Parintele Ghelasie de la Frasinei

Parintele Ghelasie de la Frasinei

Parintele Ghelasie de la Frasinei

Parintele Ghelasie de la Frasinei - Gheorghe Teodor Popescu - s-a nascut in ziua de 18 martie 1944, in comuna Salatrucel Lovistea, judetul Valcea, in apropierea vetrelor monahale de la CoziaTurnu si Stanisoara, ca fiu al preotului Gheorghe si al preotesei Marcela. La vreme, l-a cunoscut pe parintele Arsenie Praja, langa care a si ucenicit, imbratisand cu toata inima nevointele monahale pustnicesti. In anul 1973, cuviosul Ghelasie a intrat in obstea Manastirii Frasinei, unde s-a nevoit pana in ziua de 2 iulie 2003, cand a trecut la Domnul.

La varsta de 59 de ani, dupa mai bine de treizeci de ani de nevointe duhovnicesti, parintele Ghelasie a trecut Pragul Vesniciei in vremea rugaciunii, in gest de Inchinare, in taina chiliei, cu icoana pe piept si mintea treaza, in timp ce un ucenic ii citea, la rugamintea sa, Acatistul Acoperamantului Maicii Domnului.

Filocalia de la Frasinei - Avva Ghelasie

Parintele Ghelasie de la Frasinei

Parintele Ghelasie s-a nascut in ziua de 18 martie 1944, in localitatea Salatrucel Lovestea, judetul Valcea, in familia preotului Gheorghe Popescu. In urma Botezului, savarsit in biserica din localitatea Serbanesti-Patesti, unde tatal sau era preot, copilul primeste numele Gheorghe Teodor. Tatal copilului era preot, tot asa si bunicul, si strabunicul.

Parintele Ghelasie de la Frasinei - Gheorghe Popescu

In anul 1962, dupa ce termina scoala primara, din satul natal, si scoala generala, din orasul Ramnicu Valcea, se inscrie la Scoala Tehnico-Sanitara din orasul Cluj, pe care o termina in anul 1964. Dorind sa urmeze Facultatea de Medicina, datorita mediei sale bune, tanarul Gheorghe Teodor este repartizat la un spital din Cluj, insa acesta ii va ceda locul unei tinere casatorite in oras, el fiind trimis, mai apoi, la Spitalul Unificat din Abrud, ca asistent de laborator.

Pana in anul 1970, vreme de sase ani, Gheorghe Teodor Popescu va lucra in cadrul spitalului din Abrud, ducand o viata de aspre nevointe, in vederea imbratisarii monahismului. La vremea potrivita, o femeie credincioasa, care lucra la acelasi spital, ii face cunostinta cu parintele Arsenie Praja, care ii devine parinte duhovnicesc.

Cuviosul Arsenie Praja, cunoscut ca "pustnicul din Cheile Rametului" si renumit pentru vietuirea sa inalta, slujea pe atunci ca ieromonah, in Manastirea Ramet. Dupa o vreme, el se retrage in pustnicia Rametului, fiind insa vizitat de crestinii din satele vecine. De asemenea, el il va calugari pe tanarul Gheorghe, numindu-l Ghelasie, si il va lua cu sine, invatandu-l stravechea traditie monahala carpatina (mistica iconica).

Parintele Ghelasie de la Frasinei - Gheorghe Popescu

In anul 1970, cand Securitatea il aresteaza pe parintele Arsenie, ucenicul Ghelasie reuseste sa ramana ascuns in munti. Dupa multe chinuri, parintele Arsenie este eliberat, asezandu-se mai apoi in Manastirea Crasna, judetul Prahova, unde va fi si inmormantat.

Ramas fara parintele sau duhovnicesc, parintele Ghelasie pleaca din Abrud, intorcandu-se pe meleagurile natale, in judetul Valcea. Ajuns acasa, mai intai, el slujeste ca profesor suplinitor, la scoala generala din Serbanesti, iar mai apoi, intre anii 1971-1973, lucreaza ca asistent de laborator la Spitalul Unificat din Brezoi.

In anul 1973, cuviosul Ghelasie este primit in obstea Manastirii Frasinei, unde va si ramane, pana la sfarsitul vietii, vreme de treizeci si trei de ani. Cand a intrat in obste, aceasta era imputinata, "decretul 410" risipind o mare parte dintre calugarii tineri. Intrand in ascultare, cuviosul a fost randuit mai intai la trapeza si la ingrijirea batranilor, iar mai apoi la cancelarie si la arhandaric.

Parintele Ghelasie de la Frasinei - Gheorghe Popescu

Intre timp, cuviosul Ghelasie invata sa sculpteze, de la parintele Calinic Plopsoreanu, sa zugraveasca icoane si sa creasca albine. Racla in care sunt pastrate Moastele Sfantului Ghelasie de la Ramet este sculptata de Cuviosul Ghelasie. Pentru multa vreme, chilia sa a fost amenajata intr-un fel de "butoi", langa stupii de albine.

Cuviosul Ghelasie este un urmas fidel al specificului monahal carpatin-romanesc, in toate lucrarile sale el scotand in evidenta modelul romanesc de pustnicie, cu nimic mai prejos decat modelele egiptene, grecesti si slave de sfintire. Toate scrierile sale au drept prim scop intarirea Bisericii Ortodoxe si aducerea celor rataciti in albia vietuirii duhovnicesti.

Cuviosul Ghelasie de la Frasinei a intors la Hristos pe multi rataciti si lepadati de credinta, pentru ca nu a cautat la fata omului, ci s-a aplecat spre celalalt, luandu-l de acolo de unde este, din mocirla in care se zbate, iesind in intampinarea lui, ascultandu-l si chiar asumandu-si ca pe o cruce durerile si neputintele celuilalt. Parintele era cunoscator cu duhul si dezlegator cu rugaciunea a grelelor blocaje si framantari ale celor ce-l cautau, iar mai ales ale tinerilor si intelectualilor insetati de tamaduirea si trairea mistica duhovniceasca.

Parintele Ghelasie de la Frasinei - Gheorghe Popescu

Cuviosul de la Frasinei s-a remarcat si prin grija cu care acesta se raporta la alimentatie si la hranire, intarind inca o data invatatura Sfintilor Parinti, care spun ca "o pricina importanta care genereaza patimile este lacomia pantecelui". Pentru aceasta, el spunea ca o alimentatie sanatoasa sustine duhovnicia si rugaciunea, integrandu-se perfect in viata liturgica din Biserica.

Avva Ghelasie, dupa cum il numeau ucenicii, a fost un slujitor devotat al Altarului, savarsind cu mare traire Sfanta Liturghie si Sfanta Spovedanie. Imbolnavindu-se grav (boala genetica foarte dureroasa), el s-a retras desavarsit in chilia sa, vreme de trei ani rabdand cu o tarie de neimaginat durerile crunte ale bolii. In toata aceasta perioada, el nu a inchis usa chiliei sale, fiecare putand veni la sine pentru binecuvantare, sfatuire sau Spovedanie.

Parintele Ghelasie de la Frasinei - Gheorghe Popescu

Parintele Ghelasie de la Frasinei a trecut la cele vesnice in ziua de 2 iulie 2003, la varsta de 59 de ani. Cuviosul a trecut Pragul Vesniciei in vremea rugaciunii, in gest de Inchinare, in taina chiliei, cu icoana pe piept si mintea treaza, in timp ce un ucenic ii citea, la rugamintea sa, Acatistul Acoperamantului Maicii Domnului. Cuviosul a fost inmormantat in cimitirul manastirii, langa vechiul schit, alaturi de ceilalti nevoitori sfinti ai locului.

Teodor Danalache

Parintele Ghelasie de la Frasinei - Gheorghe Popescu

Pe aceeaşi temă

04 Iulie 2012

Vizualizari: 68627

Voteaza:

Parintele Ghelasie de la Frasinei 5.00 / 5 din 3 voturi. 1 review utilizatori.

Comentarii (1)

  • Onea MariaPostat la 2010-04-27 11:24

    ,,Inima Lui Dumnezeu,Sf Duh si Inimile tuturor fapturilor/In Duhul si Inima mea se Intalnesc/Si aici,in Duhul si Inima mea,Euharistia Cosmica se Savarseste./Doamne,Inima mea este o Lacrima de Rastignire,/Dar este si un Destin Mantuitor,/Este si o fagaduinta a Tainei Invierii./",scrisa de cel mai mic intre cei mai mici,cum singur isi spune,marele ierom Ghelasie Gheorghe ,Dumnezeu sa-l Odihneasca ca mult L-a Iubit!

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE

Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul
Invataturi folositoare in viata de familie dupa Scara Sfantului Ioan Sinaitul Scrierile și tradiția ascetică ne sunt necesare și nouă, celor ce suntem „în lume”. Se poate ca monahii și monahiile să aprofundeze viața duhovnicească în cele mai mici amănunte și să se dedice cu totul acestei lupte, dar și noi, cei „din lume”, avem 20.00 Lei
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine
101 pilde. Rugaciunea lumineaza sufletul. Culegere de pilde si povestiri crestine În această culegere veți găsi ­reunite 101 pilde despre ru­gă­ciu­ne, despre țelul și sensul vieții, de­spre dragoste și îndreptarea vieții noastre - un adevărat tezaur de mărturii minunate ce adeveresc puterea adu­că­toare de sfințenie a nevoinței 12.00 Lei
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX
Sfarsitul veacurilor pe intelesul tuturor. Talcuirea la Apocalipsa a unui martir din secolul XX Tâlcuirea la Apocalipsă a Sfântului Ermoghen este o neprețuită călăuză către Lumină și Adevăr, căci, prin cuvinte puține și limpezi, ni se deschide fiecăruia drum către noima adâncă și lucrătoare a cuvintelor grăite de 32.00 Lei
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului
Evanghelia Maicii Domnului. Scrieri despre Imparateasa cerului si a pamantului „Eu sunt gângav și, vai, slab cu mintea când vreau să vorbesc despre Preasfânta Maică a lui Dumnezeu... Dacă fiecare atom al meu ar începe să grăiască în graiul heruvimilor și serafimilor, nici pe de-aproape n-aș putea să o 30.00 Lei
Din vistieria inimii mele
Din vistieria inimii mele Cartea aceasta este pregătită anume pentru tine. Din clipa în care o vei citi, ea nu va mai fi numai a mea, ci va fi și a ta.. Cele din "vistieria inimii mele" vor intra și în "vistieria inimii tale"... 45.00 Lei
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian
Cine sunt eu? Ce spun eu despre mine? Convorbiri cu Parintele Teofil Paraian În cuprinsul acestei cărți, totul este natural, totul este lin și liniștit; totul este în carte cum a fost în realitate. Pe parcursul expunerii mele, am vibrat adeseori, împreună cu cei ce esrau de față, la înregistrare. În cuprinsul acestei cărți, am dat 45.00 Lei
Hristos, doctorul sufletelor si al trupurilor noastre
Hristos, doctorul sufletelor si al trupurilor noastre Domnul Iisus a venit pe pământ ca doctor pentru cei ce au trebuință de vindecare, pentru cei suferinzi, care poartă în pieptul lor o inimă înfrântă și tăiată-împrejur. El a luat asupra Sa firea omenească, cu toate ale sale, în afară de păcat. 22.00 Lei
Arta de a creste copii buni in vremuri noi. Vol. 3 - Calauza intru sanatatea sufleteasca si trupeasca a copiilor
Arta de a creste copii buni in vremuri noi. Vol. 3 - Calauza intru sanatatea sufleteasca si trupeasca a copiilor Trupul este templu al Duhului Sfânt, iar sufletul este mai de preț decât întreaga lume. Volumul al treilea din seria Arta de a crește copii buni în vremuri noi se dorește o smerită călăuză pentru părinții ce doresc a-și crește fiii și fiicele cu 43.00 Lei
Arta de a creste copii buni in vremuri noi. Vol. 2. Calea unei bune educatii: autoritate si iubire
Arta de a creste copii buni in vremuri noi. Vol. 2. Calea unei bune educatii: autoritate si iubire Cum poți fi un părinte ferm, dar iubitor? Cum formezi un copil responsabil, fără să devii prea autoritar sau prea permisiv? Volumul 2 din Arta de a crește copii buni în vremuri noi se dorește a fi un ghid ușor de înțeles, cu multe exemple practice 40.00 Lei
CrestinOrtodox Mobil | Politica de Cookies | Politica de Confidentialitate | Termeni si conditii | Contact