Ce este o bazaconie?

Atat cat m-am priceput eu sa aflu, cuvantul „bazaconie“ isi are originea in lumea slava, unde expresia bez zakony ar insemna „fara lege“ sau „fara noima“. Asadar, bazaconia este un lucru lipsit de noima, insa daca as incerca sa spun anumitor crestini ortodocsi romani faptul ca taierea motului copilului, ruperea turtei peste capul lui si punerea unor obiecte dintre care copilul sa aleaga sunt fara nici o noima, as risca sa fiu gonit din  parohie. Aceste practici, intalnite cu precadere in Oltenia, Muntenia si Moldova, au ajuns sa aiba deseori valoare egala cu cea a slujbelor bisericesti adresate copilului mic, nenumarati parinti neconcepand sa nu le respecte.

Bazaconii de azi

Astfel, atunci cand copilul implineste un an, o festivitate aparte este dedicata taierii motului, adica a unei suvite din parul copilului, dupa care o turta este rupta peste capul lui si cateva obiecte ii sunt lasate la indemana. Primul obiect pe care copilul va pune mana este considerat determinant pentru viitorul sau, astfel ca daca va pune mana pe o moneda, de exemplu, lumea crede ca va duce o viata imbelsugata. Insa daca aceasta din urma credinta este oarecum transparenta, am constatat ca in legatura cu motul si turta romanii nostri inclinati catre superstitie nu prea stiu mare lucru. Desi tin cu incapatanare si teama la respectarea acestor practici, cei mai multi parinti nici macar nu au o explicatie pentru ele, iar copilul oricum nu se poate opune. De aceea, am cautat in diferitele studii si culegeri de folclor o posibila explicatie. Iata ce am aflat.

Bazaconii de ieri

In Datinile si credintele poporului roman, publicata in prima editie acum 100 de ani, Elena Niculita-Voronca descrie cateva practici asemanatoare, care par a fi variante sau surse pentru cele actuale. Astfel, „in scaldatoare (cea de botez a copilului) cumatrul pune bani pentru moasa si face cruce in apa cu lumanarea de botez, in apa se pune zahar, ca sa fie copilul dulce; se pune hartie, condei, ca sa invete bine“. Pasajul duce cu gandul la obiecte si turta, de regula dulce. Iata si alte exemple. „Unghiile si parul in alte parti se taie in orice timp, e vorba ca nanasa sa le taie intai. In Mahala, taie nanasa numai parul, caci zice ca copilul acela nu se teme de tun. Zice ca daca n-ar taia nanasul la copil unghiile si parul, nu s-ar sti pe ceea lume ca e nanas, ca e botezat“. Alte lucrari contin si alte datini, oarecum inrudite, dar care demonstreaza clar ca nu au nici o legatura cu crestinismul. Totul indica o origine pagana, in care exista ursita (soarta sau destin) si in care anumite ritualuri trebuiau indeplinite pentru a influenta sau a afla aceasta ursita.

Dreapta randuiala
Aici trebuie spus ca invatatura Bisericii Ortodoxe respinge predestinarea si nu considera ca omului ii este hotarata soarta inca de la venirea sa pe lume. De aceea, orice ritual de tipul taierii motului, al ruperii turtei dulci sau al alegerii obiectelor este, in realitate, contrar invataturii crestine si poate fi profund daunator, atata timp cat il pune pe copil sub semnul superstitiei, in opozitie flagranta cu cel al Crucii. De vreme ce Sfanta noastra Biserica invata ca omul isi construieste viata si mantuirea clipa de clipa, in conlucrare cu  harul lui Dumnezeu, practicile care sa-i aduca copilului noroc, bogatie sau invatatura sunt pagane. Faptul ca ele vin din traditia populara nu le da nici un fel de legitimitate in cadrul Ortodoxiei, chiar daca sunt imbracate in parfum arhaic si considerate semne ale apartenentei la neam, de exemplu.

Din pacate, multe datini populare de sorginte pagana au poluat Ortodoxia romaneasca intr-atat incat au ajuns sa concureze, sa se impleteasca si chiar sa invinga slujbele bisericesti. Vazandu-le atat de puternice, Biserica a incercat sa le increstineze, dar multe si-au pastrat caracterul profund pagan, plasandu-l pe om mai aproape de superstitie decat de Dumnezeu. De aceea, ar fi ideal sa le pastram numai ca pe simple traditii, golite de sensurile pagane, si sa nu le aducem in vietile noastre ca litera de lege, pentru ca nu reprezinta Legea lui Dumnezeu.

                                                                                                     Cristian Tabara
                                                                                       Lumea credintei, anul II, nr 6(11)

Aboneaza-te la newsletter

Email

Introdu codul din imagine: