Sfantul Grigorie Sinaitul - Viata si scrierile

• « Inapoi
• Inainte »

Sfantul Grigorie Sinaitul

Viata

Miscarea de reinnoire duhovniceasca, pornita din Sfantul Munte in secolul XIV, sub numele de isihasm, e dominata de doi Grigorie : sfantul Grigorie Sinaitul (1255-1346) si sfantul Grigorie Palama (1296-1359).

Dar e curios ca, desi perioadele lor de petrecere in Atos se acopar partial, desi amandoi participa la promovarea acestei miscari, izvoarele nu mentioneaza nici un contact direct intre ei. Acel "Grigorie cel Mare", la care, dupa patriarhul Filotei, ucenicul si biograful lui Palama, a ucenicit cel din urma, nu pare sa fie identic cu Grigorie Sinaitul, caci el se intoarce si moare la Constantinopol, ceea ce nu se potriveste cu Grigorie Sinaitul. Aceasta lipsa de mentiune a unui contact intre cei doi e cu atat mai curioasa cu cat Glossia, unde a ucenicit doi ani sfantul Grigorie Palama, era aproape de Magula, unde vietuia Grigorie Sinaitul cu ucenicii sai. Amandoi parasesc pe la 1326-1327 Atosul din cauza incursiunilor turcesti si vin la Salonic, Palama cu un grup de 11 prieteni, Sinaitul cu ucenicii sai, intre care Calist si Isidor, viitori patriarhi de Constantinopol. Toti aveau intentia sa mearga la Ierusalim si la Muntele Sinai, si amandoi se intorc pe la 1330 din nou la Atos, dupa ce Sinaitul, plecat dupa doua luni din Salonic spre Ierusalim si Sinai cu Calist, se intorsese curand, iar Palama ramasese cu Isidor la Salonic.

Nici Palama nu-l mentioneaza pe Sinaitul intre dascalii sai, cum nu-l mentioneaza nici Filotei, biograful lui Palama, si nici Calist, biograful Sinaitului, iar Sinaitul nu apare intre sustinatorii lui Palama in lupta lui pentru apararea isihastilor.

Probabil ca tacerea lui Palama despre Sinaitul se datoreste vointei celui din urma, facuta cunoscuta lui Palama si lui Calist, de a nu se face publicitate despre ei in disputa in jurul isihasmului. Dar s-ar mai putea ca aceasta tacere sa se datoreasca si faptului ca Grigorie Sinaitul plecase departe in muntii de la Paroria, cand Palama isi incepe lupta de aparator cu scrisul al isihastilor. Apoi aceasta se datoreste poate si faptului ca Grigorie Sinaitul nu incepuse inca, probabil, sa fixeze in scris invatatura sa despre trezvie si rugaciunea curata cand Palama a inceput aceasta lupta.

Sfantul Grigorie Palama, atras pe la 1337-1338, in disputa publica cu Varlaam, apoi cu Achindin si cu toti ceilalti adversari ai miscarii isihaste, s-a remarcat pentru apararea ei teologica, pe cand sfantul Grigorie Sinaitul a ramas un mare indrumator practic al acestei miscari. "Preocuparea lui n-a fost aceea de a justifica isihasmul fata de adversarii lui, ci de a invata metoda lui pe cei ce s-au adunat in jurul sau".

Prin lupta lui teologica rasunatoare si prin treapta de arhiepiscop al Salonicului la care a fost ridicat ca personalitate atat de bine cunoscuta, sfantul Grigorie Palama a jucat un mare rol public, in vreme ce sfantul Grigorie Sinaitul a petrecut o viata ascunsa, de retragere, de practica duhovniceasca intre ucenicii sai, retragere care s-a accentuat de pe la 1335, prin asezarea lui in Paroria, in Muntii Traciei unde moare la 1346, un an inainte ca Palama sa fie ridicat pe scaunul de mitropolit al Salonicului.

