Sfintele Taine din Biserica si din afara ei

Sfintele Taine din Biserica si din afara ei Mareste imaginea.


Sfintele Taine din Biserica si din afara ei

Numarul Tainelor, raporturile intre ele si problema Tainelor din afara Bisericii


1. Bisericile Ortodoxa si Catolica admit sapte taine: Botezul, Mirungerea, Euharistia, Pocainta, Preotia, Nunta si Maslul. Multi teologi gasesc acest numar ca potrivit cu trebuintele vietii spirituale si sociale. Precum adica omul natural se naste, creste si se nutreste, tot astfel in viata crestina, Botezul renaste duhovniceste, Mirul dezvolta viata aceasta duhovniceasca si Euharistia o nutreste si o invioreaza. Boala sufletului, pacatul si bolile trupului sunt vindecate, prima prin Pocainta, ultimele, in special, prin Maslu. In sfarsit, societatea credinciosilor are lipsa de o stare preoteasca spre conducere si de nunta spre conservarea si transplantarea neamului. Tainele cuprind astfel toata viata crestinului, dupa toate referintele ei.

Protestantii rocunosc in general numai Botezul si Euharistia. Luteranii le socotesc pe acestea doua ca mijloace obiective ale gratiei, de care se impartasesc toti cei ce le primesc, indiferent de dispozitia lor subiectiva. Calvinii extremisti considera credinta celor alesi ca factor constitutiv al acestor doua taine, astfel incat cei respinsi nu se impartasesc de gratia dumnezeiasca, ci numai de semnul gol.

Menonitii, afara de aceste doua taine, admit spalarea picioarelor ca ceremonie Instituita de Dumnezeu, la fel de necesara si impusa credinciosilor, pe baza cap. XIII Ioan.

In sprijinul refuzului de a primi celelalte cinci taine, protestantii aduc doua temeiuri: a) absenta unor locuri din Sfanta Scriptura care sa vorbeasca de instituirea lor, mai bine zis, a materiei lor vizibile, si b) lipsa unor marturii clare despre numarul sapte al tainelor, inainte de veacul XII in Apus (la papa Alexandru III si la Petru Lombardul) si de veacul XIII in Rasarit (la monahul Iov Iasitul din 1270 si la imparatul Mihail Paleologul, care la 1274 prezinta Sinodului din Lyon o Marturisire care numara sapte taine).

 

 

Prima datorie a omului care face pocainta, e sa-si aminteasca de Botez", asa incat "propriu zis nu mai e necesar un sacrament al pocaintei". "Orice reasigurare ulterioara a iertarii pacatelor este pur si simplu o repetare a gratiei Botezului". Luther afirma: "Precum asigurarea a venit la noi si de atunci sta la noi pana la moarte, tot asa credinta in ea nu trebuie sa inceteze pana la moarte, ci sa sa nutreasca si intareasca prin gandul statornic la asigurarea ce ni s-a dat prin Botez. Daca, deci, ne ridicam din pacate, sau facem pocainta, nu facem altceva decat ne intoarcem la puterea Botezului si la credinta din oare am cazut, si la asigurarea pe care am parasit-o prin pacat".

Asigurarea lui Dumnezeu data prin Botez nu se desminte, oricat am pacatui. Prin ea ne recastigam linistea dupa orice, pacat, nu prin cainta si marturisirea noastra. "Niciun pacat nu-l poate osandi pe om, cu exceptia necredintei; toate celelalte, daca credinta se intoarce la asigurarea dumnezeiasca data prin Botez, sau daca omul ramane in ea, sunt absorbite intr-o clipa tocmai prin aceasta credinta, sau mai bine zis prin credinciosia lui Dumnezeu, care nu se poate dezminti". Luther respinge afirmatia Fer. Ieronim, ca pocainta e a doua scandura de salvare din naufragiu. Niciun pacat nu poate face corabia Botezului sa naufragieze, zice el. Ca temei aduce invatatura Bisericii ca Botezul nu se repeta.

Dar din faptul ca Botezul nu se repeta, ortodocsii si catolicii nu deduc ca efectul integral al lui se mentine si in cazul pacatelor de moarte, cum sustine Luther, ci ca se mentine numai efectul stergerii pacatului stramosesc, in vreme ce puterea din care omul ar putea lua toata viata intarire pentru existenta cea noua, s-a pierdut. Dupa Lulher, efectul Botezului sta nu in stergerea pacatului stramosesc, nici in ajutorul ce-l da necontenit vietii celei noi a omului, ci in asigurarea iertarii pacatelor; efectul lui ramane, orice pacate ar face omul, in sensul mangaierii ce i-o da, prin asigurarea iertarii, dupa orice pacat.

"Daca reformatorii ar fi considerat posibila, prin Botez, o reala innoire launtrica si sfintire a omului si pe aceasta ar fi conceput-o ca formand o unitate cu justificarea, ar fi inteles limpede ca printr-un pacat mortal gratia Botezului se pierde si ar fi recunoscut pocainta ca un al doilea sacrament. Dar odata ce ei concep justificarea numai ca iertarea pacatelor si sacramentul Botezului numai ca pecete si certificat al ei, efectul botezului se mentine neintrerupt". Chiar cand Luther considera Botezul ca moarte si inviere cu Hristos, spune ca toata viata noastra e un botez necontenit, caci n-avem lipsa de alte taine.

"Catolicii socotesc ca Botezul inseamna o experienta o experienta de moment, dar el tinteste la necontenita traire: atata timp cat traim, noi murim si inaintam spre inviere. ...Botezul sacramental unic trebuie sa devina prin credinta o moarte si o inviere repetata si continuata, care de-abia cu ziua de apoi ajunge la desavarsire". Astfel, daca uneori Luther vorbeste de maturisirea pacatelor fata de un frate si afirma ca Dumnezeu ne da mangaierea iertarii nu de-a dreptul, ci printr-un frate", mangaierea aceasta a fratelui trebuie sa fie tot o indreptare a atentiei noastre spre Botezul ce l-am primit.

Din conceptia protestanta ca omul primeste de la Dumnezeu numai asigurarea iertarii pacatelor, iar aceasta i se da prin Botez, odata pentru totdeauna, rezulta si o depreciere a Euharistiei. In aceste premise lipseste "cel mai mic temei pentru a admite o prezenta reala a lui Hristos in Euharistie. Caci daca Euharistia e, cum zice Luther, numai o chezasie a iertarii pacatelor, de ce ar mai trebui sa fie Iisus Hristos insusi prezent? Painea simpla si vinul simplu ar implini tot ce se asteapta de la sacrament. Pe cat de putin trebuie sa fie prezent Dumnezeu personal in curcubeu, pe care l-a dat unei lumi copilaresti, ca chezasie a fagaduintei ca niciun potop nu va mai nimici pe locuitorii pamantului-tot asa de putin are lipsa sacramentul altarului de prezenta reala a Mantuitorului, daca e dat numai ca chezasie a iertarii pacatelor.

Andreas Carlstadt, prietenul lui Luther, a tras din aceasta conceptie a sacramentelor, concluzia fireasca, negand prezenta reala a Domnului in Euharistie. Luther l-a combatut, dar a recunoscut ca mai inainte a avut si el acelasi gand, insa la oprit de la aceasta litera precisa a Scripturii. Deci Luther si-a dat seama ca din spiritul sistemului sau rezulta o respingere a prezentei reale a Domnului in Euharistie.

Astfel, dupa protestanti, tainele nu reprezinta o strabatere a pamantescului de ceresc, o inaltare a pamantescului, ci numai o chezasie a iertarii pacatelor, care in realitate raman lipite de existenta omului. De aceea toate tainele se reduc in esenta la Botez, care da aceasta chezasie odata pentru totdeauna. Mentinerea Euharistiei e una din inconsecventele sistemului. Conceptia protestantilor despre taine este concluzia conceptiei lor despre justificare. Prin amandoua protestantismul pastreaza separate una de alta, viata dumnezeiasca si lumea pamanteasca. Fr. Heiler, initiatorul unei miscari liturgice in protestantism, criticand conceptia protestanta despre taine, zice: Fructele mortii mantuitoare a lui Hristos "nu sunt numai iertarea pacatelor si justificarea, ci renasterea si innoirea, sfintirea si unirea cu Hristos.

Gratia dumnezeiasca nu e numai sentinta discretionara de judecator, care lasa calitatea omului neschimbata, ci iubirea nesfarsita a lui Dumnezeu, care se varsa in inimile noastre slabe. Notiunea forensica a justificarii este una din cele mal grele erori ale teologiei reformatorice, care si-a gasit la Karl Barth si Emil Brunner o reinnoire nefericita... Botezul nu e numai o primire formala in comunitatea bisericeasca, nici numai semnul iertarii pacatelor si al eliberarii de pacatul stramosesc, ci renasterea in viata cereasca si incorporarea in Trupul tainic al lui Hristos".

2. Dupa conceptia ortodoxa, prin taine se revarsa in om viata dumnezeiasca, energiile dumnezeesti ale Sfintei Treimi, salasluite in umanitatea Fiului si coborate in noi prin Duhul Sfant. Ele au rostul de a preface treptat existenta credinciosilor dupa chipul Omului-Hristos in acest proces, fiecare taina isi are rolul ei deosebit de al celorlalte, dar toate stau in legatura interna intreolalta. De aceea se cade sa scrutam putin aceasta legatura interna dintre taine, ca si fiinta proprie a fiecareia. Ele toate comunica acelasi, Duh, aceeasi energie dumnezeiasca a lui Hristos cel inviat si proslavit ca om, dar nu toate la fel, in mod indistinct, ci din oceanul acestei energii, ceea ce se potriveste cu starea credinciosului, asa cum din puterile si destoiniciile sale, parintele comunica copilului ceea ce ii este de trebuinta si poate primi la fiecare varsta. Toata energia lui Hristos cel inviat si inaltat s-a revarsat in umanitatea Lui si a ridicat-o la aceasta stare prin faptul central al mortii, prin faptul jertfei Sale, care continua ca oferire sau ca moarte mistica in fata Tatalui.

Energia dumnezeiasca din umanitatea Sa are calitatea de energie a jertfei, e trairea bogatiei coplesitoare a prezentei lui Hristos in dispozitia totalei Lui daruiri Tatalui.

De aceea toate efluviile de har ce ni se dau prin diferite taine, izvorasc din aceasta continua stare de jertfa, care e in acelasi timp o continua plinatate de vietii lui Hristos ca om, si produc in noi aceeasi stare; si numai intrucat produc aceeasi stare, ne mantuiesc. Luther, chiar daca admite, in contrazicere cu doctrina sa despre justificare, prezenta reala a lui Hristos in Euharistie, nu admite caracterul ei de jertfa, nu admite, cu alte cuvinte, ca Hristos moare mistic necontenit, pentru ca impartasindu-ne si noi de aceasta moarte, sa murim pacatului si sa inviem la o viata noua. Netrebuind sa murim noi pacatului, ci primind doar iertarea de pacate, nu trebuie sa continue nici Hristos a muri. Protestantismul admite numai o amintire a mortii lui Hristos, o retraire subiectiva prin credinciosi a ei, nu o moarte real-mistica a lui Hristos.

Odo Casel spune: "Noi am accentuat pana aici mereu, in acord cu traditia Bisericii, ca Euharistia cuprinde patima Domnului in chip sacramental, dar traditia bisericeasca ne invata ca patima (passio) nu inseamna simplu moarte pe cruce a Domnului. Cand Biserica vorbeste de Pasha, cand de pilda Leon cel Mare vorbeste in Sermones despre sacramentum domicincae passionis, el intelege prin aceasta lupta mantuitoare a Domnului in toate intinderea ei, adica ca primirea jertfei patimite de catre Tatal in inviere, cu desavarsirea ei prin, inaltarea la cer a Domnului si sederea de-a dreapta Tatalui, in ceea ce Epistola catre Evrei vede implinirea slujirii arhieresti a lui Hristos; mai departe, cu a doua venire la sfarsitul acestei lumi si la definitiva proslavire a Bisericii.

Toate acestea le cuprinde Domnul in termenul "proslavire" (Ioan VII, 39; XVII, I, ), toate acestea alcatuiesc in fond o singura fapta cu intruparea, marea taina a mantuirli. Totul insa culmineaza in patima pe cruce, nu poate fi despartit de aceasta, precum nici patima nu poate fi izolata. Daca, deci, euharistia cuprinde patima, ea trebuie sa cuprinda, impreuna cu aceasta, pe care ea o infatiseaza si o face efectiva, si celelalte faze ale operei mantuitoare, intrucat ele pregatesc patima si ii scot la iveala roadele". Daca-i asa, prin fiecare taina participam la toate actele mantuitoare ale Domnului, sau la Domnul inviat in care sunt concentrate toate faptele mantuitoare ale Sale, energia tuturor.

