Trezirea pacatosului este acel fapt savarsit de harul dumnezeiesc in inima lui prin care, asemeni cuiva trezit din somn, el isi vede pacatosenia, simte primejdia care il paste, incepe sa se teama si sa se ingrijeasca de izbavirea din acea nenorocire si de mantuirea sa. Mai inainte era ca un orb, nepasandu-i si nepurtand grija de mantuire; acum vede, simte si ii pasa.

Cu toate acestea, schimbarea inca nu s-a produs. E nu­mai prilejul de schimbare si chemarea catre ea. Acum, harul doar ii spune pacatosului: "Vezi in ce te afli, asa ca ai grija - fa ce trebuie pentru mantuire". Il scoate din lanturile sale obisnuite si il aseaza dincolo de ele, dandu-i astfel sansa de a alege o viata cu totul noua, in care sa isi gaseasca locul po­trivit. Daca foloseste aceasta sansa, va fi spre binele lui; daca nu, va cadea iarasi in acelasi somn si in aceeasi prapastie a pierzarii.

Acest har dumnezeiesc se dobandeste prin simtirea si vadirea in cunostinta a lipsei de insemnatate si a caracterului rusinos de care dau dovada toate acele lucruri atat de pretuite si ravnite de omul pacatos. Asa cum cuvantul lui Dumnezeu patrunde pana la despartitura sufletului si duhului, dintre incheieturi si maduva (Evrei 4, 12), asa patrunde harul pana la incheietura inimii cu pacatul si rupe acea legatura si insoti­re nelegiuita. Am vazut cum cade pacatosul cu toata fiinta lui intr-un taram in care invataturile, ideile, parerile, randuielile, obiceiurile, placerile si cararile sunt cu desavarsire potrivnice adevaratei vieti duhovnicesti la care omul a fost menit.

Cazut in aceasta lume, el nu ramane departe sau neatins de ea. Nu, ci e patruns de toate, se amesteca cu toate. Este cu desavarsire scufundat in ea. Asa ca e firesc sa nu stie sau sa nu se gandeasca la nepotrivirea ei cu viata duhovniceasca si sa nu aiba nici o intelegere fata de aceasta din urma. Lumea duhovniceasca este inchisa pentru el. Se vadeste astfel faptul ca usa intoarcerii se poate deschide numai daca viata duhov­niceasca se va descoperi constiintei pacatosului in toata stralucirea ei si nu numai daca i se va descoperi, ci si daca ii va misca si inima; daca viata pacatoasa va fi rusinata, respin­sa si nimicita. Si aceasta se petrece in prezenta constiintei si simtirii. Abia apoi se va putea ridica grija de a lepada vechile cai si a pasi pe cele noi. Toate acestea se savarsesc prin sim­plul fapt al trezirii pacatosului de catre har.

In lucrarea sa, dumnezeiescul har al trezirii are in vedere tot timpul nu numai legaturile de care este tinut pacatosul, ci si starea lui generala. In aceasta din urma privinta, trebuie avuta in minte mai presus de orice deosebirea dintre felul in care se iveste harul asupra celor care nu au mai fost niciodata treziti si felul in care lucreaza asupra celor care au mai trait si inainte o asemenea trezire. Celui care nu a mai incercat pana atunci trezirea duhovniceasca i se daruieste din plin, ca un fel de har atotcuprinzator pregatitor sau provocator. Nu i se cere nimic in prealabil omului, caci el are o cu totul alta miscare.

Cu toate acestea harul nu i se mai da. gratuit celui care a niai trait deja trezirea duhovniceasca, celui care stie si simte ce este viata in Hristos si care a cazut iarasi in pacat. Acum trebuie sa dea el ceva mai intai. Trebuie sa se roage si sa se invredniceasca. Nu ajunge numai sa vrea; trebuie sa lucreze asupra-si pentru a pricinui trezirea duhovniceasca prin har Un astfel de om, amintindu-si vechea sa umblare in calea virtutilor crestine, adesea o doreste iar, dar nu mai are nici o putere asupra luisi. Ar vrea sa intoarca foaia, dar nu e in stare sa isi recapete stapanirea de sine si sa se biruiasca. S-a dat pe sine prada unei amarnice deznadejdi pentru ca mai inainte a lepadat darul si a ocarat si a calcat in picioare pe Fiul lui Dumnezeu... si a batjocorit duhul harului (Evrei 10, 29). Acum este lasat sa priceapa ca aceasta putere a harului este atat de mare incat nu i se va mai darui prea curand. Cauta si te osteneste si invata sa iei aminte cat de greu este sa o do­bandesti.

Un astfel de om se afla intr-un fel de agonie: inseteaza, dar nu i se da sa bea, flamanzeste dar nu e hranit, cauta, dar nu afla, se sileste pe sine, dar nu primeste. Uneori, este lasat in aceasta stare vreme indelungata, pana cand simte certarea dumnezeiasca, ca si cum Dumnezeu l-ar fi uitat, S-ar fi intors de la el si-ar fi lepadat fagaduinta Sa. Se simte ca tarina care absoarbe ploaia ce se coboara adeseori asupra ei.. dar.. aduce spini si ciulini (Evrei 6, 7-8). Numai ca aceasta atinge­re inceata a harului de inima celui ce-l cauta nu e decat o incercare. El trece acum prin vremea ispitirii si multumita os­tenelilor si chinuitoarei sale cautari, duhul trezirii pogoara iar asupra lui, asa cum coboara asupra altora in dar.

Acest fel de a lucra al harului mantuitor ne arata doua lucruri: mai intai, miscarile deosebite ale harului dumnezeiesc pe care le savar­seste in trezirea pacatosului; apoi, calea obisnuita de doban­dire a harului trezirii.

Sfantul Teofan Zavoratul

Fragment din cartea "Calea spre mantuire", Editura Sophia

Cumpara cartea "Calea spre mantuire"