Despre ganduri, patimi si virtuti


41. De nu se va pazi firea neprihanita prin Duhul, sau de nu se va curati cum se cuvine, nu va putea sa se faca un trup si un duh cu Hristos, acum si in armonia viitoare. Caci un petec dintr-o vechitura a patimilor nu-l poate coase puterea cuprinzatoare si unificatoare a Duhului la haina harului pentru intregire.

42. Cel ce a primit in dar si a pazit innoirea Duhului va avea o cinste deopotriva la alcatuirea (trupului) lui Hristos, patimind atunci negrait indumnezeirea mai presus de fire. Caci nu va fi vreunul din Hristos, sau madular al lui Hristos, daca nu se face de aici partas al harului, alcatuindu-se dupa chipul adevarului si al cunostintei, cum zice apostolul (Rom. II, 20).

43. Imparatia cerurilor este asemenea unui cort facut de Dumnezeu, ca cel aratat lui Moise, avand doua incaperi in veacul viitor. In cea dintai vor intra toti cati sunt preoti ai harului ; in cea de-a doua, inteligibila, numai cei care au liturghisit inca de aici Treimii ca niste ierarhi in desavarsire, in intunericul cunostintei de Dumnezeu. Ei au drept capetenie in slujire si ca prim ierarh inaintea Treimii, pe lisus, in cortul pe care l-a intemeiat El. Acestia intrand acolo vor fi luminati mai limpede de razele luminii Lui.

[ In prima parte a cortului din veacul viitor vor intra toti cati au fost preoti ai harului, adica au slujit lui, rodind puterea lui in viata lor. Dar in a doua incapere, in partea cea mai dinauntru, in Sfanta Sfintelor, vor intra numai cei ce au slujit inca de aici ca niste arhierei, prin faptul ca au intrat in intunericul cunostintei mai presus de cunostinta a lui Dumnezeu, ca Moise pe Sinai, ajungand pana in fata lui Dumnezeu cel in Treime si cu totul indefinit in abisul bogatiei Sale, dar in acelasi timp la simtirea cea mai intensa a prezentei Lui tainice si iubitoare, traita ca atare prin faptul ca e o iubire intre cele trei Persoane atotdesavarsite si, prin aceasta, langa focarul suprem al iubirii. Ei au intrat adica pana acolo pana unde a intrat primul Ierarh si Capetenia oricarei slujiri adusa lui Dumnezeu, adica lisus Hristos ca om, Care ca Dumnezeu primeste slujirea ca Unul din Treime. Uniti cu Hristos, luminati de infinitatea luminoasa a dumnezeirii Sale, de lumina Treimii atotiubitoare, sunt luminati si ei mai mult decat cei din prima incapere. Cunostinta aceasta in intunericul mai presus de cunoastere ii desavarseste pe cei ce ajung acolo, pentru ca e o cunostinta prin experienta cea mai intensa a lui Dumnezeu ca suprema comuniune de Persoane, deci ca izvor din care iradiaza in ei aceasta iubire, facandu-i si pe ei iubitori la maximum. Se simte aci influienta lui Dionisie Areopagitul. Acestia sunt, prin viata lor de maxima intensitate a simtirii lui Dumnezeu, la extrema opusa a celor ajunsi la suprema amortire si nesimtire din iad, amortire si nesimtire produsa de patimile care-i obosesc si-i epuizeaza pana la urma de orice putere stimulatoare. - Parintele Dumitru Staniloae]

44. Multele locasuri, de care a vorbit Mantuitorul (Ioan XIV, 2), sunt deosebitele trepte si inaintari ale starii de acolo. imparatia este una, dar are multe deosebiri inauntru, intrucat unii sunt ceresti, iar altii pamantesti, potrivit cu virtutea, cu cunostinta si cu marimea indum-nezeirii. -"Caci alta este slava soarelui, alta a lunii si alta a stelelor ; si stea de stea se deosebeste in slava" (1 Cor. XV, 41), cum zice apostolul, pe bolta dumnezeiasca.

45. Cel ce si-a curatit mintea prin lacrimi, iar sufletul si l-a inviat inca de aici prin Duh, ajunge pentru scurta vreme impreuna-vietuitor cu ingerii si netrupesc ca un nesupus stricaciunii. Iar trupul si-l face prin ratiune, chip luminos si arzator al frumusetii dumnezeiesti, din plasmuire de lut ; si-l face cum era dupa fire, daca nestricaciunea trupurilor este inlaturarea musturilor si a ingrosarii.

[ Ratiunea poate fi aci si Logosul sau Cuvantul lui Dumnezeu, Care adresandu-se omului credincios ca Persoana si Cuvint, ca Persoana ce revendica pe acela prin cuvantul Ei patrunzator, il ridica pe acesta la starea de suprema responsabilitate, in lumina comuniunii care-l lumineaza la maximum si pe el si pe Dumnezeu. Dar poate fi si ratiunea omeneasca inaltata de Ratiunea sau Cuvantul dumnezeiesc. O astfel de ratiune responsabila si cunoscatoare a relatiei omului cu Dumnezeu si deschisa intelegerii intregii realitati in adancimea nesfarsita a lui Dumnezeu, umple pe om de lumina, iar aceasta lumina iradiaza si pe fata lui, facandu-l o "statuie" transparenta, ca o membrana nemateriala, dintr-o statuie de lut opac. Aceasta transparenta face pe om nestricacios, caci ea inseamna si o indepartare a musturilor din el si a grasimii si grosimii, care sunt supuse la maximum proceselor de descompunere. Aceasta conceptie sta la baza chipurilor subtiri, transparente si luminoase din icoanele bizantine. Cat de departe de aceasta conceptie spiritualizatoare a omului, este cea manifestata in trupurile rotunde ale tablourilor religioase din Occident, care s-au nascut mai mult dintr-un interes al pictorilor lor pentru anatomie, decat dintr-un interes de redare a starii de inviere, anticipata inca de aici de sfinti. Postul isi capata si el deplina lui semnificatie intr-o astfel de conceptie. - Parintele Dumitru Staniloae]

46. Trupul nestricaciunii este trupul pamantesc afara de musturi si de grosime, prefacut in chip negrait din trup sufletesc in trup duhovnicesc, incat este si pamantesc si ceresc, prin subtirimea infatisarii dumnezeiesti. Caci asa cum a fost plasmuit la inceput, asa va si invia, ca sa fie dupa chipul Fiului Omului, impartasindu-se in intregime de indumnezeire.

[Se accentuiaza din nou subtirimea ca nota a trupului indumnezeit si restabilit in frumusetea lui fireasca, care nu e opusa unei anumite vigori, subtirime si vigoare in care se implica nestricaciunea (incoruptibilitatea). Trupul in starea aceasta a ajuns pnevmatic din sufletesc, pentru ca Duhul covarseste in el simtirile trupesti ale sufletului. Dar el devenind ceresc, ramane si pamantesc, pentru ca nu leapada materia, oricat de transparent ar deveni prin Duhul dumnezeiesc. Trupul ajuns astfel atinge statura prevazuta de Dumnezeu a omului, cum o are Fiul lui Dumnezeu cel intrupat, dupa inviere, motiv pentru care se numeste Fiul Omului prin excelenta.]

47. Pamantul celor blanzi este imparatia cerurilor, sau deprinderea teandrica a Fiului[Deprinderea teandrica a Fiului este deplina armonie a vointei omenesti cu cea dumnezeieasca in Hristos, incat Hristos urmareste un singur scop si ca Dumnezeu si ca om, pe o singura linie. Ba e terenul solid pe care stand si noi neclintiti, avem fericirea comuniunii depline cu Dumnezeu ; avem lucrarea omeneasca strabatuta de cea dumnezeiasca. - Parintele Dumitru Staniloae], la care am intrat, sau intram, primind nasterea infierii prin har, si innoirea prin inviere. Sau iarasi pamantul sfant este firea indumnezeita [Firea indumnezeita este pamantul sfant, caci trupul nostru facut din pamant a devenit sfant prin indumnezeire. Prin trupul indumnezeit ceresc, pamantul devine indumnezeit, o membrana din care iradiaza tot aurul luminos si toate dimensiunile si rationalitatile spirituale ale infinitului, ca si prin trupul nostru subtiat. - Parintele Dumitru Staniloae], sau poate si pamantul acesta curatit dupa vrednicia celor de pe pamant. Sau, dupa alt inteles, pamantul mostenit de cei cu adevarat sfinti este seninatatea nein-viforata, dumnezeiasca, a pacii mai presus de minte, in care se va salaslui neamul celor drepti, unde nu-i va mai tulbura nimic din cele create, prin zgomotul si cu ispita lor.

48. Pamantul fagaduintei este nepatimirea. Din ea izvoraste veselia Duhului, asemenea laptelui si mierei.

49. In veacul viitor sfintii isi vor grai unii altora in chip tainic cuvantul launtric, rostit in Duhul Sfant. [Sfintii, cunoscandu-si in veacul viitor launtrul lor in mod reciproc, vor cunoaste din vedere tot ce au sa-si spuna, isi vor vedea reciproc fiinta ca atotcuprinzator cuvant, spunandu-si tot ce au sa-si spuna prin reciproca lor intimitate si sinceritate totala. Sufletul le va fi intreg in lumina fetei - Parintele Dumitru Staniloae]

50. Daca nu ne cunoastem cum ne-a facut Dumnezeu, nu ne vom cunoaste cum ne-a facut pacatul.

51. Toti cati au primit inca de aici plinatatea desa-varsirii lui Hristos, sunt deopotriva dupa varsta in Duh.

52. Cei ce au purtat ostenelile se vor bucura si de rasplati. Dar cantitatea sau felul lor, adica masura, o va arata randuiala si starea de acolo prin impartasire.

53. Fiii invierii lui Hristos vor fi, zice, minti, adica deopotriva cu ingerii, ajunsi sfinti prin nestricaciune si indumnezeire.

54. In veacul viitor ingerii si sfintii vor spori in adaugirea harurilor si niciodata nu vor sfarsi, sau nu vor slabi in dorirea bunatatilor. Caci in veacul de acolo nu va fi slabire sau micsorare a virtutii in favoarea pacatului.

55. Barbat desavarsit sa socotesti ca este aici cel ce a primit asemanarea varstelor lui Hristos, ca pe o arvuna ; iar pe cel desavarsit in veacul viitor, il arata puterea indumnezeirii.

56. Cel desavarsit in virtute inca de aici, potrivit cu varstele duhului, va avea in veacul viitor o cinste si o indumnezeire deopotriva cu cei de acelasi fel.

[Nu ne dam seama de decaderea noastra de la umanitate prin pacat, daca nu ne cunoastem frumusetea originara, la care revenim prin curatirea de pacat si prin unirea cu Dumnezeu, modelul nostru, pentru care ne-o facem transparenta. - Parintele Dumitru Staniloae]

57. Slava adevarata, spun ca este cunostinta sau vederea Duhului, sau si patrunderea cu de-amanuntul a dogmelor, sau cunoasterea credintei adevarate.

58. Uimirea este ridicarea desavarsita a puterilor sufletului spre cele cunoscute si unite ale slavei celei preamarite. Sau iarasi, uimirea este ridicarea curata si intreaga spre puterea nemarginita, intru lumina. Iar extazul este nu numai rapirea puterilor sufletului la cer, ci si iesirea totala din simtirea insasi. Iar dragostea indoita este betia Duhului care tine dorul in miscare.

