Invatatura despre casatorie si familie in literatura patristica a sec. II si III

Dupa cum se stie, Biserica primara s-a confruntat, in activitatea ei de inceput, cu imprejurari si conditii deosebit de grele, fiind framantata de lupte si neajunsuri atat din interior din cauza ereticilor care n-au intarziat sa apara, cat si din exterior din partea iudeilor si a paganilor. De aceea, preocuparile literar-crestine ale celor dintai Parinti si scriitori bisericesti, indeobste cunoscuti sub numele de Parinti sau Barbati apostolici, s-au concentrat in special asupra invataturilor de ordin practic, punandu-se accentul pe tinuta morala a vietii crestinilor, asupra mesajelor de imbarbatare in fata persecutiilor si asupra principalelor teme de doctrina cum ar fi: Tainele de initiere, Biserica, ierarhia bisericeasca.

Parintii Apostolici fac legatura intre viata primara-noutestamentara si crestinismul generatiilor urmatoare. Operele lor oglindesc viata crestina a vremii lor, astfel ca cercetarea acestora ne va aduce in fata parfumul proaspat, racoritor si intaritor al acestei vieti sfinte. Din complexitatea acesteia, ne vom opri asupra unui singur aspect, care la randul lui contine o multitudine de nuante, acela al casatoriei si familiei crestine.

Cu toata putinatatea informatiilor cu referire directa la aceasta tema, din marturiile acestor Parinti, care oglindesc de fapt aplicarea practica a Evangheliei in viata crestinilor din acel timp, acestea totusi nu lipsesc.

Casatoria, de care depinde, pentru cei legati de ea, buna chivernisire a intregii vieti si chiar mantuirea proprie si a celorlalti membri ai familiei, avea la crestinii din acea vreme o mare importanta. De aceea, Sfantul Ignatie Teoforul, in drumul sau spre martiriu, arzand de dorinta de a lasa Biserica in buna randuiala, scrie episcopului Policarp al Smirnei: "Trebuie ca cei care se insoara si cele care se marita sa faca unirea lor cu aprobarea episcopului, ca sa fie casatoria lor dupa Domnul si nu dupa pofta. Toate sa se faca spre cinstea lui Dumnezeu".

Preocuparea aceasta era dictata de conditiile in care crestinii isi duceau viata de zi cu zi, ei locuind printre pagani; crestinii reprezentau o minoritate; unii dintre ei erau deja casatoriti la imbratisarea noii religii. Situatia acestora nu era, uneori, deloc usoara. "Sa ne imaginam o femeie crestina casatorita cu un pagan. Ea trebuia sa mearga la adunarile crestinilor si la slujbe. Pe de alta parte, trebuia sa ingrijeasca de sotul sau si sa-i suporte toate obiceiurile pagane. Totusi, numele de "crestin" ii turna in suflet puteri supraomenesti. Fiecare dintre crestini - barbat sau femeie - era un catehet pentru cei din jurul sau".

Grija fata de familia crestina a fost o preocupare constanta a Parintilor Bisericii primare. Intre putinele sfaturi pe care ei le-au putut lasa in scris in conditiile grele in care-si desfasurau activitatea lor misionara, s-au uitat pe cele referitoare la sot, sotie, copii, tineri si vaduve. Asa, de pilda, Sfantul Clement Romanul indeamna: "Sa invatam pe tineri invatatura fricii de Dumnezeu, iar pe sotiile noastre sa le indreptam spre ce este bun. Sa arate purtarea cea vrednica de iubire a castitatii, sa vadeasca vointa cea curata a blandetii lor, sa faca, prin tacere, cunoscuta bunatatea limbii lor si sa-si arate dragostea lor, nu dupa simpatii, ci sa o ofere tuturora cu cuviosie, in chip egal, tuturor celor ce se tem de Dumnezeu. Copiii nostri sa aiba parte de cresterea cea intru Hristos; sa invete ce putere are smerenia inaintea lui Dumnezeu si ce poate dragostea curata in fata lui Dumnezeu; sa invete ca buna si mare este frica de Dumnezeu si ca mantuie pe toti cei care traiesc cu cuviosie in Dumnezeu, cu cuget curat".

Aceleasi indemnuri adreseaza Sfantul Policarp, crestinilor din Filipi, carora le spune: "Sa invatam si pe femeile noastre sa umble in credinta data lor, in dragoste si in curatie, sa-si iubeasca barbatii lor cu credinta, sa iubeasca pe toti deopotriva cu toata infranarea si sa-si creasca copiii, invatandu-i frica de Dumnezeu".

Nici Sfantul Ignatie nu uita, nici chiar in cele mai grele clipe ale vietii sale, de fiecare din membrii familiilor crestine scriindu-le: "imbratisez casele fratilor mei, impreuna cu sotiile si copiii si pe fecioarele cele numite vaduve".

Si fiindca tinerii si tinerele fecioare sunt mai supusi tentatiilor lumii acesteia, nu sunt neglijati nici ei, fiind indemnati cu grija: "La fel si tinerii sa fie fara prihana in toate, inainte de orice ingrijindu-se de curatia lor si infranandu-se de la orice lucru rau. Este bine sa se abtina de la poftele cele din lume, ca "orice pofta lupta impotriva duhului" si ca "nici desfranatii, nici muieraticii, nici sodomitii nu vor mosteni imparatia lui Dumnezeu", nici cei ce fac lucruri nesocotite. De aceea tinerii trebuie sa se indeparteze de toate acestea, supunandu-se preotilor si diaconilor ca lui Dumnezeu si lui Hristos. Fecioarele sa vietuiasca fara de prihana si cu constiinta curata".

Iar vaduvele, care se cuvine a fi pilda atat tinerilor, cat si celor casatoriti, ca unele ce la randul lor au avut experienta tineretii, apoi au purtat sarcinile impuse de viata de familie, trebuie "sa se poarte cu cumintenie in credinta Domnului, sa se roage necontenit pentru toti, sa se departeze de orice defaimare, de vorbire de rau, de marturie mincinoasa, de iubire de argint si de orice lucru rau; sa stie ca sunt altare ale lui Dumnezeu, ca sunt cercetate cu de-amanuntul toate si ca lui Dumnezeu nu-I este ascuns nimic nici din gandurile noastre, nici din simtamintele noastre si nici ceva din cele ascunse ale inimii" (I Cor. 14, 25). Acestea insa nu trebuie neglijate, ci sa se afle in purtarea de grija a Bisericii, ca de altfel si orfanii.

