Definirea numelui lui Dumnezeu la Parintele Pavel Florenski

Definirea numelui lui Dumnezeu la Parintele Pavel Florenski Mareste imaginea.

Definirea numelui lui Dumnezeu la Parintele Pavel Florenski

Numele lui Dumnezeu noi il desprindem din Sfanta Scriptura, din scrierile Sfintilor Parinti si din toate tratatele si scrierile de teologie. Numele, insa, in definirea lui profunda, este o taina, pentru ca, propriu-zis, numele se refera la persoana si, dupa cum Persoanele treimice sunt izvorul de adancire si de mister a celei mai mari taine existente in lume, Adevarul vesnic treimic, tot asa persoanele omenesti.

Fiecare persoana este o taina. Lumina transcenderii si privirii in ea este raportarea la celelalte persoane, care ii definesc existenta, chiar daca nu participa la comuniunea cu ea, explorand ceea ce este inlauntrul fiintei sale, descoperind-o. Disponibilitatea aceasta este o noutate de fiecare clipa a prezentei numelui in constiinta, in minte si in vibratia cuvantului. Dar cum poate ramane intr-o platitudine a relatiei; ignorand sau ingenunchind persoana cuiva, daca nu-i percepi chipul de comuniune sau faptul de a distinge in acel om o prezenta de absoluta unicitate a unui oarecare chip care te intampina:

N-am putea zari deloc lumina si frumusetea interioara a persoanei si energia din ea, daca n-am avea constiinta prezentei unei lumini atotstapanitoare si veghetoare, ce strabate precum razele soarelui aici pe pamant, de dincolo de aceasta lume. Si aceste raze sau energii le traim si le simtim cu intensitate mai mare sau mai mica, in functie de puterea noastra de a largi misterul numelui lui Dumnezeu, de a-l chema in rugaciune sau in orice imprejurare a vietii sau a descoperi lucrarea iui Dumnezeu in faptele vietii de fiecare clipa, care ne inalta si sporesc in existenta.

Prin credinta si rugaciune, omul se face jertfa cuvantatoare lui Dumnezeu. Cuvantul este insasi fiinta omului, intrucat prin cuvant (si nume) s-a descoperit pe sine in energia lui spirituala, a devenit existent pentru altul si pentru sine insusi. Parintele Staniloae vorbeste despre jertfa cuvantatoare, comentand reflectiile lui P. Florenski, ca jertfa a omului, slujba prin trupul induhovnicit, persoana creata "cuvant cuvantator dupa chipul Cuvantului cuvantator suprem". "Eu sunt Calea, Adevarul, si Viata", a zis Iisus Hristos (Ioan 14, 6), chemand numele Sau in rugaciune, in inima curata si in atentia si delicatetea simtirii prezentei Sale, prin persoanele chemate la comuniunea sau dialogul cu noi, traim constiinta prezentei Persoanei Sale prin energia harului Sau nevazut, har ce izvoraste si penetreaza creatia din Fiinta dumnezeiasca Cea intreita in Persoane, iar Persoana Fiului ca Logos dumnezeiesc enipostaziat ne aduce modelul de umanitate la care noi trebuie sa ajungem in existenta pamanteasca. Si ne ajuta la aceasta prin energia, lucrarea sfintitoare a Sfintelor Taine, in Biserica. Din iubire de oameni "S-a pogorat pana la firea noastra si S-a intrupat cu adevarat, Cel Supra-divin a luat nume de Om", ca sa ne indumnezeiasca prin participare.

Parintele profesor Dumitru Radu, vorbind despre coordonatele si permanentele teologice ale operei Parintelui Staniloae, spune ca "mantuire inseamna comuniunea omului cu Dumnezeu in Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul si cu Hristos, si prin Hristos, plin de tot Duhul Sfant cu semenii nostri. Locul si spatiul in care are loc aceasta comuniune personala a omului cu Dumnezeu este Biserica, in calitatea ei de trup al lui Hristos. Ea, Biserica, este un intreg, format din toti cei care cred in El, dar si dintr-o realitate ce-i invaluie, avandu-L pe El ca centru. Dimensiunea ontologica si personala pe care ne-o descopera hristologia si soteriologia se prelungeste si se dezvolta in comunitatea ecleziala".