Dar intrucat inima acestor acte este moartea si invierea, prin toate tainele participam la moartea si invierea Lui, insa in diferite grade. "Aceeasi putere, declara Cabasila, lucreaza in toate tainele divine: e aceeasi junghiere, a aceluiasi Miel, aceeasi moarte, acelasi sange si aceeasi inviere, care le acorda eficacitatea. Noi punem in chip ritual pasii nostri in pasii Mantuitorului, condusi si sustinuti prin gratia recreatoare, acordata din ce in ce mai abundent; ea ne conduce de la o stare de forma embrionara pana in pragul eternitatii deja anticipata.

Astfel, inca Botezul e considerat ca impreuna-moarte si inviere cu Hristos. E inviere intrucat e intai moarte si intrucat ceea ce apare nou in om, e ceea ce s-a pierdut prin pacatul originar. Intrucat insa prin Botez apare pentru prima data in omul concret viata cea adevarata, dupa moartea in care a trait, botezul e considerat si ca nasterea din nou a omului, ca a doua nastere a lui, sau ca nasterea lui Hristos in el.

Noi ne nastem din nou in Hrislos, care a murit si a inviat pentru noi participand la moartea si invierea Lui. Murind noi si inviind pentru prima data cu El, ne nastem in El sau El se naste in noi. Deci Botezul "nastere-inviere". "In misterul Botezului, avem asadar o adevarata prezenta a Domnului care moare si invie. Cel ce se boteaza, se boteaza "in crucea lui Hristos, in patima Lui, care e in Botez". De aceea ne scufundam in apa Botezului ca intr-un mormant si ne ridicam din ea.

Pe langa Duhul Sfant, este prezent aci in Botez sangele lul Hristos, tot asa de real, cum era prezent in jertfele dinainte sangele animalelor. Fer. Augustin zice: "Acea Mare Rosie inseamna botezul lui Hristos. De unde e botezul rosu, daca nu pentru ca e sfintit prin sangele lui Hristos?". Ps. Prosper zice: "Martirii stralucesc intr-o purpura de doua ori inrosita: odata sunt scufundati in sangele lui Hristos, iar prin varsarea sangelui propriu sunt inca odata scufundati". Fulgentius considera cuvintele despre mancarea trupului si bautura sangelui Fiului Omului (Ioan VI, 53), implinite in taina Botezului. "Cine poate cugeta conform cu realitatea tainei, va vedea ca aceasta se petrece intocmai in baia sfintei renasteri. Melodiu din Olimp uneste Botezul si Euharistia prin aceea ca pe amandoua le deriva din moartea Domnului, din Domnul care moare, care se goleste pe Sine. Dupa ce, ca un alt Adam, Hristos, a trebuit sa se scufunde in somnul mortii, ca din coasta Lui sa se nasca Biserica, noua Eva, mireasa Lui, El trebuie sa se ascunda iarasi in sanul ei, sa se micsoreze pe Sine intr-un fel de moarte, pentru ca Biserica sa nasca din El, ca dintr-o samanta, pe Fiii ei si fiii Lui si nu numai sa-i nasca, ci sa-i si creasca. Deci atat nasterea ei, cat si cresterea ei provin din moartea Lui.

Dar Botezul totusi se deosebeste de Euharistie. In Euharistie, Hristos nu mai e prezent numai prin putere, ci cu trupul si sangele Sau, dupa prefacerea painii si vinului. Desigur, din umanitatea Sa, care se afla in continuarea neintrerupta a jertfei si invierii, ne vine si in Botez energia Sa dumnezeiasca. Pe de alta parte, tot energia dumnezeeasca e cea care ne face trupul si sangeie Sau si in Euharistie mantuitor. Dar in Euharistie, primind insusi trupul si sangele Domnului, primim deodata cu ele plinatatea energiei dumnezeiesti din ele. "Aici nu mai e vorba de a fi partasul mortii, ingroparii, sau unei vieti mai bune, ci e vorba chiar de dobandirea celui inviat".

Dar deosebirea intre Botez si Euharistie se arata nu numai pe plan obiectiv, ci si in efectele lor pe planul subiectiv. Aceasta deosebire o exprima Parintii in chip diferit. In general se afirma ca in Euharistie nu ne mai nastem in Hristos ca om nou, ci acest om nou se hraneste cu hrana Sa cereasca. Si precum un om natural n-ajunge numai sa fie nascut, ci trebuie sa se si hraneasca, asa e necesara pe langa Botez si Euharistia.

Legatura si deosebirea intre Botez si Euharistie din punct de vedere subiectiv, este exprimata si prin imaginea veche crestina, care vede in Botez baia miresii lui Hristos, inainte de a se uni cu mirele. In antichitate, baia miresii era primul act al nuntii. Deci Botezul e primul act al unirii cu Hristos. Dar urnirea e in jertfa lui Hristos, in duhul jertfii Lui, pe baza jertfii Lui. Imaginea a fost folosita de Metodiu din Olimp pentru Biserica (cf. Ef. V, 25), dar si pentru fiecare suflet. Insusi Hristos curata sufletul in baia Botezului, deci intr-un fel se uneste cu El. Dar unirea deplina se face numai dupa aceea, prin Euharistie. Deci atat ideea ca Euharistia e hrana care nutreste pe noul nascut, cat si ideea ca ea e unirea mirelui cu mireasa, pe care tot Hristos a curatat-o prin baia Botezului, arata ca Euharistia e necesara si ca trebuie sa se dea indata dupa Botez. E ceea ce se si facea in antichitatea crestina.

Intr-o alta privinta, prin Botez, Hristos ne aseaza in starea lui de dupa nasterea din Fecioara si inainte de moarte si inviere. Precum El, ca om, s-a nascut fara de pacatul stramosesc, dar cu afectele ireprosabile de pe urma pacatului, ca sa poata fi ispitit si sa poata suferi dureri si astfel sa poata birui asupra lor, tot asa si noi prin Botez ne curatim de pacatul stramosesc, si de suntem in varsta si de alte pacate, dar ramanem cu urmarile ireprosabile ale pacatului stramosesc.

"De aceea, zice Sf. Grigore Palama, prin dumnezeiescul Botez, desi ne-a renascut Domnul si prin harul Sf. Duh ne-a pecetluit pentru ziua rascumpararii, totusi ne-a lasat sa avem inca un trup muritor si patimitor; si scotand pe capetenia rautatii din camarile sufletului, totusi il lasa sa ne ispiteasca pe din afara, ca omul innoit, dupa Noul Testament, adica dupa Evanghelia lui Hristos, traind in fapte bune si pocainja si suportand durerile si exercitandu-se prin ispitele dusmanului, sa se pregateasca spre primirea nestricaciunii si a bunatatilor "viitoare din veacul cel nou" .

De aceea botezul nostru este pus im legatura si cu botezul Domnului, care, dupa aceea, a primit ispitele si ostenelile pentru multumea noastra. Duhul Sfant, care s-a pogorat atunci peste El, s-a pogorat virtual peste umanitatea intreaga, avand sa se pogoare real peste aceasta la Rusalii, iar peste fiecare, individual, prin taina Botezului si Sfantului Mir care urmeaza indata dupa Botez.

 

In alta privinta, omul iesit din baia Botezului, nu e intru totul ca Hristos-Omul, inainte de moarte si inviere. Hristos nu putea pacatui, pe cand omul renascut poate si pacatuieste de fapt in multe chipuri.

Dar pe de alta parte, omul nu ramane in viata pamanteasca neimpartasit de Hristos cel de dupa inviere. El are in ascunsul sau si ceva din nestricaciunea umanitatii inviate si inaltate a lui Hristos. Si aceasta i se da mai ales prin taina Euharistiei. Astfel omul are in sine inceputul vietii celei noi, dar si tinta ei, amandoua nedezvoltate. Tinta i s-a dat, pentru ca pe de alta parte i s-a dat numai un inceput, pe care trebuie sa-l dezvolte. Omul are sa umple cu straduinta sa stadiul indelungat al mijlocului, care uneste inceputul cu sfarsitul.

Legatura si deosebirea dintre Botez si "Euharistie, o arata din alta latura Sf. Maxim Marturisitorul. Amandoua fac sa se salasluiasca in noi dinamismul mortii lui Hristos, prin amandoua ne insusim puterea transformatoare a mortii Lui. Dar intr-un grad deosebit: prin Botez capatam puterea omorarii voii noastre pentru pacat, a aplecarii voii noastre spre placeri, deci puterea virtutii; prin Euharistie capatam puterea de a ne pune in joc chiar viata, chiar fiinta noastra moare tainic (si de trebuie, si vizibil) pentru Dumnezeu, ca sa ne umplem de viata Lui. Prim Euharistie ne inaltam si deasupra virtutii, spre adevar. Prin Botez luam asupra-ne ostenelile de buna voie, pentru a invinge pacatul si a dobandi virtutea; prin Euharistie luam puterea de a suporta si incercarile fara de voie si chiar moartea pentru Hristos.

De aci urmeaza ca Euharistia presupune un stadiu mai avansat in viata noastra duhovniceasca, o anumita tarie a puterilor noastre spirituale. Dat pe de alta parte, de la inceput omul trebuie sa ia in sine nu numai puterea pentru virtute, ci si dragostea pentru ceea ce e mai, presus de ea, pentru Dumnezeu; desigur, intr-un anumit grad macar, caci din ultima creste prima. Din toate acestea rezulta ca Euharistia e menita sa se dea si mai tarziu, dar trebuie sa se dea si indata dupa Botez.

Dar, ca sa se poata uni cu Hristos, sufletul trebuie sa aiba in sine Duhul lui Hristos. Caci nu poate simti ca primeste trupul si sangele Domnului ca trup si sange induhovnicit, nu natural, inainte de a avea in sine Duhul care sa-i dea aceasta intelegere. "Se intelege ca, dupa cum inainte de a te fi impacat cu prietenii, nu poti sta in mijlocul lor, tot asa nici in stare de pacat si de stricaciune nu te poti imparatasi de trupul si sangele de care sunt vrednicie numai sufletele curate. Iata de ce, intai de toate ne spalam, apoi ne ungem si numai dupa ce ne-am curatit in deajuns si ne-am umplut de buna mireasma a fiintei lui Hristos, suntem primiti si noi la Sfanta Masa a Impartasaniei" (Cabasila, opt. cit., p. 27). Trebuie sa primeasca omul darurile Duhului Sfant inainte de a primi pe insusi Vistiernicul acestor daruri, comoara intru care se afla toata bogatia darurilor. Nu putem primi ungerea spre sfintire dupa ce ne-am unit cu Hristos, ci inainte. "Iata asa dar care e ordinea primirii tainelor: intai si intai Botezul, in al doilea rand ungerea cu Sf. Mir, si abia dupa aceea impartasirea cu Sfanta Euharistie" (Cabasila, op. cit., pagina 28).

Lucrul acesta l-a inteles Biserica primara, care impartasea taina Sfantului Mir inainte de primirea Euharistiei, deci indata dupa Botez. Practica aceasta a ramas pana azi in Biserica Ortodoxa. Dar Biserica Romano-Catolica, introducand mai tarziu practica acordarii acestei taine numai la inceputul pubertatii, a trebuit sa acorde prima impartasanie inainte de Confirmatiume, desi nici aceasta prima impartasanie nu o acorda indata dupa Botez, ci numai de la varsta de 7 ani in sus. Aceasta amanare a celor doua taine pana la varsta priceperii, arata acea reducere a tainelor, fa cuvantul ce se adreseaza constiintei, care si-a gasit ultima concluzie in protestantism. Azi, insa, chiar dintre teologii catolici se riclica glasuri pentru revenirea la vechea practica a Bisericii, deoarece inainte de primirea Euharistiei, nu se poate considera inca cineva membru deplin al lui Hristos si al Bisericii.

Taina Sf. Mir se leaga pe de o parte de Botez, desavarsind latura pozitiva a lui, completand spalarea spirituala a omului prin ungerea lui, adica curatirea prin stralucire, pe de alta de Euharistie, izvorand tot din patima Domnului, nedespartita de invierea Luii desi prin ea credinciosul participand la moartea si invierea Lui intr-un grad mai putin deplin. In baza cercetarilor sale, Odo Casei conchide: "Latura pozitiva a Botezului, trezirea la noua viata, e zidita mai departe si intarita prin Confirmatiune, ca umplere (a celui botezat) cu Duhul Sfant.

Deci si Confirmatiunea se intemeiaza pe fapta mantuitoare a patimii, care e nedespartita de preamarirea Domnului, al carei fruct, dupa Isnia VII, 39, e Duhul, care mai intai s-a dat in ziua de Rusalii. De aceea e de neinteles, cum Umberg poate gandi ca in Confirmatiune ar trebui sa se repete, dupa invatatura despre mistere, evenimentul Rusaliilor, si anume in toate intamplarile istorice insotitoare. Evenimentul Rusaliilor nu o doar fapta mantuitoare ci fruct al faptei mantuitoare a lui Hristos. Cele trei taine ale initierii: Botezul, Confirmatiunea, Euharistia ca hrana, unesc asa dar pe crestinul in devenire, cu fapta originara mantuitoare a patimii lui Hristos, si ii pregatesc astfel sa praznuiasca Euharistia ca jertfa, cu toata comunitatea crestina. De aceea ele sunt primite, dupa uzul vechi crestin, in noaptea de Pasti, pentru ca crestinul sa traiascasi si retraiasca nemijlocit patima Iui Hristos".

Sf. Chiril din Alexandria gaseste ca Sfantul Mir si Euharistia sunt legate cum era legata in timpul mielului pascal ungerea usilor casei cu sangele mielului, cu mancarea carnii mielului. Usile sunt simturile prin care se revarsa in inima ispitele (Glaphyre. P.G. 69, 428).

Cele trei taine dau de la inceput crestinului puterea pentru tot drumul duhovnicesc, pe care are sa-l parcurga, daca actualizeaza aceasta putere prin eforturi constiente, adica pentru cele trei stadii ale acestui drum: curatirea, luminarea si desavarsirea. "Astfel trebuie sa intram in posesiunea slavitei mosteniri a nemuririi in Hristos cel inviat, prin purificare, prin iluminare si desavarsita uniune sacramentala, care nu formeaza decat o singura si unica initiere crestina". Pe trepte mai inalte in unirea cu Hristos, care moare si invie, nu-l ridica pe om nicio taina, asa dar nici una nu impartaseste un grad mai mare de energie dumnezeiasca.

Doua din celelalte patru taine nu fac decat sa restabileasca pe omul cazut din starile inalte la care a fost ridicat de cele trei taine amintite, iar alte doua ii dau capacitatea pentru misiuni speciale, in societate si in Biserica. Asa intelegem deci de ce Sf. Chril din Ierusalim, Dionisie Areopagitul, Nicolae Cabasila descriu numai aceste trei taine. Oarecum prin ele se realizeaza mantuirea omului, urcusul lui la Dummezeu.

De aceea, d-na Lot Borodine spune: "Urmand marii traditii bisericesti, Cabasila care se uneste in acest punct cu Pseudo-Dionisie nu retine ca atare decat trei taine majore, legate intr-un singur fascicol in Biserica veche: Botezul, care ne face sa trecem de la neant la existenta; ungerea cu Sfantul Mir, care intareste aceasta existenta si o face sa lucreze; Euharistia, care o desavarseste: triada mistica ce reinnoieste viata chiar la sursa ei. Dar pentru ca omul nu ramane, de obicei, pe drumul cresterii in Hristos, pe care l-au pus cele trei taine, ci cade adeseori din el, Hristos a randuit o alta taina pentru readucerea omului pe acest drum si in comuniunea cu Sine, iar pentru ca, fie din pricina pacatului, fie din pricina slabiciunii la care e supus trupul in urma pacatului stramosesc si care ramane si dupa stergerea lui, acesta se imbolnaveste adeseori. Domnul a randuit si pentru aceste cazuri de suferinta, o taina de tamaduire si intarire. Acestea sunt tainele Pocaintei si a Maslului.

Parintele Dumitru Staniloae

Extras din articolul  "Numarul Tainelor, raporturile intre ele si problema Tainelor din afara Bisericii"

Pe aceeaşi temă

11 Aprilie 2014

Vizualizari: 17740

Voteaza:

Sfintele Taine din Biserica si din afara ei 0 / 5 din 0 voturi.

Adauga comentariu

Pentru a adauga un comentariu este nevoie sa te autentifici.

RETELE SOCIALE