Pastrarea puritatii familiei si a dragostei care se cuvine sa stea la temelia ei sunt principiile capitale ale vietuirii dupa voia lui Dumnezeu. De aceea, atentia Parintilor apostolici se indreapta si in directia feririi membrilor familiilor crestine de pacatele cele mai grele care stau la baza distrugerii unitatii si indisolubilitatii casatoriei; printre acestea pot fi amintite: invidia, desfranarea, adulterul, stricarea copiilor, pacatul Gomorei sau uciderea pruncilor.

De aceea, Sfantul Ignatie il roaga pe Policarp sa transmita sotilor si sotiilor crestine indemnul lui si al Sfantului Apostol Pavel, zicand: "Graieste surorilor mele sa iubeasca pe Domnul si sa se multumeasca, trupeste si duhovniceste, cu sotii lor. La fel si fratilor mei porunceste-le, in numele lui Iisus Hristos, sa-si iubeasca sotiile, cum iubeste Domnul Biserica" (Efes. 5, 25).

Cei care, pentru Domnul, ar vrea sa-si pastreze castitatea, neimbratisand casatoria, sa ramana asa, insa fara a se lauda ca sa nu-si piarda plata; numai episcopul sa cunoasca aceasta, pentru ca "toate sa se faca spre cinstea lui Dumnezeu", adica in buna randuiala.

La aceasta buna cuviinta si cumintenie specifica familiilor crestine se refera si autorul Epistolei catre Diognet, cand, printre alte calitati ale acestora, aminteste: Crestinii "se casatoresc ca toti oamenii si nasc copii, dar nu arunca pe cei nascuti. intind masa comuna, dar nu si patul. Sunt in trup, dar nu traiesc dupa trup".

Si Sfantul Clement Romanul lauda purtarea crestinilor fata de cea a paganilor, aratand ca aceasta cale evanghelica nu este greu de urmat; asa incat, chiar "multe femei intarite de harul lui Dumnezeu, au savarsit multe fapte de barbatie". De asemeni, el lauda purtarea de mai inainte a corintenilor, lasand sa se inteleaga in acelasi timp nemultumirea sa fata de starea prezenta: "Celor tineri - zice el - le dadeati sfatul sa traiasca cumpatat si curat; femeilor le porunceati sa savarseasca totul cu constiinta nepatata, curata si sfanta, iubindu-si dupa cuviinta barbatii lor; le invatati sa-si gospodareasca asa cum se cuvine casa, in buna randuiala a ascultarii, pastrandu-se curate la suflet si la trup".

Crestinii nu trebuie sa vietuiasca la intamplare, stiind ca sunt "parte sfanta" si creatie a lui Dumnezeu, caci El a "plasmuit cu sfintele si neprihanitele Sale maini pe om, fiinta cea mai aleasa si mai mareata, chip al icoanei Lui". De aceea, ei trebuie sa fuga de legaturi spurcate si necurate, de pofte urate si de adulter.

In conceptia autorului Omiliei, numita Epistola a doua catre Corinteni a Sfantului Clement Romanul, imparatia lui Dumnezeu va veni, cand barbatul cu femeia nu vor fi nici barbat nici femeie, adica "fratele cand vede o sora sa nu gandeasca de ea ca e femeie, nici sora cand vede un frate sa nu gandeasca de el ca de un barbat".

Herma in lucrarea sa Pastorul, atinge cateva probleme in legatura cu casatoria; mai precis, in legatura cu pastrarea curatiei in familie si casatoria a doua. El spune: "iti poruncesc sa pastrezi curatia si sa nu se suie in inima ta pofta de femeie straina sau pofta de desfranare sau de alte pacate asemanatoare acestora. Facand aceasta savarsesti mare pacat. Daca-ti vei aminti neincetat de sotia ta, niciodata nu vei pacatui".

Pedeapsa pentru acest pacat este mare, pregatindu-i celui pacatos moartea. Herma pune in discutie o problema sensibila, rezultata din perceptele Mantuitorului Iisus Hristos din Evanghelie (Mt. 19, 9), aceea a adulterului. Aceasta il intreaba pe pastor daca un barbat, traind cu femeia sa care a cazut in desfranare, savarseste adulter sau nu? Pastorul ii spune ca savarseste adulter numai in cazul ca acela stie de pacatul sotiei sale si daca ea nu se pocaieste. In aceasta situatie, sotul trebuie sa se desparta, dar nu are voie sa se recasatoreasca; astfel, savarseste el adulter. Daca sotia se pocaieste, trebuie primita de catre sotul ei; "ca trebuie primit - zice pastorul - cel ce pacatuieste si se pocaieste; dar nu de multe ori; ca pentru robii lui Dumnezeu este o singura pocainta". Lucrul acesta este valabil atat pentru femei cat si pentru barbati. Cu privire la a doua casatorie; un barbat sau o femeie se poate recasatori in cazul in care a ramas vaduv, respectiv vaduva, dar daca ramane asa, "isi agoniseste luisi inaintea Domnului mai multa cinste si mare slava".

Chiar daca Parintii Apostolici s-au referit mai putin la casatorie si familie, aceasta nu inseamna ca doctrina si practica crestina cu privire la aceste aspecte le erau necunoscute lor sau celor carora ei li se adresau. Ca exista o viata crestina autentica in comunitatile Bisericii acelei epoci, dovezile sunt incontestabile, incepand chiar cu insesi operele acestor Parinti.

Acelasi lucru se poate afirma si pentru perioada patristica urmatoare, cea a apologetilor, cand preocuparea de capatai a Parintilor si scriitorilor bisericesti era de a combate acuzatiile ce se aduceau crestinilor din partea iudeilor si a paganilor si de a apara crestinismul fata de atacurile acestora.

Totusi, apologetii au tratat in operele lor o serie de probleme cu privire la casatorie, cautand sa raspunda unor false acuzatii la adresa crestinilor care vizau tocmai institutia familiei; printre altele, acestea erau: ca adeptii crestinismului isi ucid copiii aducandu-i ca jertfa in adunarile cultice si ca se dedau la impreunari incestuoase, nu numai intre frati si surori care s-ar casatori intre ei, ci chiar si cu mamele lor care i-au nascut, dupa cum a facut regele Oedip.

Dintre apologeti, considerati "adevarati candidati la moarte", cei care s-au ocupat de problema casatoriei si a familiei crestine, si aceasta intr-un mod cu totul tangential, au fost: Sfantul Iustin Martirul si Filozoful, care, vorbind despre infranare si renuntarea la casatorie, spune: "Dar, daca principial noi nu ne casatorim decat cu scopul de a creste copii, in cazul cand noi renuntam la casatorie, facem aceasta cu scopul de a ne infrana cu desavarsire"; iar cu privire la abandonarea copiilor, zice: "intrucat ne priveste pe noi, pentru a nu savarsi nici o nedreptate si nici o impietate, noi am fost invatati ca a expune, adica a parasi pe copii, este un obicei al celor rai; mai intai, pentru ca aproape pe toti acestia ii vedem indrumati catre prostitutie -nu numai pe fete, ci si pe baieti - si, asa cum se spune despre cei vechi ca hraneau cirezile de boi sau turmele de capre si de oi, sau hergheliile de cai de pasune, tot asa si acum sunt crescuti copiii, spre a fi folositi numai la desfranare". Ceva mai jos el zice: "Si iarasi, al doilea motiv pentru care noi nu expunem, adica nu abandonam copiii, este acela ca nu cumva vreunul dintr-acestia, nefiind luat sa fie crescut de cineva, sa moara si, in felul acesta, sa fim si ucigasi".

Teofil al Antiohiei, criticand imoralitatea paganilor, care, dupa preceptele lui Platon, legiuiau "ca femeile trebuie sa fie comune tuturor", spune ca acestia savarsesc aceasta nelegiuire "sub pretextul ca in acest chip se nasc mai multi copii si pentru ca asa-zisii intristati sa aiba o mangaiere prin niste legaturi ca acelea". Totodata el apreciaza legile lui Solon, care prevedeau: "Copiii sa se nasca legitimi din casatorie si nu din adultere, ca nu cumva sa cinsteasca cineva ca tata pe unul care nu-i este tata, sau ca cineva sa nu respecte pe adevaratul tata, pentru ca nu stie ca-i este tata". Se poate observa de aici ca invatatura crestina, cu noua ei atitudine fata de casatorie si familie, era bine cunoscuta celor care trebuiau sa faca fata atacurilor si acuzatiilor din partea paganilor.

Tertulian (c.160 - c.240) are pozitii diferite fata de casatorie si familie; in prima parte a vietii, cand era ortodox, scrie pagini de o rara frumusete in legatura cu acestea, pe cand in a doua parte, sub influenta montanista, devine extrem de rigorist, iar principiile lui nu mai corespund invataturii Parintilor ortodocsi.

Asadar, in perioada ortodoxa, in Apologeticul sau, el respinge acuzatiile aduse crestinilor, invinuind pe pagani de chiar crimele puse de ei pe seama acestora. El ii condamna ca-si abandonau copiii; acestia, fiind luati si erescuti de alte familii, nu-si mai cunosteau proprii lor parinti si frati. De aceea ei puteau deveni incestuosi fara ca macar sa stie, casatorindu-se cu frati sau surori de-ai lor. "Pe noi, insa, ne fereste sa cadem in astfel de pacate - zice Tertulian - o viata de aproape pazita si cu credinta pastrata; casatoria, pe cat ne fereste de stricaciune si de alte pacate, pe atat ne pune in acelasi timp la adapost si de orice fel de incest. Unii, ca sa fie mai siguri ca nu vor cadea in primejdia acestei greseli, raman fara impreunare femeiasca toata viata, copii pana la batranete". Pentru aceste nelegiuiri, paganii isi pregatesc ceea ce ei numesc "inchisoarea chinurilor groaznice". Tertulian zice: "Acolo de obicei sunt aruncati toti nelegiuitii fata de parinti, cei incestuosi fata de surori, cei ce poftesc la femeia altuia, cei ce rapesc fecioarele si strica tineretul, cei cruzi si cei ce ucid, cei ce fura si cei ce inseala, intr-un cuvant toti aceia care se aseamana cu oricare dintre zeii vostri".

Buna cuviinta crestinilor este pusa in contrast cu faptele ce batjocoresc casatoria, ale celor mai apreciati reprezentanti ai lumii pagane. Spre deosebire de acestia, "crestinul nu depaseste ce e ingaduit nici cand este vorba de sexul femeiesc. Crestinul este barbat numai al sotiei sale. Crestinul, insa, fara a-ti scoate ochii, nu se uita dupa femei, sufletul sau ramane orb in fata poftelor". Vorbind despre rabdare, Tertulian are aprecieri pozitive la adresa sotilor care, desi dintr-un motiv oarecare s-au despartit, gasesc mijlocul de a-si reface casatoria. El spune: "Cand o casatorie este desfacuta, rabdarea este folositoare la amandoi soti, - prin faptul ca sustine pe barbat si pe femeie cat staruie in despartire - pe unul nu-l face adulter, iar pe celalalt il indreapta".

Tertulian sustine si elogiaza casatoria intre crestini, savarsita de Biserica, intarita de jertfa, asistata de ingeri ca martori, consfintita de Tatal. Casatoria intre crestini e frumoasa; ei sunt una in nadejde, una in dorinta, una pe drumul vietii pe care merg, una in credinta pe care o urmeaza, slujitori ai aceluiasi Stapan. Nimic nu-i desparte nici in trup, nici in duh. Ei se roaga impreuna, se inchina impreuna, postesc impreuna, se invata unul pe altul, se incurajeaza unul pe altul, se intaresc unul pe altul, merg impreuna la biserica si participa la masa lui Dumnezeu, infrunta dificultatile si persecutia, n-au secrete unul fata de altul, nu se rusineaza unul de prezenta celuilalt, nu-si mahnesc inimile reciproc. isi canta psalmi si imne unul altuia, straduindu-se sa vada care canta mai frumos. Hristos se bucura auzind si vazand acestea.

Unor asemenea soti, El le da pacea lui. In perioada sa montanista, Tertulian sustine, in materie de casatorie, o atitudine de mijloc intre repudierea tainei de catre gnostici si pozitia prea ingaduitoare a ortodocsilor. Conceptia gnosticilor o considera o blasfemie, iar cea a ortodocsilor ca o desfranare. El sustine ca infranarea este vrednica de veneratie, asa cum libertatea de a se casatori e vrednica de respect, fiindca amandoua se supun vointei lui Dumnezeu. Prima e supusa unor randuieli, a doua e perfect libera. Prima e liber aleasa, a doua e restransa intre anumite limite. Dupa ce defineste casatoria, adulterul si repudiul in fata lui Dumnezeu, autorul arata datoriile sotiei intr-o casatorie monogama fata de sotul decedat; ea se roaga pentru sufletul lui, face daruri in fiecare an la ziua adormirii lui si asteapta unirea cu sotul ei la inviere.

In ceea ce priveste a doua casatorie, Tertulian nu o recomanda, motivand ca nici trupul, nici lumea si nici dorinta de a avea copii nu trebuie sa-l determine pe crestin la a o imbratisa. Casatoria a doua, dupa el, este un obstacol pentru sfintenie. El o accepta totusi, admitand ca in cazul in care sotul moare, sotia sa se poata recasatori, insa numai cu un crestin, deoarece casatoriile mixte implica multe complicatii mai ales in materie de credinta. in partea a doua a vietii, Tertulian reia problema casatoriei a doua; se pronunta total impotriva ei si o considera un desfrau legitim si contrara vointei lui Dumnezeu. El spune: "Admitem o singura casatorie, asa cum recunoastem un singur Dumnezeu". El critica sever pe preotii recasatoriti, spunand: "Recasatorit savarsesti taina Botezului? Recasatorit savarsesti taina Sfintei Euharistii? Cu atat mai important este pentru un laic recasatorit s-o faca pe preotul, cand preotului recasatorit i se ia dreptul de a face preotie. Se acorda indulgenta, zici, pentru necesitate. Nici o necesitate nu e scuzata, fiindca poate sa nu fie necesitate".

Tinuta vestimentara a femeilor casatorite, ca si a fecioarelor, trebuie sa fie modesta; acestea se cuvine sa aiba capul acoperit nu numai in biserica, ci si in afara de biserica. Femeile casatorite sa renunte la coafurile care nu mai lasa loc pentru val. Podoabele si cosmeticele folosite de femei sunt de origine diabolica. Daca prin imbracamintea lor luxoasa femeile dau dovada de ambitie, prin machiajul lor ele manifesta prostitutia. Tertulian foloseste cuvinte aspre la adresa femeilor crestine, criticand folosirea podoabelor, imbracamintea luxoasa, parfumurile, machiajul, vopsirea sau tunderea parului, purtarea de "cocuri enorme de la un cap necunoscut", prin toate aceste schimonosiri incercandu-se corectarea operei lui Dumnezeu. Femeile crestine, care se cuvine sa fie preotese ale castitatii nu trebuie sa aiba un aspect de curtezane, ci sa imprumute parfumul si bijuteriile profetilor si ale Apostolilor, sa aiba rosul pudoarei, ochii impodobiti cu modestia, buzele cu tacerea, urechea plecata la cuvantul lui Dumnezeu, grumazul supus jugului lui Hristos.

Pacatul desfranarii, dupa Tertulian, in ierarhia pacatelor se afla in abisul cel mai adanc al ticalosiei, facand corp comun cu idolatria si omuciderea. Aceste pacate grele nu pot fi iertate decat de Dumnezeu, iar cei care le savarsesc trebuie izolati, ei nefiind vrednici de a primi Euharistia. Desfranatii, printre care si incenstuosii, sunt impurificabili ca lepra.

Iin testamentul lasat sotiei sale, Tertulian omagiaza fericirea de care aceasta i-a facut parte, chiar daca, dupa cum se presupune, ei n-au avut copii. Testamentul sau se incheie cu un fel de poem asupra splendorii cuplului crestin: "Acolo unde exista un singur trup, exista un singur duh: sotii se roaga impreuna, se inchina impreuna, postesc impreuna. Ei se invata reciproc, se indeamna reciproc, se sprijina reciproc. Ei nu-si ascund nimic unul altuia, nu se evita unul pe altul".

Minucius Felix in cunoscuta sa opera Octavius, respingand pe rand toate acuzatiile la adresa moralei crestine, arata ca cele invocate de catre pagani sunt de fapt pacate proprii lor. El spune: "Voi aruncati asupra unor oameni curati si rusinosi niste vini pe care noi le-am crede aproape imposibile, daca nu le-am vedea la voi".

In ceea ce priveste casatoria, crestinii, spre deosebire de pagani, isi dovedesc pudoarea din tot sufletul, nu numai la suprafata, legandu-se "in lantul unei singure casatorii".

Crestinii isi nasc si cresc copiii, pe care-i au cu "o singura femeie"; ei nu numai ca nu-si jertfesc pruncii, cum sunt acuzati, dar nici nu-i abandoneaza sau ucid, uneori chiar inainte de nastere, cum fac paganii. Autorul spune: "Voi sunteti cei care va lasati uneori fiii, abia nascuti, in fata fiarelor si pasarilor, sau ii omorati alteori in mod barbar, strangulandu-i. Aveti mijloace cu care distrugeti viata viitorului om chiar in pantecele voastre, omorandu-va copiii inainte de a-i naste".

Incesturile, practicate frecvent de catre pagani si laudate in paginile cartilor lor de istorie si ale tragediilor lor, nici nu pot fi pomenite printre crestini, si nici un fel de desfranare: "E atat de departe de noi dorinta de incest, incat chiar unirea legitima ii rusineaza pe unii dintre ai nostri", zice Minucius Felix. Paganii savarsesc incestul uneori fara ca sa stie, ei avand copii prin diferite locuri din legaturile lor desfranate.

Unii dintre ei nici nu se casatoresc, din dorinta de a-si pastra castitatea; si nu se falesc cu aceasta.

Tinuta crestinilor este cuviincioasa; vorbesc si asculta vorbe nevinovate, pastrandu-si trupul si mai nevinovat.

Sfantul Ciprian al Cartaginei (c.210- 14 sept.258) se inscrie si el in randul celor care critica aspru societatea pagana decandenta, unde imoralitatea este la ea acasa. Pacatele de tot felul sunt apreciate si ridicate la cinstea de virtute in arenele romane: "Uciderea - zice el - e ridicata la rangul de stiinta si a ucide se socoteste un act de glorie". La acestea participa membrii familiei celui ce se lupta, care se fac ei insisi partasi la uciderea fiului sau fratelui lor: "Tatii isi privesc fiii, fratele este in loja, sora este si ea spectatoare si, daca pregatirea spectacolului cere un pret mai mare, pentru ca mama sa asiste la propria ei jale, - vai, durere!, - mama cumpara loc si cu astfel de pret. Si in spectacole atat de nelegiuite si de criminale ei nu-si dau seama ca si privitul cu ochii inseamna intr-un fel paricid".

Teatrele ofera si ele privirilor "scene producatoare de durere si rusine", prezentand, in tragediile care se joaca pe scena, imagini ale crimei, incestului si ale altor pacate. Acestea devin exemple de urmat pentru cei care le privesc. "Adulterul cand este vazut se invata - zice Sfantul Ciprian - si raul face atragator viciul, devenind de autoritate publica".

Ca si Parintii veacului de aur, si in special Sfantul Ioan Gura de Aur, autorul dezvaluie toata stricaciunea si dezmatul lumii pagane desfasurate sub protectia legilor imperiale si prin consimtamantul si incurajarea religiei politeiste. "Cata decadere a mravurilor, - spune el - ce atatare la ticalosie, ce hrana a viciilor, ce nerusinare a gesturilor histrionice care prezinta, contrar convenientei si dreptului, imoralitatea si crima in toate formele ei: barbatii se castreaza, toata demnitatea si vigoarea sexului sunt degradate si produce placere scena in care un barbat e transformat in femeie. Crima ajunge sa fie laudata si cineva e socotit cu atat mai destoinic, cu cat este mai josnic, fiind privit, - vai, nelegiuire!, -cu placere".

Teatrele sunt nu numai locuri de desfrau, ci ele promoveaza si seamana desfraul in sufletele celor care iau parte la spectacole. Sfantul Ciprian spune in continuare: "Ce indemnuri ne poate provoca un astfel de personaj? Pune in miscare simturile, atata pornirile, ataca puterea de rezistenta a unui suflet sanatos din punct de vedere moral. Si necinstei atragatoare nu-i lipseste puterea de a furisa in oameni perditia prin vorbe placute la auz".

Crimele, incesturile si toata imoralitatea inchipuite pe scena sunt puse in multe piese pe seama zeilor, care devin in acest fel promovatorii desfraului; adulterul Marte, nerusinata Venus, Jupiter cel inflacarat de amoruri pamantesti sunt cei care, infatisati asa, imprima celor ce-i cinstesc un mod de viata. "Cine-si venereaza zeii ii imita. Pentru ca la cei de jos delictele celor de sus devin ceva religios", zice Sfantul Parinte.

Dar nu numai ceea ce se joaca pe scena este de condamnat, ci mai ales ceea ce se intampla in spatele scenei. El spune: "O, de ai putea, de pe un loc inalt de observatie, sa-ti furisezi privirea in cele secrete, sa deschizi usile unor camere si sa dai in vileag ce se ascunde in ele! Ai vedea ca se practica in ele de catre cei fara rusine ceea ce n-ar putea privi un om cu rusine, ceea ce constituie o crima si numai faptul de a vedea ceea de dementii in urgia viciilor lor neaga ca au savarsit, dar se grabesc sa savarseasca. Cu pofte bolnave se imperecheaza barbati cu barbati, se petrec lucruri care nu pot placea nici celor ce le fac". Sfantul Ciprian demonstreaza ca toate institutiile societatii pagane sunt pline de toata necuratia si nedreptatea.

Intr-o astfel de societate institutia casatoriei si familiei nu poate sa aiba o situatie mai buna. Acolo unde desfranarea este propovaduita de pe scena, unde paricidele si incesturile sunt "virtutile" zeilor, intr-o astfel de lume imorala, casatoria si familia sunt condamnate la desfiintare.

In lucrarea sa Despre unitatea Bisericii ecumenice, Sfantul Ciprian foloseste deseori imaginile biblice ale fidelitatii conjugale si fecioriei pentru a infatisa curatia si neprihanirea Bisericii. Ea este "unica mama ai carei fii duhovnicesti se inmultesc necontenit. De ea suntem nascuti, cu laptele ei ne hranim, din sufletul ei este sufletul nostru". Ea este "Mireasa a lui Hristos, este curata si neprihanita, nu poate fi adultera, o singura casa cunoaste, cu aceasta pudoare pazeste juramantul unui singur pat". Celebra formula a Sfantului Ciprian: "Cine nu are mama Biserica nu poate avea pe Dumnezeu ca tata", foloseste aceeasi imagine a unei familii in care credinciosii, se intelege. Si in alt loc, indemnand la o viata crestina ireprosabila, el zice: "Asa cum noua ne place ca-L avem pe Dumnezeu ca Tata, la fel Sa-I placa si Lui ca ne are pe noi fii".

Familia crestina a folosit, asadar, Sfantului Ciprian ca model in infatisarea imaginii Bisericii; procesul era invers decat la Sfantul Apostol Pavel. Dar din aceste imagini ale Bisericii, se poate lesne intelege, viziunea Sfantului Parinte in legatura cu familia crestina, care trebuie sa fie: curata, neprihanita, sa cunoasca o singura casa, sa fie cu pudoare respectand juramantul unui singur pat si sa aiba copii numerosi.

Clement Alexandrinul (c.159 - c.211/215) consacra casatoriei pagini bogate si deosebit de pretioase, mai ales in doua dintre operele sale: Pedagogul si Stromatele.

El apara si afirma cu tarie, impotriva gnosticilor si dochetilor, "casatoria dupa lege" ca fiind dupa voia lui Dumnezeu. "Odata ce legea este sfanta, este sfanta si casatoria", zice el. Si de asemenea: "Daca cineva indrazneste sa numeasca desfrau casatoria, ajunge sa huleasca si legea si pe Domnul". Si tot el afirma: "Sa nu socoteasca nimeni pacat casatoria facuta potrivit invataturii Cuvantului si cu atat mai putin sa nu socoteasca amara cresterea copiilor. Cel care nu poate indura cu usurinta viata singuratica, acela sa doreasca sa se casatoreasca, pentru ca placerea folosita cu cumpatare nu aduce vatamare". De aceea, sa nu socoteasca nimeni casatoria necurata, caci "nu casatoria este pacat, ci desfranarea!" zice Clement.

Sunt vinovati cei care fug de casatorie dispretuind-o, dupa cum si cei care se indeparteaza de ea nu pentru infranare, ci pentru a se sustrage de la obligatiile aferente ei. Dar vinovati sunt si cei care se casatoresc folosindu-se de casatorie in mod abuziv, caci ea presupune cumpatare, nu satisfacere peste masura a poftelor. Clement spune: "Vad, insa, ca unii, care, din pricina greutatilor aduse de casatorie, abtinandu-se de la casatorie, nu potrivit cu cunoasterea cea sfanta, au cazut in mizantropie si s-a dus de la ei dragostea; iar altii, folosindu-se de casatorie, se cufunda in placeri si intr-o viata desfranata; si, dupa cum spune profetul, s-au asemanat animalelor". Decalogul opreste poftirea femeii aproapelui (Ies. 20, 17), pentru ca "Legea voia ca barbatii sa se foloseasca cu cumpatare de sotiile lor, numai pentru facerea de copii", zice Clement Alexandrinul.

Cumpatarea consta si in aceea ca sotul nu se apropie de sotia sa in timpul sarcinii si nici in perioada alaptarii. Clement argumenteaza acest lucru cu exemple din Vechiul Testament.

Cumpatare este si cand, potrivit invataturii Sfantului Apostol Pavel, cei doi se lipsesc unul de altul pentru un timp indeletnicindu-se cu postul si cu rugaciunea (I Cor. 7, 5).

Scopul celor ce se casatoresc este, dupa Clement, "nasterea de copii, iar tinta lor sa aiba copii buni". El da exemplul plugarului care arunca semintele in brazda cu nadejdea dobandirii unei recolte bune. "Cu mult mai bun - zice el - este plugarul, care seamana un ogor insufletit". Aceasta insa nu trebuie sa risipeasca samanta, pentru a nu lucra contra ratiunilor firii, pentru ca "in laboratorul firii mamei, samanta se transforma in embrion". Omul devine chipul lui Dumnezeu atunci cand "conlucreaza cu Dumnezeu la nasterea omului" caci "casatoria ajuta creatia, ii continua opera". De aceea nasterea de prunci este dupa randuiala lui Dumnezeu si nu trebuie dispretuita; el zice: "Daca nasterea este un rau, atunci sa spuna hulitorii ca in rau este Domnul, Care a participat nasterii, in rau este Fecioara, care L-a nascut! Ce ticalosi!. Hulind nasterea, hulesc vointa lui Dumnezeu si taina creatiei".

Iin afara de nasterea de prunci si la Clement Alexandrinul se intrevad ca scopuri ale casatoriei intr-ajutorarea reciproca a sotilor si potolirea concupiscentei.

Clement a accentuat nasterea de prunci in dorinta de a contracara conceptiile ereticilor care o condamnau ca pe un mare pacat.

Aratand vrednicia si folosul casatoriei, el spune: "Ca are si casatoria, ca si starea de famen, functiile si slujirile ei speciale, care sunt de pret inaintea Domnului, adica grija de copii si de sotie". Si in alt loc, potrivit cuvintelor: "Barbatul sa arate femeii bunavointa datorata, asemenea si femeia barbatului" (I Cor. 7, 3), el zice: "Dupa aceasta datorie implinita, femeia este ajutor in gospodarie si in credinta in Hristos". Iata aici am subliniat un al doilea scop al casatoriei.

In ce priveste scopul al treilea al casatoriei, pornind de la cuvintele Sfantului Apostol Pavel: "Sa nu va lipsiti unul de altul decat din buna intelegere pentru un timp, ca sa va indeletniciti cu rugaciunea" (I Cor. 7, 5), Clement spune ca Apostolul "a adaugat "din buna intelegere", ca sa nu strice unul din ei casatoria; "pentru un timp", ca sa nu alunece candva sotul spre pacat din pricina unei infranari silite, isi cruta sotia, dar cade in alta pofta".

Casatoria si nasterea de prunci nu sunt piedica in calea mantuirii, caci insusi Domnul Iisus Hristos a spus: "Ca unde sunt doi sau trei, adunati in numele Meu, acolo sunt si Eu in mijlocul lor" (Mt. 18, 20). Autorul Stromatelor vede in aceste cuvinte, printre altele, asigurarea prezentei Mantuitorului in mijlocul familiei crestine. El zice: "Dar care sunt cei doi sau trei care sunt adunati in numele lui Hristos si in mijlocul carora este Domnul? Oare nu vorbeste Domnul prin cei trei de barbat, femeie si copil, pentru ca prin Dumnezeu este unita femeia cu barbatul? Prin Fiul Sau, Dumnezeu este cu cei care, fiind casatoriti, traiesc cu cumpatare si fac copii; si, de asemeni, acelasi de Dumnezeu este si cu cei care, in chip rational, traiesc in infranare".

Mai mult decat atat, potrivit Apostolului Pavel, in fruntea Bisericii trebuie pusi oameni care sunt deprinsi sa-si chiverniseasca propria lor casa (I Tim. 3, 4-5). Clement combate pe Tatian Asirianul care, in lucrarea Despre desavarsire dupa invatatura Mantuitorului, invata: "intelegerea intre soti este potrivita rugaciunii, dar comuniunea in stricaciune desfiinteaza ruga", referindu-se la legatura trupeasca a sotilor. El zice: "Marturisim si noi ca neinfranarea si desfraul sunt patimi diavolesti; dar intelegerea intre soti mijloceste o casnicie cumpatata; te face sa te duci la rugaciune dupa ce te-ai infranat si te indrumeaza ca in casatorie sa ai grija ca facerea de copii sa fie insotita de infranare". Lipsirea pentru o vreme, de care vorbeste Apostolul (I Cor. 7, 5), "nu indeparteaza desavarsit ca rusinoase dorintele firesti", cum socotea Tatian.

Impotriva ereticilor care dispretuiau femeia si nasterea de prunci dintr-insa, Clement argumenteaza, reluand cuvintele Sfantului Apostol Pavel (Rom. 5,12-14): "Astfel femeia cea dintai cauza a pacatului - a fost numita "viata", pentru ca este cauza urmarii neamului omenesc, a celor care se nasc si a celor care pacatuiesc; este de asemeni mama celor drepti ca si a celor nedrepti, asa cum fiecare din noi traim dupa dreptate sau, dimpotriva, suntem nesupusi".

Dupa cum Biserica nu se casatoreste de mai multe ori, ea avand Mirele ei, pe Hristos, tot asa si femeia trebuie sa se casatoreasca, potrivit legii dumnezeiesti, o singura data. Dumnezeu a instituit o singura casatorie «pentru nasterea de copii si pentru gospodarirea casei, pentru care i s-a dat barbatului "ajutor" femeia. Casatoria a doua, pentru cei carora le traieste sotul sau sotia dintai, este socotita desfrau "pentru ca se impotriveste multumirii cu cele ce ai", zice Clement. Si tot asa "desfraul este caderea dintr-o singura casatorie in mai multe casatorii". impreunarea cu un trup strain, si nu cu trupul celei date prin casatorie pentru facerea de copii, este "comuniune spurcata". El considera ca Apostolul Pavel "lauda foarte mult pe barbatul unei singure femei; fie preot, fie diacon, fie laic, daca se foloseste fara repros de casatorie".

Clement Alexandrinul accepta si a doua casatorie pentru vaduvi si vaduve, pe baza invataturii Apostolului Pavel (I Cor. 7, 6. 39-40), spunand ca aceasta nu este oprita de lege, "dar nu mai indeplineste desavarsirea aceea inalta a vietuirii dupa Evanghelie. Dar daca nu se casatoreste a doua oara - zice el - ci pastreaza neintinata casatoria desfacuta de moarte, dobandeste luisi slava cereasca".

Clement Alexandrinul, dupa cum s-a vazut, sustine, pe de o parte legitimitatea casatoriei si nasterea de prunci ca principal scop al ei, contra gnosticilor si a dochetilor care le considerau rele si de la diavolul, iar pe de alta parte atrage atentia in privinta unei atente cumpatari in relatiile sotului cu sotia, cautand sa contracareze conceptiile altor eretici, a adeptilor lui Carpocrat, care propovaduiau desfraul, invatand comunitatea bunurilor si a femeilor.

Origen (185 - 253) nu a scris o lucrare speciala dedicata casatoriei si familiei; elemente in legatura cu aceasta chestiune se afla disparate in diferite locuri ale vastei opere a lui.

In Omiliile sale ia Facere, el vorbeste despre constitutia omului creat ca barbat si femeie, interpretand alegoric, cuvintele Scripturii; el vede in barbat spiritul, iar in femeie sufletul familiei. Acestia trebuie sa conlucreze in vederea propasirii binelui si a realizarii binecuvantarii primite de la Creator: "Cresteti si va inmultiti si umpleti pamantul si-l stapaniti" (Fac. 1, 28). Daca cei doi, spiritul si sufletul, barbatul si femeia, ei "laolalta au pace, buna intelegere si armonie, aceste virtuti cresc si se inmultesc producand si nascand sentimente bune si conceptii sanatoase si folositoare prin care sa umple pamantul si sa-l stapaneasca, cu alte cuvinte sa-si supuna lorusi simturile trupesti pe care sa le transforme in deprinderi mai bune in asa masura incat sa nu se mai porneasca poftele carnii impotriva duhului". Poftele carnii pun in pericol unitatea familiei. El zice in continuare: "Si astfel, unindu-se sufletul cu duhul ca intr-o casnicie fericita, sa nu lase sa-si mai faca de cap poftele inimii ori ale carnii spre a strica unirea familiei prin intinaciunea divortului".

Metodiu de Olimp (+ 311), desi propovaduieste superioritatea fecioriei aratand evolutia ideii de feciorie de-a lungul istoriei neamului omenesc, considera casatoria vrednica de elogii, ca una care aduce nastere de copii si astfel prelungeste viata, asigurand totodata, pentru Biserica, "martiri si adversari ai celui rau". De aceea ea "nu trebuie sa ne dezguste", dimpotriva, ea trebuie considerata o impreuna lucrare a omului cu Dumnezeu, i caci spune Metodiu de Olimp: "Pentru moment este necesar ca omul sa colaboreze la (crearea) chipului lui Dumnezeu, pentru ca lumea inca se formeaza isi creatia ei continua". Si tot el spune: "Principiul nasterii oamenilor este impreunarea barbatului cu femeia; in virtutea unei puteri nevazute, "osul din oasele noastre si carnea din carnea noastra" devine un om nou, creat de acelasi mester".

Fiind lucrare a lui Dumnezeu, nimeni nu este indreptatit sa dispretuiasca institutia casatoriei si nasterea de prunci dintr-insa. Cel care se casatoreste se ofera lui Dumnezeu Care lucreaza prin el la zamislirea celor ce se vor naste. "Pentru aceasta, - se exprima autorul - pe buna dreptate s-a spus ca barbatul "va parasi pe tatal si pe mama sa" (Fac. 2, 24); atunci, uitand de toate, cand plin de iubire se uneste cu femeia sa, ii ofera Creatorului Dumnezeu coasta pentru a i se lua, pentru ca din fiu ce era, sa se arate la randul sau tata. Deci, daca si acum Dumnezeu continua sa creeze pe om, nu este oare o indrazneala prea mare sa arati scarba fata de procreare, de care Cel Atotputernic nu se rusineaza atunci cand face (copilul) cu mainile Sale cele nepatate?".

Pana si copiii zamisliti din desfranare sunt tot lucrarea lui Dumnezeuj dandu-li-se la nastere, ca si tuturor celorlalti copii, cate un inger pazitor. Nu este vinovata samanta, "ci cel care, sclavul placerii de o clipa, si-a lasat samanta in ogor strain".

Metodiu de Olimp condamna pe unii ca acestia considerand ca trebuie pedepsiti, pentru ca ei distrug casatoriile, surpa bunul mers al vietii arzand de dorinta impreunarii si murdaresc actul procrearii, intrand in gradini straine.

In concluzie, se poate afirma ca in perioada imediat urmatoare Sfintilor Apostoli, Parintii Bisericii au continuat si dezvoltat printre altele si invatatura cu privire la casatorie si familie.

Scrierile Parintilor Apostolici contin sfaturi care se adreseaza deopotriva barbatilor clerici si laici, femeilor, tinerilor, fecioarelor si vaduvelor. Astfel, sotii trebuie sa-si iubeasca sotiile lor, dupa cuvantul Apostolului, ca pe Domnul, iar sotiile sa iubeasca pe Domnul si sa se multumeasca trupeste si duhovniceste cu sotii lor. Copiii sa aiba parte de cresterea cea intru Hristos, tinerii sa fie fara prihana in toate, inainte de orice ingrijindu-se de curatia lor si infranandu-se de la orice lucru rau, iar fecioarele sa vietuiasca fara de prihana si cu constiinta curata.