[Sfantul Grigorie Sinaitul face aci o deosebire intre uimire si extaz. Uimirea este ridicarea totala a puterilor sufletului la cele cunoscute si unite, adica neimpartite ale slavei marete a lui Dumnezeu. Pana este o distingere intre una si alta din cele cunoscute, acestea se prezinta ca marginite si nu starnesc uimirea. E altceva aci decat "distinguer pour unir" a lui Maritain, sau "distinguer pour connaitre". Dar in uimire sufletul pastreaza inca simtirea, sau constiinta bucuriei sale de ceea ce vede. Extazul ridica sufletul si din simtirea de sine. Nu mai stie ca bucuria e a sa, desi traieste o stare de nemarginita bucurie. Iubirea in ambele ei forme are in plus miscarea dorului spre tot mai multa unire, desi e ca o betie a Duhului. Sau tocmai betia aceasta e ca un entuziasm echivalent cu o miscare spre si mai multa unire. Deci o simtire exista si in aceasta dragoste extatica. - Parintele Dumitru Staniloae ]

59. Dragostea extatica in Duh este de doua feluri : cea din inima si cea extatica. Cea dintai este a celor ce se lumineaza inca ; cea de-a doua este a celor desavarsiti in dragoste. Dar amandoua scot mintea lucrata de ele din simtire, daca dragostea dumnezeiasca este betia mintii firesti in cele mai inalte ale Duhului, prin care e scoasa si simtirea din toate legaturile. [Aici se precizeaza care sunt cele doua grade ale dragostei extatice : cea din inima si cea propriu-zis extatica. Cea dintai este a celor ce se lumineaza inca, adica a celor ce sporesc in cunoastere ; a doua e a celor ajunsi dincolo de stadiul acesta, la desavarsire. Se aduc aci precizari categoriilor areopagitice. Tot aci se precizeaza ce inseamna ridicarea mintii mai presus de simtire. E vorba de simtirea ce se naste din legatura de placere sau de durere cu orice altceva.  - Parintele Dumitru Staniloae]

60. Inceputul si pricina gandurilor este impartirea prin neascultare a amintirii simple si unitare a omului. Prin aceasta a pierdut si amintirea de Dumnezeu. Caci facandu-se din simpla, compusa si din unitara, felurita, si-a pierdut unitatea impreuna cu puterile ei.

[Amintirea simpla de la inceput a fost pomenirea neincetata a lui Dumnezeu. Aceasta pomenire pierzand-o noi, amintirea cea simpla s-a divizat. Asa s-a nascut si asa se succede felurimea gandurilor la cele marginite, odata cu uitarea unora cand ne amintim de altele. Omul nu-si mai poate retine mintea la un singur lucru, pentru ca fiecare e marginit si nu poate intretine in om un interes netrecator. Cand mintea se in dreapta insa spre Dumnezeu (amintirea vine de la admentem - a tine mintea la ceva sau ceva in minte; aminte sa ne fie, inseamna a tine ceva in minte) nu mai e divizata de gandurile variate ce se succed, pentru ca Dumnezeu e nemarginit, e o hrana nemarginita pentru contemplatie. De aceea numai in legatura cu Dumnezeu putem pastra amintirea neincetata, sau amintirea propriu-zisa. Sfantul Grigorie Sinaitul se dovedeste un mare analist al starilor sufletului, aducand explicari convingatoare unor invataturi care se afirmau de multe ori fara ultimele lor explicari.  - Parintele Dumitru Staniloae]

61. Tamaduirea amintirii este intoarcerea de la amintirea rea, nascatoare de ganduri stricatoare, la starea ei simpla de la inceput. Caci neascultarea, unealta pacatului, nu a stricat numai amintirea simpla a sufletului fata de bine, ci si toate puterile lui, intunecand dorintele firesti ce tindeau spre virtute. [ In textul din Filocalia greaca ni se pare ca sunt unele greseli. In el se spune : "Tamaduirea amintirii originare si: "neascultarea a creat nu numai amintirea simpla a sufletului, fata de bine". - Parintele Dumitru Staniloae] Dar amintirea o tamaduieste, ridicand-o dela starea contrara firii, la cea mai presus de fire, in mod principal, pomenirea staruitoare a lui Dumnezeu, intarita prin rugaciune si strabatuta de Duhul.

