Sacrificarea porcului de Ignat
In vechiul Egipt, desi porcul era considerat un animal dezgustator, oamenii il jertfeau si il mancau, ritual in cinstea zeului Osiris, intr-o anume zi din an. Dupa multe milenii de la atestarea porcului ca divinitate, romanii pastreaza multe elemente ale cultului: il sacrifica ritual la Ignatul Porcilor (20 decembrie), i se imita glasul cu un instrument special, numit surla, apare in folclorul si in jocurile de copii (De-a Poarca, Purceaua) si, mai ales, are o colinda Siva, probabil numele marelui zeu indian, Shiva. Cunoscuta masca a colindatorilor, imbracata si jucata de un fecior (Capra, Turca, Cerbul etc), este inlocuita in colindul Siva cu capul impodobit al porcului jertfit la Ignat. Obiceiul a fost atestat in Europa numai la romani si aromani, iar in Asia la indieni.
Prin ce filiera (greaca, romana, orientala) a ajuns porcul sa fie sacrificat ritual in spatiul etnic romanesc are mai putina importanta. Semnificativ este faptul ca urme extrem de vechi ale ritualului sunt pastrate de romani la cea mai insemnata sarbatoare traditionala, Anul Nou. Ritualul taierii porcului aminteste de jertfele aduse in antichitate zeitatilor care apareau si dispareau, se nasteau si mureau in perioadele de innoire a timpului calendaristic.
Taierea porcilor avea loc intr-o anumita zi, la Ignat (20 decembrie), si intr-un anumit moment al zilei, de obicei in zori sau dimineata. Credinta ca porcul isi viseaza moartea in noaptea de Ignat, prinderea si injunghierea animalului, efectuarea diferitelor semne rituale pe corpul neinsufletit, jumulirea parului pentru confectionarea bidinelelor, parlirea sau jupuirea pielii pentru opinci, taierea corpului in bucati etc. ofereau suficiente momente pentru savarsirea practicilor rituale menite sa preintampine stingerea "semintei" porcilor, sa asigure sanatatea gazdei in noul an, sa alunge spiritele rele, sa prezica vremea pe o perioada mai indelungata de timp, sa fertilizeze ogoarele pentru a obtine roade bogate.
De altfel, functia rituala a sacrificiului este bine evidentiata de informatiile etnografice: "La taiere nu trebuie sa stea nimeni primprejur dintre cei care sunt milosi din fire, caci se crede ca porcul moare cu mare greutate; carnea unui astfel de porc nu va fi buna. Pe porc sa nu-l vaite nimeni" (Pamfile, 1914, p. 118) si altele.
Ignat este, se pare o divinitate solara care a preluat numele si data de celebrare a Sfantului Ignatie Teoforul (20 decembrie) din calendarul ortodox, sinonim cu Ignatul Porcilor. Sacrificiul sangeros al porcului si ritul funerar de incinerare (parlitul porcului) in ziua de Ignat (Ignis = foc) este o practica preistorica care supravietuieste in tinuturile romanesti extracarpatice. Perechea lui feminina, Inatoarea, este de asemenea asociata cu focul si rugul funerar. Femeile care lucreaza in ziua de Ignat sunt torturate si oparite cu apa clocotita, asa cum procedeaza si Joimarita la Joimari (Radulescu-Codin, Mihalache, 1909, p. 93-95).
Ion Ghinoiu
-
Sfantul Ignatie, nu Ignatul porcilor
Publicat in : Editoriale -
Sfantul Ignatie Teoforul
Publicat in : Vietile sfintilor -
Manastirea Leimonos - Sfantul Ignatie
Publicat in : Biserica in lume -
Sfantul Ignatie Agallianos
Publicat in : Vietile sfintilor -
Sfantul Ignatie si taierea porcului
Publicat in : Editoriale
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.