Vaduvele sa nu fie neglijate, ci sa fie in grija Bisericii, dar si ele sa aiba un comportament ireprosabil deoarece sunt altare ale lui Dumnezeu. Este condamnata desfranarea si adulterul ca facand parte din pacatele ce alcatuiesc calea mortii sau a intunericului alaturi de alte faradelegi ca: stricarea copiilor sau uciderea pruncilor, caci omul este chip al icoanei lui Dumnezeu. in fine, se poate afirma: Crestinii "se casatoresc ca toti oamenii si nasc copii, dar nu arunca pe cei nascuti. intind masa comuna, dar nu si patul. Sunt in trup, dar nu traiesc dupa trup".

Apologetii au facut si ei referiri, uneori foarte exacte, cu privire la casatorie si familie pentru a contracara acuzatiile, mai ales cele din partea paganilor, de imoralitate a crestinilor. Printre numeroasele reprosuri pe care acestia le faceau adeptilor noii religii erau: ca isi ucid copiii aducandu-i jertfa in adunarile lor cultice, ca practica impreunarile oedipice si incestul de tot felul s.a. Dintre apologetii care s-au ocupat de problema casatoriei si a familiei crestine, amintim:

Sfantul Iustin Martirul si Filozoful, care considera ca scopul principal al casatoriei este nasterea de prunci; de aceea, crestinii, nu numai ca nu-si ucid copiii, dar nici nu-i abandoneaza, cum fac paganii.

Teofil al Antiohiei, care sustine necesitatea nasterii de prunci, insa nu din adultere, ca la pagani, ci din casatorii legitime.

Tertulian, care in prima parte a vietii, pe cand era ortodox, sustinea ca prin casatorie pastrata cu credinta, prin nasterea si cresterea copiilor lor, crestinii erau pusi la adapost fata de stricaciune, de incest si de alte pacate. Crestinul este barbat numai al sotiei sale, neuitandu-se cu pofta la alte femei. Tertulian elogiaza casatoria intre crestini, savarsita de Biserica. In a doua parte a vietii, sub influenta montanista, el devine mai riguros; este de acord cu casatoria, insa sustine ca infranarea este vrednica de veneratie, asa cum libertatea de a se casatori e vrednica de respect, amandoua supunandu-se vointei lui Dumnezeu; nu admite a doua casatorie, ea fiind un obstacol pentru sfintenie si contrara vointei lui Dumnezeu, cu atat mai mult in cazul preotilor. Tinuta vestimentara a femeilor casatorite, ca si a fecioarelor, trebuie sa fie modesta. Desfranarea este unul din cele mai mari pacate, ea neputand fi iertata de Biserica.

Minucius Felix apara moralitatea crestinilor, aratand ca acestia se leaga in lantul unei singure casatorii, isi nasc si cresc copiii, pe care-i au cu o singura femeie; ei nu-si jertfesc pruncii si nu-i abandoneaza sau ucid, uneori chiar inainte de nastere, cum fac paganii. Incesturile nici nu pot fi pomenite printre crestini, si nici un fel de desfranare deoarece ei iubfesc foarte mult

Sfantul Ciprian al Cartaginei, criticand imoralitatea paganilor ridicata la rang de virtute si laudata in arene si de pe scenele teatrului, foloseste imaginea familiei crestine drept model pentru infatisarea chipului Bisericii; de aici se poate lesne intelege viziunea Sfantului Parinte in legatura cu familia crestina, care trebuie sa fie: curata, neprihanita, sa cunoasca o singura casa, sa fie casta, cu pudoare respectand juramantul unui singur pat, sa aiba copii numerosi.

Clement Alexandrinul care apara si afirma cu tarie, impotriva gnosticilor si a dochetilor, "casatoria dupa lege" ca fiind sfanta ca si legea data de Domnul, caci nu casatoria este pacat, ci desfranarea. De aceea sunt vinovati cei care fug de casatorie dispretuind-o, ca si cei care "se indeparteaza de ea pentru a se sustrage de la obligatiile aferente ei.

Dar vinovati sunt si cei care se casatoresc folosindu-se de casatorie in mod abuziv. Scopul principal al celor ce se casatoresc este, dupa Clement, nasterea de copii care este impreuna-lucrare a omului cu Dumnezeu; de aceea, ea nu trebuie dispretuita. Nu lipseste insa nici scopul intr-ajutorarii reciproce si cel al potolirii concupiscentei, dar care sunt secundare. Casatoria a doua nu este recomandata de Clement; este acceptata cu mare rezerva, insa in nici un caz a celor carora le traieste sotul sau sotia dintai, aceasta fiind socotita desfrau si comuniune, spurcata.

Origen, care interpretand mai mult alegoric Sfanta Scriptura, considera ca barbatul este spiritul iar femeia sufletul familiei. Daca cei doi, spiritul si sufletul, barbatul si femeia vietuiesc in pace, buna intelegere si armonie, aceste virtuti cresc si se inmultesc in asa masura incat sa nu se mai porneasca poftele carnii impotriva duhului, caci poftele carnii pun in pericol unitatea familiei inlesnind divortul.

Metodiu de Olimp care, desi propovaduieste superioritatea fecioriei, considera casatoria vrednica de elogii, ca una care aduce nastere de copii si asigura pentru Biserica, martiri si adversari ai celui rau. Ea nu trebuie dispretuita fiindca prin intermediul ei omul colaboreaza cu Dumnezeu la creatie care continua si acum. De aceea, nimeni nu este indreptatit sa dispretuiasca institutia casatoriei si nasterea de prunci dintr-insa. Metodiu de Olimp condamna pe desfranati, nu si copiii rezultati din desfranare.

Se poate, asadar, conchide ca in primele trei secole, desi vremurile nu au fost favorabile crestinismului, problema casatorie si a familiei au fost mult dezvoltate, ca si toate aspectele care tineau de morala crestina, alaturi de dezbaterile de ordin doctrinar.

pr. lect. dr. Constantin Mihoc

• Raul si Dumnezeul iubirii
  Publicat in : Dogma
• Craciunul - Nasterea Domnului
  Publicat in : Nasterea Domnului - Craciunul
• Sensul Impartasaniei
  Publicat in : Credinta
• Utrenia
  Publicat in : Slujbele de seara