Erezia cu privire la numele lui Dumnezeu a aparut in sanul Bisericii Ortodoxe Ruse, la calugari de la Athos, prin anul 1912. Adeptii ei considerau rugaciunea lui Iisus drept mantuitoare, doar pentru ca simpla pronuntare a numelui lui Iisus mantuia prin sine. Un ieroschimonah Antonie (Bulatovici) spunea ca invocand, chiar si inconstient, numele Domnului Iisus, il vei avea intreg prin numele Sau si cu toate harurile Sale divine. Si chiar prin sunet si litere, numele Domnului este plin de har.

Desigur ca acesta este un sacrilegiu si o superstitie magica si o incercare de a introduce in Biserica magia si teluricul, caracteristice traditiei platonice si ocultismului. In istoria Bisericii a existat erezia lui Eunomie, condamnata la Sinodul II Ecumenic. Diferenta dintre cele doua consta in faptul ca Eunomie e mult mai apropiat de numele lui Dumnezeu, considerand numele Nenascut iar defaimatorii numelui lui Dumnezeu astfel procedeaza cu numele Iisus.

In anul 1913 erezia a fost condamnata de conducerea Bisericii Ecumenice de la Constantinopol si Patriarhia Rusa. La Sinodul local al Bisericii Ortodoxe Ruse din anii 1917-1918, aceasta condamnare a fost confirmata. Cei mai inversunati eretici, in frunte, cu ieroschimonaliul Antonie (Bulatovici) nu s-au indreptat. El scria Patriarhului Tihov la Sinodul local al Bisericii in "declaratia" sa din 21 noiembrie 1918: "propovaduim respectarea numelui divin al Domnului si nu acceptam respectarea lui doar relativa, asa cum cere azi puterea bisericeasca", renuntand astfel la orice comunicare spirituala cu ca pana la dezlegarea cazului de catre Sfantul Sinod. Nu detinem hotararea oficiala a Sinodului, ci numai ceea ce se desprinde din comentariile lui P. Florenski, cum vom vedea. Cert este ca, dupa cum scrie Nichifor Crainic, Patriarhia Ecumenica a condamnat invatatura despre divinitatea numelui lui Hristos ca fiind erezie, in timpul Patriarhului Ioachim al III-lea, iar calugarii care au aderat la aceasta invatatura au fost alungati din Sfantul Munte. Nichifor Crainic crede insa ca viata spirituala in Rusia pravoslavnica s-a cristalizat in jurul rugaciunii lui Iisus.

Protoiereul Serghei Bulgakov, in cartea sa Ortodoxia face urmatoarea afirmatie: "rugaciunea lui Iisus, repetata de sute de ori, si chiar de nenumarate ori, formeaza elementul esential al oricarei oranduieli de rugaciune monastica; ea poate sa inlocuiasca chiar slujbele si toate celelalte rugaciuni, caci valoarea ei este universala". Ascetii dau marturie despre acest nume, dar dupa cata experienta ascetica, dupa cata rugaciune si simtire curata a prezentei lui Dumnezeu in ei si paza a poruncilor! Serghei Bulgakov spune ca dulcele nume "Iisus" rostit cuprinde puterea prezentei lui Dumnezeu, ca "numele lui Dumnezeu contine energia divina, care ofera prezenta lui Dumnezeu, incat se poate spune ca, din punct de vedere practic, energetic, numele lui Dumnezeu este Dumnezeu; mai exact puterea lui Dumnezeu, care este prezenta in El". Revenim la Pavel Florenski pentru ca, apoi, sa prezentam pozitia Bisericii in aceasta chestiune.

Pavel Florenski se ocupa de "numele lui Dumnezeu" in mod special in doua lucrari ale sale: Preaslavirea numelui ca premisa filosofica si Despre numele lui Dumnezeu. De asemenea, vorbeste despre numele lui Dumnezeu in Anexa III din volumul La cumpana gandirii, intitulata: "Fragment din scrisoarea lui Pavel Florenski la rugamintea Parintelui Arhimandrit David, ca raspuns la scrisoarea preaslavitorilor numelui lui Dumnezeu, de la Athos". Scrisoarea a fost scrisa din Caucaz.

Referindu-se la disputele palamite din secolul al XIV-lea, privind energiile dumnezeiesti si esenta divina, Florenski isi pune intrebarea: "lumina perceputa spiritual de catre ascetii aflati in culmea ascezei lor si simtita ca lumina dumnezeiasca este, oare, descoperirea Lui insusi, energia Fiintei Lui, sau este ceva inselator, amagitor, subiectiv in interiorul nostru, sau este un proces fizic din afara noastra, sau chiar un fenomen ocultic, care, in orice caz, nu ofera cunoasterea Fiintei supreme? Se numeste aceasta lumina dumnezeire si Dumnezeu?".

Anatemele care s-au dat privesc pe cei care recunosc lumina taborica, fara insa sa aiba nici un fel de legatura interioara cu esenta sau o coboara pana la procesul fenomenului in sine, facand-o neontologica. Florenski enumera sase anateme, spunand ca "in constiinta bisericeasca, acest fapt se reduce la necesitatea de a diferentia in Dumnezeu doua aspecte: interior, sau Fiinta Lui, si aspectul indreptat spre exterior, sau Energia Lui". In spiritul acestei inseparari, comunicand cu energia dumnezeiasca, omul si fiecare faptura se coreleaza cu insasi Fiinta Lui, dar trebuie sa denumeasca acesta energie cu numele celui care actioneaza -Dumnezeu. Credinciosului ii este clar ca are de-a face cu manifestarile dumnezeiesti si nu se identifica si nu se uneste cu Fiinta Lui si, deci, "niciodata nu ar fi aparut posibilitatea de a folosi cuvantul lui Dumnezeu, daca cu acest nume al Fiintei, nu s-ar denumi dupa Fiinta - si activitatea Lui. Cand se spune "Dumnezeu a mantuit", "Dumnezeu a tamaduit", "Dumnezeu a zis" si altele, totdeauna se are in vedere activitatea corespunzatoare celei de tamaduire, de vorbire etc.".

Lucrarea Despre numele lui Dumnezeu analizeaza mai profund tema noastra, implicand notiunea simbolului drept cheie la dezlegarea tainei numelui divin. "Defaimarea (numelui) este periculoasa prin faptul ca este raspandita neobservat peste tot. Reprezentanti de seama ai acesteia nu exista si in aparitia ei parca n-ar fi nimeni in mod special vinovat. Si ea se exprima nu in anumite idei, ci in intelegerea generala despre lume, receptata prea putin, constient sau inconstient".

Simbolul face referire la cele doua lumi, unirea celor doua existente, cea transcendenta la cea imanenta. Dar unirea face ca imanenta sa contina in aceiasi timp si transcendenta, sa fie penetrata de ea. Ratiunea suprema dumnezeiasca, Logosul si Cuvantul lui Dumnezeu, patrunde in realitatea existentei noastre si da sens fiecarui lucru si rationalitatii lumii, in general.

In opera de maturitate a creatiei lui Pavel Florenski se observa, ca doua albii metafizice, cele doua linii ale intruparii (intruparea Logosului divin): intruparea prin Cuvant si intruparea iconografica. "Esenta" primului tip al intruparii este Cuvantul; "Esenta" celui de-al doilea este Chipul. Dupa parerea lui Losev, marele logician rus, ceea ce aduce nou Florenski, in intelesul platonismului, este invatatura despre chip si nume. Numele este persoana si "nimic nu este mai minunat decat persoana care in negura tainica a fractionarii interioare decanteaza depunerea nelinistilor provocate de pacate si, luminata, lasa sa se vada in ea, ca un margaritar de pret, chipul lui Dumnezeu".

Revenind la tema si la lucrarea Despre numele lui Dumnezeu, Pavel Florenski da in continuare, trei exemple de simboluri: cartea, samanta unei plante si complexitatea cuvintelor. Ne vom opri la cel din urma exemplu. Cuvantul, care, in mod imperios este legat de nume, semnifica prezenta numelui si-l dezvaluie ca cea mai aleasa si unica prezenta a numelui lui Iisus care de la Botez salasluieste in noi. Exista un inteles lingvistico-semiotic - cuvantul fiind o "gena" care contine in structura sa "codul" universal omenesc. Cuvantul este cheia descoperirii numelui si omului. Exista, apoi, semnificatia ontologica a Cuvantului, Cuvantul-Logos devenit Om da sensul cuvantului limbii naturale care este ontologic - asa cum se exprima P. Florenski - si indeplineste rolul unitatii structurale a lumii omenesti tocmai pentru ca este Cuvantul, ipostasul cel vesnic al iubirii care face sa existe ca unica realitate persoana si sufletul din ea.

Cuvantul poate sa creasca asemeni cresterii plantelor; in mod succesiv, el se amplifica pana devine un organism perfect capabil sa insamanteze. In cele doua lumi, cea vazuta si cea nevazuta, ca doua planuri ale existentei care se intrepatrund, noi trecem cu usurinta peste semnificatia cuvantului si de aici, pregatirea psihologica a defaimarii numelui.

Mergand pe analogia constructiei cuvantului, la fel cum intr-o samanta este prezent intreg organismul, cum tatal este prezent in fiul, chiar daca organismul tatalui nu pierde nimic; de aici se vede diferenta dintre esenta si energia. Atunci cand simtim vibratia sau energia unei persoane, in atingerea cu ea, facem o autodescoperire, dar nu putem patrunde in fiinta ei.

Baza disputelor taborice sunt mai vechi. Ele pornesc de la disputele legate de Filioque. Romano-catolicii incercand sa submineze semnificatia si experienta rugaciunii mintii, au considerat-o o "fapta" a ispitei, iar comunicarea ce o realizeaza isihastii prin practica lor ca ceva mincinos. Pavel Florenski reia succint problematica si polemica dintre Varlaam si Sfantul Grigorie Palama. Sa citam din anatemizari: "Daca, insa, exista actiune, atunci exista si cauza actiunii si actiunea se manifesta ca fiinta si invers: fiintei ii corespunde si activitatea, asa ca numele lui Dumnezeu este aplicabil in mod egal si poate sa insemne atat Dumnezeu, cat si actiunea lui dumnezeiasca". Dar se pune intrebarea daca aceasta actiune este creata de Dumnezeu, sau de la inceput a fost atribuita Lui, adica este ea creata sau necreata? Dezbaterile palamitice s-au purtat in esenta si energie, intre a-L vedea pe Dumnezeu sau energia Lui.

Fiindca Fiinta lui Dumnezeu nu ne este descoperita si nu ni se va descoperi niciodata aici pe pamant. Atunci, Florenski isi pune intrebarea: "Ori sa renuntam cu totul la cuvantul Dumnezeu, ori sa-L referim la energia divina. "De aceea, se poate, si trebuie sa se spuna "Dumnezeu m-a vindecat" si nu "Energia lui Dumnezeu m-a vindecat". Recunoscand ultima teza se cade in gnosticism. Florenski da un alt exemplu, "iata Soarele!", dar, de fapt, noi vedem energia lui, dar ea este energia obiectiva chiar a Soarelui si, receptand-o, noi avem intuitia (prezenta) vederii solare. Acceptand punctul de vedere kantian, putem spune ca vedem un anumit proces, care, la urma urmei, se petrece doar in existenta noastra, in noi are loc unirea a doua energii, impreuna-lucrarea, care constituie un neincetat urcus spre definirea persoanei.

Sinergie si energetic, prezenta noastra in lume semnifica relatia cu Cel Care ne-a creat. In numele Sau se savarsesc toate, in numele Lui, Apostolii au savarsit minuni, in numele Lui, se savarseste lucrarea sfintitoare in lume, prin mainile de multe ori nevrednice ale slujitorului Bisericii. Frumusetea persoanei, inima si nobletea ei se descopera evident atunci cand Dumnezeu, prin energia Sa divina necreata, prin harul Sau dumnezeiesc, patrunde prin tesatura de multe ori invartosata de pacate, egoista si insensibila a complexitatii de fiecare clipa a persoanei care, umila, atunci cand il descopera devine o prezenta eminamente cuceritoare, revarsata de o noblete si o distinctie care dau profilul de model adevarat al unei oarecare fiinte omenesti, ca o aparitie delicata, buna, in permanenta smerenie si descoperire. Atunci, sfintii ar mai fi pentru noi modele, daca Dumnezeu nu s-ar preaslavi permanent intru ei?

Florenski spune: "Numele lui Dumnezeu este Dumnezeu; dar Dumnezeu nu este nume. Fiinta lui Dumnezeu este mai presus de energia Lui, chiar daca aceasta energie exprima esenta numelui lui Dumnezeu. Inainte de venirea lui Iisus Hristos era vizibila, pe de o parte, cautarea zeilor, iar pe de alta parte, cautarea numelui, iar cand a venit Iisus Hristos, cautarile zeilor nevazuti au devenit inutile". (Se da semnul cuvantului evreiesc "sem" - numele lui Dumnezeu prin atotplinatatea sa eclipseaza toate celelalte nume, caci in fata Fiintei dumnezeiesti se topesc toate celelalte realitati). Crestinismul inseamna propovaduirea numelui lui Iisus Hristos, a Evangheliei Sale, precum si chemarea marturisirii numelui lui Hristos.

In raspunsul pe care P. Florenski il da arhimandritilor din Caucaz, confirmand hotararile Sinodului din 1913, le zice: "Aveti dreptate cand scrieti ca problema numelui lui Dumnezeu este chestiunea cea mai importanta a Ortodoxiei, care imbratiseaza tot Crestinismul si ca rugaciunea lui Iisus si, mai scurt, numele lui Iisus este rezumatul intregii Evanghelii. Dar, iata, prin aceasta concentrare a chestiunii in problema credintei si legaturii ei cu toate celelalte probleme, ea se supune numeroaselor atacuri inamice... Astfel, ni s-a parut indoielnic ceea ce scrieti despre Epistola Sinodului. Caci exista insusi Domnul Iisus si exista numele Lui. Numele este nedespartit de El insusi si, de aceea, in nume si prin nume noi ne apropiem de insusi Domnul si ne insusim de la El insasi mantuirea daruita de El. De aceea si spunem ca numele lui Dumnezeu este insusi Dumnezeu. Dar El nu este nume si neponegrind aceasta ultima circumstanta, se poate trezi o oarecare nedumerire.

Numele lui Iisus inseamna, intr-adevar, mantuire, Mantuitor. Acest lucru nu-l neaga nici defaimatorii numelui. Ratacirea defaimatorilor lui Dumnezeu nu consta in negarea sensului numelui lui Iisus si nici in negarea caracterului de mantuire a Domnului insusi care poarta acest nume, ci in separarea numelui de purtatorul sau, adica de insusi Domnul. Defaimatorilor numelui lui Dumnezeu li se pare ca numele Domnului este de sine statator, este prin el insusi. Si, de aceea, ei considera acest nume pamantesc, intamplator, lipsit de esenta, putere. Daca cineva, insa, acceptand separarea numelui de Domnul ar fi recunoscut in nume forta proprie a numelui, independenta de insusi Mantuitorul, atunci, intr-adevar, el ar fi cazut in ratacirea ca se poate lucra cu magia numelui dumnezeiesc si cu numele Domnului, actiona impotriva Domnului insusi. Numele si Domnul sunt inseparabili, dar si necontopiti. Numele este inseparabil de Domnul, dar aceasta nu inseamna ca el nu poate fi diferentiat de Domnul. De aceea, invinuiti pe nedrept Sinodul, ca si cum Sinodul neaga acest caracter de mantuire al Domnului si spune ca mantuirea este nemantuitoare. Sinodul recunoaste caracterul de Mantuitor al Domnului insusi, dar, separand de El numele Lui, nu-L recunoaste ca Mantuitor pe acesta din urma. Sinodul separa ceea ce este inseparabil iar dumneavoastra vreti sa uniti ceea ce este necontopit".

Sa vedem pozitia propriu-zisa a Bisericii referitoare la numele lui Dumnezeu, ce se desprinde din marturiile Sfintilor Parinti si a teologilor de seama. Sfantul Diadoh al Foticeii, in Filocalia, vol. I, vorbeste permanent de harul Botezului, care curata "chipul" si-l spala de intinaciunea pacatului. E o lucrare permanenta, continua si necesara a harului. Este un progres continuu, duhovnicesc. Iar scopul vietii duhovnicesti este unirea sufletului cu Dumnezeu, prin dragoste. Spalarea chipului se face fara colaborarea noastra, lucrarea harului inca nu o simtim. "Asemanarea" incepem s-o castigam pe masura ce sporim sfortarile noastre pentru o viata virtuoasa si o atingem deplin cand a crescut in noi dragostea de Dumnezeu, in mod covarsitor. Numai dupa ce am sporit in "asemanare", in dragoste, ni se face si harul "simtit". Cand incepe deci mintea sa guste intru multa simtire dulceata Prea-Sfantului Duh, suntem datori sa stim ca incepe harul sa zugraveasca asa-zicand peste chip "asemanarea".

Din aceasta deosebire a simtirii mintii, atat Diadoh al Foticeii cat si Marcu Ascetul, vor sa combata mesalianismul, care punea accentul numai pe rugaciune, nesocotindu-se, astfel, Taina Botezului care sterge pacatul din noi. Harul il salasluieste pe Iisus Hristos in fiinta omului la Botez, accentueaza Marcu Ascetul si "adevarata rugaciune inseamna redescoperirea si aratarea harului primit la Botez. A te ruga inseamna a trece in starea in care harul este prezent in inima, tainic, la nivelul deplinei perceperi interioare si al cunoasterii constiente, unde experimentam si simtim lucrarea duhului direct si imediat" si, continua Episcopul Kallistos Ware, "nici o clipa Sfintii Parinti n-au avut in vedere chemarea numelui lui Iisus ca substitut al Sfintelor Taine". Exista o pregatire si un progres continuu pentru rugaciunea lui Iisus. Terminologia isihasta la Dionisie Areopagitul consta in paza spiritului si in paza inimii. Sfantul Grigorie Palama vorbeste de o "scara a harurilor isihiei". Simion al Tesalonicului ne spune despre Patriarhul Fotie, care a deprins rugaciunea lui Iisus dupa ce a devenit patriarh si a scris un pretios tratat despre ea, ca in timpul cand se rapea in puterea ei, fata lui stralucea prin harul Sfantului Duh, asemenea lui Moise. Ucenicul Sfantului Serafim de Sarov, Motovilov, marturiseste despre prezenta Sfantului Duh in duhovnicul sau.

Pe cand Sfantul Simeon Noul Teolog savarsea Sfanta Euharistie "in vedenia Duhului, fata lui lua o expresie ingereasca". Sfantul Marcu Ascetul si Sfantul Maxim Marturisitorul vorbesc despre ascunderea Domnului in porunci si cei care-L cauta il gasesc pe masura implinirii lor: "Fiinta tuturor virtutilor este insusi Domnul nostru Iisus Hristos, fiindca El ni S-a facut noua, de la Dumnezeu, intelepciune, dreptate, sfintire si mantuire" (I Cor. 1, 30). Orice om care se topartaseste de virtute, se impartaseste neindoielnic de Dumnezeu, fiinta virtutilor, si devine Dumnezeu (dupa har), ca unul care a adaugat, prin libera alegere, la binele natural al chipumlui, asemanarea prin virtuti".

"In numele lui Iisus", ( I Cor. 5, 4; I Cor. 1, 10; II Tes. 3, 6; Efes. 5, 20; Col., 3, 17 etc), noi multumim pentru toate. Prezenta numelui Sau este o prezenta tainica si plina de putere. "In numele lui Hristos" este astfel o expresie a prezentei mistice a lui Hristos si a unirii cu El. Numele nu devine un ipostas, ci are valoare, intrucat numai in spatele lui este persoana lui Iisus.

Mitropolitul Nicolae Mladin, subliniind cele spuse mai sus, isi imparte teza sa de doctorat Asceza si mistica paulina, in doua mari capitole: Unirea mistica obiectiva-sacramentala "A fi in Hristos" si aspectul subiectiv: "A trai in si cu Hristos" asceza si viata mistica, despatimirea, viata cea noua, rugaciunea pana la contemplatie si cunoastere mistica.

Parintele profesor Ioan I. Ica, vorbind despre: "modurile prezentei personale a lui Iisus Hristos si ale comuniunii cu El in Sfanta Liturghie si spiritualitatea ortodoxa, dupa Sfantul Nicodim Aghioritul", accentueaza pe langa prezenta sacramental-obiectiva a lui Hristos in noi (impartasirea sacramentala) si "impartasirea duhovniceasca cu Hristos, prin care il simtim prezent si lucrator in noi ca pace, liniste, bucurie si dulceata duhovniceasca" si toate acestea, se realizeaza prin "ascultarea Cuvantului lui Dumnezeu, prin implinirea tuturor poruncilor, realizarea virtutilor si rugaciune multa". Prin participarea, in Biserica, la "misterul" central al mortii si invierii lui Hristos, prin Sfintele Taine si "mistica", viata lui Hristos devine "viata noastra", iar cu Hristos viata noastra este ascunsa in Dumnezeu" (Col. 3, 3-4).

Pr. Nicolae Nicolescu

Pe aceeaşi temă

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 15005

Voteaza:

Definirea numelui lui Dumnezeu la Parintele Pavel Florenski 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE