Canonul de la Spovedanie nu este pedeapsa

Canonul de la Spovedanie nu este pedeapsa Mareste imaginea.

In cadrul Tainei Spovedaniei, duhovnicul ii recomanda credinciosului un canon pentru indreptare. In astfel de situatii, sunt credinciosi care vad in canon o pedeapsa pentru pacatele savarsite. Acest lucru ar putea fi simtit si din faptul ca multi vorbesc despre cel ce vine la marturisire ca fiind un “penitent”. Insa, ideea de pedeapsa nu-si gaseste locul in Taina Spovedaniei.

Este adevarat ca Biserica aplica prin duhovnic celui ce se marturiseste diferite canoane, dar face acest lucru ca omul sa-si reorganizeze viata, sa se intoarca la starea de la care nu va mai putea cadea. Asadar canonul, departe de a fi o pedeapsa, este un mijloc de insanatosire a firii omenesti. In rugaciunea dinaintea marturisirii se spune: “Tu ai venit la doctor, nu te intoarce fara sa te vindeci”. Iar Sinodul Trulan (692) marturiseste: “Cei ce au primit de la Dumnezeu puterea de a lega si dezlega vor actiona ca niste doctori atenti la a gasi doctoria specifica pentru fiecare credincios si pentru fiecare greseala a lui”.

Canonul inceteaza atunci omul s-a vindecat

Sfantul Ioan Gura de Aur spune: “Timpul nu slujeste la nimic. Noi nu intrebam daca rana a fost deseori pansata, ci daca pansamentul l-a facut bine pe penitent. Numai ranitul ne arata cand este momentul potrivit sa-l scoatem.” Deci, canonul nu este o pedeapsa data de Dumnezeu prin preot, ci un medicament necesar vindecarii.

Datoria duhovnicului nu este aceea de a pronunta sentinte, ci de a prescrie tratamentul cel mai adecvat pentru insanatosire. El trebuie sa se impotrivesca prin toate patimii „fie prin doctoriile cele mai aspre si mai iuti, fie prin cele mai moi si mai blande si sa se nevoiasca spre inchiderea ranii, cercetand roadele pocaintei si ingrijind cu intelepciune pe omul cel chemat spre stralucirea cea de sus“ (Canonul 102).

Nostalgia nevinovatiei pierdute

De regula, constiinta nu este apasata numai de remuscarile pacatului savarsit, ci ea are si nostalgia nevinovatiei pierdute. In acest, sens Paul Evdochimov spune ca “daca am eliminat din suflet pacatul, prin faptul ca l-am marturisit preotului, el mai poate sa ne supere chiar din afara”. Se intampla adeseori ca un om, chiar daca stie ca pacatele i-au fost iertate, sa nu inceteze sa se acuze pentru cele savarsite. Iar a actiona cu gandul la vinovatia proprie, a stabili un program de activitate ca ingrijirea unor bolnavi sau batrani, botezarea unor prunci, un numar zilnic de metanii, etc, creeaza un mediu de linistire sufleteasca.

Biserica este de acord cu prezenta canonului atunci cand credinciosul nu face eforturi de indreptare, dar tot ea recomanda si prescurtarea canonului pana la limita de jos a canoanelor lui Ioan Pustinicul, cand omul dand dovada de mare cainta primeste canon sa faca milostenie.

Constientizarea pacatului in vechime

In Biserica primelor secole existau patru stari pentru constientizarea pacatului:

- tanguirea - in aceasta etapa omul nu avea dreptul de a intra in biserica, el trebuia sa rosteasca „usile pocaintei deschide-mi mie, da-mi lacrimi  sa spal necuratia inimii mele, Hristoase”;

- ascultarea - cand omului i se ingaduia sa fie prezent doar in pridvorul bisericii ca sa auda Evanghelia si talcuirea ei, iar dupa aceea sa parasesca lacasul de cult;

- prosternarea - in aceasta stare i se permitea participarea la Liturghia catehumenilor;

- impreuna starea - cand avea voie sa fie prezent in biserica pe tot parcursul Sfintei Liturghii.

Doua feluri de canoane: generale si personale

Cand vorbim de canoane sau epitimii, trebuie sa vorbim de ele ca fiind personale si generale. Cele personale se aplica de la caz la caz, in raport cu persoana penitentului, starea lui, felurimea pacatelor, iar cele generale privesc pe orice credincios, formarea si zidirea lui. Parintele Constantin Galeriu spunea ca esentialul il constituie un program de viata duhovniceasca, prin care penitentul sa simta ca parasind pacatul, pune in locul lui lucrarea poruncilor, a binelui, adevarul, viata autentica, in Hristos.

In concluzie, putem afirma ca rolul canonului este de a-l readuce pe om la locul lui, adica de a nu pierde niciodata calitatea de madular al trupului tainic al lui Hristos.

A.C.

04 Septembrie 2009

Vizualizari: 8788

Voteaza:

Canonul de la Spovedanie nu este pedeapsa 5.00 / 5 din 1 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE