Donatismul a aparut in Nordul Africii, mai cu seama in provincia Numidia, afectand Biserica Africii o perioada de trei secole si jumatate (sec IV-VII). Chiar daca a avut la prima vedere mai degraba un caracter disciplinar, donatismul a capatat in timp o forma doctrinara opusa credintei traditionale. De aceea miscarea donatista nu poate fi considerata ca o simpla schisma, ci ca o criza care are un aspect doctrinar evident.
Miscarea donatista nu a lasat numeroase marturii scrise cu exceptia catorva acte sinodale, acte martirice, si scrierea "Liber regularum” a lui Tyconius. Cunostintele referitoare la aceasta miscare provin in cea mi mare parte de la cei care s-au opus ei, mai exact Optatus de Milevis si Fericitul Augustin.
Printre cauzele acestei miscari se numara diviziunile sociale, economice si religioase din Nordul Africii caracteristice acelui timp. Cauza principala o constituie insa atitudinea aripei rigoriste a crestinilor, care pretindea ca cei ce nu avusesera un comportament demn in timpul persecutiilor, considerati a fi niste tradatori (traditores) si cazuti (lapsi), trebuie condamnati pentru totdeauna. Prin aceasta atitudine ei nesocoteau hotararile unui sinod din 251care a propus reprimirea lapsilor in Biserica dupa o perioada de pocainta.
Episcopul Cartaginei, Mensurius, era aparatorul tendintei moderate, dar dupa moartea sa, a fost ales ca episcop diaconul Cecilian in anul 312. La hirotonia sa a participat numai episcopul Felix dintr-un oras mic pe nume Abtuni, fara sa fi asteptat venirea celorlalti episcopi din Numidia, asa cum era normal.
In plus, acest Felix era considerat a fi un traditor, iar Cecilian devenea automat tot un tradator care trebuia exclus automat din Biserica impreuna cu partizanii sai. Acesti episcopi au considerat hirotonia nula si au ales in locul lui Cecilian pe Majorin, succedat la scurt timp de Donatus, de la care vine si numele acestei miscari eretice.Cecilian – care a fost reabilitat de Edictul de la Milan din 313 si de Sinodul de la Arles in august 314, inainte de a fi reasezat pe tronul episcopal al Cartaginei pe 10 noiembrie 316-.
Atitudinea donatistilor l-a facut pe Imparatul Constantin sa decreteze legi aspre impotriva lor. Insa nici acestea nu i-au putut opri. In 336 Donatus avea sa convoace la Cartagina un sinod la care au participat 270 de episcopi care i-au sustinut cauza. Pentru donatisti faptul de a fi traditor era o crima, iar legatura cu cel care era considerat culpabil, insemna a fi la fel cu el. Pentru ca ei considerau ca singura Biserica este cea a Sfintilor, ei rebotezau pe cei care proveneau din comunitatile lui Cecilian si a succesorilor acestuia. Donatistii au produs chiar si rebeliuni numite "circumcelliones" care au terorizat acea provincie africana.
Politica imperiala impotriva donatismului avea sa continue prin exilarea lui Donatus (care a si murit in exil in 355) si a altor episcopi donatisti. Miscarea a continuat dupa Iulian Apostatul prin episcopii donatisti intorsi din exil intre 361 si 363.
La Sinodul de la Bagai pe 24 aprilie 394, 310 episcopi au fost favorabili succesorului lui Donatus, Primian. Fericitul Augustin, dupa Optatus de Milevis, a fost unul dintre putinii episcopi care au putut castiga impotriva donatistilor. In 405 imparatul a luat un numar de masuri impotriva donatistilor si in 411, cand raportul era inca fragil, Intalnirea de la Cartagina a garantat victoria invataturii moderate. Donatistii cu timpul au pierdut din influenta dar aceasta s-a facut simtita pana in sec VII.
In opozitie fata de "traditores” donatistii au proclamat ca validitatea tainelor depinde de sfintenia savarsitorilor. Optatus de Milevis si Fericitul Augustin au argumentat impotriva invataturii donatiste, intemeindu-se pe sobornicitatea Bisericii, universaliatatea sa care se extinde dincolo de limitele Africii. Ei s-au opus unei eclesiologii care exclude pacatosii: "savarsitorii se pot schimba insa tainele raman neschimbate” deoarece Sfintitorul este Hristos. Fericitul Augustin dezvolta pe larg doctrina despre Biserica si Taine, aratand ca in Biserica se afla si sfinti si pacatosi si ca efectul Tainelor nu depinde de tinuta morala a celui ce le administreaza.
Radu Alexandru
-
Schisma si tentativele de unificare
Publicat in : Religie -
Schisma lui Ipolit, Novat si Novatian
Publicat in : Istoria bisericii in primele trei secole -
Schisma si consecintele ei pentru unitatea bisericii
Publicat in : Drept bisericesc -
Unitatea Bisericii intre schisma si erezie
Publicat in : Religie
Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.