Cei doi Grigorie, ca sustinatori ai aceleiasi miscari, dar cu roluri deosebite, au comunicat in orice caz continuu prin ucenicii lor. Isidor, ucenicul lui Grigorie Sinaitul, fusese tuns in monahism de Palama. In 1347, el hirotoneste la scurt timp dupa ridicarea lui pe scaunul de patriarh al Constantinopolului, pe Palama ca mitropolit de Salonic. Si, in general, ucenicii lui Grigorie Sinaitul apar ca sustinatori ai lui Palama in tot decursul controverselor acestuia cu adversarii isihasmului. Ucenicii lui Grigorie Sinaitul de la Magula semneaza Tomul Aghioritic catre Sinodul din Constantinopol de la 1341, in apararea lui Palama.

Grigorie Sinaitul s-a nascut pe la 1255 la Kukulos, langa Clazomene, pe tarmul occidental al Asiei Mici. Candva, dupa 1282, a fost luat prizonier de turci si dus la Laodiceea, pe coasta Siriei. Rascumparat de crestinii de acolo, a venit in Cipru, unde a intrat in monahism, ca rasofor. Dupa scurta vreme pleaca la manastirea sfintei Ecaterina din Muntele Sinai si acolo e tuns in monahism. De la Sinai vine la Ierusalim si apoi in Creta. Aci, un batran monah, cu numele Arsenie, l-a introdus in practica "pazirii mintii in trezvie si in rugaciunea curata". Aceasta a fost o piatra de hotar in viata lui. Pana atunci viata lui a fost o viata faptuitoare,acum se ridica la nivelul vietii contemplative.

Din Creta Grigorie a trecut la Atos si a parcurs tot muntele pentru a descoperi alti calugari familiarizati cu viata in care fusese introdus el de Arsenie. De-abia dupa lungi cautari a aflat in schitul Magula, nu departe de manastirea Filotei, trei calugari cunoscatori ai rugaciunii launtrice. Se aseza aci. Astfel, dupa Calist, pe la inceputul secolului XIV, monahismul din Atos nu cunostea decat prima faza a nevointelor: cea a curatirii prin fapte. Afirmarea e poate cam exagerata, caci se stie ca Nichifor din singuratate introdusese in Atos metoda rugaciunii curate si probabil ca el traia inca atunci cand a venit Grigorie Sinaitul in Atos, sau murise abia de curand.

Desi Grigorie Sinaitul considera ca viata dedicata rugaciunii curate se poate duce mai bine in grupurile mici ale unor schituri, decat in marile manastiri de obste, totusi el nu socotea ca ea nu poate fi practicata si in astfel de manastiri si chiar in lume, cum socotea si Teoiipt al Filadelfiei. Astfel el trimite pe unul din ucenicii sai, pe Isidor (viitorul patriarh), inainte de a fi tuns in monahism, la Salonic, pentru a fi acolo un "isihast orasan", ca un model si calauzitor al unui cerc de mireni. "Nu doresc ca tu sa traiesti aici in salbaticia muntilor - de ce sa faci aceasta ? - ci in lume, printre calugari si printre oamenii care traiesc in ea, ca sa le fii tuturor o pilda... prin tacerea si vorbirea ta". De fapt, Isidor ramase in Salonic, unde pleca din Atos impreuna cu Sinaitul si cu Palama, aproape zece ani, cucerind impreuna cu Palama, care-l tunsese in monahism, un cerc larg de monahi si laici pentru practica rugaciunii curate. Filotei, patriarhul Constantinopolului, care a scris nu numai Viata lui Palama, ci si pe a lui Isidor, pune un accent deosebit pe austeritatea si predica lui Isidor. Acesta cita cuvintele despre "poarta cea stramta" din Evanghelie si "traia ca aceia ce nu aveau nimic". Filotei spune ca acestea le invatase de la dascalul sau, Grigorie Sinaitul".

Prin aceasta Sinaitul impaca rugaciunea neincetata cu misionarismul. Chiar mutarile dese ale lui Grigorie Sinaitul dintr-un loc in altul au fost motivate, pe de o parte, de nesiguranta din acea vreme din imperiul bizantin, pe de alta, de vointa de a raspandi metoda acestei rugaciuni in cat mai multe regiuni, adica de un adevarat misionarism . Opinia aceasta era proprie si lui Palama.

Retras pe la 1326-1327 la Salonic, din cauza incursiunilor turcesti, de care calugarii din micile schituri fara ziduri inalte nu se puteau apara, Grigorie Sinaitul voi sa plece inapoi la Sinai,- dar in Hios isi schimba planul si veni la Constantinopol, iar dupa sase luni se duse la Paroria, in muntii Stranta, la granita dintre imperiul bizantin si Bulgaria. Prima data ramase putin acolo, din pricina supararilor ce i le pricinuiau talharii adapostiti in acesti munti, si veni iar la Constantinopol si la Atos. Dar prin 1335 se aseza definitiv in muntele Katakryomenos, in Paroria, unde muri la 27 noiembrie 1346. in acest munte salbatic si retras sfantul Grigorie Sinaitul aduna multi monahi in jurul sau, zidi doua manastiri, un turn inalt si facu din acest loc pustiu, un "laborator duhovnicesc", un loc sfant de "doxologie si lauda neincetata a lui Dumnezeu", ajutand nu numai pe monahii adusi din Atos sa inainteze in viata de rugaciune, ci preschimband pe toti cei ce veneau acolo si imblanzind chiar pe cei ce se obisnuisera cu o viata de hotii si de ucideri.

Legatura spirituala cu Nichifor si cu Teolipt, o arata sfantul Grigorie Sinaitul prin faptul ca si el cauta aceeasi "rugaciune si trezvie a mintii", ca si aceia. Rugaciunea "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul", recomandata de Nichifor monahul o facea si Grigorie Sinaitul cu "strapungerea" sufletului, cu iubire intru cunostinta si in mod fierbinte ca si Teolipt. in Viata sfantului Grigorie Sinaitul (Ed. rom. cit. p. 1267) se spune : "Dupa aceea si-a adus aminte de liniste si de trezirea mintii... Deci aceste cuvinte si le-a pus in minte, incat se putea zice ca s-a pironit pe cruce cu Hristos ; iar cuvintele "Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieste-ma pe mine pacatosul" le zicea in durerea sufletului si intru zdrobirea inimii, cu suspinuri dintru adine, cu duh de umilinta, udand fata pamantului cu lacrimi fierbinti, pe care le varsau ochii sai".

In zidirea manastirii lui si in putinta de a se statornici in Paroria pana la moarte, el s-a bucurat de sprijinul si de protectia tarului Ion Alexandru, care a nimicit bandele de talhari din imprejurimi. Obstea lui de acolo a capatat un caracter isihast mai cuprinzator. S-a afirmat in general ca "obstea lui de la Paroria a servit ca o punte intre lumea greaca si slava. Oameni ca sfantul Teodosie de Tarnovo, sfantul Romii (Roman) de Vidin, patriarhul Eutimie al Bulgariei, mitropolitul Ciprian al Kievului, care au fost, ulterior, factorii marii renasteri a monahismului contemplativ din intregul crestinism slav al Evului Mediu, au fost monahi la Paroria si, cei mai multi, ucenici nemijlociti ai sfantului Grigorie Sinaitul".

Trebuie mentionat faptul ca miscarea de la Paroria, si in general miscarea isihasta, a avut un rol important si in cele doua state romanesti ce s-au format tocmai in aceasta perioada a secolului XIV si asupra Bisericii Ortodoxe Romane si a minastirilor romanesti care iau fiinta intr-un mod organizat tocmai acum. Se cunoaste corespondenta ce a existat intre patriarhul Eutimie al Bulgariei, ucenicul indirect al lui Grigorie Sinaitul prin sfantul Teodosie si ruda cu Grigorie Tamblac, si Nicodim, egumenul manastirii Tismana.

Dar mitropolitul Tit Simedrea a adus temeiuri pentru faptul ca romanii au avut legaturi directe cu Grigorie Sinaitul la Paroria si ei au adus metoda rugaciunii neincetate la Tismana. De fapt, in jurul lui Grigorie Sinaitul s-a adunat "multime de oameni de mai multe neamuri".

Era, de altfel, o nazuinta a lui sa duca indemnul si metoda vietuirii si rugaciunii curate ori unde se gaseau crestini dreptcredinciosi. In textul grec al Vietii lui, scrisa de Calist, se spune : "ca pe cat era cu putinta voia si dorea cu iubire de Dumnezeu ca pe toti sa-i aduca in launtrul razei si stralucirii Bunului si Preasfantului Duh ,- apoi nici un loc din cele de aici n-a lasat, intarindu-se si imputernicindu-se cu ajutorul lui Dumnezeu, nu numai al grecilor, al bulgarilor, ci si al sarbilor insisi si dincolo (de ei), ca sa faca si acolo prin ucenicii sai lucrarea cea mai sarguincioasa, sa se semene binele isihiei cu imbelsugare si stralucire". Acest cuvant "dincolo" i-a scapat chiar mitropolitului Tit Simedrea, deoarece el nu se afla si in traducerea romaneasca. Dar ce alti dreptcredinciosi se mai aflau dincolo de sarbi, daca nu romanii ?

Dar mitropolitul Tit Simedrea mentioneaza opinia directa a invatatului moldovean P. A. Sarcu, editorul Vietii sfantului Grigorie Sinaitul in slavoneste 112, ca in asezarea de la Paroria au fost si romani. Sarcu isi intemeiaza parerea in deosebi pe o insemnare aflata la sfarsitul sbornicului Hludov, manuscris slavon din anul 1345, aflat azi in muzeul Rumiantev din Moscova. insemnarea suna in greceste : "Aceste doua capete s-au scris de Fudulu, care le-a tradus din greceste in bulgareste... cand eram la Paroria cu fratii" Parerea lui Sarcu a fost imbratisata si de alti invatati. Dar altii au contestat ca acest nume ar fi indicat pe vreun roman, deoarece cuvantul Fudulu e de origine turceasca si el nu ar fi putut trece asa de timpuriu in limba romana. Dar daca ar fi putut trece ia greci si bulgari, de ce nu ar fi putut trece si la romani, aflati in numar asa de mare printre greci si bulgari ? De altfel e de remarcat ca pana azi numele acesta a primit o raspandire deosebita si un accent de mare familiaritate mai ales intre romani. Mitropolitul Tit Simedrea socoteste ca acest nume a putut intra in limba romana prin alte popoare turcmene care au trait mai mult printre romanii din nordul Dunarii : pecinegi, uzi, cumani. De altfel s-ar putea ca acest nume sa fie si o transcriere gresita a numelui Fundulea, care in forma aceasta si in cea prescurtata Fundi, se gaseste si azi ca nume specific printre romanii macedoneni.

Dar argumentul cel mai hotarator pentru legatura lui Grigorie Sinaitul cu romanii, il vede mitropolitul Tit Simedrea in faptul ca acela purta corespondenta cu voievodul Nicolae Alexandru al Tarii Romanesti. Aceasta stire se afla in Viata sfantului Maxim Cavsocalivitul, scrisa in a doua jumatate a secolului XIV de Teofan, episcopul Peritoriei din Trada (pe la 1350), fost egumen al Vatopedului. Acest Maxim a fost unul dintre cei mai renumiti asceti in Atos in secolul XIV si foarte apropiat de Grigorie Sinaitul. Dornic de a se deprinde eu viata de rugaciune neincetata, a plecat din Atos la Paroria "catre capatul Macedoniei". La unele din desele convorbiri duhovnicesti dintre sfantul Grigorie Sinaitul si Maxim Cavsocalivitul, pare sa fi asistat si Teofan, biograful acestuia. In Viata lui Maxim scrisa de Teofan, se spune despre sfantul Grigorie, dupa moartea lui: "Multi din ucenicii sai, dupa adormirea lui si calatoria la Dumnezeu, au iesit ca niste stele stralucitoare si au impodobit marginile pamantului", deci au ajuns pana la marginile teritoriului locuit de dreptciredinciosi, asadar si la Romani. In plus, Teofan comunica un amanunt foarte insemnat pentru romani. E vorba de o corespondenta a lui Grigorie Sinaitul cu "imparatii pamantului" intre care insira, pe langa imparatul bizantin si tarul Ion Alexandru al Bulgariei si Stefan al Serbiei, inca un Alexandru, care nu poate fi decat Nicolae Alexandru al Tarii Romanesti (propriu-zis asociat la domnie de tatal sau, Ioan Basarab (1310-1352) si apoi singur stapanitor (1352-1364). Caci alta tara ortodoxa nu mai exista in vremea aceea. "Si imparatilor pamantului, Andronic, zic, si Alexandru, Stefan si Alexandru le-a scris, doritori fiind ei, de minunatele lui invataturi prin epistole. Prin aceasta se inmulteste schima calugarilor in locurile si cetatile acelora, prin virtutea si invatatura cuviosului parinte Grigorie Sinaitul". Dar unde s-au inmultit propriu-zis manastirile si calugarii asa de mult in acea vreme in lumea ortodoxa, ca in Tara Romaneasca, unde indata dupa aceea iau nastere primele mari manastiri organizate ? Teofan, ca fost staret la Vatoped, cunostea pe voievodul roman, din daniile pe care acesta incepuse sa le faca la inanastirea Cutlumus din Atos, sau la care staretul acestei manastiri, viitorul mitropolit (nominal) al Tarii Romanesti, venise in aceasta tara dupa ajutoare.

In actul Sinodului patriarhal de la Constantinopol din 1359, prin care se confirma trimiterea lui Iachint de Vicina ca mitropolit al Tarii Romanesti, se dispune ca nu numai laicii si clericii din Tara Romaneasca sa asculte de el, ci si monahii. Deci existau monahi si deci si manastiri inca inainte de intemeierea Vaditei si Tismanei, poate insa ca nu atat de solid organizate si bogat inzestrate de voievozi ca cele de dupa aceea, ci ea niste schituri si manastiri mai mici, 'nascute din ravna poporului.

Manastirile romanesti, puse sub obladuirea unui mitropolit asezat intr-un scaun statornic in statul romanesc independent, iau fiinta in atmosfera fierbinte de credinta creata de miscarea isihasta. Asa se explica faptul ca aproape toate schiturile lor, asezate pe varful unui deal din apropiere, au ca hram "Schimbarea la fata", intrucat sihastrii traitori in ele, sau prin chilii apropiate de ele - duipa metoda isihasta - nazuiau sa se impartaseasca prin nevointele si prin rugaciunea lor neincetata de lumina taborica. De altfel, aproape toate manastirile mari care s-au intemeiat in cursul timpurilor in Tara Romaneasca si in Moldova si-au avut antecedentele in asemenea schituri sau in chiliile unor sihastri singuratici de pe var-ful vreunui munte sau deal din apropiere. Asa au putut lua fiinta si primele manastiri romanesti in apropierea unor schituri si chilii de pe un munte din apropiere. E de remarcat apoi caracterul familiar si popular pe care-l are numele de sihastri la poporul roman si rezonanta lui de mare vechime.

Aceasta atmosfera creata de isihasm a fost un factor insemnat in sustinerea luptei poporului roman de aparare in fata atacurilor necurmate ale semilunei. Tarile romanesti au ramas astfel ultimul refugiu al intregii miscari monahale isihaste si al credintei fierbinti sustinuta de ea in lumea ortodoxa. Sihastrii au fost nu numai foarte apropiati poporului, ci si voievozilor, sustinandu-i in lupta lor de aparare a tarilor romanesti, ca ultimul refugiu al vietii de rugaciune si de dreapta credinta. De aci vedem ca sihastrii nu s-au preocupat de rugaciunea neincetata intr-un dezinteres (total de viata poporului dreptcredincios, ci au insufletit pe voievozi si pe toti drept-credinciosii crestini romani la lupta de aparare a tarii lor crestine pentru a putea slavi in ea in libertate pe Hristos Dumnezeu ; si nu numai ei, ci si calugarii si carturarii celorlalte popoare ortodoxe, refugiati aici dupa ce tarile lor fusesera ocupate de turci. Nicaieri isihasimul, aceasta lume a sihastrilor, oameni locuind in sihastrii (in locuri de linistire )" nu a avut un rol atat de hotarator, in sustinerea luptei de aparare a teritoriului national, ca in tarile romanesti.

O prezenta spirituaila masiva a sfantului Grigarie Sinai-tul, mai bine zis a duhului lui la noi, ne este certificata si in secolul XVIII. Miscarea duhovniceasca manastireasca din acel secol este legata de reinnoirea practicii rugaciunii lui Iisus, sub influenta scrierilor lui Grigorie Sinaitul. Staretul Vasile de la Poiana Marului (la 40 km in munti de la Ramnicul Sarat), la care a ucenicit Paisie Velicicovschi, a insistat pentru inviorarea acestei practici prin precuvantarile lui la opera lui Grigorie Sinaitul si a lui Filotei Sinaitul, care toate nu fac decat sa explice aceasta rugaciune si sa pledeze pentru ea, pe baza scrierilor lui Grigorie Sinaitul.

Scrierile lui Grigorie Sinaitul

O parte din scrierile lui Grigorie Sinaitul au fost publicate in Filocalia greaca de Nicodim Aghioritul (Venetia 1782). in a treia editie publicata recent, ele se cuprind in voi. IV (Atena 1961) p. 31-88. Textul din Filocalie e reprodus in P. G. 150, cal. 1240-1341. Pana acum nu s-a publicat un text critic si nici complet al scrierilor lui. Textul din Filocalia ca si cel din P. G. cuprinde urmatoarele scrieri :

1) Capete dupa acrostih, foarte folositoare, in numar de 137 (Filocalia greaca, ed. III, voi. IV, 31-62; PG. 150, 1237 -1299).

2) Alte capete, cu totul sapte (Filocalia cit., p. 63-65 , P. G. cit. 1299-1303).

3) Invatatura cu de-amanuntul despre linistire si despre rugaciune, in zece capete (Filocalia cit. p. 66-70 ; P. G. cit. 1303-1312).

4) Despre liniste si despre cele doua feluri de rugaciune, in 15 capete (Filocalia cit. p. 71-79 ; P. G. cit. 1312-1329).

5) Despre cum se cade a sedea la rugaciune (Filocalia cit. p. 80-88 , P.G. cit. 1329-1346).

Manuscrisele romanesti din Biblioteca Patriarhiei Romane, cele de la manastirea Neamt si cele din Biblioteca Academiei R. S. Romania, care cuprind scrieri ale lui Grigorie Sinaitul, in cazul cand nu cuprind titluri mai putine deciit cele de mai sus, cuprind cateva titluri in plus. Multe din ele au insa un Cuvant inainte al lui Vasile de la Poiana Marului.

Cele mai bogate manuscrise in scrierile sfantului Grigorie Sinaitul cuprind in general, in mod identic, in plus, urmatoarele titluri:

1) A sfantului Grigorie Sinaitu, inainte cuvantare a cartii acesteia. Ea e pusa dupa Cuvantul inainte al lui Vasile de la Poiana Marului si inainte de Capete dupa acrostih. Aceasta Inainte cuvintare a lui Grigorie Sinaitul are urmatoarele sub titluri :

a) Nu este lupta noastra impotriva sangelui si a trupului. Si ce este razboiul si ce este ostasul si toata arma lui Dumnezeu ?

b) Depre cele trei parti ale sufletului.

c) Despre gandurile prin care se savirseste tot pacatul.

2) La scrierea Invatatura cu de-amanuntul din Filocalla greaca, manuscrisele romanesti mai bogate adauga inca patru capete. De obicei ele sunt introduse astfel : "Pana aicea intru cea greceasca. Iar intru slavoneasca scoatere inca se afla si aceste cuvinte". Deci scrierile lui Grigorie Sinaitul au fost traduse in romaneste din limba greaca. (Aceasta se spune in multe din manuscrisele romanesti, de exemplu in manuscrisul nr. 39 de la manastirea Neamt). Dar aceste patru capete au fost traduse dintr-un izvor slav. Pe acestea le traducem si noi dupa cele zece capete ale scrierii Invatatura cu de-amanuntul.

3) In manuscrisele mai bogate se mai cuprind urmatoarele scrieri:

a) Chipurile proniei dumnezeiesti ,

b) Despre stapanirea de sine a noastra ;

c) Despre cele patru sfintite incepatorii;

d) Despre numirea si randuiala fiecareia din cele patru incepatorii

e) Despre sfintita incepatorie a Bisericii;

i) Despre randuiala vietii singuratice de mijloc ;

g) Explicare despre sfanta incepatorie ;

h) Explicare despre sfintita asezare ;

e) Ce esre chipul vietii calugaresti si care sint infatisarile adevarate ale fiecareia ,

j) Care este sfintita incepatorie a vietuirii calugaresti si cum se infaptuieste bine ;

1) Despre infatisarea imbracamintei calugaresti;

m) Care sunt formele randuielii sfintitei incepatorii bisericesti ;

n) Asezamintele cu chip dumnezeiesc ,

o) Despre supunere si ascultare ;

Acestea sunt in mare parte un rezumat al ierarhiei ceresti si bisericesti a lui Dionisie Areopagitul, incadrand in ierarhia bisericeasca si treptele calugaresti. De aceea nu le traducem in Filocalia romaneasca. Dar aceasta scriere arata vointa sfantului Grigorie Sinaitul de a incadra rugaciunea personala a inimii in viata Bisericii.

4) In aceste manuscrise mai bogate, doua din cele sapte capete, cuprinse in Filocalia greaca - P. G. sub titlul Alte capete, se cuprind dupa cele 14 titluri de mai sus (de la litera "a" la "o") ; pentru ispitele din somn, pentru cum se cade a lua milostenie. Despartirea acestor doua capete de celelalte cinci si continutul lor care nu se prea leaga de celelalte cinci si se ocupa cu prea multe detalii fiziologice despre curgeri, fapt care nu ni se pare ca se incadreaza prea bine in spiritul scrisului sfantului Grigorie Sinaitul, ne indeamna sa nu le dam loc in Filocalia romaneasca, avand oarecare banuiala in privinta apartenentei lor la opera lui Grigorie Sinaitul.

5) Filocalia greaca repeta in voi. V (p. 90-103) in limba neogreaca scrierea Despre cum se cade a sedea la rugaciune din vol. IV, p. 78-88. Aceasta repetitie se face la locuri diferite si in ed. II (vol. II) din Filocalia greaca. Dar textul neogrec mai adauga in fiecare editie un mic pasaj pe care-l vom adauga si noi in traducerea noastra.

6) Manuscrisele romanesti mai bogate mai dau si o convorbire intre Grigorie Sinaitul si Maxim Cavsocalivitul. Ea e data in limba neogreaca si in Fillocailia greaca.

Nu se stie daca, in afara de aceste texte din Filocalia greaca si de cele in plus din manuscrisele romanesti, mai sunt si alte texte care au ca autor pe Grigorie Sinaitul.

Faptul ca, la traducerea din greceste in romaneste a operei lui Grigorie Sinaitul in secolul XVIII, Cuvantul inainte e alcatuit de Vasile de la Poiana Maruilui, mort la 1767, celebru inca pentru viata sa duhovniceasca la 1749, canid e chemat la Bucuresti pentru a fi vazut si consultat de patriarhii Alexandriei, Antiohiei si Ierusalimului, arata ca aceasta traducere, ca si cea din Filotei Sinaitul au fost facute de calugari romani cu mult inainte de asezarea lui Paisie Velicicovschi in Moldova, fapt intamplat la 1768. Caci Cuvantul inainte la aceste scrieri a trebuit sa fie facut cu tmult inainte. Vasile de la Poiana Marului trebuie sa fi scris aceste precuvantari inainte de 1749, cand era deja celebru. Dealtfel el venise in Moldova de prin 1712. Caci 20 ani a stat la manastirea Dalhauti, iar in 1733 avea atata autoritate ca intemeiaza manastirea Poiana Marului si devine staretul ei pe viata. Iar faptul ca in Cuvantul inainte la Grigorie Sinaitul, Vasile citeaza din atitia parinti duhovnicesti din trecut in romaneste (sfintii Isihie, Petru, Damaschin, Calist si Ignatie, Simeon Tesaloniceanul, Ioan Scararul, Dorotei) inseamna ca toti acestia existau in traduceri romanesti in vremea lui, deci dinainte de el. Deci opera de traducere de sub Paisie a fost in mare parte mai mult o "corectura" a vechilor traduceri, devenite, cum am vazut la nota 125, in unele cuvinte, neintelese pentru vechimea lor. Paisie va fi cunoscut si el aceste traduceri in timpul primei lui sederi in Moldova (1742-1749) si aceste traduceri si practica rugaciunii curate de catre Vasile de la Poiana Marului il vor fi indemnat sa mearga nu numai la Sfantul Munte, ci si sa se ocupe acolo cu scrierile lui Grigorie Sinaitul si cu punerea in practica a rugaciunii recomandate de acela. De aceea in Atos, calugarul moldovean Atanasie il acuza pe Paisie ca "schimba pravila rugaciunii lui Iisus, ca prea se increde in manuscrisele grecesti si ca talcuieste gresit invatatura sfantului Grigorie Sinaitul despre rugaciunea mintii...". Moldoveanul Atanasie cunostea deci traducerile romanesti mai vechi ale scrierilor lui Grigorie Sinaitul si considera gresita increderea lui Paisie in manuscrisele grecesti. Se poate deci spune ca Vasile de la Poiana Marului, stramtorat in Ucraina de uniatism, a venit in Moldova pentru ca stia ca va gasi acolo scrierile duhovnicesti rasaritene traduse din greceste si putinta de a trai potrivit lor, iar Paisie a venit din acelasi motiv, dar poate si atras de faima, sau de chemarea lui Vasile si a practicii rugaciunii mintii existente in Moldova. Mai amintim ca, dupa unii, Vasile de la Poiana Marului i-ar fi fost chiar ruda (H. Constantinescu si Pr. Gabriel Cocora, op. cit., p. 472).

In ce priveste continutul scrierilor sfantului Grigorie Sinaitul, acesta il arata pe autorul lor nu numai un practician empiric al unei "metode a rugaciunii inimii", cat si un mare exeget al ei. Sfantul Grigorie imbratiseaza cu gandirea lui o gama foarte larga de teme de viata duhovniceasca care se intinde de la cele mai inalte varfuri ale reflexiunii privitoare la Dumnezeu si la intailnirea mintii cu Sfanta Treime in altarul cel mai launtric al fiintei omenesti, pana la celle mai concrete detalii ale fenomenelor vietii trupesti. El si-a asimilat reflexiunea asupra vietii duhovnicesti a lui Macarie, Diadoch, Marcu Pustnicul, sfantul Simeon Noul Teolog, dar si inalta gandire teologica a lui Dionisie Areopagitul si a sfantului Maxim Marturisitorul. El face o sinteza intre cei dintai si cei din urma.

Dar nu ramane numai aci. Ci, aplicand totul la rugaciune si la efortul de curatire de patimi, se dovedeste poate cel mai subtil analist al miscarilor psihice si spirituale ale fiintei umane.

El aduce lamuriri de caracter evident asupra caldurii duhovnicesti care insoteste rugaciunea curata si asupra celei inselatoare si pacatoase ; se dovedeste un adversar neinduplecat al nalucirilor si al tuturor fenomenelor de amagire spirituala, un sustinator al experientei celei mai subtile si mai autentice a prezentei lui Dumnezeu. Intelege trebuinta alternarii cantarii, cu rugaciunea inimii, la incepatori. Merge pana la cele mai mici detalii in explicarea legaturilor bune si rele dintre suflet si trup. Tratatele lui Palama despre rugaciune (Tratatele II din Triada I si II contra lui Varlaam) se resimt puternic de invatatura lui Grigorie Sinaitul. Daca nu va fi fost in contact personal cu el si daca nu va fi cunoscut scrierile acestuia, Palama a putut cunoaste in orice caz ideile lui macar de la ucenicii lui. In acelasi timp Grigorie Sinaitul manifesta o spiritualitate de mare echilibru, o smerita retinere de la formularile teologice prea indraznete. El cere sa se conceapa lumina vazuta in rugaciune ca dincolo de orice materialitate ; el nu cere o strangere a narilor la respiratie, ci numai a gurii, ca sa nu ramana cascata si sa faca pe om distrat. Nu leaga prea strans rugaciunea inimii de o metoda tehnica. El nu cunoaste in mod explicit nici invatatura despre deosebirea intre fiinta si energiile necreate ale lui Dumnezeu, invatatura pe care o va dezvolta sfantul Grigorie Palama, obligat de necesitatea apararii experientelor haris-matice traite de isihasti, pentru a nu fi incluse energiile ce le provoaca in ordinea creaturilor.

Daca sfantul Grigorie Palama este vulturul care atinge inaltimile ametitoare ale invataturii despre Dumnezeu si ale indumnezeirii omului, sfantul Grigorie Sinaitul este maestrul analizelor subtile ale miscarilor launtrice ale fiintei umane.

• « Inapoi
• Inainte »

› ‹

Scrieri ascetice

Scrieri

Viata launtrica