Manie si furie

Manie si furie Mareste imaginea.


Manie si furie

Vrei sa stii cat de mare rau este mania? Uita-te la cei care se cearta in piata sau pe drum. La tine cu greutate poti vedea uraciunea acestei patimi, pentru ca atunci cand te manii, gandul tau se tulbura si parca esti beat. Insa cand esti linistit, poti sa te uiti la semenii tai care sunt infuriati si sa intelegi ca asa esti si tu.

Ce se intampla, asadar? Pieptul fierbe, gura racneste, pe ochi ies flacari, fata se umfla si se inroseste, mainile sunt scuturate, picioarele sar ca la circ - omul intreg seamana cu un nebun, sau mai bine zis, cu un magar salbatic, care azvarle si musca. Iata cat de necuviincioasa si de umilitoare este infatisarea celui care este stapanit de manie.

"Dar inima mea este tulburata si sufera din pricina jignirilor care mi se aduc", imi spui tu. Stiu lucrul acesta si tocmai de aceea ma minunez de cei care nu se lasa prada furiei. Si sa stii ca daca vrei, cu totii avem puterea sa o impiedicam sa izbucneasca. De ce nu ne suparam sau nu aratam ca suntem suparati la lucru, atunci cand cel care este mai mare peste noi ne cearta? Pentru ca ne temem ca nu cumva, daca-i raspundem cu manie, sa ne dea afara. Asadar, frica potoleste mania. De ce cand ii certam pe slujbasii nostri, ei nu scot nici un cuvant? Pentru ca si pe ei ii retine aceeasi primejdie care atarna deasupra capetelor lor.

Asadar, atunci cand ne jignesc oameni puternici, adica cei care au puterea sa ne faca rau, induram mai mult decat am fi crezut. Dar daca jignirea vine de la oameni care sunt mai prejos de noi sau lipsiti de putere de la oameni de care nu este nevoie sa ne fie frica, nu induram insulta. De ce nu ne gandim ca si intr-un caz si in celalalt, Dumnezeu este Cel care ingaduie sa fim atacati? Dumnezeu este Cel care ne da medicamentul amar, dar mantuitor, ca sa ne vindece de egoismul nostru. Asadar, sa nu ne maniem si sa nu ne indreptam nici impotriva inteleptului Doctor, nici impotriva oamenilor, care sunt instrumentele prin care lucreaza Dumnezeu. Sa intampinam orice vorba rea si orice nedreptate cu tacere, indelunga-rabdare si smerenie.

Te-a suparat careva? Adu-ti atunci aminte de pacatele tale si gandeste-te de cate ori L-ai suparat tu pe Dumnezeu. Daca acum nu te vei mania si vei ierta, nici Dumnezeu nu se va mania pe tine atunci cand va fi nevoie sa dai socoteala pentru faptele tale. Iertati orice aveti impotriva cuiva, ca si Tatal vostru Cel din ceruri sa va ierte voua gresealele voastre (Marcu 11, 25).

Daca te vei purta astfel, nu vei avea folos numai in ceruri, ci si aici, pe pamant. Adu-ti aminte de doua imprejurari cand ai fost vorbit de rau sau nedreptatit: una cand ai dat frau liber maniei tale si una cand ai ramas linistit. Spune-mi: cand ai fost mai multumit si cand te-ai folosit? Atunci cand ai fost biruit de manie sau cand ai biruit mania? De multe ori, am ajuns sa ne blestemam pe noi insine, pentru ca mania ne-a impins sa spunem vorbe rele. Dimpotriva, cand am fost deasupra maniei, am scapat de multe rele si am fost multumiti, ca atunci cand ne-am biruit dusmanul. Cand ne aparam prin manie, nu biruim, ci suferim cea mai mare infrangere. Biruiesti doar atunci cand intampini raul cu blandete. Cei nebuni, desigur, spun ca este tocmai invers. Dar tu sa nu ceri parerea oamenilor nebuni, ci a celor cu minte. Sau mai bine, indreapta privirea ta spre Dumnezeu, pentru ca El sa te cinsteasca. Cine are cinstirea lui Dumnezeu, nu are nevoie de alta cinstire.

Iar daca esti manios din fire si nu poti sa te abtii, macar nu lasa ca mania sa puna stapanire pe tine pentru multa vreme. Alung-o departe cat mai repede. Soarele sa nu apuna peste mania voastra (Efes. 4, 26). Trebuie sa avem mare grija cu aceasta patima, caci ea distrus familii, a stricat prietenii si a pricinuit nenumarate nenorociri.

Te nedreptateste cineva? Nu te certa cu el, ci cu diavolul, care il indeamna la rau. De omul care pacatuieste sa-ti para rau. Sa te gandesti ca daca nu se pocaieste, va fi pedepsit in iad pe vecie. In felul acesta, nu numai ca nu te vei mania, dar iti si va parea rau pentru el.

Asa cum iti este mila de un bolnav care este cuprins de febra, la fel sa iti fie mila si de fratele tau care te nedreptateste. Si acesta este bolnav. Vrei sa te aperi de nedreptate? Atunci smereste-te si taci. In felul acesta, il vei rani pe dusmanul tau, diavolul. Altfel, daca te manii si te razbuni, iti vei face rau atat tie, cat si fratelui tau, care este deja ranit de diavol si nu mai are nevoie de inca o rana, ci de compatimire, rugaciune si de ajutorul tau. Daca nu cazi, poti chiar sa-1 ajuti. Dar daca si tu cazi sub sageata maniei aruncata de diavol, cine va va ridica pe amandoi? Nici tu nu-1 mai poti ajuta pe el, nici el pe tine.

De aceea, sa ne purtam mereu in asa fel, incat sa ajutam la vindecarea ranilor fratilor nostri. Sa nu le facem si alte rani si sa nu le adancim pe cele pe care le-a facut diavolul. Sa nu ii rasplatim cu raul. Ma vei intreba: "Dar ce, e rau sa injur pe cineva care mi-a facut rau?" Este rau tocmai pentru faptul ca nu este socotit un rau atat de mare. Dispretuim cu usurinta ceea ce ni se pare mic. Si cu cat dispretuim mai mult un lucru mic, cu atat el se face mai mare, pana cand nu mai are leac.

Crezi, asadar, ca nu faci un lucru rau atunci cand il injuri pe fratele tau? Chiar daca ti-a facut vreun rau, el este tot fratele tau. Cand zici, "Tatal nostru", "nostru" inseamna mai multe persoane. Asadar, Domnul este Parintele tuturor. Iar noi, pentru ca avem acelasi Parinte, suntem frati. De aceea, nu-1 poti vedea pe fratele tau ca vrajmas si in acelasi timp, sa-L numesti Parinte pe preabunul si iubitorul de oameni Dumnezeu, Care te-a facut dupa chipul si dupa asemanarea Sa. Nu te poti repezi ca un taur, sa dai din picioare ca magarul, sa urli ca un lup, sa musti cu viclenie ca un scorpion si, in acelasi timp, sa fii copilul lui Dumnezeu. Nu esti om, pentru ca omul are bunatatea Creatorului sau. Atunci ce esti? Fiara? Dar fiarele au doar una din neajunsurile pe care le-am spus mai inainte, pe cand tu le ai pe toate si chiar mai multe. De altfel, fiarele padurii, desi sunt salbatice prin firea lor, daca te porti cum trebuie cu ele, se imblanzesc. Dar tu, care esti bland prin firea ta, te salbaticesti prin manie.

Vrei sa fii copil adevarat al lui Dumnezeu? Daca da, trebuie sa semeni cu El. Si nimic nu te face sa semeni mai mult cu Dumnezeu decat daca ii ierti pe cei care te nedreptatesc, daca faci bine celor care iti fac rau, daca ii lauzi pe cei care te vorbesc de rau, daca esti bland cu cei care te batjocoresc. Dar chiar daca vrei sa pedepsesti pe cineva care ti-a facut rau, nu-i raspunde cu rau. Fa-i bine si l-ai pedepsit! Pentru ca daca te razbuni pe el, vei fi judecat cu acela. Pe cand daca arati bunatate, tu vei fi laudat si numai acela va fi judecat. Si nu exista pentru dusmanul tau o pedeapsa mai mare decat sa vada ca tu esti laudat, iar el este judecat. Nu uita nici ca Dumnezeu, Care este dreptul Judecator, il va pedepsi pentru raul pe care ti l-a facut, in afara de cazul in care se va pocai la timp. Si cum se va pocai?

Vazandu-ti indelunga-rabdare. Iata ce ne sfatuieste Sfantul Apostol Pavel: Nu rasplatiti nimanui raul cu rau. Purtati grija de cele bune inaintea tuturor oamenilor. Daca se poate, pe cat sta in puterea voastra, traiti in buna pace cu toti oamenii. Nu va razbunati singuri, iubitilor, ci lasati loc maniei (lui Dumnezeu), caci scris este: "A Mea este razbunarea; Eu voi rasplati, zice Domnul". Deci, daca vrajmasul tau este flamand, da-i de mancare; daca ii este sete, da-i sa bea, caci, facand acestea, vei gramadi carbuni de foc pe capul lui. Nu te lasa biruit de rau, ci biruieste raul cu binele (Rom. 12, 17-21).

Daca la rau nu trebuie sa raspundem cu rau, cu atat mai mult, la bine nu trebuie sa raspundem cu rau. Tuturor oamenilor, prieteni sau dusmani, sa le aratam mereu bunatate, prin faptele si vorbele noastre. Bunatatea naste in noi nadejdea mantuirii si ne umple inima de bucurie. Cum ne-ar putea lua tristetea in stapanire daca suntem atat de buni la suflet, incat si vrasmasilor nostri le facem bine?

Asadar, sa nu ne preocupe nimic mai mult ca vindecarea sufletului nostru de manie si rautate. Sa ne impacam cu cei care au ceva impotriva noastra, pentru ca nici rugaciunea, nici postul, nici milostenia, nici virtutile nu ne vor putea izbavi de iad in ziua Judecatii, daca sufletul nostru este patat de aceasta patima. Iata de ce Domnul ne porunceste fiecaruia dintre noi: Daca iti vei aduce darul tau la altar si acolo iti vei aduce aminte ca fratele tau are ceva impotriva ta, lasa darul tau acolo, inaintea altarului, si mergi intai si impaca-te cu fratele tau si apoi, venind, adu darul tau (Mat. 5, 23-24).

Sfantul Ioan Gura de Aur

08 Iunie 2012

Vizualizari: 6370

Voteaza:

Manie si furie 5.00 / 5 din 1 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • elena lupsanPostat la 2012-09-12 12:44

    “Oricine poate ajunge să se mânie - aceasta este uşor; ... dar de a face asta faţă de persoana care trebuie, în măsura în care trebuie, la momentul potrivit, cu motivul potrivit şi în modul potrivit, nu e pentru oricine şi nici nu este uşor; de aceea bunătatea este rară, dar şi lăudabilă şi nobilă” (Aristotel). Dar se recomandă: “ Stropeşte focul mâniei, cu apa răbdării ”(Giami). Mânia este păcatul de moarte din care se nasc: nebunia, blasfemia, cruzimea, tulburarea, spaima trupului, ocara, iritarea, prostia, schimbarea trupului, uciderea şi multe altele, care toate sunt copiii mâniei şi iritaţiei. Toate pe care le fac oamenii stapâniţi de mânie sunt oarbe, fără de minte, păcate. De aceea, zice Sf. loan Gură de Aur, trebuie să ne păzim de mânie şi să vorbim cu cuviinţă; şi nu numai a nu ne mânia, ci nici a nu striga, căci răcnirea este materie a mâniei. Să tăiem aripile mâniei, ca nu cumva răutatea să crească iarăşi; căci arzatoare este patima mâniei; arzator şi teribil jefuieşte sufletele noastre. De aceea trebuie ca totdeauna să-i astupăm ieşirea ei. Foc teribil este mânia şi pe toate le mistuie. Beţie este mânia şi mai teribilă decât beţia, mai mizerabilă decât diavolul. Dar, dacă ne păzim să nu ridicăm glasul, am găsit calea cea mai bună a filosofiei. Dar omul răbdator pe toate acestea le suferă şi le biruie, pentru că din răbdare se naşte nerăutatea şi resemnarea prin care toate se biruiesc şi se risipesc. Mânia izvorăşte din mândria faţă de capacităţile şi realizările proprii şi se manifestă prin complexul de superioritate, prin lipsa răbdării şi a înţelegerii faţă de limitările celor din jur. Dacă avem aşa ceva în noi este bine să nu o mai alimentăm cu energie, să nu luptăm direct cu ea impunîndu-ne autocontrolul, să nu o reprimăm, ci să o înlocuim cu răbdare, compasiune şi bunătate. Răbdarea, înţelegerea celor din jur şi acceptarea lor aşa cum sânt, bunătatea şi compasiunea manifestată faţă de ei cu scopul de a-i ajuta să-şi depăşească limitele, sânt cele mai bune remedii pentru a scăpa de mînie. Când se justifică mânia?. S-a constatat că într-o anumită societate sau cultură există o serie de reguli privitoare la contextul în care mânia este justificată. În cadrul unei societăţi date există un mare grad de acord privitor la care anume sânt evenimentele, agenţii, interpretările şi evaluările care pot conduce în mod corect la mânie. Iată câteva din aceste reguli valabile pentru cultura de tip occidentală: Cu privire la evenimentele care ne afectează: - Avem dreptul de a ne mânia faţă de un rău intenţionat, incluzînd o lezare a onoarei, a libertăţii, a proprietăţii sau a altor drepturi (de exemplu, dacă s-a spus despre tine ceva neadevărat); - Avem dreptul de a ne mânia faţă de greşelile neintenţionate ale altora, dacă acestea sînt datorate neglijenţei, trecerii cu vederea etc. (de exemplu, în cazul unui accident provocat de viteza excesivă de conducere a maşinii). - Nu ar trebui să ne mâniem în cazul evenimentelor care sânt dincolo de puterea noastră de influenţă (de exemplu, boală, moartea, etc.); - Nu ar trebui să ne mâniem în cazul evenimentelor care pot fi remediate într-un mod obişnuit.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE