Extazul

Extazul Mareste imaginea.


Interpretarea extazului

 

Ce inseamna extazul?

 

Dupa etimologia greceasca inseamna iesire din sine, sau in afara de sine. Prin urmare atunci cand spunem mistic, aceasta presupune neaparat o iesire din sine, o depasire a sa daca tinem socoteala de cei doi factori: dumnezeiesc si omenesc, care participa in extaz, si in viata mistica in general. Atunci putem defini extazul, cu un salt din ordinea omeneasca, in ordinea dumnezeiasca. Cu ajutorul carei puteri se provoaca acest salt, aceasta iesire a omului din sine insusi si acest salt din ordine naturala in ordine supranaturala? Pentru a raspunde la aceasta intrebare, trebuie sa ne reamintim ca nu exista viata mistica, nu e posibila viata mistica fara har, fara harul lucrator, fara gratia actuala; sau cu un termen pe care il gasim in cartile de mistica, fara harul mistic sau gratia mistica. Harurile mistice apartin ordinului supranatural; prin urmare ca sa se produca acest extaz, acea stare de iesire din sine a omului, nu sunt suficiente si, ceva mai mult, nu sunt necesare puterile omului pentru ca sa se produca acest extaz. Pentru aceasta iesire din sine trebuie o forta care sa-i smulga spiritul, pentru a-l arunca dincolo de ordinea umana, in ordinea divina.

Aceste puteri sunt harurile mistice, harurile lucratoare sau gratiile actuale; oricare din aceste expresii insemnand acelasi lucru; deci intrebarea fireasca ce se pune pentru mintea noastra obisnuita este urmatoarea: Daca in extaz puterea activa reprezinta Divinitatea prin harul mistic, cum participa atunci omul la viata mistica, la extaz? Participa realmente la extaz sau nu? Si daca participa in ce masura participa el si in ce masura participa puterea dumnezeiasca? Intrebarea aceasta se poate exprima si cu alti termeni, atunci cand este vorba de participarea omului si a lui Dumnezeu la crearea extazului; punem de fapt problema cunoscuta si atat de dificila din filosofia religioasa a naturii si a harului. O problema in care chiar mintea geniala a lui Blaise Pascal s-a incurcat si n-a putut sa rezolve nimic.

 

Cel care spera la suprema unire in Dumnezeu prin viata mistica, porneste pe aceasta cale, dintr-un fel de negraita nostalgie paradisiaca. E ceva in natura umana, in memoria ancestrala a noastra, daca voiti, ceva din amintirea vaga a paradisului care a fost odata si a paradisului, pe care il speram dincolo de aceasta lume, al fiintei noastre si atunci aceasta nostalgie paradisiaca este aprinsa de o gratie speciala a lui Dumnezeu.

 

Nimic nu se petrece in viata religioasa fara sa fie o chemare, un indemn cat de misterios din partea lui Dumnezeu, care stapaneste in om acel elan catre viata mistica superioara, catre unirea cu Dumnezeu. Cu alti termeni, aceasta viata mistica superioara, sau aceasta unire cu Dumnezeu se numeste viata deiforma, prin urmare, formata dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu. Termenul, pe care il intrebuinteaza Parintii Bisericii si pe care il intrebuinteaza orice mistic, este indumnezeirea omului; caci aceasta este unirea sufletului cu divinitatea, indumnezeirea omului; si termenul acesta, gandul acesta, ca Dumnezeu binevoieste sa ne indumnezeiasca, este un gand foarte familiar in literatura patristica veche si in orice literatura, fie medievala, fie moderna.

Tocmai pentru a intelege mai bine in ce consta aceasta indumnezeire a omului, in ce consta aceasta viata deiforma, se pune aceasta intrebare si se cauta a se raspunde: in ce mod participa natura umana in extaz si in ce mod participa natura dumnezeiasca in extaz? Extazul este o iesire din sine insasi si care presupune imediat o intrare in divinitate? Si atunci, viata pe care o creeaza extazul, aceasta suprema forma de viata, pe care o concepem noi crestinii, este teantropia; fiindca nu avem un alt cuvant in romaneste pentru a exprima aceasta viata, si care este indumnezeirea umanitatii dupa chipul si asemanarea lui Dumnezeu.

De ce se pune aceasta intrebare? Pentru ca in literatura mistica ne gasim in fata unor informatii uluitoare, care pot sa duca in eroare si care duc de fapt in eroare; daca citim opera lui Ioan al Crucii, bunaoara, vom gasi expresii ca acestea: Ca in extaz este absolut necesara mortificarea spiritului, ca extazul sa se produca; sau reducerea la neant a facultatilor superioare ale omului; si atunci, nu cumva, inseamna, mai mult sau mai putin, incetarea totala a omului de a participa activ in extaz?

 

Pentru a ajunge la aceasta suprema forma de viata religioasa: extazul, este necesar, cum stiti, un intreg proces psihologic, dupa ce mai intai a fost fizic, de mortificare a trupului nostru, pe urma, un proces psihologic de culminare si de condensare a continutului psihologic al sufletului nostru.

 

In natura intima a sufletului omenesc, exista aceste tendinte catre unitatea suprema a sufletului, o tendinta de a centraliza toate componentele vietii, de a le centraliza, in ceea ce se cheama eu. In eu-l nostru exista tendinta de a depasi si acest eu catre o unitate superioara, catre fiinta superioara sau suprema, catre Dumnezeu; provocarea psihologica care prepara iesirea in extaz inseamna una iar golirea totala a sufletului nostru de imaginile care sunt in el, de conceptele care sunt in el, de continutul constiintei noastre active si reflectate inseamna alta, sau inseamna cumva eliminarea unora sau mentinerea altora? Este, prin urmare, vorba de o simplificare progresiva a continutului nostru sufletesc, simplificare care saraceste sufletul de acest continut, sau e vorba de o simplificare care, dimpotriva, imbogateste continutul sufletului nostru?

 

La aceasta chestiune, unii dintre psihologi raspund ca este vorba de o simplificare, care saraceste sufletul, iar altii, ca este vorba de o simplificare, care imbogateste sufletul; nu este greu de ghicit ca psihologii profani necredinciosi sau rationalisti sunt acei care vorbesc de aceasta simplificare treptata catre extaz, care pregateste extazul, ca de o simplificare saracacioasa, pe cata vreme psihologii religiosi, mistici, vorbesc de o simplificare care, dimpotriva, imbogateste continutul sufletesc care se pregateste pentru extaz.

 

Inchipuiti-va viata noastra sufleteasca ca pe un ac magnetic; oricum vei intoarce busola, care sustine acul magnetic, acul se va orienta invariabil spre nord. Este o forta magnetica spre nord, care il atrage necontenit in aceasta directie. Tot asa sufletul omenesc se orienteaza in mod spontan, asemenea unui ac magnetic, spre polul lui de atractie, care este Dumnezeu. Universul intreg, lumea intreaga se sustine prin atractia a doi poli opusi, polul om si polul Dumnezeu, intre acesti doi poli exista atractia continua si irezistibila a iubirii, fiindca substanta care sustine intreaga viata este iubirea, cea mai inalta dintre virtuti, care ramine dincolo de aceasta viata, care trece in ordinea dumnezeiasca.

 

In lumea cealalta nu avem nevoie de credinta, fiindca vedem bine pe Dumnezeu, nu avem nevoie de nadejde, pentru ca ceea ce am sperat s-a realizat. Lumea cealalta, ca si lumea de aici, se sustine prin marea si irezistibila putere a iubirii. Aceasta putere misterioasa constituie pentru sufletul omenesc acea aspiratie, acea ridicare catre Dumnezeu tot mai aproape, pana la unirea totala cu El. Fiinta pe care o iubesti exercita o atractie necontenita asupra ta; fiinta pe care o iubesti exercita atractia de a te contopi cu ea, de a o admira, de a o preaslavi; tot asemenea cu Dumnezeu pe care II iubesti.

 

Cel care iubeste pe Dumnezeu simte nevoia de a-L proslavi, de a-L admira, simte nevoia de a se apropia necontenit de El, de a fi in unire permanenta cu El, de a se contopi in lumina Lui si simte nevoia de a-L imita. De aici necesitatea vietii mistice, de aici aspiratia catre viata mistica si de aici gratia pe care o acorda Dumnezeu oamenilor si elanul pornit din iubirea noastra catre Dumnezeu.

 

Aceasta reciproca iubire intre om si Dumnezeu, intre mica flacara a iubirii din sufletul omului si flacara cea imensa care este Dumnezeu formeaza teantropia, unirea universalului cu singularul; totusi, in incercarile de a explica aceste fapte miraculoase, pe care le constituie unirea universalului cu singularul, sau unirea omului cu Dumnezeu, interpretarile care se dau, sint foarte variate.

 

Un psiholog necredincios, venit sa analizeze fenomenul mistic, va analiza prin elementele care ii stau la indemana; si daca, bunaoara, fenomenul mistic ii prezinta aspecte psihologice si fizice, asemanatoare cu anumite fenomene de extaz morbid, patologic, atunci psihologul rationalist va cauta sa interpreteze fenomenul mistic, religios, propriu-zis, prin analogie sau identificare cu fenomenul mistic morbid.

 

Exista transa in fenomenul mistic, in extazul religios, dar exista transa, cum am vazut, si in extazul morbid, in extazul isteric si atunci psihologia rationalista va confunda extazul religios cu extazul morbid, din pricina ca fenomenele de transa sunt asemanatoare. Anumite aspecte fizice si psihologice in jurul transei sunt de asemenea asemanatoare. Lucrul acesta poate sa duca in eroare pe psihologi, care sa interpreteze fenomenul religios, extazul religios, ca si cum ar fi extaz patologic. Exista o intreaga literatura, in special din veacul al XIX-lea, care cauta sa interpreteze fenomenele specifice ale vietii religioase si in special extazul prin analogie, - daca nu prin identificare -, cu fenomenele morbide ale psihologiei patologice, ale psihiatriei, s.a.m.d.

 

Sa reluam intrebarile pe care le-am pus la inceput si anume: cat participa omul in extaz si cat participa puterea dumnezeiasca in extaz?

 

Fiindca nu avem timp sa ne ocupam pe larg de aceste foarte importante probleme, voi cauta sa le rezum in cele ce urmeaza asa cum au fost interpretate de autorii mai de seama in aceasta materie. Ioseph Marechal in cartea sa Etudes des psichotngie mistique, incercarile de interpretari profane ale psihologiei empirice sau rationaliste le imparte in doua categorii mari: Mai intai, am spus ca in extaz, este vorba de simplificarea pana la maximum a continutului nostru sufletesc de tot ce contine el ca reprezentare, imagini, idei, conceptii, s.a.m.d. Un psiholog rationalist interpreteaza astfel: "extazul presupune o transa, o intrare in inconstient, si atunci in aceasta transa, in care cade sufletul nostru, simplificarea cu care a intrat in transa extazului, este numai aparenta. in realitate, sufletul nu s-a simplificat, n-a ajuns la substanta pura, asa cum ne-am inchipuit ca este spiritul pur sau sufletul pur; in realitate continua sa dainuiasca toate formele de constiinta, care creeaza viata psihologica normala". Cu alte cuvinte in extaz nu este vorba de o interventie supranaturala, adica extazul n-ar fi altceva decat o stare inselatoare de sine insusi, si atunci in extaz ceea ce numim contopire in Dumnezeu, viata directa traita in Dumnezeu, nu este decat o simpla iluzie, fiindca n-am trait in Dumnezeu.

 

Este o interpretare pe care vrea sa o dea fenomenului religios, in special extazului, marele psiholog francez Henry de la Croix, profesor la Sorbona. O alta interpretare, luata tot din domeniul psihologiei rationaliste, este aceasta: Negativitatea este inconstienta totala.

 

Va rog sa nu intelegeti gresit aceasta expresie. Negativitatea este aspectul negativ al extazului, adica partea de mortificare, de pregatire cu care intra sufletul in extaz; prin urmare negativitatea este inconstienta totala.

 

Ce inseamna aceasta ? Este o judecata tot dupa analogia extazului religios cu extazul morbid sau cu alte fenomene, care se petrec in viata noastra si care sunt similare. Transa inseamna cadere in inconstient, este ceva, prin urmare, ca somnul adanc, in care noi pierdem constiinta despre lumea inconjuratoare si de noi insine. Tot asa pierdem constiinta in extazul isteric, tot asa in cel epileptic, in cel hipnotic, tot asa o pierdem in orice sincopa prin care am trece.

 

Prin urmare daca negativitatea extazului este inconstienta totala, daca omul cade cu desavarsire in inconstienta, cand intra in extaz, pentru psihologia empirica profana, caderea aceasta in extaz este tot o inselatorie de sine a omului; nu e vorba prin urmare de atingerea directa a lui Dumnezeu, de experimentarea personala si directa a lui Dumnezeu; ci ar fi vorba de subconstientul nostru, care continua sa existe in aceasta stare de sincopa, de transa sau de extaz.

