Despre cunoasterea lui Dumnezeu


51. Hotararea cu privire la moartea sufletului, care a venit la indeplinire prin calcarea poruncii, potrivit cu dreptatea Ziditorului, (caci parasindu-L noi, ne-a parasit si El, fara sa ne sileasca, ca pe unii ce aveam voie libera), a fost vestita de mai inainte de catre Dumnezeu cu iubire de oameni, pentru pricinile pe care le-am spus. La ea a adaugat si a pus pe deasupra hotararea cu privire la moartea trupului. Dar rostind-o pe aceasta, a intarziat trecerea ei la indeplinire, din adancul intelepciunii si din prisosinta iubirii Sale de oameni, pentru viitor. El n-a zis catre Adam : "intoarce-te de unde ai fost luat", ci : "pamant esti si in pamant te vei intoarce". Cei ce asculta cu pricepere, pot vedea si in aceste cuvinte, ca Dumnezeu n-a facut moartea sufletului, nici a trupului. Caci n-a zis nici mai inainte poruncind : "muriti in ziua in care veti manca ", ci : "veti muri in ziua in care veti manca". Nici acum n-a zis: "intoarce-te in pamant !", ci "te vei intoarce", prevestind si ingaduind ceea ce avea sa se intample si neimpiedecand, din pricina dreptatii.

52. Deci protoparintii aveau sa ajunga la moarte, precum ne asteapta aceasta si pe noi, care traim inca. Trupul nostru s-a facut muritor. Aceasta este ca o moarte indelungata, mai bine zis ca nenumarate morti, una urmand alteia, pana ce vom ajunge toti la moartea cea una si ultima si care dainuieste. Caci ne nastem si spre stricaciune ; si aparand in viata ne destramam pana ce vom inceta sa fim. [ Filozoful german Heidegger va spune ca existam spre moarte "Sein zum Tode", ceeace e acelasi lucru. Doar ca el nu merge la ultima explicare. Existenta noastra este spre moarte, pentru ca apare intr-o stare de stricaciune care inainteaza pana la moarte. Noi murim cu trupul continuu de cand ne nastem, pana la moartea deplina si durabila a trupului. Iar aceasta se intampla din pricina ca nu mai existam in comuniune cu existenta existenta prin sine si deci netre catoare. Dar nu suntem numai "existenta spre moarte" ci si spre o crestere duhovniceasca. -Parintele Dumitru Staniloae] Niciodata nu suntem cu adevarat aceiasi, chiar daca parem sa fim celor ce nu iau aminte. Precum focul, apucand trestia subtire de la un capat, si fiind mereu altul, are ca masura a existentei sale lungimea trestiei, asemenea si noi care ne schimbam avem ca masura fiecare portia de viata ce ne este data.

53. Iar ca sa nu fim cu totul nestiutori ai covarsi-toarei Sale iubiri de oameni si ai adancului sau de intelepciune, deci ai pricinei pentru care a adaugat Dumnezeu sfarsitul prin moarte, i-a daruit omului sa mai traiasca nu putin timp. Astfel a aratat ca ne educa cu mila, mai bine zis a randuit educarea noastra prin dreptate, ca sa nu deznadajduim cu desavarsire. Prin aceasta ne-a dat vreme de pocainta si de a ne face bineplacuti Lui printr-o vietuire pentru care ne lasa sa existam. [Chiar in moartea care vine dupa un proces indelungat Dumnezeu a pus o putere educativa, iar in aceasta semnificatie educativa a ei se arata pentru om un motiv de nadejde pentru grija lui Dumnezeu fata de noi.-Parintele Dumitru Staniloae] A mangaiat apoi tristetea mortii cu nasterile necontenite. A ihmultit neamul prin urmasi, ca multimea celor ce se nasc sa intreaca intr-o mare masura numarul celor ce mor. in locul unui Adam ajuns necajit si sarman prin frumusetea unui pom sensibil, a aratat pe multi imbogatiti in chip fericit din cele supuse simturilor cu cunostinta de Dumnezeu, prin virtute si prin bunavointa dumnezeiasca. Martori sunt Set, Enos, Enoch, Noe, Melchisedec si Avraam si toti cei ce dintre ei, dinainte de ei si de dupa ei, s-au dovedit ca ei, sau aproape de ei. Dar, fiindca oricat de mari si de multi au fost acestia, nici unul n-a vietuit cu desavarsire fara de pacat, ca sa poata birui infrangerea aceea a protoparintilor si sa vindece rana radacinii neamului si sa fie tuturor celor de dupa aceia spre sfintenie, spre binecuvantare si spre redobandirea vietii, lucru pe care l-a vazut El de mai inainte, a ales in cursul timpului neamurile si semintiile din care sa se ridice tulpina prealaudata (Numeri XVII, 23), din care sa rasara floarea prin care avea sa se infaptuiasca iconomia mantuitoare a intregului neam omenesc.

[Insasi istoria cu multimea ei de oameni si de neamuri arata ca omul nu e o infiripare trecatoare si dispretuita a lui Dumnezeu. Din contributia ei intreaga se pregateste si se naste Fiul lui Dumnezeu ca om (Rut, ca reprezentanta a altor neamuri) si cu contributia ei intreaga se actualizeaza ceea ce a dat si da El ca Dumnezeu intrupat, omenirii. Prin toti se imbogateste fiecare om mai ales in Hristos.-Parintele Dumitru Staniloae]

54. O, adancul bogatiei, al intelepciunii (Rom. XI, 33) si al iubirii de oameni a lui Dumnezeu ! Daca n-ar fi fost moartea aceea (a lui Hristos) si inainte de ea n-ar fi fost muritor neamul nostru iesit dintr-o astfel de radacina, nu ne-am fi imbogatit in fapt cu pirga nemuririi ; si nu am fi fost chemati la cer ; nu s-ar fi inscaunat firea noastra la dreapta maririi cerului, mai presus de toata stapanirea si puterea (Evrei VIII, 1). Asa a stiut Dumnezeu sa preschimbe cu iubire de oameni lunecarile noastre din abaterea cea de buna voie, spre mai bine, prin intelepciunea si puterea Sa. [Sfantul Grigorie Palama se dovedeste aci aderentul opiniei ca daca n-am fi cazut, Fiul lui Dumnezeu nu S-ar fi intrupat si firea noastra n-ar fi fost ridicata prin El pe tronul dumnezeiesc, facandu-ne pe toti partasi de slava Lui. Nicodim Aghioritul in sec. XVIII va fi de opinia ca firea noastra s-ar fi ridicat totusi si daca n-ar fi pacatuit, la o slava asemenea celei dobandite in Hristos. Dar se pare ca acesta nu e singurul cuvant al sfantului Grigorie Palama; sau el nu trebuie inteles intr-un mod prea simplist, data fiind haina de slava in care vede el imbracata firea omeneasca la inceput.-Parintele Dumitru Staniloae]

55. Multi invinuiesc poate pe Adam ca, lasandu-se cu usurinta induplecat de sfatuitorul cel rau, a calcat porunca dumnezeiasca si prin aceasta calcare ne-a pricinuit noua moartea. Dar nu e tot una a vrea cineva sa guste inainte de cercare dintr-o buruiana aducatoare de moarte si a dori sa manance din ea dupa ce a cunoscut din cercare ca e aducatoare de moarte. E mai de ocara acela care ia otrava si-si atrage moartea dupa cercare, decat cel care face si patimeste aceasta inainte de cercare.

De aceea fiecare dintre noi e mai de ocara si mai de osanda decat Adam. Dar se va zice poate ca nu este in fata noastra acel pom, nici porunca lui Dumnezeu, care opreste gustarea din el, nu ne este data noua. Poate ca acel pom nu este inaintea noastra. Dar porunca lui Dumnezeu ne este si acuma in fata si pe cei ce asculta de ea si voiesc sa traiasca potrivit cu ea, ii dezleaga de vina tuturor pacatelor lor si de blestemul si de osanda stramoseasca ; dar cei ce o nesocotesc si aleg in locul ei momeala si sfatul celui rau, nu pot sa nu cada din viata aceea si de la petrecerea in rai si sa nu ajunga in gheena focului vesnic, cu care au fost amenintati.

56. Care este deci porunca lui Dumnezeu, care ne sta in fata ? Pocainta, care ne cere in primul rand sa nu ne mai atingem de cele oprite. Fiindca am fost aruncati din locul desfatarii dumnezeiesti si scosi, cu dreptate, din raiul lui Dumnezeu si fiindca am cazut in aceasta prapastie si am fost osanditi sa locuim si sa petrecem impreuna cu dobitoacele necuvantatoare si am pierdut nadejdea de a ne mai intoarce prin puterea noastra in rai, insusi Cel ce a adus atunci osanda asupra noastra, mai bine zis a ingaduit-o cu dreptate sa vie asupra noastra, S-a coborat acum pana la noi, pentru noi, din prisosinta covar-sitoare a iubirii de oameni si a bunatatii Sale, din indurarea milei Sale ; si binevoind sa se faca om ca noi, in chip nepacatos, ca sa invete si sa mantuiasca pe acelasi prin acelasi, [ Fiul lui Dumnezeu ne comunica puterea Sa mantuitoare prin firea noastra omeneasca asumata de El. intai Si-a insusit ca om puterea Lui dummezeieasca si apoi a transmis-o fratilor Sai intru umanitate, in-trand in comuniune cu noi ca om, dar aducand in aceasta comuniune toata plenitudinea dumnezeieasca. Nu se poate vindeca un om de boala printr-un medicament care nu e facut suportabil de el, pe oare sa nu-1 poata asimila organismului lui. In Hristos umanitatea suporta puterea dumnezeiasca mantuitoare, (dar si crucea), pentru ca Fiul lui Dumnezeu se adecveaza aci El insusi acestei firi omenesti, devenind subiectul ei. Si astfel o mantuieste nu cu sila, ci intrucat ea insasi devine parte constitutiva a subiectului dumnezeiesc, ea insasi participa la calitatea de subiect al Lui, subiect lucrator asupra ei cu puterea dumnezeiasca facuta suportabila omului prin forma omeneasca in care i se ofera. Iar prin Fiul lui Dumnezeu devenit om, noi nu suntem supusi cu sila unui obiect superior, mai bine zis suprem, ci subiectul dumnezeiesc ni se face partener pe masura noastra, intr-o relatie libera de maxima comunicare.-Parintele Dumitru Staniloae] ne-a adus noua sfatul si porunca mantuitoare a pocaintei zicand: "Pocaiti-va ca s-a apropiat imparatia cerurilor" (Marcu I, 15). Caci inainte de intruparea Cuvantului lui Dumnezeu, imparatia cerurilor era atat de departe de noi, cat e de departe cerul de pamant. Dar venind la noi imparatul cerurilor si binevoind sa primeasca unirea cu noi, s-a apropiat de noi toti imparatia cerurilor. [Avem aci un sens al demnitatii imparatesti a lui Hristos, nedezvoltat in Dogmatici. Hristos devine si ca om imparatul cerurilor, facandu-ne si pe noi imparati. Imparatia cerurilor este in Hristos insusi. Caci toate bunurile ce le vom avea noi in chip desfasurat, se afla in El in chip infasurat. Fericirea imparatiei cerurilor nu poate sa-si aiba izvorul decat in Dumnezeu ca Persoana, venit in comuniune cu noi ca om. In relatia iubitoare cu El ca Persoana plina de iubire nesfarsita e toata fericirea noastra si toata puterea relatiei noastre iubitoare cu ceilalti. Facandu-Se om, ni S-a facut accesibil cu iubirea Lui nesfarsita, intr-o relatie nemijlocita.-Parintele Dumitru Staniloae]

57. Odata ce s-a apropiat de noi imparatia cerurilor prin coborarea lui Dumnezeu-Cuvantul la noi, sa nu ne departam pe noi insine de ea, vietuind fara cainta. Sa fugim mai degraba de nefericirea celor ce sed in intunericul si in umbra mortii (Isaia IX, 2) ; sa ne agonisim faptele pocaintei, cugetare smerita, umilinta si plans duhovnicesc, inima blanda si plina de mila, iubitoare de dreptate, de curatie, pasnica, facatoare de pace, rabdatoare de osteneli, bucuroasa de prigoniri, pagubiri, ocari, barfeli si patimiri pentru adevar si dreptate. Caci imparatia cerurilor, mai bine zis imparatul cerurilor, o, negraita si mare darnicie, este in launtrul nostru (Luca XVII, 21). De El suntem datori sa ne lipim pururea prin faptele pocaintei, iubind, pe cat e cu putinta pe Cel ce ne-a iubit pe noi asa de mult.

58. Iubirea de Dumnezeu e sustinuta de lipsa de patimi si de bogatia virtutilor. Caci ura fata de cele rele, de la care vine lipsa patimilor, aduce in schimb dorul si bogatia bunatatilor. Iar cel ce iubeste si dobandeste virtutile (bunatatile), cum nu va iubi mai ales pe Stapanul, Care e prin Sine bun si singurul datator si pazitor a tot binele, in care este El, intr-un chip deosebit. [Bunurile sau bunatatile duhovnicesti sunt una cu virtutile, adica cu deprinderile si diferitele feluri de bine. De aceea cand se vorbeste de bunatati, se inteleg virtutile si viceversa. Caci bunatatile duhovnicesti devin cu adevarat ale noastre, cand le asimilam ca deprinderi statornice prin ostenelile noastre. Dar in ele este Hristos insusi. Caci El le are in mod culminant asimilate cu El si deci din El iradiaza in noi puterea lor, sau puterea pentru ele, iar puterea aceasta este si dulceata spirituala si fericire pentru noi si pentru altii. Persoana buna in mod statornic sau intarita in virtute, isi arata bunatatea prin iradierea bunatatii sale spre altii. Virtutea e modul existentei generoase, al existentei deschise pentru altii, spre deosebire de patima, care e modul existentei egoiste. Prin binele ce iradiaza din cineva spre altul, el insusi patrunde in acela. Prin virtutile Sale, care devin izvor de putere pentru ale noastre, insusi Hristos strabate si Se salasluieste in noi.-Parintele Dumitru Staniloae] Caci insusi Iisus a zis : "Cel ce ramane in iubire, ramane in Dumnezeu si Dumnezeu ramane in El" (1 loan IV, 18). Dar nu numai din virtuti se naste dragostea de Dumnezeu, ci si din dragoste virtutile. [Virtutile culmineaza in iubire, ca treapta culminanta a generozitatii. Dar virtutile insele, ca forme ale generozitatii, n-ar putea sa creasca in noi, daca n-ar fi sustinute de pornirea generozitatii.] De aceea si Domnul zice o data in Evanghelie : "Cel e are poruncile Mele si le pazeste pe ele, acela este cel ce ma iubeste pe Mine" (loan XIV, 21) ; iar alta data : -"Cel ce Ma iubeste pe Mine, va pazi poruncile Mele" (loan XIV, 23). De aceea nici faptele virtutilor nu sunt vrednice de lauda si folositoare celor ce le fac fara dragoste, nici dragostea fara fapte. [Dragostea fara fapte statornice, intarite in virtuti, nu e dragoste adevarata, dar nici faptele fara dragoste nu sunt fapte capabile sa ne transforme pe noi, ci raman aparente sau gesturi sporadice fara substanta interioara, fara caldura consistenta, durabila, fara alipirea la cel caruia i se adreseaza. Ele lasa pe cel ce le savarseste izolat si rece. -Parintele Dumitru Staniloae] Dintre acestea, cel dintai lucru il arata pe larg Pavel scriind catre Corinteni : "Daca fac acestea si acestea, dar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseste"-(1 Cor. XIII, 3). Iar celalalt il arata invatacelul cu deosebire iubit, zicand : "Sa nu iubim numai cu cuvantul, nici numai cu limba, ci cu fapta si cu adevarul" (1 Ioan III, 18).

59. Tatal suprem si preainchinat este Tatal Adevarului prin Sine, adica al Fiului cel unul Nascut. Iar ca Duh al Adevarului are pe Duhul Sfant, precum a si aratat mai inainte Cuvantul adevarului. Prin urmare cei ce cinstesc in acestia pe Tatal si cred asa, stand sub lucrarea acestora, (caci "Duhul este - zice apostolul - cel prin care ne inchinam si ne rugam" (1 Cor. XII, 3) ; si "Nimeni nu vine la Tatal fara numai prin Mine" (Ioan XII, 6), zice Fiul Unul-Nascut al lui Dumnezeu), adica cei ce cinstesc astfel in Duh si Adevar pe Tatal Cel preainalt, acestia sunt inchinatorii adevarati (Ioan IV, 24).

[ Fiul este Adevarul, caci este cunostinta exprimata, sau revelata. Dar este in acelasi timip Persoana. Persoana este mai adevarata decat orice lucru prin consistenta ei. Caci ea cunoaste lucrurile, gaseste si inmulteste sensurile lor si aduna cunostinta si sensurile lor si o comunica la nesfarsit. Ea insasi este o realitate abisala, inepuizabila. De aceia Adevarul suprem este Persoana suprema. Dar Persoana ca Adevarul suprem exprimat sau revelat e nascuta din Persoana Care e principiul personal suprem, Persoana izvor suprem. insa Persoana Care ne comunica la nesfarsit Adevarul revelat de Ea, are in Ea si pe Duhul ca Viata. Si Viata aceasta e si ea Persoana, caci Viata adevarata si nesecata nu poate fi decat Persoana. In Adevarul suiprem si in Viata suprema, ca Persoane, ce ni le comunica si ni se comunica, cunoastem Persoana care le-a revelat si ni le reveleaza. In acestea trebuie sa I ne inchinam Persoanei-izvor, sau Tatalui.-Parintele Dumitru Staniloae]

60. Duh este Dumnezeu si cei ce se inchina Lui, se cade sa I se inchine in Duh si Adevar (Ioan IV, 23), adica intelegand netrupeste pe Cel netrupesc. Caci asa il vor vedea cu adevarat pe Acela pretutindeni, in Duhul si Adevarul Lui. [ Se afirma din nou ca oriunde suntem in legatura cu Adevarul ca Persoana si cu Viata ca Persoana, adica cu Fiul si cu Duhul Sfant, ne inchinam Tatalui lor, aducem adica lui Dumnezeu inchinarea adevarata.-Parintele Dumitru Staniloae] Caci Dumnezeu existand ca Duh, este netrupesc ; iar ceea ce e netrupesc nu se afla in spatiu, nici nu e ingradit de hotare spatiale. Deci cel ce zice ca lui Dumnezeu trebuie sa I ne inchinam intr-un loc anumit dintre toate locurile pamantului si ale cerului, nu graieste adevarat si nici nu se inchina cu adevarat. Ca netrupesc Dumnezeu nu e nicaieri, dar ca Dumnezeu e pretutindeni. Caci daca este un hotar sau un loc, sau o faptura unde nu este Dumnezeu, se va afla ingradit El insusi intr-un loc anumit. Deci este pretutindeni, caci e nehotarnicit. Cum este pretutindeni ? Ca Cel ce nu este cuprins de o parte, ci de totul ? Nu, caci si atunci ar fi trup. Asadar ca Cel ce tine si cuprinde totul, se afla in Sine insusi, pretutindeni si peste toate, inchinat de adevaratii inchinatori in Duhul si Adevarul Lui.

61. Ingerul si sufletul, fiind netrupesti, nu sunt intr-un loc, dar nici pretutindeni. Caci nu tin totul, ci si ei au trebuinta de Cel ce-i sustine. Prin urmare si ei sunt in Cel ce sustine si cuprinde totul, fiind hotarniciti de El intr-un chip corespunzator. [Dumnezeu poate fi contemplat oriunde si prin orice, dar prin depasirea tuturor ca cele ce sunt create. Caci totul e tinut in El. Nu acelasi lucru se poate spune despre inger. ingerul poate fi socotit si el aflandu-se in Dumnezeu ca si omul, sau Dumnezeu aflandu-Se in el.-Parintele Dumitru Staniloae] Sufletul, sustinand trupul in care a fost zidit, e pretutindeni in trup, nu ca in spatiu, nici ca cel ce e cuprins, ci ca cel ce il sustine, il cuprinde si il face viu, fiind si in aceasta privinta dupa chipul lui Dumnezeu. [Faptul de a avea un trup poate sa fie si un ajutor spre intreruperea raului savarsit. Caci tavalirea in placerile truipesti poate sa produca si o scarba omului, care se simte superior prin spirit. Apoi revolta trupului poate provoca si o vointa a spiritului (a mintii) de a-l stapani.-Parintele Dumitru Staniloae]

62. Omul a fost facut dupa chipul lui Dumnezeu mai mult decat ingerii, nu numai pentru ca are in sine o putere sustinatoare si de viata facatoare, ci si pentru ca stapaneste. Caci in firea sufletului nostru este pe de o parte latura stapanitoare si conducatoare, iar pe de alta parte cea slujitoare si ascultatoare, [La fel sufletul poate fi contemplat in tot trupul, dar prin depasirea a ceea ce e material in trup. E contemplat ca stapanitor prin unele puteri si ca slujitor si ascultator prin altele.-Parintele Dumitru Staniloae] si anume : vointa pofta, simtirea si, simplu, toate cate au fost impreuna zidite de Dumnezeu cu mintea dupa Minte, chiar daca noi, printr-o socotinta pacatoasa, ne impotrivim nu numai Dumnezeului-Atottiitorul, ci si Stapanitorului sadit in firea noastra. Dumnezeu, pentru puterea stapanitoare din noi, ne-a dat si stapanirea pamantului intreg. ingerii insa nu au trup injugat, ca sa-l aiba subjugat mintii. Vointa mintii (intelegatoare) a ajuns in cei ce au cazut, neincetat rea ; iar in cei buni, neincetat buna, neavand nicidecum trebuinta de un vizitiu care sa tina franele. Stapanire pamanteasca n-a avut-o cel rau dar a rapit-o. De aici e vadit ca nu a fost facut ca stapanitor al pamantului. Iar ingerii buni au fost randuiti de Atottiitorul sa supravegheze cele de pe pamant dupa caderea noastra din aceasta stapanire si din pricina ei, desi aceasta nu ni s-a luat deplin, din pricina iubirii de oameni a lui Dumnezeu. Caci hotarele ingerilor, cum zice Moise in cantarea lui, le-a asezat Dumnezeu dupa ce a impartit neamurile (Deut. XXXII, 8). Iar imparatia aceasta s-a facut dupa Cain si Set, cei din Cain numindu-se oameni, iar cei coboratori din Set chemandu-se fii ai lui Dumnezeu (Fac. VI, 2). Iar mie mi se pare ca de atunci s-a ales numele si s-a prevestit neamul din care avea sa ia trup Fiul Unul-Nascut al lui Dumnezeu.

63. Ar putea spune cineva ca, pe langa multe altele, si felul intreit al cunostintei noastre ne arata mai mult decat pe ingeri, dupa chipul lui Dumnezeu, nu numai pentru ca e intreita, ci si pentru ca cuprinde tot felul de cunoasteri. Caci numai noi dintre toate fapturile avem pe langa cunostinta mintala (intelegatoare) si rationala si pe cea prin simturi. Propriu ratiunii a fost sa nascoceasca multimea mestesugurilor, a stiintelor si a cunostintelor, sa lucreze pamantul, sa cladeasca si sa scoata la iveala lucruri noi din cele ce sunt, nu din cele ce nu sunt de loc. Caci aceasta tine numai de Dumnezeu.

[Lucrarea ratiunii are, dupa sfantul Grigorie Palama, un caracter practic, sau in orice caz legat de lumea vazuta. De aceea chiar creatiile artistice care scot la iveala forme noi tin, dupa el, de ratiune. Personagiile imaginate in literatura, melodiile noi, imaginile noi in pictura, formele noi in sculptura etc, sunt produse din cele ce nu sunt, dar nu in mod absolut. Caci siat folosite, la "crearea" lor, elementele date in lumea vazuta.-Parintele Dumitru Staniloae]

Numai aceasta lucrare a daruit-o Dumnezeu oamenilor si numai lor. Caci aproape nimic nu face omul cu totul din nou, dar nici nu se strica ceva din cele facute de Dumnezeu. Insa, amestecand ea un lucru cu altul din cele ce sunt in jurul nostru, scoate la iveala alta forma. De asemenea Dumnezeu a daruit numai oamenilor ca nevazutul cuvant al mintii nu numai sa se faca simtit de auz ca impreunarea cu aerul, ci si sa se scrie si sa se vada ca trup prin trup. Prin aceasta a dat asigurare durabila despre venirea si aratarea Cuvantului Celui mai inalt prin trup. [Sfantul Grigorie vede in cuvantul mintii care ia mereu chip auzit si vazut prin trup o baza si o pilda permanenta pentru putiata Cuvantului Tatalui de Se intrupa.-Parintele Dumitru Staniloae] Dintre acestea nici una nu s-a dat ingerilor.

64. Dar desi chipul lui Dumnezeu il avem noi pana azi mai mult decat ingerii, in asemanarea cu Dumnezeu am ramas, mai ales acum, cu mult mai prejos decat ingerii buni. Ca sa las acum celelalte, desavarsirea intru asemanarea cu Dumnezeu se infaptuieste prin iluminarea dumnezeiasca de la Dumnezeu, de care sunt lipsiti ingerii cei rai, din care pricina au ajuns sub intunerec (Iuda I, 6), dar sunt pline mintile dumnezeiesti (ingerii buni), din care pricina se numesc si lumina cea de a doua si iradierea din prima lumina. Aceasta socotesc ca o stie oricine dintre cei ce citesc cu sarguinta si cu pricepere Scripturile de Dumnezeu insuflate. Ca urmare, ingerii buni au si cunostinta celor supuse simturilor, dar nu le percep printr-o putere a simturilor si naturala, ci prin-tr-o putere dumnezeiasca, careia nu i se poate ascunde nimic din cele, in orice fel, prezente, trecute si viitoare. [Umpluti de iluminarea dumnezeiasca, ingerii vad si cele sensibile. Deasemenea, ei au primit de ia Dumnezeu prin har si o stapanire peste cele pamantesti, dupa ce au pierdut-o in parte oamenii.-Parintele Dumitru Staniloae]

65. Cei ce se impartasesc de aceasta iluminare si o au intr-o anumita masura, potrivit cu aceasta masura au si cunostinta fapturilor. [Iluminarea dumnezeiasca nu da numai cunostinta celor ceresti, ci si a fapturilor, facand transparenta temelia lor dumnezeiasca, sensurile lor nesfarsite aflate din veci in Dumnezeu.-Parintele Dumitru Staniloae] Ca si ingerii se impartasesc de ea si ca este necreata, precum si ca ea nu e fiinta dumnezeiasca, stiu toti cei ce citesc cu sarguinta pe apostolii si cuvantatorii de Dumnezeu, inteleptii de Dumnezeu. Dar cei ce cugeta cele potrivnice hulesc aceasta iluminare dumnezeiasca, sustinand fie ca e faptura, fie ca e fiinta a lui Dumnezeu. Cand zic ca e faptura, nu admit ca ea e lumina ingerilor. [Daca singura lumina dumnezeiasca e cunostinta creata a fapturilor, ea nu poate fi si o lumina a ingerilor. Caci pe aceasta o avem noi in mod direct, mai mult decat ingerii. Atunci ingerii vietuiesc in intuneric.-Parintele Dumitru Staniloae] Sa vie de fata cuvantatorul de Dumnezeu din Areopag, care lamureste pe scurt acestea trei [Cele trei lucruri aratate de Dionisie Areopagitul constau in faptul ca lumina vazuta de ingeri a) nu e creatura, b) nu e fiinta lui Dumnezeu, c) e o lumina necreata, nedespartita de fiinta lui Dumnezeu.-Parintele Dumitru Staniloae]: "Miscandu-se in cerc, mintile dumnezeiesti se unesc cu iluminarile fara de inceput ale frumosului si binelui". Ca -"minti dumnezeiesti" numeste pe ingerii cei buni, e vadit tuturor. Iar vorbind la plural despre iluminari, le-a deosebit de fiinta lui Dumnezeu, caci aceea este una si cu totul nedeosebita. in sfarsit, spunandu-le "fara de inceput si fara de sfarsit", ce a aratat altceva decat ca sunt necreate ?

66. Cuvantul lui Dumnezeu, milostivindu-Se de firea noastra dezbracata de aceasta iluminare si stralucire dumnezeiasca prin uriciunea caderii, si luand-o asupra Sa pentru adanca Lui mila, a aratat-o ucenicilor fruntasi pe Tabor iarasi si mai frumoas imbracata. El a infatisat atunci ce eram odinioara si ce vom fi in veacul viitor prin El, daca ne vom hotari sa vietuim aici, pe cat e cu putinta, ca El, cum zice Ioan cel cu limba de aur. [Trebuie sa se tina seama la cele spuse in acest capitol si de intelegerea afirmatiei din cap. 54 a sfantului Grigorie Palama ca fara caderea lui Adam, firea noastra nu s-ar fi umpdut de toata slava dumnezeiasca.-Parintele Dumitru Staniloae]

67. De aceasta iluminare si stralucire fiind partas si Adam inainte de cadere, nu se afla gol, ca unul ce era imbracat intr-un vesmant de adevarata slava. Ba nu se poate spune cu cat era mai impodobit decat cei ce isi acopera capul cu diademe impodobite cu mult aur si cu pietre scumpe. [Aici se implica ideea ca omul ar fi ajuns la slava deplina si daca n-ar fi cazut.-Parintele Dumitru Staniloae ] Aceasta iluminare si acest har dumnezeiesc le numeste si marele Pavel, locuinta noastra cea cereasca, zicand : -"De aceea suspinand, dorim sa ne imbracam in locuinta noastra cea din ceruri, ca doar vom fi gasiti imbracati, iar nu goi" (2 Cor. V, 2-3). Arvuna acestei iluminari dumnezeiesti si a vesmantului ei a primit-o si Pavel insusi de la Dumnezeu pe cand mergea de la Ierusalim spre Damasc, ca sa spun ca Grigorie Teologul, in clipa in care, inainte de a se curati de prigoniri, a grait cu Cel prigonit. Mai bine zis, a primit candela mica a marii lumini.

68. Suprafiinta dumnezeiasca niciodata nu se numeste la plural ; dar harul si lucrarea dumnezeiasca a lui Dumnezeu, impartindu-se neimpartit, e dupa chipul razei solare care lumineaza, incalzeste, da viata si crestere, isi trimite stralucirea sa celor luminati de ea si se arata ochilor celor ce privesc. Potrivit cu asemanarea aceasta departata, lucrarea dumnezeiasca e numita si ea de cuvantatorii de Dumnezeu nu una singura, ci multe. Asa zice marele Vasile : "Iar lucrarile Duhului, care sunt ? Sunt negraite pentru marimea lor si nenumarate pentru multimea lor. Caci cum vom intelege cele ce sunt dincolo de veacuri ? Care erau lucrarile Lui dinainte de creatia cunoscuta cu gandul (inteligibila) ? Desigur, inainte de creatia cunoscuta cu gandul si dincolo de veacuri (caci si veacurile sunt fapturi cunoscute cu gandul) [ Adica dinainte de crearea ingerilor, c"re sunt "minti pure", fiinte necunoscute cu simturile, ci numai cu mintea sau cu intelegerea. Sfantul Vasile cel Mare "Despre Duhul Sfant" 13, 49; P.G., 32, 156 D-157 A. Veacurile sunt "creaturi inteligibile", caci ele nu pot fi prinse cu simturile.-Parintele Dumitru Staniloae], nimenea n-a spus vreodata nici n-a cugetat ca a fost ceva creat". Asadar puterile si lucrarile Duhului dumnezeiesc sunt necreate, deosebindu-se neimpartit de fiinta cea una si cu totul neimpartita a Duhului.

69. Lucrarea necreata a lui Dumnezeu, impartita neimpartit, e infatisata la plural de cuvantatorii de Dumnezeu, cum a aratat mai inainte si marele Vasile. Deci fiindca nici iluminarea si harul dumnezeiesc nu sunt fiinta, ci lucrare a lui Dumnezeu, de aceea si ea e comunicata nu numai in timp, ci si la plural, fiind daruita pe masura celor ce se impartasesc de ea si aducand cu ea, dupa vrednicia celor ce primesc, mai mult sau mai putin, stralucirea indumnezeitoare.

70. Aceste lucrari Isaia le-a numit sapte, iar la Evrei, sapte inseamna multe. "Se va ridica, zice, toiag din radacina lui lesei si floare va rasari din el ; si se vor odihni asupra Lui sapte duhuri : duhul intelepciunii, al intelegerii, al cunostintei, al binecredinciosiei, al sfatului, al tariei si al temerii" (Isaia XI, 2-3). Aceste sapte duhuri cei ce cugeta ca ereticii sustin nebuneste ca sunt create. Pe acestia i-am combatut indeajuns si in "Antireticele" alcatuite pe larg impotriva lor. [De aci se vede ca aceste capete au fost scrise de sfantul Grigorie Palama dupa "Antiretkile" impotriva lui Achindin, deci incepand de prin 1345.-Parintele Dumitru Staniloae] Dar si Grigorie Teologul, pomenind de aceste lucrari dumnezeiesti ale Duhului, zice ca lui Isaia ii place sa numeasca lucrarile Duhului, duhuri. De altfel insusi cel mai cu glas dintre prooroci a aratat limpede nu numai deosebirea acestor lucrari dumnezeiesti de fiinta dumnezeiasca, folosindu-se de numar, ci a infatisat si insusirea lor de necreate, spunand ca se odihnesc. Caci a se odihni e propriu unei demnitati mai inalte. Deci cum ar fi fapturi cele ce se odihnesc peste trupul Domnului luat de la noi ?

71. Domnul nostru Iisus Hristos, dupa Luca, scotea dracii cu degetul lui Dumnezeu (Luca XI, 20), iar dupa Matei, in Duhul lui Dumnezeu (Matei XII, 28). Iar Vasile cel Mare spune ca degetul lui Dumnezeu e una dintre lucrarile Duhului. Daca deci una dintre ele este Duhul Sfant, fara indoiala ca si celelalte, cum ne-a invatat pe noi tot acelasi. Dar pentru aceasta nu sunt multi dumnezei, sau multe Duhuri. Caci acestea sunt iesiri, aratari si lucrari firesti ale unuia si aceluiasi Duh. Prin fiecare, Unul este Cel ce lucreaza. Deci cei rataciti numindu-le pe acestea fapturi, coboara Duhul dumnezeiesc in chip inseptit la treapta de faptura. Rusineze-se pentru aceasta de sapte ori. Caci un alt prooroc, graind despre acestea, zice ca sunt sapte ochi ai Domnului, care privesc peste tot pamantul (Zah. IV, 18). Iar cel ce scrie in Apocalipsa zice : -"Har voua si pace de la Dumnezeu si dela sapte duhuri, care sunt inaintea tronului lui Dumnezeu si dela Hristos" (Apoc. V, 4, 5). El infatiseaza aci lamurit credinciosilor ca acestea sunt Duhul Sfant.

72. Dumnezeu si Tatal, vestind de mai inainte prin Miheea Proorocul nasterea dupa trup a Celuia Unuia Nascut si vrand sa arate si lipsa de inceput a dumne-zeirii Lui, zice ca si iesirile Lui sunt dela inceputul zilelor veacului (V, 1). Iesirile acestea le-au talmacit dumnezeiestii parinti ca lucrari ale lui Dumnezeu. Caci acestea sunt lucrari si puteri ale Tatalui, ale Fiului si ale Sfantului Duh, pe care cei ce se silesc sa cugete si sa sustina parerile celor rataciti in credinta, le infatiseaza ca create. Dar sa ia in sfarsit aminte si sa ne spuna cine este "Cel ce e dela inceput" ? Cine e Cel catre Care zice David : "Din veac si pana in veac Tu esti" (Ps. LXXXIX, 2) ? Si sa inteleaga cu intelepciune, daca voiesc, ca Dumnezeu, spunand prin proorocul ca aceste iesiri sunt dela inceput, nicidecum n-a spus ca au fost facute sau create. Vasile, Cuvantatorul de Dumnezeu, deaseme-nea nu a zis ca au fost facute, ci ca erau lucrarile Duhului dinaite de zidirea lumii inteligibile si de dincolo de veacuri. Caci numai Dumnezeu este lucrator si atotputernic din veac, ca unul ce are puteri si lucrari dinainte de veci.

73. Dar intaistatatorii parerii potrivnice, impotrivin-du-se in chip vadit sfintilor, zic ca un singur lucru este necreat : firea dumnezeiasca, iar tot ce se deosebeste de ea in orice fel e creat. Ei fac prin aceasta faptura si pe Tatal si pe Fiul si pe Sfantul Duh. Caci una este si lucrarea celor trei. Iar Acela a Carui lucrare este creata, nu poate fi necreat. De aceea nu lucrarea lui Dumnezeu, ci ceea ce e facut de ea si rezultatul ei este faptura. De aceia dumnezeiescul Damaschin a invatat ca lucrarea ce se deosebeste de firea dumnezeiasca este miscarea fiintiala, adica naturala. Odata ce este propriu lucrarii dumnezeiesti sa faca ceva, zice dumnezeiescul Ciril, ea nu poate fi faptura, decat daca va fi facute de alta lucrare, si aceea iarasi de alta si asa la nesfarsit ; si lucrarea necreata se va cauta la nesfarsit.

74. Fiinta si lucrarea dumnezeiasca, fiind pretu-tindenea de fata in chip nedespartit, lucrarea lui Dumnezeu incepe si in noi cei creati, fiindca ea se si imparte in chip neimpartit, cum zic cuvantatorii de Dumnezeu, firea dumnezeiasca ramanand, dupa ei, cu totul neimpartita. [Lucrarea dumnezeiasca se imparte neimpartit, cum se imparte glasul celui ce graieste in cei ce asculta, pentru ca acela ramane neimpartit, fiind prezent in fiecare din cei ce asculta prin glasul sau sau prin puterea lui. Nu el se imparte, ci aceia, fiind multi, il primesc in calitatea lor de multi.-Parintele Dumitru Staniloae] De aceia si parintele Gura de Aur, dupa ce zice si de picatura harului ca a umplut toate de cunostinta, ca prin ea s-au facut minunile si s-au dezlegat pacatele, si ca aceasta picatura a harului este necreata, se grabeste sa arate ca e lucrare, iar nu fiinta. Pe urma arata si deosebirea lucrarii dumnezeiesti de fiinta dum-nezeiarsca si de ipostasul Duhului, scriind : "Zic ca e o parte a lucrarii, caci Mangaietorul nu se imparte. Deci harul dumnezeiesc si lucrarea incape in fiecare din noi, caci se imparte in chip neimpartit. Dar fiinta lui Dumnezeu, fiind in sine cu totul neimpartita, cum ar incapea in ceva din cele create ?".

[Sfantul loan Gura de Aur, Om/i. 14 la loan; P. G., 59, 91-92. Mangaietorul ca Persoana e in cea mai mica picatura a harului. Iar aceasta e o picatura mica, deoarece atata poate primi cel in oare vine. Sfantul loan Gura de Aur, vorbind de Duhul ca Persoana si de fiinta Lui, spune ca Duhul ca Persoana incape In fiecare prin picatura Lui de har, dar cu fiinta lui ramane neincaput.-Parintele Dumitru Staniloae]

75. Trei lucruri sunt in Dumnezeu: fiinta, lucrarea si ipostasurile dumnezeiesti ale Treimii. Cei ce se invrednicesc sa se uneasca cu Dumnezeu, facandu-se un Duh cu El (asa zice marele Pavel: "Cel ce se lipeste de Domnul este un Duh cu El"- 1 Cor. VI, 17), precum s-a aratat mai sus, nu se unesc dupa fiinta. Caci toti cuvantatorii de Dumnezeu marturisesc ca Dumnezeu nu Se poate impartasi dupa fiinta ; iar unirea dupa ipostas e proprie numai Cuvantului Dumnezeu-Omului. Ramane deci ca cei ce se invrednicesc sa se uneasca cu Dumnezeu, se unesc dupa lucrare. Deci Duhul, prin Care cel ce se lipeste de Dumnezeu este una cu Dumnezeu, este si se numeste lucrarea necreata a Duhului, dar nu fiinta a lui Dumnezeu, chiar daca nu le place celor potrivnici. Caci si prin prooroc a prezis Dumnezeu nu ca "voi varsa Duhul Meu", ci "din Duhul Meu" peste cei credinciosi (Ioil, III, 1).

[Daca Duhul S-ar uni cu noi dupa fiinta, am avea o fiinta comuna cu El. Daca S-ar uni dupa ipostas, persoana noastra ar fi una cu Persoana Lui. Sau Persoana Lui ar deveni Persoana noastra, cum in Hristos Persoana Cuvantului a devenit Persoana naturii omenesti. Deci Duhul Se uneste cu noi prin lucrare. Dar nu e mai putin unit El insusi personal cu persoana noastra prin lucrarea Lui. Noi ne insusim lucrarea Lui si El lucrarea noastra. Ne intalnim in lucrarea divino-umana (teandrica) comuna, dar neconfundata.-Parintele Dumitru Staniloae]

76. Cu bunavoirea lui Dumnezeu, zice, se misca si Moise si David si toti cei in care s-a salasluit lucrarea dumnezeiasca prin lepadarea insusirilor trupesti, si s-au facut chipuri vii ale lui Hristos si mai degraba una cu El dupa har, decat numai asemenea. Caci una este curatia cea din Hristos si din sfinti, iar slava Domnului peste noi a stralucit (Ps. LXXXIX, 17), spune cantaretul cel preadumnezeiesc. Fiindca sufletele purtatoare de Duh, cum zice Vasile cel Mare, fiind luminate de Duhul, se fac ele insesi duhovnicesti si raspandesc harul la altii. De aci cunostinta de mai inainte a celor viitoare, intelegerea tainelor, patrunderea celor ascunse, impartirile darurilor, vietuirea cereasca, cantarea cu ingerii, veselia fara de sfarsit, salasluirea lui Dumnezeu, asemanarea cu Dumnezeu si, cel mai inalt dintre lucrurile dorite, prefacerea in dumnezeu. [Duhul Sfant devenind subiect in subiectul nostru si lucrarile Lui, lucrarile noastre, cunoastem tainele cele ascunse si viitoare si devenim dumnezei dupa har.-Parintele Dumitru Staniloae]

77. Ingerii intrec pe oameni prin harul si stralucirea aceasta si prin unirea cu Dumnezeu. De aceea puterile intelegatoare si duhurile slujitoare sunt luminile cele de al doilea, slujitori ai luminii de sus si, ca lumini de al doilea, rasfrangeri ale primei lumini. ingerul este cea dintai fire luminoasa dupa cea dintai, rasfrangand-o pe aceea. Este lumina a doua, o iradiere sau o impartasire a celei dintai lumini.

["Cea dintai fire luminoasa dupa cea dintai". Aceasta inseamna ca Dumnezeu este firea luminoasa prin excelenta. "Dumnezeu este lumina si niciun intuneric nu este intru El (1 loan I, 5). Bl se cunoaste deplin in bogatia Lui nesfarsita si cunoaste toate cate le-a facut si se fac. ingerii sunt a doua fire luminoasa. Omul este si el fire luminoasa, dar numai prin salasluirea lui Dumnezeu in el poate deveni deplin luminos. El este constiinta de sine si de toate, dar numai in parte. ingerul rasfrange pe Dumnezeu in lumina lui. Omul rasfrange si el pe Dumnezeu. Ingerul e "iradiere", "curgere" din Dumnezeu si omul la fel intr-un grad mai mic. Si numai in lumina ce o primeste din Dumnezeu ajunge la implinirea lui, dupa ce prin creare s-a impartasit de lumina Lui fireasca de la Dumnezeu. Aceasta nu e totusi neoplatonism, ci relatie interper-sonala. ingerul e creat ca subiect pur mintal, pur intelegator, iar omul e si el subiect intelegator, dar are si o latura de natura sensibila in el. Dar si ingerul si omul sunt creati ca subiecte pentru a se impartasi in relatie cu subiectul dumnezeiesc de toata lumina si viata Lui. Iradierea e modul de intrare-Parintele Dumitru Staniloae] Si miscandu-se in cerc, mintile indumnezeite, se unesc cu razele fara de inceput si fara de sfarsit ale frumosului si binelui. ["Mintile indumnezeite" sau ingerii se misca in cerc in jurul luminii prime pentru a se impartasi de Ea tot mai mult. Caci prin mis carea in cerc se apropie tot mai mult de Dumnezeu din toate partile, in toate privintele.-Parintele Dumitru Staniloae] Caci insusi Dumnezeu este lumina celor vesnici si nu altceva. [ Din Dumnezeu nu iradiaza decat lumina, decat constiinta de ei insisi, subiectelor destinate sa dureze in veci si sa sporeasca fara sfarsit in lumina, in cunoasterea de ele insesi, de Dumnezeu si de toate celelalte subiecte si obiecte.-Parintele Dumitru Staniloae] Si ceeace este soarele pentru cele sensibile, aceia este Dumnezeu pentru cele inteligibile. [Dar daca soarele face parte dintre cele sensibile, Dumnezeu e dincolo nu numai de cele sensibile, ci e mai presus si de cele inteligibile. El e transcendent si acelora. El nu poate fi cunoscut nici prin lucrarea mintii, sau prin intelegerea naturala, ci numai prin lucrarea, sau prin lumina Lui devenita proprie ingerilor si oamenilor.-Parintele Dumitru Staniloae] El este lumina cea dintai si cea mai culminanta, care lumineaza intreaga fire rationala. Dar daca, spune parintele Gura de Aur, auzi pe prooroc zicand : "Am vazut pe Domnul sezand pe tron" (Isaia VI, 1), sa nu socotesti ca a vazut fiinta Lui, ci pogorarea, si pe aceasta in chip mai umbrit decat puterile de sus.

78. Toata firea este cat se poate de departe si cu totul straina de firea dumnezeiasca. Caci daca Dumnezeu este fire, celelalte nu sunt fire, precum daca fiecare din celelalte este fire, El nu este fire. La fel nu este existenta, daca celelalte sunt existente : dar daca Acela este existent, celelalte nu sunt existente. [Dumnezeu e atat de deosebit de toate, ca daca acelea sunt numite fire, El nu trebuie numit fire. El depaseste firea, sau e singur adevarata fire. La fel e cu existenta. El nu poate fi numit existenta, daca acelea sunt socotite existenta, sau invers, daca El este socotit existent, acelea nu trebuie socotite existente. El depaseste existenta sau e singur adevarata existenta. Cat de precara este existenta noastra si a tuturor celor legate de noi, chiar in experienta noastra! Adeseori ni se pare ca ea este un vis. Ne intrebam adeseori daca exista real. Dar in mod sigur Dumnezeu este ultimul temei al existentei lor, chiar daca e inaccesibil experientei noastre.-Parintele Dumitru Staniloae] Cugeta asa si despre intelepciune, despre bunatate, despre toate celelalte din jurul lui Dumnezeu si despre Dumnezeu si vei teologhisi bine si in acord cu sfintii. Dar Dumnezeu este si se zice firea tuturor celor existente, intrucat toate se impartasesc de El si subzista prin impartasirea de El ; aceasta nu inseamna insa ca prin imparasirea de firea Lui, Doamne fereste, ci prin impartasirea de lucrarea Lui. in acest inteles este El si existenta celor ce sanl in forme, ca obarsia formelor ["Forma in forme, ca obarsie a formelor". In El sunt date virtual toate formele, in ultima lor frumusete spre care tind toate formele noastre. Sunt date ca in principiul sau ca in obarsia virtuala si ca in tinta finala a tuturor formelor. in El sunt prefigurate toate formele. De aceea in El e prefigurata toata frumusetea. Toate formele, toate frumusetile sunt desfasurari ale formelor si frumusetilor cuprinse virtual in El, avand sa se concentreze in El, dupa efortul lor, ajutat de El, intr-o suprema armonie. Frumusetea care concentreaza in ea toate frumusetile, "forma" care concentreaza in ea toate formele, e frumusetea si forma cea mai bogata, mai adanca si mai graitoare, mai cuprinzatoare decat toate formele si frumusetile desfasurate alaturat. in El e frumusetea de maxima discretie si gratie, dincolo de orice exibitionism si teatralism care nu e lipsit de afectare. (Romanescul "formosus" e dela "forma").-Parintele Dumitru Staniloae], si intelepciu intelepti [Daca intelepciunea Lui e izvor in cei intelepti, orice abatere de la intelepciunea armonioasa este iesire din Dumnezeu ca centru, ca mijloc, o alunecare macar cu o parte a fiintei din El.] si, simplu, toate ale tuturor. Totod este fire, ca fiind mai presus de toata firea si nu este, ca fiind mai presus de toate cele ce sunt ; si nu este si nici nu are forma, ca unul ce e mai presus de forma. Cum vom ajunge deci noi aproape de Dumnezeu ? Oare apro-piindu-ne de firea Lui ? Dar nici una dintre toate cele create nu are si nu va avea nicio impartasire sau apropiere cu firea suprema. Deci daca a ajuns cineva aproape de Dumnezeu, desigur s-a apropiat de lucrarea Lui. Cum ? Ca unul ce se impartaseste de ea in chip firesc ? Dar acest lucru e propriu tuturor fapturilor. Prin urmare nu prin puterile firesti, ci prin cele primite pe urma, cu voia libera, ajunge cineva aproape sau departe de Dumnezeu. Iar voie libera nu numai fiintele rationale. Asadar numai acestea dintre toate celelalte ajung aproape sau departe de Dumnezeu, apropiindu-se sau departandu-se prin virtute sau rautate. Numai acestea deci sunt si in stare de nefericire sau de fericire. [Prin voia libera ne apropiem sau ne departam de Dumnezeu, tntrucat si El este cu voie libera sau Persoana. Apropierea intre persoane se face printr-o deschidere libera bilaterala. Avem aci o alta dimensiune a existentei. Si de ea deprinde fericirea sau nefericirea persoanelor create, limitate prin ele, dar aspirand spre infinitate.-Parintele Dumitru Staniloae] Dar noi sa credem ca vom dobandi fericirea.

79. Comparand o faptura cu alta, zicem ca una e apropiata de Dumnezeu dupa fire, iar alta straina. Apropiate de Dumnezeu se numesc fiintele inteligibile, care sunt cunoscute numai cu mintea. Iar straine cu totul sunt cele ce cad sub simturi. Iar dintre acestea, mai departe inca sunt cele cu totul neinsufletite si nemiscate. Asadar fiind asemanate intre ele, fapturile se socotesc sau apropiate de Dumnezeu dupa fire, sau straine. [Exista diferite dimensiuni ale existentei. Cea mai inalta este dimnesiunea firii dumnezeiesti. Cele ce primesc lumina ei, sporind in constiinta, ajung apropiate de ea.-Parintele Dumitru Staniloae] Dar ele, prin ele, dupa fire, sunt toate straine de Dumnezeu. Mai mult chiar, nici nu se poate spune cat e de departe de Dumnezeu firea inteligibila si cat sunt de departe lucrarile simturilor si cele de sub simturi, de cele inteligibile.

[Numai comporate intre ele, unele firi se socotesc mai apropiate de Dumnezeu si altele mai departate. Privite in ele insesi, toate sunt straine de Dumnezeu. Mai mult chiar, nu se poate spune cat de departe sunt firile inteligibile de Dumnezeu si cat sunt de departe lucrarile simturilor si cele sensibile de cele inteligibile. E o distanta infinita intre existenta celor inteligibile, dar create, si Dumnezeu, si poate tot una infinita intre cele sensibile si simtirea lor si intre cele inteligibile. Distanta intre ele ramane pentru noi un mister impenetrabil. Nu se poate spune nimic despre ea. Ce putem spune de exemplu despre distanta intre noi si animale ? Si totusi din alt punct de vedere cele inteligibile sunt aproape de cele sensibile prin constiinta, iar cele sensibile, fara sa-si dea seama, sunt aproape de cele intelegatoare, prin necesitatea ce o reprezinta pentru acelea, ca sa se imbogateasca in cunoastere. La fel Dumnezeu e aproape de toate cele create ca Creator si Sustinator al lor si cele create - si in deosebi cele constiente - de Dumnezeu, prin trebuinta ce o au sau o simt de El. -Parintele Dumitru Staniloae] Deci fiind atat de departe prin fire de Dumnezeu, vai noua, de nu ne vom face aproape de El prin fapte si prin purtari bune, izvorate dintr-o hotarare buna. [Faptele bune produc dimensiunea cea mai apropiata a noastra de Dumnezeu; prin vointa noastra ne pun in acord cu voia Lui.-Parintele Dumitru Staniloae]

80. Glasul comun si indumnezeit al dumnezeiestilor cuvantatori de Dumnezeu, purtatorul de Dumnezeu Damaschin zice in al doilea dintre capetele lui teologice : "Cel ce vrea sa graiasca, sau sa auda ceva despre Dumnezeu, trebuie sa stie limpede ca nu toate sunt de negrait, nici toate de grait, fie ale teologiei, fie ale iconomiei ; nici toate cunoscute, nici toate necunoscute. Stim ca sunt mai presus de cuvant si cele care dorim sa le graim dintre cele dumnezeiesti, dat fiind ca sunt ale unui Cuvant care le intrece pe toate. Caci nu sunt in afara de cuvant prin vreo scadere a lor, ci in afara de cuvantul nostru, pe care-l aveam in launtrul nostru si pe care-l rostim la auzul altora. Caci nici cel rostit n-ar putea sa talmaceasca acelea, nici cel dinauntru n-ar putea sa ajunga la ele, oricat se sileste. Deci nu trebuie sa ne ingaduim a vorbi despre Dumnezeu de la noi, ci sa ne intoarcem catre cei ce graiesc in Duh cele ale Duhului ; si cand ne cer cuvant cei potrivnici". ["Tin de cuvant in sens de depasire. Negraitul nu apartine unei sfere unde lipseste cuvantul pentru ca nu sunt mai prejos de cuvant. Ci apartine unei sfere careia i se potriveste un cuvant mai presus de cuvintele noastre. Ele nu sunt nerationale, ci de o rationalitate care include pe a noastra si o depaseste. Intr-un fel putem combina si noi, cand vrem sa exprimam aceste realitati, cuvintele in asa fel, incat sa realizam o exprimare mai presus de exprimare.-Parintele Dumitru Staniloae]

81. Se spune ca pe usile scolii lui Platon era scris ca nimenea sa nu intre daca nu stie geometria. Dar nu stie deloc geometrie cel ce nu poate cugeta si grai despre cele nedespartite ca despartite. Caci a exista o margine fara ceea ce e marginit e cu neputinta. Iar geometria graieste aproape numai despre margini, care se determina si se infatiseaza fara cele marginite de ele, uneori ca fiind de sine. Mintea desparte cele nedespartite. Iar cel ce n-a invatat inca sa desparta cu mintea trupul de cele din jurul lui, cum va vrea sa auda despre o fire in sine, care nu numai ca e nedespartita de cele firesti ale ei, aflandu-se in ele, dar nici nu poate sa fie fara de ele ? Cum va vrea sa auda despre intreguri ca intreguri, care se afla in parti, ca numai prin minte si cuvant se deosebesc de acelea si se cugeta inainte de cele multe, neputand fi, pentru ratiunea cea adevarata, fara de cele multe ? Cum va vrea sa auda despre cele inteligibile si despre cele intelegatoare ?.

[ Cele ce inteleg nu pot fi despartite decat cu mintea de cele pe care le inteleg, sau le cugeta. Toate sunt distincte si nedespartite.-Parintele Dumitru Staniloae] Cum va vrea sa auda pe cei ce zic ca fiecare dintre noi are minte si intelegere si ca fiecare dintre cugetarile noastre este minte ? Nu va ride si nu va striga invinovatindu-ne ca zicem ca fiecare om are doua si mai multe minti ? Iar cel ce nu poate auzi sau grai despre unele ca acestea ca sunt nedespartite si deosebite, cum va putea grai sau auzi asa ceva despre Dumnezeu ? Caci la Dumnezeu sunt si se zic multe uniri si deosebiri, dupa cuvantatorii de Dumnezeu. Dar unirile predomina si stau inaintea deosebirilor, nedesfiintandu-le pe acestea si nefiind impiedicate de acestea intru nimic. Deci potrivnicii nu primesc si nu pot cunoaste deosebirea in nedespartire la Dumnezeu. Auzindu-ne pe noi graind intr-un glas cu sfintii despre o unire in deosebire, si ca ceva a lui Dumnezeu este de necuprins, iar altceva poate incapea, dar Dumnezeu este unul, acelasi fiind necuprins dupa fiinta, dar incaput de catre fapturi dupa lucrarile Sale dumnezeiesti, adica dupa voia Lui dinainte de veci cu privire la noi, dupa pronia Lui dinainte de veci pentru noi, dupa intelepciunea Lui dinainte de veci cu privire la noi si, ca sa zic ca dumnezeiescul Maxim, dupa puterea intelepciunea si bunatatea Lui nemarginita; auzindu-le de la noi acestea, cei potrivnici, ca pe unele ce suntem siliti sa le spunem, ei si cei ca dansii ne invinovatesc ca vorbim de multi dumnezei si de multe lucruri necreate si ca facem pe Dumnezeu compus. Ei nu stiu ca Dumnezeu Se imparte in chip neimpartit si e unit in deosebire; iar aceasta nu aduce in El nici inmultire, nici compunere.

82. Marele Pavel, gura lui Hristos, vasul alegerii (Fapte IX, 15), purtatorul prealuminat al numelui dumnezeiesc, zice ca "cele nevazute ale lui Dumnezeu de la intemeierea lumii din fapturi fiind intelese se vad, vesnica Lui putere si dumnezeire" (Rom. I, 20). Oare fiinta lui Dumnezeu e cea care se vede, fiind inteleasa din fapturi ? Nicidecum. Numai nebunia celor rataciti - si inainte de ei sminteala lui Eunomie, caci si acela zicea ca acestia inainte de acestia - scrie ca din fapturi nu se intelege nimic altceva decat fiinta lui Dumnezeu. Dar dumnezeiescul apostol e departe de a sustine unele ca acestea. Caci invatand mai inainte ca ceea ce e cunoscut din Dumnezeu e aratat (Rom. I, 19) si aratand ca este si altceva mai presus de ceea ce e cunoscut din Dumnezeu, pe Care L-a descoperit tuturor celor ce au minte, a adaus pe urma : -"Caci cele nevazute ale lui Dumnezeu de la intemeierea lumii din fapturi fiind intelse se vad". Iar ce este cunoscut din Dumnezeu poti sa afli de la purtatorii de Dumnezeu parinti care infatiseaza lucrurile astfel : ceva al lui Dumnezeu este necunoscut ; aceasta este fiinta Lui ; iar altceva este cunoscut ; acestea sunt, adica, toate cele din jurul fiintei, sau bunatatea, intelepciunea, puterea, dumnezeirea, sau marirea. Pe acestea Pavel le numeste si nevazute, fiind intelese din fapturi. Iar daca acestea, care se inteleg din fapturi, sunt in jurul fiintei lui Dumnezeu, cum ar fi si ele fapturi ?. Prin urmare lucrarea lui Dumnezeu inteleasa din fapturi pe de o parte e necreata, iar pe de alta nu e fiinta, fiindca nu e infatisata numai la singular, ci si la plural.

83. Fapturile sunt aratatoare ale intelepciunii, ale maiestriei si ale puterii, dar nu ale fiintei, zice Vasile cel Mare, impotrivindu-se lui Eunomie, care spunea ca din fapturi se arata fiinta lui Dumnezeu. Prin urmare lucrarea lui Dumnezeu, care poate fi inteleasa din fapturi, este pe de o parte necreata, iar pe de alta nu este fiinta. Iar cei ce zic ca lucrarea dumnezeiasca nu se deosebeste intru nimic de fiinta dumnezeiasca sunt vadit eunomieni.

84. Bine zice, deci, in "Antiretice" fratele aceluia, care cugeta cele fratesti, ca intelegand frumusetea si maretia minunilor din creatie si dobandind alte si alte intelesuri cu privire la Dumnezeu, talmacind pe fiecare din aceste intelesuri care se nasc in noi, cu nume deosebit. Caci din maretia si frumusetea fapturilor se contempla prin asemanare Facatorul si de la ele numim Facator pe ziditorul lor (caci e cu putinta Celui care are puterea sa dea infaptuire vointei) si judecator drept si nepartinitor. Dar si cuvantul "Dumnezeu" am invatat sa-l tinem de la lucrarea vazatoare a Lui. Deci nici prin acest cuvant, invatand despre o anumita lucrare partiala a firii dumnezeiesti, nu cugetam fiinta dumnezeiasca.

85. Dionisie Areopagitul, cel mai inalt dintre cuvantatorii de Dumnezeu, dupa dumnezeiestii apostoli, dupa ce a lamurit deosebirea privitoare la ipostasurile lui Dumnezeu, zice : "Iesirea binefacatoare este o distingere dumnezeiasca, unitatea dumnezeiasca inmultindu-se pe Sine insasi in chip mai presus de unitate, prin bunatate".

Iar dupa putin : "Iesirile binefacatoare ale izvorului dumnezeiesc zicem ca sunt distingere dumnezeiasca. Caci daruind tuturor celor ce sunt si revarsand impartasirile tuturor bunatatilor, se distinge ramanand unita si se inmulteste unitar fara sa iasa din Unul". Iar dupa putin : "Aceste distingeri comune si unite ale intregii dum-nezeiri, sau iesirile binefacatoare, vom incerca sa le si preamarim dupa putinta". El arata limpede ca este si o alta deosebire la Dumnezeu, nu numai cea privitoare la ipostasuri. Pe aceasta alta deosebire decat cea ipostatica, o numeste si deosebirea dumnezeirii. Caci deosebirea privitoare la ipostasuri nu este deosebirea dumnezeirii. El zice ca Dumnezeu se inmulteste si prin iesirile si lucrarile dumnezeiesti. Si pe aceasta o numeste acum iesiri, iar altadata zice : -"Dumnezeirea nu Se inmulteste, Doamne fereste", si "Dumnezeu ca Dumnezeu nu Se deosebeste Caci Dumnezeu este Treime, dar nu triplat". El arata si caracterul necreat al acestor iesiri si lucrari. Caci le numeste dumnezeiesti, si zice ca sunt deosebiri ale intregii dumnezeiri. De asemenea spune ca insusi izvorul dumnezeiesc se inmulteste prin aceste iesiri si lucrari, neprimind ceva din afara. Ba fagaduieste sa si preamareasca aceste insusiri, adaugind : "dupa putinta". Prin aceasta cel mai inalt dintre slavitorii lui Dumnezeu ni le infatiseaza pe acestea ca mai presus de orice preamarire.

86. Acelasi cuvantator de Dumnezeu, spunand mai sus ca iesirea binefacatoare este o distingere dumnezeiasca, adauga : "Caci cele din urma impartasiri sunt unite in distingerea dumnezeieasca". impartasiri a numit aici la un loc toate iesirile si lucrarile lui Dumnezeu. Dar a adaugat ca acestea nu se lasa incadrate in lume, ca sa nu socoteasca cineva ca acestea sunt rezultatele lucrarii, ca de pilda fiinta fiecarei existente, sau viata sensibila in cele vii, sau ratiunea si mintea aflatoare in cele rationale si intelegatoare. Caci cum ar fi acestea in Dumnezeu si neincadrate in creatie, odata ce sunt create ? Sau cum ar fi iesirile si impartasirile neincadrate in lume ale lui Dumnezeu fapturi, odata ce impartasirea neincadrata se afla in chip firesc in Cel ce impartaseste, cum ne arata lumina ?.

87. Ceva mai departe, acest mare (Dionisie) preamareste iesirile si lucrarile de felul acesta ale lui Dumnezeu cu alte nume potrivite lui Dumnezeu, si le numeste impartasiri si impartasiri de Sine. Ba le arata in multe parti ale scrierilor sale ca fiind mai presus de cele ce sunt (de fapturi) si fiind modele (paradigme) prime ale celor ce sunt, ca existand de mai inainte in Dumnezeu, intr-o unitate mai presus de fiinta. Deci cum ar fi acestea fapturi ? in cele urmatoare, adauga sa ne invete si ce sunt aceste paradigme : "Paradigme zicem ca sunt ratiunile de fiinta facatoare ale lucrurilor, care preexista in Dumnezeu in chip unitar si pe care teologia le numeste predefiniri si voiri dumnezeiesti si bune, definitorii si facatoare ale lucrurilor. Dupa ele a predefinit si a adus la existenta Cel mai presus de fiinta toate lucruile".

 ["Predefinirile" existentelor in Dumnezeu e un termen al lui Dionisie Areopagitul. El nu inseamna predestinarea modurilor in care se vor misca existentele, ci numai precontururile, sau prehotarnicirile, prin care se disting unele de altele, sau formele virtuale ale lor existente in Dumnezeu. Chiar evolutia lor e prefigurata in Dumnezeu, dar nu predeterminata. Caci fiintele rationale se pot misca liber in cadrul ratiunilor sau predefinitiilor lor. Caci modificarile in bine sau in rau pe care si le produc ele insesi nu schimba insesi ratiunile lor, ci numai modurile lor, cum zice Maxim Marturisiforul. Diavolul ramane dupa ratiunea sa inger, numai dupa mod a devenit, in chip liber, demon. Aceste "predefiniri", ca si "preformele" din cap. 78, nu au sensul unor definitii de-a gata, existente de mai inainte in Dumnezeu, ci sensul unor definitii sau contururi ale fapturilor date virtual in gandirea si puterea creatoare a lui Dumnezeu. Se poate spune ca in fiecare lucrare prin care Dumnezeu lucreaza in cineva sau in ceva potrivit lui, e o forma dinamica ce ajuta pe acela sa se defineasca. Citatul din Dionisie Areo-agitul e din "Despre numirile dumnezeiesti", 5, 8, P.G., 3, 824 C. 767. Capete teologice I, 48; P. G., XC, 1100D -Parintele Dumitru Staniloae] Cum vor fi deci create predefinitiile si voirile dumnezeiesti facatoare ale lucrurilor ? Cum nu se vadesc ca coborand providenta lui Dumnezeu la treapta de faptura, cand se socotesc aceste iesiri si lucrari, create ? Caci voirile dumnezeiesti si aceste impartasiri si daruri dumnezeiesti ale bunatafii pricinuitoare a tuturor nu sunt decat lucrarea de fiinta facatoare, de viata facatoare, de intelepciune facatoare si simplu, lucrarea facatoare si sustinatoare a celor create.

88. Impartasirea existentei de sine nu se mai impartaseste, la randul ei, de nimic, cum zice si marele Dionisie. Iar celelalte impartasiri, intrucat sunt impartasiri prin care se produc fapturile si-si iau inceputurile fapturile, nu se mai impartasesc nici ele catusi de putin de nimic ; caci nici pronia nu se impartaseste de pronie, nici viata de viata. Dar intrucat au existenta, se zice ca se impartasesc de insasi existenta, dat fiind ca fara ea nu sunt nici nu se lasa impartasite, precum nici prestiinta fara stiinta. De aceea ca impartasiri de sine nu sunt nicidecum create. Si tot de aceia, dupa dumnezeiescul Maxim, niciodata n-au inceput sa existe ; si sunt contemplate ca aflandu-se fiintial in jurul lui Dumnezeu ; si nu a fost candva cand nu erau. Dar potrivnicii, socotind fara evlavie viata de sine, bunatatea de sine si cele asemenea, create, fiindca se impartasesc de numele comun al celor ce exista, nu vad ca, desi se numesc existente, sunt mai presus de existente, cum zice marele Dionisie. Acestia, punand impartasirile de sine in rand cu fapturile, lesne ar putea socoti si pe Duhul Sfant, creat, odata ce marele Vasile zice ca si El Se impartaseste de numirile vrednice de Dumnezeu.

89. Iar daca ar zice cineva ca numai existenta de sine este impartasire, intrucat numai ea nu primeste prin impartasire, ci se lasa impartasita, caci celelalte primesc prin impartasire de la ea, sa stie ca nu cugeta intelept despre celelalte impartasiri. Fiindca cele vietuitoare, sau cele sfinte, sau cele bune, nu se zice ca vietuiesc, se sfintesc si se imbunatatesc pentru simplul fapt ca sunt si ca se impartasesc de existenta de sine, ci prin faptul ca se impartasesc de viata de sine, de sfintenia de sine si de bunatatea de sine. Iar bunatatea de sine sau celelalte asemenea nu prin impartasire de alta viata de sine se face viata de sine. De aceea si ea, intrucat este viata de sine, este dintre cele ce se dau prin impartasire, nu dintre cele ce primesc prin impartasire. Iar ceea ce nu se primeste prin impartasire, ci se da prin impartasire si face vii pe cele ce vietuiesc, cum ar fi faptura ? Si la fel sta lucrul si cu celelalte impartasiri.

90. Intarire cuvantului nostru da si dumnezeiescul Maxim, care socoteste aceste iesiri ale lui Dumnezeu, pronia facatoare a lucrurilor. El scrie in Scolii : "Proniile si bunatatile creatoare, adica cele de fiinta, de viata si de intelepciune facatoare, sunt comune unimii deosebite in trei ipostasuri". Zicand deci ca sunt multe si deosebite, a aratat ca nu sunt fiinte ale lui Dumnezeu, caci aceasta este una cu totul neimpartasita. Iar spunand ca sunt comune unimii deosebite in trei ipostasuri, ne-a aratat ca nu sunt nici Fiul, nici Sfantul Duh. Caci nici unul dintre Acestia nu e lucrarea comuna a celor trei. In sfarsit, zicand despre acestea ca sunt pronii si bunatati, dar si creatoare, le-a aratat ca fiind necreate. Caci daca n-ar fi asa, ceea ce creaza ar fi creat ; prin urmare ar exista prin alta lucrare creeatoare si aceasta iarasi ar fi creata de alta. Cine ar face asa, s-ar arunca spre ultima nebunie, fara sa inainteze spre infinit. Asadar iesirile si lucrarile lui Dumnezeu sunt necreate, dar nici una dintre ele nu este fiinta, nici ipostas.

91. Creatorul si oranduitorul intregii lumi, dandu-i acesteia o infatisare mult felurita prin covarsirea neasemanata a bunatatii Sale, pe unele le-a voit numai sa fie, pe altele sa aiba si viata pe langa existenta ; si dintre acestea a voit ca unele sa se impartaseasca de viata intelegatoare. Pe unele le-a voit sa aiba viata imbinata din amandoua acestea. Pe cele care au luat viata rationala si intelegatoare de la El, le-a voit ca prin inclinarea de buna voie spre El sa ajunga la unirea cu El si astfel sa vietuiasca dumnezeieste si mai presus de fire, invrednicindu-se de harul si lucrarea indumnezeitoare. Caci voia Lui e creatoare pentru cele ce sunt (fapturi), fie ca sunt scoase din neexistenta, fie ca sunt si imbunatatite. Iar aceasta, in chip felurit. Pentru aceasta deosebire a voii dumnezeiesti cu privire la lucruri, pronia si bunatatea cea una, adica intoarcerea lui Dumnezeu prin bunatate spre cele de jos, este socotita de inteleptii cuvantatori de Dumnezeu ca fiind multe pronii si bunatati care se impart si se fac felurite in chip neimpartit in cele impartite. Astfel una e numita puterea prestiutoare a lui Dumnezeu ; alta puterea creatoare si sustinatoare. Dintre acestea iarasi, dupa marele Dionisie, unele sunt puteri de fiinta facatoare, altele de viata si altele de intelepciune facatoare. Dar fiecare dintre ele e comuna Tatalui si Fiului si Sfantului Duh. Si prin fiecare, voirea cea buna si dumnezeieasca cu privire la noi a Tatalui, a Fiului si a Sfantului Duh e lucrare si putere de fiinta, de viata si de intelepciune facatoare. [Deci Tatal, Fiul si Sfantul Duh sunt ca Persoane in fiecare lucrare.-Parintele Dumitru Staniloae] Acestora le-a mai zis si impartasiri neincadrate si nemicsorate, ridicandu-le peste toate cele create si in acelasi timp invatand ca salasluiesc in chip firesc in Cel ce le daruieste.

92. Precum soarele, daruind fara sa se micsoreze [Deci Palama respinge cu anticipatie acuzatia ce i se aduce azi (Istina cit.) de neoplatonism, accentuand ca Dumnezeu nu se micsoreaza iradiind din Sine lucrarea harului, sau lumina dumnezeiasca. -Parintele Dumitru Staniloae] caldura si lumina celor ce se impartasesc de el, are aceste lucrari naturale si fiintiale in sine, asa darurile dum nezeiesti, aflandu-se fara micsorare in Cel ce le raspandeste, sunt lucrari firesti si fiintiale ale Lui, prin urmare si necreate. De lumina soarelui nu ramane insa nici urma cand soarele se afla sub pamant si paraseste pe cei de pe pamant, si nu e cu putinta ca cineva sa se bucure de raza lui fara sa se uneasca cu ea si prin ea sa se uneasca cu soarele din care porneste lumina. Iar caldura de la el si toate cate vin din el si ajuta la nasterea si cresterea celor sensibile si la inmultirea felurita a sucurilor si a insusirilor, le vor lipsi acestora daca nu au prin raza unirea cu soarele. In acelasi fel, cum ne arata aceasta icoana stearsa din cele sensibile, numai cei ce se intalnesc cu lumina mai presus de fire si atotdumnezeiasca se impartasesc de harul indumnezeitor si prin el se unesc cu Dumnezeu. Toate celelalte sunt rezultatele (efectele) lucrarii creatoare. Acestea sunt aduse la existenta din cele ce nu sunt, adica in dar, insa nu sunt luminate de har, care este un alt nume al stralucirii lui Dumnezeu.

[Cei ce se unesc cu harul ca lucrare ce iradiaza din Dumnezeu se unesc cu El insusi ca Persoana. Dar unii sunt ca cei ce nu mai vad soarele si nu mai primesc caldura de la el, ramanand simplu creati si conservati.-Parintele Dumitru Staniloae]

93. Stralucirea si lucrarea aceasta indumnezeitoare a lui Dumnezeu, prin care se indumnezeiesc cele ce se impartasesc de ea, este un oarecare har dumnezeiesc, dar nu firea lui Dumnezeu. Nu fiindca aceasta lipseste din cei daruiti cu har, dupa barfeala nebuneasca a celor potrivnici, caci firea lui Dumnezeu este pretutindenea. Ci ca una ce nu e impartasibila, neexistand nimic creat care sa se poata impartasi de ea precum s-a aratat mai inainte. De altfel si lucrarea dumnezeiasca si harul Duhului aflandu-se pretutindenea de fata si fiind nedespartite de Acela, celor ce din pricina necuratiei sunt incapabili de a se impartasi le sunt neimpartasibile, ca si cand n-ar fi de fata. Caci zice careva ca "precum intiparirile chipurilor nu se fac in toate materiile, ci numai in cele care au anumita fragezime si transparenta, asa si lucrarea Duhului nu se arata in toate sufletele, ci numai in cele care nu au in ele nimic viclean (serpuitor) si intortochiat". Si iarasi : "Duhul Sfant e de fata tuturor. Dar celor ce s-au curatit de patimi li se arata puterea Sa, insa celor ce-si au partea stapanitoare tulburata de petele pacatului, nu le este inca".

94. Lumina soarelui e nedespartita de raza si de caldura daruite de ea. Dar lumina nu se impartaseste acelora care nu au ochi, desi sunt atinsi de raza. Acestia primesc numai caldura de la raza. Caci nu e cu putinta celor lipsiti de ochi sa ajunga la cunoasterea luminii. Tot asa, ba cu mult mai vartos nimeni dintre cei ce se bucura de stralucirea dumnezeiasca nu se poate impartasi de fiinta Creeatorului. Caci nu este nici o faptura in stare sa primeasca fiinta Creeatorului.

95. Impreuna-marturie ca lucrarea ce se da spre impartasire nu e nici creata, nici fiinta a lui Dumnezeu, ne este Ioan, Botezatorul lui Hristos, impreuna cu Ioan, cel mai iubit dintre ucenicii lui Hristos, ca si Ioan cel cu limba de aur. Unul istorisind si scriind; Inainte-mergatorul si Botezatorul lui Hristos zicand ca Duhul nu I s-a dat de catre Dumnezeu Tatal, cu masura (Ioan III, 34) ; iar Cuvantatorul de Aur explicand si scriind ca Duhul inseamna aici lucrarea: "Caci noi toti luam lucrarea Duhului cu masura ; Acela, insa are toata lucrarea nemasurata si intreaga. Iar daca lucrarea Aceluia e nemasurata, cu atat mai vartos fiinta". Deci numind lucrarea Duh, mai bine zis insusi Duhul lui Dumnezeu, cum a facut Botezatorul si mai spunand ca aceasta este nemasurata, a aratat ca este necreata. Iar spunand ca noi o primim cu masura, a aratat deosebirea lucrarii necreate de fiinta necreata. Caci nimenea nu primeste niciodata fiinta dum-nezeeasca. Dar nu poti spune nici ca toti la un loc, caci aceasta ar insemna ca fiecare o primeste in chip impartit pe masura curatiei sale. Caci mergand mai departe parintele Gura de Aur, arata si o alta deosebire intre fiinta necreata si lucrarea necreata, zicand: "Iar daca lucrarea Duhului este nemasurata, cu atat mai vartos fiinta".

96. Daca dupa aiurelile celor potrivnici si dupa cei ce cugeta asemenea lor, lucrarea si facerea, care tine de lucrare, nu se deosebeste intru nimic de fiinta dumnezeiasca, ele nu se vor deosebi intru nimic nici de a naste si a purcede, care sunt ale fiintei, Iar daca a face nu se deosebeste de a naste si a purcede, nici fapturile nu se vor deosebi intru nimic de Cel nascut si de Cel purces. Si daca e asa, dupa ei, Fiul lui Dumnezeu si Duhul Sfant nu Se vor deosebi intru nimic de fapturi. Si toate fapturile vor fi nascute si purcese de Dumnezeu si Tatal, si toata creatura va fi facuta dumnezeu ; iar Dumnezeu va fi pus in rand cu fapturile. De aceea dumnezeiescul Ciril, aratand deosebirea intre fiinta si lucrarea lui Dumnezeu, spune ca "a naste e propriu firii dumnezeiesti; iar a face, lucrarii dumnezeiesti. Iar pe urma adauga, zicand limpede : "Firea si lucrarea nu sunt unul si acelasi lucru".

97. Daca fiinta dumnezeeasca nu se deosebeste intru nimic de lucrarea dumnezeiasca, nici a naste si a purcede nu se vor deosebi intru nimic de a face. Dumnezeu insa si Tatal creaza prin Fiul in Duhul Sfant. Prin urmare El si naste si purcede, dupa parerea potrivnicilor si a celor ca ei, prin Fiul in Duhul Sfant.

98. Daca fiinta dumnezeiasca nu se deosebeste intru nimic de lucrarea dumnezeiasca, nu se deosebeste nici de vointa. Si atunci Cel Unul Nascut din fiinta Tatalui va fi creat, dupa el, de vointa Lui.

99. Daca fiinta lui Dumnezeu nu se deosebeste intru nimic de lucrarea dumnezeiasca, iar purtatorii de Dumnezeu marturisesc ca Dumnezeu are multe lucrari, precum are si multe pronii si bunatati creatoare, cum s-a aratat mai sus, atunci Dumnezeu are si multe fiinte, ceea ce nimenea din neamul cu nume crestinesc n-a spus-o si n-a gandit-o vreodata.

100. Daca lucrarile lui Dumnezeu nu se deosebesc intru nimic de fiinta dumnezeiasca, atunci nu se vor deosebi nici intre ele. Prin urmare vointa lui Dumnezeu nu se va deosebi intru nimic de prestiinta Lui. Dar atunci sau Dumnezeu nu prestie toate, odata ce nu vrea toate cele ce se fac, sau voieste si cele rele, intrucat pe toate le prestie. Iar daca nu le prestie pe toate, nici nu este Dumnezeu. Prin urmare se deosebeste prestiinta de vointa dumnezeiasca si deci fiecare din acestea de fiinta dumnezeiasca.