"Drept aceea, privegheati, ca nu stiti ziua si nici ceasul in care Fiul Omului va veni. Acesta este asemenea unui om care, plecand departe, si-a chemat slugile si le-a incredintat avutia sa: unuia i-a incredintat cinci talanti, altuia doi, altuia unul, fiecaruia dupa puterea lui, si a plecat". (Matei 25, 13-15) Este una dintre cele trei parabole in care Mantuitorul in cea de-a doua parte a cuvantarii eshatologice relatata de Sfantul Apostol si Evanghelist Matei, incearca prin folosirea intelesurilor din lumea aceasta sa ne impartaseasca bucuria si roada credintei adevarate din viata viitoare.

In pilda talantilor suntem indemnati sa ne gandim la faptul ca am fost inzestrati, caci fiecare din noi a primit o parte din averea stapanului. Si spun acestea deoarece talantul in vremea aceea era unul dintre unitatile de masura a masei, in acelasi timp insa, aceasta parabola sta la originea sensului cuvantului "talent" care inseamna "dar sau aptitudine".

Dupa mine, fie ca folosim cuvantul "talant", fie "talent", cel mai important este faptul ca eu le traiesc ca un dar al lui Dumnezeu care imi este incredintat sa aduca roada spre Slava Lui. Minunat amanunt faptul ca aceste daruri sunt parte din "avutia" Sa.

Iata-ne pusi in fata faptului implinit: toti am primit, dar nu toti am avut puterea de a purta si a inmulti darul. Deci, suntem bogati oricat de saraci am fi; caci la fel putem fi saraci, oricat de bogati am fi.

Spun aceasta deoarece bogatia lumeasca are ca unitate de masura dinarul, bogatia sufleteasca are ca unitate de masura talantii incredintati de Dumnezeu. In toata framantarea aceasta: "cine este cel mai bogat?" sau "eu de ce sunt sarac?", exista un amanunt la care poate nu ne-am gandit niciodata: avem un numitor comun, "unul"! Iar acest numitor comun este cuprins in toate celelalte numere; unul este cuprins si in cinci, si in trei.

Asadar, m-a framantat mult intrebarea: "Ce este ceea ce avem toti si in acelasi timp poate fi unitate de masura?". Imi vin foarte puternic in inima cuvintele Pr. Galeriu: "primesca dragostea dumneavoastra cuvintele acestea!" si urmand indemnul acesta, voi marturisi raspunsul ce-l port in inima: CREDINTA.

Credinta este ceea ce avem toti, dar poate fi si masurata, caci "Ce folos, fratii mei, daca cineva zice ca are credinta, dar fapte nu are? Oare poate credinta sa il mantuiasca? Daca un frate sau o sora sunt goi si lipsiti de hrana zilnica si cineva dintre voi le-ar zice: mergeti in pace incalziti-va si saturati-va, dar fara sa le dea cele trebuincioase trupului, care ar fi folosul? Asa si credinta: daca nu are fapte doar in ea insasi e moarta. […] Vedeti ca din fapte este indreptatit omul, si nu numai din credinta". (Iacob 2, 14-24)

Este o certitudine ca toti credem, cu si fara fapte, dar din pacate nu toti ne-am incredintat talantul acesta al credintei spre slava lui Dumnezeu si mantuirea noastra; ci l-am ingropat lasandu-ne cu voie multimii de ganduri ce au raportat existenta noastra invers proportional iubirii lui Dumnezeu. Cu alte cuvinte, ne-a fost mai usor sa ne punem credinta in slujba dorintei de a inmulti "bogatiile" lumesti, decat a-l incredinta cu toata sinceritatea Domnului.

Comportamentul celui ce a primit un talant, care traieste nepasator, devine suparator in clipa in care se adreseaza Domnului spunand: "Doamne, te-am stiut ca esti om aspru, care seceri unde n-ai semanat si aduni unde n-ai raspandit si, temandu-ma m-am dus de am ascuns talantul tau in pamant; iata ai ce este al tau". (Matei 25, 24-25). Si mi se pare ca raspunsul acesta este rezultatul fricii pe care a simtit-o sufletul cuprins de remuscari.

Din aceasta parabola reiese necesitatea inmultirii celor incredintate si rasplata binecuvenita celor ce s-au nevoit a place Domnului. Daca ne simtim slabi in a vedea sau a inmulti talantul credintei, putem "ingropa" acest dar in mainile unui slujitor duhovnicesc ce ma poate ajuta sa dau "raspuns bun la judecata lui Hristos…" (Sf. Liturghie). Iata cum imi pot castiga mantuirea fara sa ma framant ingrozit de gandul ca voi fi pedepsit, sau intristat de faptul ca sunt sarac in talente.

In manastiri, inainte de savarsirea slujbelor se bate toaca. Toaca este un obiect din lemn in care se loveste cu doua ciocanele si trebuie auzita de catre toti vietuitorii. In limba greaca cuvantul toaca se spune “τάλαντο” (talando), ceea ce inseamna ca cei chemati - prin rugaciune si ascultare - se nevoiesc sa-si inmulteasca talantul.

Rasplatita ne va fi incercarea de a inmulti cele primite spre slava Lui si mantuitoare credinta inchinata Domnnului; iar recunostinta pentru cele primite ne va da puterea sa iubim, sa iertam si sa ne rugam ca toti sa intram intr-u’ bucuria Domnului nostru!

Arhim. Siluan Visan

.

• Munca creatoare, insusire a chipului divin in noi
  Publicat in : Credinta
• DAR DIN HAR - o poveste de succes
  Publicat in : Interviuri
• Valeria Peter Predescu - Destinul unei voci harazite de Dumnezeu
  Publicat in : Interviuri
• Predica la Duminica a XVI-a dupa Rusalii
  Publicat in : Predici de duminica
• Cereri facute in functie de binecuvantarile primite
  Publicat in : Religie