 

Cum este posibil, insa, sa se insele acei mistici care ne-au lasat marturisirile lor arzatoare, despre experientele launtrice tainice si negraite, care coincid intr-un mod miraculos cu altele de-a lungul veacurilor? Cum nu este posibila acea traire in Dumnezeu, care formeaza acea imensa literatura a misticilor, scrisa de oameni geniali in ordinea naturala a lucrurilor; toate aceste marturii care apartin unor personalitati, care stau pe culmile geniului omenesc, si atunci cu ce drept putem sa venim noi, sa contestam sinceritatea acestor imense marturisiri? Suntem fortati sa ne tinem, deci, de interpretarea literara a acestor confesiuni mistice.

 

Toti misticii isi amintesc din ceea ce au trait in extaz si inca isi amintesc intr-un mod covarsitor. Cum ne putem noi explica expresia aceasta de moarte a spiritului, in extaz, de neconstiinta a omului in extaz, fiindca daca este realmente vorba de o cadere in inconstienta, cum ar fi o sincopa, cum ar fi o transa isterica sau epileptica, daca e vorba de o suspendare totala a facultatilor noastre sufletesti in extaz, atunci cum este posibila amintirea acelora pe care le-a trait in extaz? Evident ca daca toate functiunile sufletului, daca eul, inteligenta, vointa, sentimentele noastre, daca memoria noastra s-au suspendat pur si simplu in extaz, atunci e imposibil sa ne mai reamintim ceva, dupa ce extazul a trecut; si atunci ne intrebam: Intra intr-adevar inteligenta noastra, spiritul nostru in inconstient sau se produce cu el un fenomen cu totul aparte si neobisnuit?

 

Unii din mistici, descriind starea extazului, se exprima astfel: In extaz nu mai vedem cand vedem, nu mai auzim cand auzim, nu mai pipaim cand pipaim, nu mai sarutam cand sarutam. Sunt expresii paradoxale cum veti intalni in multe din marturisirile misticilor. Ce inseamna aceste expresii?

 

Este adevarat, ca in extaz, inceteaza sa functioneze activitatea noastra discursiva a inteligentei noastre; e adevarat ca in extaz, inceteaza sa mai functioneze constiinta de sine, intr-un fel cu totul special. Ceea ce pierdem noi in extaz este numai constiinta reflexiva. (Fac o paranteza. Eu gandesc in momentul de fata sau mai bine zis vorbesc; dar in momentul acesta cand eu vorbesc, in momentul cand gindesc, in acelasi timp am constiinta ca gandesc. Aceasta este constiinta reflexiva.). Ei bine, in extaz omul pierde aceasta constiina reflexiva.

 

In extaz omul vede pe Dumnezeu, sau omul simte atingerea lui Dumnezeu, insa nu are in acelasi moment constiinta acestei vederi, sau a acestei atingeri a lui Dumnezeu. Spiritul nostru nu inceteaza total sa functioneze. Daca spiritul nostru n-ar fi participat la atingerea lui Dumnezeu, din extaz, atunci ar fi imposibil amintirea ulterioara; si aceasta este caracteristica extazului religios, fata de transele patologice morbide; cu alte cuvinte cunoasterea aceasta experimentala a lui Dumnezeu se produce datorita unei intuitii imediate a Divinitatii.

 

Ceea ce se observa dupa un extaz este vioiciunea unita cu o energie pe care o capata cel care s-a invrednicit de extaz. Extaticii nu sunt oameni contemplativi, care stau intepeniti, asteptand momentul de extaz, ci ei sunt oameni de o activitate extraordinara, cu totul exceptionala.

 

Viata oricarora dintre acesti mistici mari este plina de opere de ordin social si moral, fiind oameni extrem de activi. De unde toate aceste sporuri extraordinare in facultatile lor creatoare, daca extazul ar fi ceva morbid? O simpla iluzie este nimic, iar din nimic nu poate sa iasa ceva. Numai lucrul acesta daca l-am lua in consideratie, el este suficient pentru a ne edifica asupra caracterului exceptional, supranatural, pe care il are extazul. insusi acest rezultat in viata practica este o dovada categorica ca avem de-a face cu viata deiforma, care a intrat deja in vecinatatea lui Dumnezeu, care transforma imediat viata omului, dupa chipul si asemanarea Sa. In operele misticilor care au scris despre aceasta viata se vede o rara putere de inteligenta si o larga ratiune. Cum ar putea sa fie asa de rezonabili acesti mistici, daca fenomenul pe care il traiesc n-ar fi decat o transa isterica, hipnotica sau epileptica?

 

Insasi opera lor, cu un caracter stralucitor, intelectual, este o dovada ca avem de-a face cu un extaz de ordin supranatural.

 

Nichifor Crainic

 

26 Iulie 2012

Vizualizari: 4176

Voteaza:

Extazul 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE