarul conta putin, indicandu-se doar momentele in timpul carora metaniile trebuie facute fara intrerupere, fiecare putand atunci "sa-si potriveasca numarul metaniilor cu puterile sale" .
In general, in zilele in care la Utrenie se canta "Dumnezeu este Domnul", metaniile in biserica sunt suprimate, caci din punct de vedere tipiconal metaniile inseamna: zi cu "Aliluia" (zi in care nu se ridica postul). Nu se fac metanii nici in biserica, nici in chilie in timpul praznicelor Mantuitorului, ale Maicii Domnului si octavelor lor, in timpul celor Douasprezece Zile dintre Nastere si Aratarea Domnului, de la Paste si pana la Duminica Tuturor Sfintilor, in zilele de praznuire ale sfintilor cu citire de Evanghelie la Utrenie sau cu moaste aflate in posesiunea manastirii si, fireste, in toate duminicile.
Potrivit Typikon-ului Sfantului Sava cel Sfintit, intrand in biserica pentru o slujba, fiecare trebuie sa faca trei sau patru metanii in fata usilor imparatesti si cate una in fata fiecarui cor iar, la concedierea finala trebuie sa faca trei metanii adanci.
De asemenea, inainte de a incepe orice fel de functie liturgica, cel randuit trebuie sa faca metanie celui mai mare si, adeseori, comunitatii reprezentate de cor (sau strana): fie ca este vorba de preotul "de rand" in timpul saptamanii pentru a da binecuvantarea de inceput, sau de monahii care sa bata toaca, sa citeasca psalmii sau sa inceapa o cantare solemna.
Vom indica mai jos in detaliu metaniile ce trebuie facute in timpul slujbelor in tabele ce rezuma diferitele elemente, mentionand aici doar momentele obisnuite in care trebuie executate:
- la "Sfinte Dumnezeule..." cu care incep toate slujbele - 3 metanii
- la versetele de invitatie: "Veniti sa ne inchinam..." - 3 metanii
- la "Aliluia", dupa cum urmeaza:
- "Aliluia" cantat in locul lui "Dumnezeu este Domnul" - 3 metanii
- "Aliluia" din finalul oricarei stihologii a Psaltirii sau al unui grup de psalmi - 3 metanii
- La Messina: una la inceputul canonului si fara intrerupere in timpul stihologiei odelor in Postul Mare.
- La Sfantul Sava: fara intrerupere in timpul odei a 9-a, in timpul cantarii psalmilor Luminii de la Vecernie. Dupa ce a cantat fiecare tropar, corul care a executat piesa trebuie sa se inchine in fata celuilalt cor care intoneaza versetul urmator. Mai mult, incepand de la ultimul verset al Psalmului 116, canonarhul sta in mijlocul bisericii intre cele doua coruri si se inchina in fata usilor imparatesti, iar cele doua coruri canta la unison stihira de la "Slava".
- in manastirile studite Evergetis si Messina, metaniile se fac in general la unison (ineta isotetos) la stihirile de la "Doamne strigat-am" si la Laude, dar si la cei 6 psalmi, in timpul Psalmului 118 de la Miezonoptica Postului Mare, in timpul doxologiilor etc.. La Evergetis, in timpul ultimei stihiri de la "Doamne strigat-am" si de la "Slava", canonarhul sta in acelasi mod indicat in Typikon-ul Sfantului Sava, dar atunci trebuie sa se reuneasca in jurul lui in mijlocul bisericii si sa faca sub conducerea lui metaniile prescrise "ca un singur trup".
Intrand in slujbele manastirilor chinoviale, fie in persoana canonarhului care reprezinta simbolic intreaga comunitate, fie prin toti fratii reuniti, metania s-a vazut, asadar, putin deturnata de la functia sa initiala, spre a deveni semnul corporal al unitatii ecleziale a adunarii liturgice. O asemenea modificare o putem de asemenea privi ca pe o ingenioasa solutie pentru a conserva in mediul chinovial si in spiritualitatea liturgica valoarea ascetica a metaniei. Ea ramane legata de recitarea psalmilor, potrivit invataturilor batranilor din vechime, dar nu risca sa devina un prilej de slava desarta, caci toti monahii se inchina impreuna sub conducerea reprezentantului mai-marelui lor.
Chiar daca in practica actuala numarul metaniilor facute in comun a fost considerabil redus, perioada Triodului ramane caracterizata de metaniile care atesta aceasta adaptare a practicilor ascetice ale desertului la monahismul cu viata de obste si prin aceasta importanta fundamentala a participarii trupului la rugaciunea liturgica.
Ieromonahul Makarios Simonopetritul
Triodul explicat : mistagogia timpului liturgic - Makarios Simonopetritul, Editura Deisis
Cumpara cartea "Triodul explicat : mistagogia timpului liturgic"
-
Despre metanii
Publicat in : Religie -
Folosirea metaniilor
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Vedere duhovniceasca
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti -
Un pantece gras nu da nastere unei minti pline de duh
Publicat in : Sfaturi duhovnicesti
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.