62. Pricinile patimilor sunt faptele pacatoase ; pricinile gandurilor, patimile ; ale nalucirilor, gandurile; ale chipurilor, amintirea; ale amintirilor, uitarea [Avem aci un paradox ; pricina amintirilor ispititoare este uitarea indatoririlor spre bine. - Parintele Dumitru Staniloae], ale uitarii, nestiinta; ale nestiintei, nepasarea; nepasarea e nascuta de dorinta poftitoare ; iar maica dorintelor e nestatornicia; pricina nestatorniciei este lucrarea faptei ; iar fapta este din dorinta nesocotita a pacatului si din aplecarea simturilor catre cele supuse lor.

63. Gandurile sunt in partea rationala; patimile furioase in iutime; amintirea dorintei dobitocesti este in partea poftitoare. In partea intelegatoare se formeaza nalucirile ; iar in cea cugetatoare rasar si lucreaza chipurile [Sfantul Grigorie Sinaitul distinge aci pe langa partea rationala a sufletului, pe cea intelegatoare, care pare sa aiba si puterea imaginatiei, si pe cea cugetatoare, care are o putere apropiata de puterea imaginatiei, dar are in ea si puterea oarecarei trezvii critice. - Parintele Dumitru Staniloae].

64. Tabararea gandurilor rele e ca un suvoi de rau. Prin ele vine momeala, iar dupa aceasta se naste incuviintarea pacatului, ca o inundare de valuri ce acopere inima. [Inima are aci sensul constiintei de sine. incuviintarea pacatului acopera constiinta de sine ca o inundare de valuri. - Parintele Dumitru Staniloae]

65. Socoteste placerea viscoasa, ca o mocirla adanca, sau ca un smarc al desfranarii. O astfel de mocirla e si povara grijilor pamantesti, de care ingreuindu-se mintea patimasa, e scufundata de ganduri in adancul deznadejdii.

66. Scriptura a numit adeseori ganduri si ratiunile lucrurilor, precum a numit si chipurile ratiuni si ratiunile chipuri. Aceasta se intampla deoarece miscarea acestora (a gandurilor) este in sine nemateriala, dar prin lucruri ia chip si se preface, si asa momeala se cunoaste si capata nume prin aratare. [Se pare ca sfantul Grigorie Sinaitul intelege prin logismoi, nu intelesuri, ci chipuri concrete ale lucrurilor. Asa rezulta din contextul cap. 62, 66, 67 s.a. El explica cum insesi ratiunile naturale ale lucrurilor, care isi au originea in gandirea iui Dumnezeu, pot deveni, prin chipurile lor vazute, ganduri ispititoare la pacat, sau momeli. El se arata astfel intelegand trecerea gandurilor in chipuri concrete, in lucruri, ca niste plasticizari ale acelora. EI explica aci si in cap. 68 ideea sfantului Maxim Marturisitorul despre intelesurile simple si intelesurile compuse (cu patima) ale lucrurilor (Capete despre dragoste III, 42-43; Filoc. rom. II, p. 85). In general, sfantul Grigorie Sinaitul duce mai departe gandirea parintilor anteriori printr-o aplicare mai accentuata la situatiile concrete ale luptei cu ispitele. - Parintele Dumitru Staniloae]

67. Gandurile pacatoase sunt ratiunile dracilor si inainte-mergatoarele patimii, precum ratiunile si chipurile sunt ale lucrurilor. Este cu neputinta a face vreun bine sau vreun rau, daca nu este momit intai gandul tau. Caci gandul este miscarea fara chip a momelii unor lucruri oarecare. [Contrar cu ceea ce ne-am fi asteptat, sfantul Grigorie Sinaitul intelege (cel putin aci) prin ganduri porniri neconcretizate spre pacat. Ca atare ele sunt ratiuni ale demonilor ca spirite. Ele se introduc in sufletul nostru sau in chipurile lucrurilor si asa isi gasesc in chipurile lucrurilor concretizarile obiectelor pacatului. Demonii pot stramba in forme ispititoare spre pacat chipurile lucrurilor, pentru ca acestea sunt concretizari plasticizate ale unor ratiuni divine, pe care le pot gandi si demonii, dar strambandu-le sau introducand in ele modificari ispititoare. - Parintele Dumitru Staniloae ]

68. Materia lucrurilor naste ganduri simple ; iar momeala draceasca faureste pe cele rele. Deci gandurile si ratiunile firesti se deosebesc de cele potrivnice firii si de cele mai presus de fire. [Nu totdeauna gandurile sunt rele. Sunt si ganduri simple ale lucrurilor, identice cu ratiunile lor naturale, preexistente in Dumnezeu, Creatorul lucrurilor. Ba sunt si ganduri mai presus de fire. Prin acestea s-ar putea intelege ganduri despre Dumnezeu, despre ingeri, despre relatiile noastre cu Dumnezeu, dar poate si gandurile despre lucruri, cand le vedem pe acestea in intelesurile lor adancite in ambianta de lumina nesfarsita a lui Dumnezeu. - Parintele Dumitru Staniloae]

69. Gandurile firesti lucreaza la fel la schimbarea omului, ca si cele contrare firii. Dar cele dupa fire se schimba indata in cele mai presus de fire. [Gandurile dupa fire, daca nu le lasam sa cada in ganduri ispititoare ale lucrurilor, care le schimba firea in rau, devin cu usurinta ganduri mai presus de fire. De altfel e foarte greu sa se traga o granita intre caracterul natural al gandurilor si caracterul lor mai presus de fire. Caci tot ce e natural se intelege ca avandu-si originea in Dumnezeu si intelegandu-se in El. - Parintele Dumitru Staniloae] Gandurile sunt pricini reciproce ale schimbarii din ele si se nasc unele pe altele. Gandurile despre lucruri materiale sunt pricini ale nasterii si schimbarii celor dracesti. Ele se nasc si se schimba din momeala. Iar cele dumnezeiesti se nasc si se schimba din cele firesti. Caci cele firesti dau nastere la cele mai presus de fire. Schimbarea fiecaruia e pricina si prilej de nastere a celui inrudit, in chip impatrit.

70. Insemneaza-ti ca inainte de ganduri sunt pricinile ; inainte de naluciri sunt gandurile; inainte de patimi, nalucirile ; iar inainte de draci, patimile, ca un lant si ca o oranduiala vicleana a duhurilor neoranduielii. Una atarna de alta. Dar nici una nu lucreaza prin sine, ci e pusa in lucrare de draci. Nici nalucirea nu-si face chipuri, nici patima nu lucreaza fara puterea draceasca ascunsa. Caci desi satana a cazut zdrobit, el poate si mai mult impotriva noastra, prin nepasarea noastra, ingamfandu-se din pricina noastra.

71. Ei dau o forma mintii noastre, mai bine zis ne formeaza dupa chipul lor si ne momesc prin deprinderea patimii, care stapaneste si lucreaza in sufletul nostru. Caci dracii au deprinderea patimilor, ca o pricina a formarii de chipuri (idoli) in mintea noastra. Deci ei ne fac puterea de inchipuire sa lucreze in mod felurit si in multe forme, fie in stare de trezvie, fie in somn. Caci ei insisi se imbraca si se preschimba in felurite chipuri ; dracii poftei se schimba uneori in porci, alteori in magari, alteori in armasari, intaratati si infierbantati ; cei ai maniei, uneori in pagani, alteori in lei ; cei ai lacomiei, uneori in lupi, alteori in leoparzi ; cei ai vicleniei, uneori in serpi, alteori in napirci, iar alteori in vulpi ; cei ai indraznelii, in caini ; cei ai trandaviei, in motani ; cei ai curviei se mai prefac uneori in serpi, alteori in corbi si gaite. Dracii patimilor sufletesti se prefac in pasari, mai ales cei din vazduh. inchipuirea are trei pricini, prin care schimba chipurile duhurilor, dupa cele trei parti ale sufletului. De aceea si nalucirile sunt de trei feluri : de pasari, de fiare si de dobitoace, dupa puterea poftitoare, manietoare si rationala a sufletului. Caci cele trei capetenii ale patimilor se inarmeaza pururea impotriva celor trei puteri. Si dupa patima care da chip sufletului se apropie de noi si iau un chip inrudit.

[Fiecare patima da un anumit chip sufletului si ca urmare si infatisarii noastre exterioare. De aceea chiar si demonii iau, macar ca sunt duhuri, anumite forme dupa patima pe care o cultiva mai mult. Si aceasta forma ne-o imprima si noua dupa patima pe care cauta sa ne-o Inspire mai mult. Patimile de mandrie ne dau o forma care seamana cu cele ale pasarilor semete din vazduh, caci ele se imprima mai mult partii noastre cugetatoare, facandu-ne semeti la infatisare si cu capul inaltat; patimile care aprind mania ne dau infatisari de fiare; cele care atita pofta ne dau infatisari de dobitoace. Iata o dovada a plasticizarii ratiunilor. - Parintele Dumitru Staniloae]

72. Dracii placerii (voluptatii) se apropie adeseori ca foc si carbuni aprinsi. Caci duhurile iubitoare de placere aprind partea poftitoare a sufletului, iar pe cea cugetatoare o intuneca, zapacind-o. Fiindca placerea patimilor e pricina de ardere, de zapaceala si de intuneric.

73. Noaptea patimilor este intunericul nestiintei. Sau iarasi, noaptea este imparatia in care se nasc patimile. in ea imparateste stapanul intunericului si umbla duhurile care iau chip ca fiarele codrului, ca pasarile cerului si ca taratoarele pamantului, cautand cu urlete sa ne rapeasca si sa ne manance (Ps. CUI, 21).

74. In vremea lucrarii patimilor, unele ganduri merg inainte, altele urmeaza ; gandurile premerg nalucirilor, iar patimile le urmeaza. In ce priveste pe draci, patimile premerg acestora, iar dracii le urmeaza lor.

75. inceputul si pricina patimilor este reaua intrebuintare (abuzul); ale relei intrebuintari, este schimbarea rea ; ale schimbarii este aplecarea deprinderii vointei; mijlocul de cercare a vointei este momeala ; pricina momelii sunt dracii, ingaduiti de Providenta ca sa ne aratam libertatea noastra cum este. Deprinderea patimasa a sufletului este veninul acului pacatului spre moarte. Caci cel ce s-a imbibat de buna voie de patimi isi are purtarea nemiscata si neschimbata.

[E nemiscarea in sens rau, de care a vorbit sf intui Grigorie Sinaitul in cap. 39. Cine e miscat numai de o patima e ca si cum nu s-ar misca, caci nu el se misca, ci e miscat si nu poate sa se miste altfel. E o miscare monotona, o neputinta de a iesi din ea. Nimic nou nu se in-tampla in el, nimic care manifesta propriu-zis noutatea vietii. Acolo e moartea. - Parintele Dumitru Staniloae ]

76. Patimile au felurite numiri, dar se impart in trupesti si sufletesti. Cele trupesti se subimpart in dureroase si pricinuitoare de pacat. Cele dureroase se sub-impart iarasi in boli si pedepse povatuitoare. Cele sufletesti se impart in patimi ale maniei, ale poftei si ale ratiunii. Cele ale ratiunii se subimpart in nalucitoare si cugetatoare. Dintre acestea, unele se nasc din vointa prin reaua intrebuintare, altele sunt fara voie, din vreo sila, cum sunt patimile zise fara vina. Parintii le-au numit pe acestea si urmari sau insusiri firesti.

78. Altele sunt patimile trupesti si altele cele sufletesti ; altele cele ale poftei si altele cele ale iutimii (maniei) ; altele cele ale ratiunii si altele cele ale mintii si ale inchipuirii. Dar se insotesc intre ele si lucreaza unele cu altele. Cele trupesti cu cele ale poftei, cele sufletesti cu cele ale iutimii ; si iarasi, cele rationale cu cele ale mintii si cele ale mintii cu cele ale imaginatiei si ale amintirii.

79. Patimile iutimii sunt : mania, amaraciunea, strigarea, aprinderea grabnica (varsarea napraznica a fierii" cutezanta semeata, infumurarea, trufia si celelalte. Ale poftei sunt : lacomia, desfranarea, neinfranarea, nesatura-rea, iubirea de placere, iubirea de arginti, iubirea de sine care e cea mai cumplita din toate. Iar ale trupului sunt : curvia, preacurvia, necuratia, destrabalarea, nedreptatea, lacomia pantecelui, lenea, usuratatea, iubirea de podoabe (luxul), iubirea de petreceri si celelalte. Cele ale partii rationale sunt : necredinta, hula, viclenia, uneltirea, iscodirea, fatarnicia, grairea de rau, clevetirea, osandirea, dispretuirea, luarea in ras, prefacatoria, minciuna, vorbirea de lucruri urate, de prostii, umblarea cu lucruri ascunse, ironia, fala, dorinta de a placea oamenilor, semetia, juramintele strambe, vorbirea fara rost. Ale mintii sunt : parerea de sine, inaltarea, laudele, cearta, pizma, incantarea de sine, grairea impotriva, surzenia cu voia, inchipuirea, nalucirile, rastalmacirile, dorinta de a te arata, iubirea de slava, sau mandria, cea dintai si cea mai de pe urma din toate relele. Iar cele ale cugetarii sunt: imprastierile, ratacirile, robirile, intunecarea, orbirea, amagirile, momelile, incuviintarile, aplecarile, abaterile si cele asemenea acestora. Ca sa spun pe scurt, toate relele potrivnice firii s-au amestecat cu aceste trei puteri ale sufletului, precum toate bunatatile se afla impreuna in ele prin fire.

80. Minunate sunt cuvintele de slavire pline de uimire ale lui David fata de Dumnezeu. "Minunata s-a facut, zice, cunostinta Ta catre mine, caci nu pot sa ma ridic pana la ea" (Ps. CXVIII, 6), fiind mai puternica si neajunsa si mai presus de cunostinta si de puterea mea neputincioasa. Chiar si trupul e neinteles. Caci are o alcatuire compusa, intreita in tot chipul, dar tine intr-o unica armonie madularele si partile sale. Pe de alta parte, in trup stapaneste numarul sapte si doi, care arata vremea si firea, dupa cei invatati in ale numerelor. Astfel si el este o unealta a firii, care arata slava maretiei treimice, dupa legile care carmuiesc firea. [Numarul doi care stapaneste in trup arata firea lui dependenta. Caci doi sunt ochii, doua urechile etc. Dar in trupul trecator stapaneste si numarul trei si sapte, care reprezinta timpul. El are trecut, prezent si viitor si viata lui se repeta in cicluri de sapte zile. Se mai spune ca toata materia trupului se schimba in curs de sapte ani. Miscarea timpului in cicluri de sapte unitati o exprima si Facerea, unde se spune ca Dumnezeu a creat lumea in sapte zile. Sapte reprezinta implinirea a ceea ce se misca in timp. Numarul trei arata poate si fiinta, puterile si lucrarile. - Parintele Dumitru Staniloae]