Parintele Cleopa despre Ieroschimonahul Paisie Olaru

Parintele Cleopa despre Ieroschimonahul Paisie Olaru Mareste imaginea.

Il cunosc pe Parintele Paisie din anul 1924, cand pasteam oile cu fratii aproape de schitul Cozancea - Botosani. Dumnezeu sa-l odihneasca in Rai. El ne-a fost povatuitor
duhovnicesc la toata familia noastra.

A venit la manastire in anul 1921, dupa ce s-a intors de pe frontul din Ungaria. Cand era in razboi s-a rugat lui Dumnezeu zicand: "Doamne, daca ma scapi cu viata de pe front, calugar ma fac!" si l-a scapat Dumnezeu cu viata. Statul le-a dat celor ce au luptat in razboi cate 5 hectare de teren. Parintele Paisie a impartit pamantul la ceilalti patru frati mai mari decat el, caci au fost cinci frati, si s-a dus la schitul Cozancea. Aici era viata de sine.

La inceput a facut trei ani ascultare la bucatarie, caci era foarte smerit, tacut si ascultator. Apoi a fost paraclisier multa vreme la biserica si a avut duhovnic pe un Parinte bland si iscusit, ieromonahul Calinic Susu care l-a deprins cu nevointa calugareasca. La Cozancea, Parintele Paisie avea o chilie cu cateva incaperi. Calugarii il iubeau mult pentru ca pe toti cei bolnavi si batrani ii slujea cu toata dragostea, ii cerceta la chilie, le ducea de mancare, aducea preotul sa-i impartaseasca, si statea langa ei in ceasul mortii. Apoi ii insotea pana la cimitir si le tamaia mormantul 40 de zile, dupa randuiala.

In Cozancea era un ieromonah pe care il chema Gavril Apetri. Era duhovnic bun si citea molitfele Sfantului Vasile cel Mare. Venea lume multa la citit si nu mai incapea in chilia lui. Atunci a venit la Parintele Paisie si i-a zis: "Parinte Paisie, da-mi si mie o chilie, ca am oameni multi si nu am unde ii primi". Dupa ce i-a dat o chilie, nu a trecut mult si iar i-a zis: "Parinte Paisie, mai da-mi o chilie, ca nu-mi ajunge una". Si i-a dat-o si pe a doua. Mai tarziu iarasi i-a zis: "Parinte Paisie, da-mi si cealalta chilie, ca sfintia ta stai in paravan!" La un timp ii zice: "Parinte Paisie, stii ce? Da-mi si paravanul ca sfintia ta iti gasesti sa stai undeva, ca am lume la citit si dormit si nu am unde-i culca!" Iar Parintele Paisie, fiind milostiv si linistit, i-a dat toata chilia, iar el se culca intr-o magazie de lemne, numai sa impace pe fiecare. Dupa o vreme, Parintele Gavril Apetri s-a imbolnavit si l-a ingrijit pana la moarte tot Parintele Paisie, caci era plin de pace si de dragoste pentru Hristos.

Prin anul 1935 traia in schitul Cozancea un calugar numit Ilarion Bolovan, care ducea carti bisericesti cu caruciorul prin sate si le dadea pe la biserici. Mai tarziu si el s-a imbolnavit si l-a ingrijit pana la moarte Parintele Paisie. Ii zicea batranul: "Parinte Paisie, sfintia ta esti tata si mama mea!".

Odata, pe cand Parintele Paisie se ruga intr-o mica poienita din marginea padurii, la cateva sute de metri de manastire, a auzit un cor ceresc care canta foarte frumos cantari bisericesti. Era un semn ca acolo trebuie sa faca o mica biserica. A pus o cruce mare de stejar in locul acela, apoi s-a dus la mitropolitul Moldovei si a luat binecuvantare sa faca acolo un mic paraclis de lemn, cu hramul Sfantul Mucenic Mina. Dupa ce l-a facut, l-a lipit, a pus in el icoane, a construit alaturi o casa cu cateva chilii si se nevoia acolo. In acea chilie a stat vreo noua ani. Ziua facea ascultare la biserica, la gradina, la vie iar seara se linstea cu cativa ucenici la paraclisul din poiana.

La inceput a avut ucenic de chilie pe fratele meu Gheorghe. Era foarte nevoitor. Dar intr-o seara a lasat un bilet pe masa, pe care scria: "Parinte Paisie, iarta-ma ca ma duc pentru cinci zile sa ma pocaiesc in padure!". Si-a luat ceaslovul si cateva lumanari, si s-a asezat la rugaciune intr-o groapa din padure. Pe la miezul noptii, cand se ruga si citea la psaltire cu lumanarea aprinsa, a venit vrajmasul la el in chip de arap negru urias si i-a zis cu glas infricosator: "Ce faci aici? Nu stii ca ai venit fara blagoslovenie? Cuprins de mare frica, fratele Gheorghe a luat Ceaslovul si a fugit la chilie. Apoi batand in geam a zis:

- Binecuvinteaza, Parinte Paisie, si ma iarta pe mine pacatosul !

- Dar cine esti, frate ?

Parintele Paisie Duhovnicul

- Sunt fratele Gheorghe pacatosul !

- Fratele Gheorghe este plecat in padure sa se pocaiasca ...

- Iarta-ma, Parinte Paisie ca am plecat fara blagoslovenie ! ...

A mai avut un ucenic bun, pe monahul Ghenadie Flamanzanu, fost multa vreme cioban. Era necasatorit, purta barba si avea o viata foarte curata. Parintele Paisie, cand l-a
vazut ca vine la Cozancea iarna, descult si se roaga asa de mult cu metanii si cu lacrimi, l-a luat ucenic la chilia lui din poiana. Toata ziua si noaptea se ruga batranul si facea mii de metanii, iar cand se inchina la icoana Maicii Domnului curgeau multe lacrimi din ochii lui.

Apoi s-a imbolnavit si l-a ingrijit Parintele Paisie pana s-a dus la Domnul. Mai tarziu s-a imbolnavit la Cozancea si ierodiaconul Nicon Draguleanul, care canta foarte frumos si avea viata deosebita. Si pe el l-a ingrijit Parintele cu multa dragoste. Seara, inainte de a muri, l-a vizitat Parintele Paisie, iar ierodiaconul Nicon i-a zis: "Parinte Paisie, sa vii dimineata la ora 8 la mine sa cantam impreuna Aliluia!". Cand s-a dus dimineata, i-a spus: "De acum ma duc la Domnul sa cant impreuna cu ingerii Aliluia!". Si si-a dat duhul in mainile lui Dumnezeu.

Imi aduc aminte ca impreuna cu Parintele Paisie am facut un legamant amandoi. Era in primavara anului 1935. Eu venisem din armata intr-o permisie pe acasa. Apoi am trecut si pe la Parintele Paisie la schitul Cozancea. La intoarcere m-a petrecut Parintele pana intr-o poiana din marginea padurii. Era o zi de primavara cu soare, cantau cucii si campul era inflorit.

- Frate Costica - m-a intrebat Parintele Paisie - nu ai vrea sa vii la Cozancea, dupa ce te liberezi de armata?

- Nu, prea Cuvioase Parinte - i-am raspuns. Eu as vrea sa raman la Sihastria. Acolo m-am dus de la inceput, acolo au murit fratii mei Vasile si Gherasim, acolo este munte si-i mai multa liniste...

- Atunci, hai sa facem un legamant - a spus Parintele. Si dupa ce am facut amandoi trei inchinaciuni, am stat in genunchi, iar Parintele Paisie a spus aceasta rugaciune: "Doamne daca este voia Ta, vreau, daca moare fratele acesta inaintea mea, sa fiu eu la capul lui; iar daca mor eu, sa fie el la capul meu ... !

- Amin! Apoi sarutandu-i mana, am luat blagoslovenie si asa ne-am despartit. Parintele s-a intors inapoi, iar eu m-am dus la Sihastria si apoi la regiment.

Mi-aduc aminte ca tot cu sfatul Parintelui Paisie am primit sa fiu staret la Manastirea Sihastria. Si iata cum a fost: Era in vara anului 1942. Manastirea noastra era arsa dupa incendiul din 1940, o mare parte din parinti s-au dus la Manastirea Neamt, ca aici nu mai erau chilii, iar staretul nostru Ioanichie Moroi era batran si bolnav in pat si nu mai putea conduce manastirea.

Atunci parintii din consiliu au luat aprobare de la Manastirea Neamt sa aleaga alt staret. Staretul nostru, Ioanichie, le-a zis: "Puneti egumen in locul meu pe Cleopa de la oi, ca este baiat bun si ascultator!". Ei insa nu mi-au spus nimic. Intr-o zi, pe cand eu tundeam oile pe muntele Taciunele, am vazut ca vin la mine toti parintii din consiliu, in frunte cu duhovnicii Casian Cojoc si Calistrat Bobu. Unul dintre parinti mi-a zis: "Parinte Cleopa, a venit vremea ca pe timpul lui David, sa lasi oile cele necuvantatoare si sa pastoresti pe cele cuvantatoare! Iata, manastirea este arsa, staretul nostru este orb si bolnav, calugarii se risipesc... Vina si ajuta la refacerea manastirii. Te vrem toti, te cheama si Parintele staret Ioanichie, care ne-a crescut pe toti ca el nu mai poate ... "

Eu, vazand ca nu este alta scapare, le-am zis : Ma rog Parintilor, mai lasati-ma sa ma rog lui Dumnezeu si sa ma gandesc o luna de zile, ca sunt tanar si nu stiu ce sa fac. Parintii m-au lasat o luna de zile sa ma mai gandesc. Dar eu indata am scris lui Parintele Paisie de la Cozancea, bunul meu sfetnic din tinerete, si l-am intrebat:
Ce sa fac, Parinte Paisie, ca sunt la o mare si grea incercare in viata? Sa primesc staretia Sihastriei, sau sa raman in continuare la oi? Dupa vreo zece zile imi scrie Parintele Paisie aceste cuvinte pe care nu le uit toata viata:

- Dragul tatei, de la mine pacatosul sa fii ca cum n-ai da si ca cum n-ai lua! Nu te bucura cand te-or pune staret si nu te supara cand te-or scoate din staretie! Atunci eu, lasand oile, mi-am luat cojocul, am coborat in manastire si am fost numit loctiitor de staret. In anul 1947 Parintele Paisie a fost hirotonit diacon si preot. Apoi a fost egumen la Cozancea sase luni. Dar ivindu-se unele neintelegeri in obste, Parintele a cerut sa fie primit in obstea Manastirii Sihastria, dupa 27 de ani cat s-a nevoit la schitul Cozancea. Eu m-am dus la Iasi cu cererea lui si i-am prezentat-o episcopului vicar Valeriu Moglan. Mi-a aprobat-o imediat, caci tinea mult la Sihastria. Pe urma a venit si Parintele Paisie. I-am dat o chilie aproape de biserica si l-am numit duhovnicul intregii obsti. Spovedea zi si noapte si calugari si mireni. Lumea ii zicea "Pustnicul", "Unde este pustnicul?" "Mergem la pustnicul de la Sihastria!". Nu avea timp nici sa manance.

La 30 august 1949, eu am fost transferat de la Sihastria cu 30 de calugari la manastirea Slatina, cu ordinul Patriarhului Iustinian sa reorganizam aceasta vestita ctitorie a lui Alexandru Lapusneanu, pe care autoritatile voiau s-o transforme in spital cum mai fusese in timpul primului razboi mondial. Atunci l-am luat cu noi si pe Parintele Paisie Olaru. A stat la Slatina cam patru ani. Se ocupa numai cu duhovnicia. Permanent spovedea calugari si mireni. I-am dat doua chilii alaturi de paraclisul Mitropolitului Veniamin Costachi. Nu avea timp nici sa manance. De acolo s-a dus cateva luni si la schitul Rarau, care depindea tot de Slatina.

Aceasta era viata si nevointa Parintelui Paisie. Muncea si se ostenea pe ascuns. Nimeni nu stia cat si cum se roaga, cat si cum posteste, ce lucreaza si ce taina are. Era plin de smerenie, de blandete si de dragoste. Plangea cu cel care plange si se bucura cu cel care se bucura. Nu tinea la haine bune, la bani, la nimic si fugea de cinste, de lauda, de multa vorbire, de clevetire si de oameni mari.

Parintele Paisie ne-a crescut si ne-a fost sfetnic si Parinte duhovnicesc in Cozancea la cei cinci frati care am plecat in manastire. Fara sfintia sa noi poate nu mergeam nici unul la calugarie. Iar dupa ce am venit la Sihastria si cat am stat impreuna la Slatina, Parintele Paisie mi-a fost duhovnic. Eu ma spovedeam la el si el la mine si tot ce aveam mai de taina ma sfatuiam cu dansul si eram foarte multumit ca l-a adus Maica Domnului la Sihastria. In anul 1951, mi-aduc aminte ca Patriarhul Justinian a hotarat sa ma duc staret la Manastirea Neamt cu 100 de calugari, 70 de la Slatina si 30 de la Sihastria, ca sa innoiasca viata duhovniceasca de acolo. Atunci eu m-am tulburat de aceasta si nu stiam ce sa fac. Dar mi-am adus aminte de sfatul marelui Parinte Vichentie Malau de la Agapia, pe care l-am avut si un timp duhovnic cand eram in armata, ca imi spunea asa: "Mai baiete, cand vei da de necazuri mari, sa postesti trei zile si sa te rogi cu lacrimi si Dumnezeu te va invata ce sa faci!". Deci m-am inchis intr-o chilie la staretie si nu stia nimeni de mine, numai ucenicul meu, Serapion. Toti parintii din manastire stiau ca sunt dus la Patriarhie. Am postit sapte zile, de luni pana Duminica. Dupa cateva zile de post, noaptea, cum stateam pe scaun si parca atipisem, am vazut o lumina cereasca in jurul icoanei Maicii Domnului din perete. Apoi Maica Domnului mi-a grait din icoana si mi-a zis: "Nu te intrista pentru tulburarile de la Manastirea Neamt, ca le voi linisti ! Dar sa nu fii intru digamie..." adica sa nu fiu in indoiala. Ca un gand imi spunea sa ma duc la Neamt si alt gand imi spunea sa ma duc in pustie. Ca veneau unii calugari de la Neamt si-mi spuneau: "Vina, Parinte Cleopa, la noi ca te ajutam sa indreptezi viata duhovniceasca de aici!" Iar altii imi spuneau: "Nu te duce la Manastirea Neamt, ca acolo este greu si nu vei putea pune randuiala ca la Slatina... "
Atunci m-am dus indata la Parintele Paisie si dupa ce m-am spovedit, i-am spus tot ce am auzit si am vazut la icoana Maicii Domnului din chilie, iar el mi-a zis: Poate este un semn dumnezeiesc. Dar nu mai spune deocamdata nimanui vedenia aceasta. Acum pregateste-te si maine sa te impartasesti si de-o fi de la Dumnezeu sa va duca la Manastirea Neamt, Maica Domnului o sa va ajute; iar de nu va fi voia Lui, o sa ramaneti pe loc... "

A doua zi, dupa ce m-am impartasit, am primit veste din Bucuresti ca Patriarhul s-a sfatuit cu mai multi si a hotarat sa ramana lucrurile pe loc. Asa, cu rugaciunile Maicii
Domnului si cu binecuvantarea duhovnicului, s-au linistit toate. Parintele Paisie a stat la Manastirea Slatina din anul 1949 pana primavara anului 1953, cand, s-a retras din nou la Sihastria, unde avea mai multa liniste sufleteasca. El a vrut sa vina la Sihastria inca inainte de a intra eu in manastire, ca ii placea locul acesta retras de lume, mai
ales la Sihla unde s-a nevoit Sfanta Teodora.

Parintele Paisie a fost sfetnicul meu cel mai bun in viata de cand eram copil si pana cand s-a dus la Domnul, in toamna anului 1990. Oricand aveam cate un necaz sau eram la o grea incercare in viata, ma duceam la chilia lui si ii ceream sfatul, sau in scris il intrebam ce sa fac si el imi trimitea cateva randuri si urmam cuvantul lui. Ca cine nu asculta de duhovnic, nu asculta nici de Dumnezeu.

Asa era Parintele Paisie: smerit, tacut, bland, intelept la cuvant, foarte milostiv si iubitor de aproapele. Intotdeauna cauta pacea cu toti si iubea linistea. Nu-i placea sa traiasca intre multi si isi ascundea viata si nevointa. Nimeni nu stia cum se roaga in chilie, ce lucrare are mintea si inima lui, cat sta la masa si cat se odihneste. Pe langa liniste, iubea mult si fiii sai duhovnicesti pe care ii primea la spovedanie la orice ora din zi si din noapte si purta mare grija de mantuirea lor. El nu era prea aspru la canoane, ca tinea cont de asezarea sufleteasca a fiecaruia, si era bland cu toti, precum spune Sfantul Efrem Sirul ca "chipul aducerii la pocainta este numai al blandetii". Cu iertarea, cu rabdarea si blandetea lui, a castigat multe mii de suflete, jertfindu-se pe sine pentru altii. Uneori batranul dadea si acest sfat, cum ne invata insusi Domnul nostru Iisus Hristos: "Cel ce va rabda pana la sfarsit, acela se va mantui". Ori, Parintele Paisie a rabdat toate ispitele si necazurile vietii pamantesti pana la sfarsit, mai ales ultimii cinci ani de orbire, de surzire si suferinta la pat pana cand si-a dat sufletul in mainile lui Hristos.

Noi ca fii duhovnicesti ai Parintelui Paisie, care ne-a crescut si ne-a format in scoala fricii si iubirii de Dumnezeu, suntem datori sa ne rugam pentru sufletul lui, ca sa-l odihneasca in ce ata dreptilor din Ceruri si sa nu uitam ca si noi maine ne vom duce dincolo, sa dam socoteala ce-am facut bun sau rau pe pamant.

Parintele Ilie Cleopa

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 1683

Voteaza:

Parintele Cleopa despre Ieroschimonahul Paisie Olaru 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE