Filioque

Filioque Mareste imaginea.

 

Filioque  

                           

Filioque (= si de la Fiul), cuvinte adaugate la afirmatia "care purcede din Tatal"  in articolul Crezului de la Constantinopol (381), articol care se refera la purcederea Duhului Sfant. "Filioque", adaugat la versiunea occidentala a Crezului a provocat una dintre cele mai inversunate dispute teologice dintre Orient si Occident. Ea ramane si astazi una din particularitatile doctrinare majore care separa traditia ortodoxa de cea romano-catolica. Pentru catolici, Filioque ar fi o explicare si o clarificare a doctrinei despre Duhul Sfant, formulata de Sinodul ecumenic din 381. Pentru ortodocsi, Filioque este :

 

(a) o "dogma noua", deoarece incalca decizia Sinodului din Efes (431) de a nu altera sau substitui crezul de la Niceea, nefiind apoi aprobata de un sinod ecumenic ;

 

(b) "o alta credinta", care implica teza celor doua principii in unitatea lui Dumnezeu, eroare inadmisibila din punctul de vedere al dogmaticii ortodoxe.

 

Filioque a fost introdus de latini in Crezul niceoconstantinopolitan si folosit in liturghia latina, incepand cu al treilea sinod local din Toledo, in 589, ca un protest impotriva arianismului ; apoi, confirmat de sinodul en­glez din Hatfield in 680, cu ocazia convertirii la catolicism a regelui arian al vizigotilor (Recarede), sub pretextul ca ar pune in evidenta deplina dumnezeire a lui Hristos si egalitatea Sa cu Tatal. Desi regele Carol cel Mare insista ca Bisericile din Spania, Italia, Franta si Germania, sa ros­teasca Crezul cu adaosul, totusi papa Leon al III-lea refuza introducerea Simbolului mo­dificat, in Biserica Romei. Cu toata aceasta opozitie, la propunerea lui Henric al II-lea, papa Benedict al VIII-lea accepta in 1014 Crezul inter­polat, in Biserica din Roma, fara consimtamantul Bisericilor Rasaritene. Dupa Reforma (sec. XVI) a fost generalizat in Bisericile Protestante.

 

Cel dintii care arata implicatiile dogmatice neortodoxe ale adaosului Filioque este patriarhul Fotie (820-895), iar cel care a formulat, la conciliul de la Florenta (1439), argumentele respingerii acestui adaos, este Marcu de Efes.

 

Ortodocsii insista asupra argu­mentului istoric, Filioque fiind o alterare a Simbolului din 381, iar catoli­cii invoca motivele locale, deoarece, in secolul al VI-lea, Bisericile din Spa­nia si alte tari europene erau amenintate de arianism. Fi­lioque ar respinge ideea ariana despre inferioritatea Fiului fata de Tatal.

 

In general, teologia catolica pretinde ca Filioque ar explica relatia vesnica dintre Tatal si Fiul si ar clarifica egalitatea Fiului cu Tatal in esenta dumnezeiasca, nu numai consubstantialitatea, ci modul de provenienta a Persoanelor. Filioque ar fi deci o completare a doctrinei despre originea divina a Duhului Sfant, care n-a fost precizata in amanunt, asa cum s-a intamplat cu invatatura despre Fiul lui Dumnezeu, despre care Sinodul de la Niceea (325) afirma : "nascut, iar nu facut, Cel ce este de o fiinta cu Tatal". Astazi, unii teologi catolici nu-l mai considera un obsta­col dogmatic intre cele doua parti ale Bisericii ecumenice.

 

Din partea teologiei ortodoxe s-au formulat mai multe argumente impotriva doctrinei "Filioque", dintre care principalele sunt:

 

1) Filioque este o interpolare necanonica a Simbolului ecumenic de la 381;

 

2) Filioque im­plica doctrina lui Augustin despre cele doua principii in unitatea dumnezeirii si deci despre "dubla purcedere";

 

3) Filioque are repercusiuni asupra altor dogme de credinta, de pilda ecleziologia, teologia Tainelor si a energiilor divine.

 

Dar si continutul teologic al formulei "Filioque" este pus in discutie. Acesta nu are o baza biblica si nici patristica. Apoi, potrivit doc­trinei trinitare comune Bisericii ecumenice, Duhul purcede din ipostasul Tatalui, incat relatia de purcedere este o relatie de origine ipostatica. Purcederea, ca si paternitatea nu este ceva comun fiintei divine, dumnezeirii, ci este proprie ipostasului Tatalui. «Filioque» deplaseaza acest principiu de la ipostasa Tatalui catre natura comuna.

 

Chiar daca unii Sfinti Parinti au acceptat si alte formule prin care sa se explice relatia vesnica dintre Fiul si Duhul Sfant (de pilda, Sfantul Chiril al Alexandriei spune ca Duhul este "propriu Fiului", iar Sfantul Ioan Damaschin, ca si Sfantul Maxim Marturisitorul, afirma ca Duhul purcede "din Tatal prin Fiul" etc), totusi ei au facut o clara distinctie intre "monarhia' Tatalui si relatiile de origine care diferentiaza ipostasele, paternitatea, filiatia, purcederea, distinctie care mentine echilibrul si egalitatea in Sfanta Treime. Dimpotriva, formula "Filioque" introduce in teologia trinitara nu numai o confuzie intre natura si ipostasa, ci si o confuzie in­tre Tatal si Fiul, atat pe planul vietii vesnice intratreimice, cat si pe cel al manifestarii temporale.

 

Teologia catolica, urmand Fericitului Augustin, care afirma ca orice insusire atribuita uneia dintre Persoanele divine poate fi atribuita si Ce­lorlalte, a exagerat simplitatea si unitatea de esenta a lui Dumnezeu, in de­favoarea diversitatii Persoanelor.

 

Scrierile pnevmatologice patristice sau liturgice vorbesc despre "Du­hul care purcede din Tatal si prin Fiul Se arata" sau de "Duhul care intru Fiul pururea Se odihneste". Teologii bizantini au facut o distinctie intre purcederea vesnica si misiunea temporala. Pentru ei, Filioque presupune doctrina lui Augustin, despre doua principii in Treime si deci despre "dubla purcedere". A socoti pe Tatal si pe Fiul drept o singura sursa, inseamna a avea o intelegere unilaterala, chiar fal­sa, a Trinitatii, inclinand spre un subordinationism cu privire fie la Duhul, fie la Fiul. Expresia Sfantului Ioan Damaschin "Care purcede de la Tatal prin Fiul" nu poate fi luata in nici un sens echivalenta cu "dubla proce­siune" ; cu toate acestea nimeni n-a sugerat adaugarea la Crez a formulei "prin Fiul".

 

Patriarhul Fotie al Constantinopolului: Despre Filioque

O critica severa a formulei despre purcederea Duhului Sfant "din Ta­tal si din Fiul" o face Patriarhul Fotie al Constantinopolului (810-895) in Enciclica pe care o trimite patriarhilor orientali in 867 (Enciclica lui Fotie catre Patriarhii orientali (867). 

 

Anuntand in partea introductiva a Enciclicii despre unele inovatii cul­tice si canonice apusene (nerespectarea zilelor de post in timpul Postului Mare, respingerea validitatii Tainei Mirungerii savarsite de preot - acesta ar fi un drept exclusiv al arhiereilor, celibatul obligatoriu pentru preoti), patriarhul Fotie subliniaza apoi ca "erorile latinilor" au atins culmea in aceea ca au ajuns "sa falsifice si sfantul Simbol (al credintei), a carui autoritate e inatacabila, dupa toate hotararile sinodale si ecu­menice". Intentia patriarhului Fotie a fost sa atraga atentia conducatorilor Bisericilor Ortodoxe din Rasarit asupra netemeiniciei doctrinei despre Fi­lioque, prezentand si un rezumat al problemei, pe care urma sa o discute pe larg un sinod ecumenic. Enciclica constituie de altfel si convocarea sino­dului ortodox, care, de fapt, s-a tinut in acelasi an, la Constantinopol, in urma caruia papa a fost condamnat.

 

Fotie inscrie in Enciclica sa din 867 doua argumente principale con­tra doctrinei "Filioque", pe care, desi nu le dezvolta, totusi le considera decisive : primul numai amintit, este ca formula "Duhul purcede de la Fiul" nu are temeiul unei dogme : ea este contra invataturii Evangheliilor, se opune hotararilor Sinoadelor Ecumenice, falsifica doctrina Sfintilor Parinti. Astfel "Filioque" contine o doctrina necunoscuta in Revelatia biblica si in Traditia dogmatica a Bisericii Ortodoxe.

 

Al doilea argument demonstreaza ca o eroare in doctrina despre Du­hul Sfant constituie o eroare antitrinitara, o deviatie in insasi dogma des­pre Dumnezeu-Sfanta Treime. Fotie sustine ca prin Filioque se introduc "doua cauze" in Sfanta Treime. Astfel prin Filioque se neaga unitatea de principiu in Sfanta Treime si se strica raportul intre ceea ce e comun in Dumnezeu si intre ceea ce e propriu ipostaselor treimice. Fotie subliniaza in mod repe­tat ca, prin Filioque, se amesteca insusirile persoanelor. Dupa invatatura ortodoxa, unele insusiri sunt comune Treimii, altele numai unei ipostase. Purcederea Duhului nu e ceva comun celor trei persoane, ci e proprie uneia din ele, Tatalui.

 

 

.

10 Septembrie 2006

Vizualizari: 5949

Voteaza:

Filioque 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

Asculta colinde de craciun

RETELE SOCIALE