Intri - dinspre Sighet - in localitatea maramureseana Sapanta, un loc faimos in toata lumea pentru cimitirul sau neconventional si „vesel“. Despre aceasta tema, promitem un material intr-un numar viitor... Deocamdata cautam manastirea Sapanta-Peri, atrasi fiind de rumoarea creata in jurul acestei noi zidiri ortodoxe. Din soseaua principala drumul coteste la stanga, urmand un indicator si un rau involburat, care curge paralel cu limba asfaltului. Dupa ce treci de ultimele case, te afun
zi intr-un splendid parc dendrologic, format din stejari seculari si din pini intunecati, de un colorit aproape mineral. Pe alocuri pare a fi un colt de Rusie, o farama de Optina sau de Solovet, pe de alta parte te-ai gandi la o nebanuita sihastrie rasariteana. Ajungi in fata bisericii din lemn si toate posibilele comparatii le uiti pe data. Cu rasuflarea taiata - literalmente - cauti in inaltul vazduhului crucea din varful turlei. Ca o catare de arma, ca un colimator care tinteste Cerul si ingerii sai, crucea sta nemiscata, profilata pe albastrul capricios al unei ierni mofturoase. Mai tarziu am aflat ca, de fapt, crucea din varful de 78 de metri ai celui mai inalt edificiu din lemn din Europa, nu are chiar acuratetea unui colimator, deoarece inregistreaza un balans la vanturile puternice de circa 3 metri, la stanga si la dreapta. Un ecart care iti poate da fiori, gandintu-te cum a fost ridicata aceasta sageata cutezatoare, acest turn Babel induhovnicit, care nu sfideaza Cerul, ci il apropie, tragandu-l parca mai jos...
O poveste trasa la indigo... pe roata istoriei
Istoria locului are acelasi tragism, dar si aceeasi hotarare ca mai toate ctitoriile ortodoxe din Transilvania. Numele manastirii de la Peri se leaga de celebra familie princiara a Dragosestilor. Aceasta prezenta voievodala indepartata face ca in Maramures, prin extensie,
copiii sa fie numiti „coconi“, aluzie directa la coconii domnesti ai Evului Mediu romanesc. Astfel, primul ctitor consemnat a fost Sas Voda, iar „coconii“ sai, Balcu si Drag, sunt cei omologati de istoria mantuirii ca fiind ctitori ai bisericii de piatra. Caci inainte vreme aici functiona o sihastrie din lemn cu hramul „Sf. Arhanghel Mihail“, care era si ocrotitorul familiei voievodale. Asadar, stim precis ca la 13 august 1391, dupa ce manastirea a fost inzestrata cu bunuri si terenuri, la cererea expresa a celor doi, asezamantul devine stavropighie patriarhala, cu drept de jurisdictie asupra bisericilor din 8 tinuturi. Incepand din acele vremuri aici a functionat, timp de 312 ani, cu mici intreruperi, Episcopia Maramuresului. De aici, din acest loc, au pastorit zeci de vladici ai Maramuresului si Satmarului asupra poporului dreptcredincios, lipit de muntii sai, de legea rasariteana, de traditiile sale, de limba sa ciudata pentru ocupantii vremelnici ai plaiurilor stramosesti.
Tot dupa aceasta data - 1391 - manastirea isi dezvaluie harismele de focar al vietii isihaste. Vrednicul de pomenire egumen Pahomie este cel care a sustinut acest tip de vietuire; mai mult, acest calugar exemplar a „exportat“ formula athonita si la alte vetre de sihastrie, mai vechi sau nou infiintate: Barsana, Cuhea si Biserica Alba.
Manastirea Peri a fost un centru de cultura pentru toti romanii din Transilvania. Aici a functionat o scoala de copisti, adica de artizani ai manuscriselor care, intr-o vreme nesigura, pastrau invatatura de credinta pe suluri, pe pergamente, in volume legate in scoarte de piele. Tot aici s-au tradus - atentie! - pentru prima oara in limba romana Psaltirea, Evanghelia si Faptele Apostolilor. Ce dar mai de pret puteau face morosenii fratilor lor de credinta din celelalte tinuturi romanesti?
Dar vine anul 1703, cand manastirea este distrusa si desfiintata, in urma rascoalei antihabsburgice conduse de ungurul Francisc Rakoczi al II-lea. Locul este abandonat aproape 300 de ani, pana cand parintele Grigore Lutai din Sapanta se gandeste sa o reinfiinteze, dupa eliberarea religioasa din 1989.
Un record, o aspiratie
Astazi, l
ocul arata cum se poate vedea in imagini. Isi asteapta obstea de maici, care se va ridica in final la 150 de vietuitoare. Cat despre edificiul in sine, putem constata ca un act de curaj, dar si de mare credinta face ca recordul la inaltime pentru o constructie din lemn sa fie consemnat acum intr-o poiana maramureseana. Acest fapt arata si o nebanuita relatie intre moroseni si lemnul padurilor lor, care le devine adapost, caldura, unealta, altar, instrument, cruce de mormant. Astfel, civilizatia lemnului a supravietuit comunismului, tranzitiei, jafului, tehnologizarii, globalizarii. Asta inseamna ca vesnic inima omului va vibra cumva in interiorul acestui spatiu viu (lemnul moare definitiv abia dupa 500 de ani!), din care renaste permanent credinta noastra. „Cocun“-ul de lemn adaposteste coconii neamului si ai credintei, si asa inaintam prin veac: cu viii, cu mortii, cu lemnul cantator transformat in altar, in prestol. Tot astfel, putem spune ca turla Manastirii Peri este cuiul in care sta bine agatata harta duhovniceasca a Romaniei...
Razvan BUCUROIU
Lumea credintei, anul III, nr. 2(19)
-
Biserica Sfanta Cruce - Pelendri
Publicat in : Biserica in lume -
Biserica Sfanta Cruce Agiasmati
Publicat in : Biserica in lume -
Sfanta Cruce si cinstirea sfintei cruci
Publicat in : Duminica Sfintei Cruci -
Chilia Sfanta Cruce - Athos
Publicat in : Pelerinaje
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.